Urmăriți știrile Călărașipress.ro pe Whatsapp
Marti, 30 aprilie 2024, ora 16:30, în sala de ședințe a Consiliului Local Călărași, se va desfășura o ședință ordinară pentru dezbaterea mai multor proiecte de Hotărâre, inclusiv două proiecte ce vizează acordarea avizului pentru efectuarea activităților specifice pentru prestatorii de servicii funerare: Transport Funerar pentru PFA Ţiţei Ana și Memorial God S.R.L.
Comercianții de pe strada București din municipiul Călărași se confruntă cu o realitate dură: afacerile funerare, reprezentate de magazinele de sicrie și pompe funebre, își pun amprenta asupra mediului comercial local. Vânzările magazinelor au scăzut dramatic iar terasele barurilor au fost nevoite să-și închidă ușile din cauza lipsei de clienți.
În ciuda unei Hotărâri de Consiliu Local din martie 2021, care interzicea expunerea produselor comerciale în domeniul public, patronii magazinelor s-au adaptat, împiedicând vizualizarea interiorului prin sablarea geamurilor, dar atrăgând totodată atenția cu decorațiuni exterioare precum ingerași și coronițe.
Pentru a înțelege mai bine impactul acestui fenomen, un sondaj de opinie a fost lansat în spațiul public. Cu peste 790 de respondenți înregistrati în mai puțin de 48 ore, rezultatele sunt edificatoare: 71% dintre cei chestionați au indicat că magazinele de pompe funebre de pe Strada București au avut un impact negativ asupra afacerilor locale din zonă, inclusiv terasele, barurile, fast-food-urile și magazinele de haine.
Vrei să fii mereu la curent cu toate știrile? Urmăreste CalarasiPress pe canalul de WhatsApp.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.