Acesta este GHEORGHE MIHALI, fotbalist român care a făcut parte din „Generația de Aur„ a Naționalei de fotbal ajungând până în sferturile de finală la Cupa Mondială din America, 1994.
Ca jucător Mihali are mai multe titluri câștigate cu Dinamo București dar și două Cupe ale României cu aceeași echipă.
După retragerea din activitatea de jucător, a devenit antrenor unde a pregătit echipe ca CSM Focșani, U Cluj iar ultima oară s-a ocupat de pregătirea echipei care a retrogradat în Liga a 2-a, FC Dinamo București.
În martie 2008 a fost decorat cu Ordinul „Meritul Sportiv” clasa a III-a, pentru rezultatele obținute la turneele finale din perioada 1990-2000 și pentru întreaga activitate.
Noul antrenor al echipei Dunărea Călărași este de părere că va avea parte de o mare provocare și că, pentru început, va fi nevoie de timp, răbdare și înțelegere. Însă, cu toate acestea, el și staff-ul său, vor face tot ce le stă în putere pentru a face o echipă bună care „să bată pe teren”.
Gheorghe Mihali își propune să facă din Dunărea Călărași o echipă ambițioasă și dedicată, care să ajungă la performanțe și la cât mai multe victorii. „Am venit aici să fac o echipă care să bată pe teren, (…) să dea totul pe teren, pentru că mie nu-mi place să pierd și să râdă toți de mine, mai bine îmi iau geanta și plec acasă”, susține Mihali .
De asemenea, obiectivele propuse pentru următorii 3 ani sunt și ele conturate clar. În primul an se va pune accent pe echipă, mai exact pe ceea ce ține de formarea și de consolidarea ei. Iar în anul următor se dorește ca echipa să ajungă în divizia B, ca mai apoi, în al treilea an să se lupte pentru divizia națională.
În privința atingerii acestor obiective și a performanțelor așteptate, vor fi preluate atât baza sportivă a comunei Modelu, cât și hotelul aferent, pentru înființarea unei academii sportive dedicate AFC Dunărea Călărași , unde sportivii să-și desfășoare viitoarele antrenamente, stadionul de la Călărași urmând să fie folosit doar pentru meciuri și competiții.
“Sunt aici pentru a coopta tineri jucători din Călărași, nucleul trebuie să fie de aici.
Ce s-a întâmplă până acum la Dunărea nu mă interesează, important e ce vom face de aici inainte”, a declarat Mihali la întâlnirea de prezentare de la Consiliul Județean Călărași.
Într-un nou triumf remarcabil pentru canotajul românesc, tânăra și talentata Ifteni Bianca Camelia, reprezentanta CSM Călărași, a adus acasă medalia de aur la Campionatul Balcanic de Canotaj din 2023. Performanța sa uluitoare vine în urma victoriilor anterioare la Campionatele Europene și Campionatele Mondiale de canotaj din același an.
Competiția de prestigiu, care a adunat peste 200 de sportivi sub 19 ani din 9 țări, s-a desfășurat pe lacul Lebăda din România, pe o pistă olimpică de 2000 de metri cu 10 culoare. Evenimentul a fost organizat cu sprijinul Federației Române de Canotaj, a Agenției Naționale pentru Sport și a Primăriei orașului Pantelimon.
Ifteni Bianca Camelia a demonstrat din nou că este o forță de neoprit în canotaj, dominând proba de simplu vâsle și obținând aurul mult dorit pentru România. Succesul său remarcabil a fost posibil și datorită susținerii antrenorului său, prof. Daniel Banățeanu, și a întregii echipe de canotaj a României.
Această realizare istorică a fost însoțită de inaugurarea primei piste olimpice de canotaj din România, ceea ce marchează un moment deosebit în dezvoltarea sportului național. Noua pistă va deschide uși spre noi succese și va contribui la formarea viitoarelor talente din canotajul românesc.
În numele întregii țări, felicităm cu mândrie pe Ifteni Bianca Camelia, o adevărată campioană și un exemplu de perseverență, pe antrenori, pe toți sportivii români medaliați și pe toți cei implicați în susținerea canotajului românesc. Această victorie este un motiv de bucurie și inspirație pentru toți iubitorii sportului din România.
Președintele ACS Fortus Călărași, Nelu Basfalion, este mândru să împărtășească cu bucurie rezultatele remarcabile obținute de Clubul Sportiv Fortus Călărași la Campionatele Naționale de Culturism și Fitness, desfășurate în perioada 29 august – 03 septembrie, în orașul Sibiu. Acest oraș a oferit un cadru excelent pentru un eveniment sportiv de înaltă calitate, atrăgând 1.000 de sportivi din toate colțurile țării.
Competitivitatea la acest eveniment a fost cu adevărat la un nivel excepțional, iar performanțele sportivilor au fost impresionante. Culturismul și fitnessul au atras sportivi de toate vârstele, de la cadeți și juniori la seniori și masters, subliniind caracterul accesibil și deschis al acestui sport pentru toate categoriile de vârstă. Acest lucru promovează un stil de viață activ și sănătos, oferind oportunități pentru dezvoltarea sportivilor de la începători la avansați și încurajând interacțiunea între generații diferite de sportivi.
Clubul Sportiv Fortus demonstrează un nivel excepțional de devotament și pasiune pentru acest sport prin participarea consecutivă la toate edițiile de campionate naționale începând din 1999.
La această ediție, președintele clubului Fortus, Nelu Basfalion, a fost însoțit de patru sportivi talentați: Florinel-Gabi Tamașanu, câștigătorul medaliei de bronz la categoria Men’s Classic Physique +180cm seniori, Sebi-George Iorga, medaliat cu bronz la categoria culturism 70kg la juniori mici, Madalin-Adrian Voicu, clasat pe locul VI la categoria Games Classic Bodybuilding juniori mici, și Mario-Luca-Cristian Constantinescu, care s-a plasat în primii zece la categoria 60kg la juniori mici.
Mulțumirile sincere ale domnului Nelu Basfalion se îndreaptă către sportivi pentru rezultatele obținute, dorindu-le succes în viitoarele competiții și cât mai multe medalii!
De asemenea, exprimă recunoștința față de sponsori și persoanele care au ales să direcționeze 3,5% din impozitul anual pe salariu pentru a susține Clubul Sportiv Fortus Călărași, un club privat cu resurse limitate, care se susține singur.
Pentru a salva clubul de fotbal Dunărea Călărași de la faliment, a fost nevoie de o restructurare și de scăderea salariilor. Acum, cu ajutorul Mihaelei Stână, administratorul judiciar al clubului și cu al noului director sportiv, Remus Mamoc, clubul reușește să funcționeze. Vasile Iliuță, președinte al Consiliului Județean, spune că instituția rămâne în sprijinul clubului, fiind singurul finanțator.
Într-o conferință de presă, cei trei au prezentat principalele obiective și modificările aduse la nivelul clubului Dunărea 2005 Călărași.
„Salut antrenorii care și-au asumat provocarea de a salva echipa de la retrogradare. Lucrurile nu s-au întâmplat așa cum am prevăzut. Astăzi suntem în situația în care trebuie să regândim formarea echipei Dunărea 2005. Împreună cu Mihaela am adoptat niște proceduri noi pe care ea, în calitate de administrator financiar, le-a impus împreună cu finanțatorul – Consiliul Județean Călărași”, a transmis Vasile Iliuță.
Potrivit acestuia, principalul obiectiv este revenirea în Divizia B și chiar în Divizia Națională cu o echipă competitivă.
Planul de reorganizare gândit de Mihaela Stână, administrator judiciar
Mihaela Stână spune că la momentul deschiderii procedurii de insolvență, acum doi ani, situația era destul de gravă – conturile clubului erau blocate, salariile nu puteau fi plătite, iar datoriile erau destul de mari. A fost nevoie de o restructurare și de scăderea salariilor tuturor celor care au acceptat să rămână în club. „Altfel nu ai cum să faci față”, a spus ea.
Astăzi, clubul a ajuns pe linia de plutire și lucrurile funcționează – curentele și salariile sunt plătite și nu există datorii: „Salariile sunt plătite în timp, bineînțeles cu ajutorul Consiliului Județean. Sunt trei membrii fondatori, dar unul singur îl finanțează”, spune Mihaela Stână.
„Nu am dorit în niciun moment să trecem în faliment, deși se putea. Datoriile erau șterse și se înființa un alt club, dar nu am dorit acest lucru. Președintele Consiliului Județean a susținut foarte tare această echipă de fotbal și drept dovadă ea funcționează în continuare”, a mai spus administratorul judiciar al clubului Dunărea Călărași.
Planul de organizare se va desfășura pe o perioadă de trei ani.
Remus Mamoc, noul director sporitv
Remus Mamoc a declarat că principalul obiectiv este clar promovarea în Divizia B, și își propune să mai aducă atât doi jucători pentru a completa echipa, cât și un preparator fizic în sprijinul jucătorilor.
„Era un lot cu foarte mulți juniori fără experiență și în majoritatea meciurilor valoarea cea mai mare au avut-o jucătorii cu experiență. Sunt 6-7 jucători care au rămas în noul lot. Cu ei vom forma un schelet care să ne ajute să mergem mai departe cu echipa. Am adus jucători noi de la Farul Constanța, Buzău. Sunt 14 jucători noi. Din cei vechi au plecat undeva la 12 jucători. Sper să facem o figură frumoasă în noul sezon”, a spus acesta.