Connect with us

Evenimente

VIDEO. Ziua Poliției Române sărbătorită la Călărași

Published

on

Urmăriți știrile Călărașipress.ro pe Whatsapp

Alături de cetățeni, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Călăraşi a sărbătorit Ziua Poliţiei Române în municipiile Oltenița și Călărași.

Sărbătoarea a fost un bun prilej ca poliţiştii să fie alături de cetăţeni, aceștia familiarizându-se cu privire la specificul instituţiei, tehnica şi dotările folosite de oamenii legii în executarea misiunilor.
Au fost amenajate standuri expoziţionale cu tehnică folosită în activitatea de poliţie, precum laboratorul criminalistic mobil, folosit pentru realizarea cercetării eficiente la locul comiterii infracţiunilor, laboratorul de siguranță rutieră, autospecialele, tehnica și uniformele din dotarea poliţiştilor de rutieră, ordine publică şi luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale.
Totodată, a fost organizat un punct de informare cu privire la oferta educaţională a şcolilor de poliţie.

De asemenea, au fost prezenți polițiști din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor care au dezbătut cu cei prezenți legislația specifică domeniului lor de activitate, un polițist negociator care a discutat despre activitatea sa și modul de gestionare a situațiilor de criză, precum și un intructor auto din cadrul Biroului Pregătire Profesională care a explicat tinerilor poziția corectă la volan.

Advertisement
Advertisement

Evenimente

Unirea sărbătorește ziua de 8 Martie în stil fastuos

Published

on

Urmăriți știrile Călărașipress.ro pe Whatsapp


Comuna Unirea din județul Călărași a fost gazda unei petreceri de neuitat în onoarea Zilei Internaționale a Femeii. Evenimentul, organizat de primarul liberal Ciprian Andrei Olteanu, a adunat peste 200 de doamne și domnișoare din localitate pentru a celebra această zi specială.

Atmosfera a fost plină de bucurie și energie, iar participanții au avut parte de o seară fabuloasă, marcată de muzică, dans și râsete. Primarul Ciprian Andrei Olteanu a fost încântat de succesul evenimentului și a transmis un mesaj de mulțumire pe rețelele de socializare.

Ce seară fabuloasă am avut de 8 Martie în Unirea! Peste 200 de doamne și domnișoare s-au adunat pentru o petrecere memorabilă. Muzica, dansul, râsetele – totul a fost perfect! S-a simțit magia! Vă mulțumesc tuturor pentru energia și vibe-ul fantastic. Să repetăm?” – a scris primarul pe pagina sa de socializare.


Evenimentul a fost prilejul perfect pentru comunitatea din Unirea de a se reuni și de a celebra contribuția femeilor. Oamenii spun că ceastă seară va rămâne în amintirea tuturor celor prezenți, iar primarul și-a exprimat dorința de a organiza astfel de evenimente și în viitor.

Advertisement
Continue Reading

Evenimente

Cupa Mărțișor de Aur, la final. Gest emoționant făcut de echipa câștigătoare

Published

on

Urmăriți știrile Călărașipress.ro pe Whatsapp

În perioada 1-10 martie, municipiul Călărași a fost gazda unui eveniment deosebit în lumea fotbalului local, Cupa Mărțișor de Aur. 16 echipe din Călărași s-au întrecut pentru a câștiga titlul suprem și a ridica trofeul Mărțișorului de Aur.

Finala și festivitatea de premiere au avut loc pe 10 martie, pe terenul de minifotbal din incinta Hestia Hotel, unde suspansul și emoțiile au atins cote înalte. Primele patru echipe din clasament, Komora, Drunk Team, Saint Gobain și FC United, au fost răsplătite cu mingi, medalii, diplome de participare și excelență, dar și cu premii în bani.

Tudor Marian de la FC United a fost desemnat cel mai tehnic jucător, Cojocaru Andrei de la Saint Gobain s-a remarcat ca golgheter, iar MVP-ul turneului a fost Gheorghe Marius de la Komora. Performanța excelentă a lui Jecu Adrian de la Saint Gobain l-a consacrat drept cel mai bun portar al competiției.

Dar momentul care a adus lacrimi și emoții a fost când trofeul de debut și fair-play a fost înmânat către United Călărași, iar echipa Komora a decis să doneze premiul cel mare acestei echipe. Gestul lor nobil a fost apreciat și aplaudat de toți cei prezenți, subliniind spiritul de fair-play care caracterizează sportul.

Advertisement

În spatele acestei competiții reușite stau eforturile organizatorilor, AUR Călărași, cu deputatul Daniel Florea în frunte și Marian Dumitru care au susținut și promovat acest eveniment deosebit, consolidând comunitatea sportivă locală și promovând valorile esențiale ale sportului: fair-play și performanță.

Continue Reading

Cultură

VIDEO. CĂLĂRAȘI: Orchestra Simfonică București vă invită la concertul extraordinar „”VIVALDI – ANOTIMPURILE”. Evenimentul va fi prezentat de Ionela Năstase

Published

on

Orchestra Simfonică București - Bucharest Symphony Orchestra

Urmăriți știrile Călărașipress.ro pe Whatsapp

Orchestra Simfonică București va concerta la Călărași. Sâmbătă, 16 martie, Orchestra Simfonică București vă invită la concertul extraordinar „VIVALDI – ANOTIMPURILE”, o serată cu adevărat magică în preajma începutului de primăvară.

Orchestra Simfonică București, un veritabil Ambasador cultural al României, vă va purta într-o călătorie în lumea magică a compozițiilor muzicale tematice. Evenimentul, ce va avea loc la Centrul Județean de Cultură și Creație Călărași, va fi prezentat de jurnalista Ionela Nastase.

În cadrul acestui eveniment inedit, veți avea parte de o experiență muzicală aparte:

  • Armonie perfectă: Veți experimenta o sinteză senzațională între celebrele anotimpuri ale lui Vivaldi și varianta lor rock, reinterpretată de Eduard Dabrowski, într-un dialog muzical fascinant.
  • Talente remarcabile: Valentin Șerban și Cătălin Oprițoiu, alături de Orchestra Simfonică București, vă vor purta într-o călătorie sonoră captivantă, impresionându-vă cu virtuozitatea lor.
  • Atmosferă vibrantă: Muzica va fi parte integrantă din povestea unei seri de neuitat, creându-se o atmosferă deosebită și plină de energie pozitivă.

Concertul “VIVALDI – ANOTIMPURILE / CLASSIC vs. ROCK” va fi un eveniment deosebit de apreciat în comunitatea culturală și muzicală, oferind publicului ocazia de a se bucura de un spectacol de calitate.

Biletele pentru acest eveniment sunt limitate, așa că nu ratați ocazia de a participa la acest concert de excepție. Acestea sunt disponibile pentru achiziționare începând de luni, fiind disponibile online, pe platformele https://osb.one/bilete și iabilet.ro, precum și în magazinele partenere.

Advertisement

Pentru mai multe informații și detalii despre concert, vă rugăm să accesați site-urile menționate sau să ne contactați direct.

Continue Reading

Cele mai vizualizate