Connect with us

Știri

PSD/ Roxana Pațurcă: “Membrii Guvernului PNL se vor închina de azi înainte la trei lămâi în linie sau diagonală”

Published

on

 

Guvernul PNL își demonstrează nu numai incompetența, ci și disprețul total față de credință, una dintre calitățile care a contribuit din plin la păstrarea unității neamului românesc.
Guvernul PNL a ales să deschidă sălile de jocuri, dar să țină în continuare spitalele și bisericile închise. Sănătatea și credința românilor au avut de pierdut în fața…păcănelelor.
Sunt voci care susțin că alegerea liberalilor de a deschide sălile de jocuri și de a ține închise spitalele și bisericile a fost influențată decisiv de faptul că unul dintre consilierii premierului Ludovic Orban are o astfel de sală de jocuri și deci un interes direct. Noi spunem că, indiferent dacă acel consilier a avut sau nu un cuvânt de spus în această situație, ceea ce se întâmplă astăzi reprezintă imaginea fidelă a disprețului permanent al liberalilor față de sănătatea românilor și față de credința acestui neam.
Nu este nici prima, nici ultima dată când liberalii își arată adevărata față în ceea ce privește respectul pentru români.
Dacă în campania electorală te îmbraci în tricolorul românesc și te închini la icoane cu două mâini, dar, odată ajuns la guvernare, pui credința pe plan secund și favorizezi sălile de jocuri, se cheamă că ești ipocrit și nu politician. Mai mult, probabil că de azi înainte vei intra în sălile de jocuri să te închini la linia de trei lămâi.
Dacă de trei luni promiți că vei veni cu un plan de relansare economică, dar nu îl prezinți Parlamentului și specialiștilor în economie nici măcar după ce IMM-urile au început în mare parte activitatea, se cheamă că atentezi la securitatea economiei României, ceea ce te face să fii tu însuți un terorist economic și nu cei din jurul tău.
Din păcate pentru noi toți, după ce PNL a distrus economia țării în doar câteva luni, acum se pregătește să distrugă și spiritul națiunii române, credința care ne-a ținut uniți de-a lungul veacurilor.

PSD a depus astăzi, în Parlament, un plan cu 28 de măsuri pentru repornirea României. În lipsa unui Guvern responsabil, PSD consideră că este datoria sa ca formațiune politică de a încerca să repare ce au stricat liberalii.
Să ne ajute Dumnezeu să reușim cât mai curând!

Roxana Natalia Pațurcă

Advertisement

Președinte executiv PSD Călărași

Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Știri

VIDEO. Primarului din Dichiseni (PNL), victima unui act de vandalism cu miză electorală? Prima reacție a Laurei Petre (PSD). Sătenii au altă explicație

Published

on

Urmăriți știrile Călărașipress.ro pe Whatsapp

Cu doar câteva zile rămase până la startul campaniei electorale pentru alegerile locale din 9 iunie, comunitatea din comuna Dichiseni se confruntă cu un incident tulburător. Primarul Radu Iulian pare să fie victima unui act de vandalism care a șocat întreaga localitate. Livada de cireși a fost ținta unor indivizi fără scrupule, așa cum susțin apropiații edilului.

Peste 150 de cireși au fost tăiați din livada care, de-a lungul celor trei ani, a adăpostit peste 3500 de astfel de copaci. Această acțiune nu a făcut doar rău material. Gestul criminal a stârnit discuții în comunitate.

Gestul de vandalism a fost imediat asociat cu tensiunile politice existente între candidații locali înscriși în competiția pentru funcția de primar și consilieri locali în acest an. Polițiștii au demarat o anchetă pentru a clarifica circumstanțele acestui act de vandalizare și pentru a identifica potențialii suspecți. Deși niciun suspect principal nu a fost încă identificat, tensiunile politice sunt vizibile în acest moment. Surse apropiate primarului susțin că acesta nu a mai avut contracandidați care să-i stârneacă temeri, însă situația din prezent este diferită.

Advertisement

Primarul Radu Iulian pare să fie șocat de gestul criminal și nu își poate explica cine ar fi putut face o astfel de faptă. Poliția a demarat o anchetă pentru a clarifica circumstanțele și pentru a identifica eventualii suspecți, însă până în prezent nu s-a ajuns la un suspect principal.În timp ce investigațiile sunt în desfășurare, scena politică locală a fost implicată într-un schimb de acuzații. Organizația județeană a Partidului Național Liberal Călărași a emis un comunicat de presă condamnând acțiunile și lăsând de înțeles că susținătorii candidatei Laura Petre ar fi implicați în acest act de vandalism.

Comunicat de presă PNL Călărași – 08 mai 2024
Echipa PNL Călărași a luat act, cu foarte mare dezamăgire, de situația creată în comuna Dichiseni, acolo unde primarul liberal Iulian Radu, candidat pentru un nou mandat în alegerile locale din data de 9 iunie, este ținta unor atacuri fără precedent din partea competitorilor politici.
Dacă flyerele ”otrăvite” folosite în unele localități, printre care și Dichiseni, încă reprezintă o strategie de campanie pentru unii adversari politici, deși ne aflăm în anul 2024, este total de neacceptat atacul de tip mafiot (distrugerea unei livezi tinere de cireși pe rod) întreprins asupra primarului Iulian Radu. Din primele informații, acest atac ar fi fost executat de susținătorii candidatei PSD la Primăria Dichiseni. Cerem organelor responsabile cu aplicarea legii să caute soluții în așa fel încât astfel de comportamente să nu se mai repete, iar vinovații sa fie deferiți, cât mai rapid, justiției, cu luarea măsurilor care se impun. Organizația Județeană Călărași a PNL dezavuează total astfel de comportamente, ca cel din comuna Dichiseni, și face un apel la rațiune și responsabilitate. Campania electorală a anului 2024 trebuie să se bazeze pe proiecte și pe bună-credință.

Într-un răspuns, Laura Petre, candidata PSD la alegerile locale, a respins ferm orice implicare în acest incident și a subliniat că asocierile făcute au fost menite să aducă o lumină negativă asupra persoanei sale în contextul alegerilor locale.

Am văzut și eu ce s-a publicat pe rețelele de socializare, în spațiul public. Mă delimitez total, este regretabil ce i s-a întâmplat domnului Radu Iulian. Nu am nicio legătură cu acest eveniment neplăcut pentru oricine, nu numai pentru dumnealui. Mai mult decât atât, nu am de zis, pentru că nu vreau să intru în astfel de polemici. Mi s-a asociat numele în maniera în care ați văzut-o cu toții. Nu știu ce s-a întâmplat acolo!

Pe de o parte, mai mulți săteni susțin că tot ce s-a întâmplat este o cacealma, iar situația este creată artificial chiar de primarul Radu Iulian pentru a-și recupera banii printr-o asigurare deținută asupra livezii.

Advertisement
Continue Reading

Știri

Muzeul Dunării de Jos Călărași, omagiu pentru istorie! Cetățenii sunt invitați la Secția de Arheologie pentru a celebra Ziua Europei

Published

on

By

Sursă: Adrian Boioglu/ Facebook Muzeul Dunării de Jos

Urmăriți știrile Călărașipress.ro pe Whatsapp

Joi, 9 mai, Muzeul Dunării de Jos Călărași, alături de Școala Gimnazială Carol I și Biroul Regional pentru Cooperare Transfrontalieră, pregătesc o serie de activități speciale pentru a marca evenimentele semnificative din istoria națională și europeană, în cinstea Zilei Europei și a momentelor-cheie care au influențat cursul istoriei.

Într-o invitație deschisă către comunitatea locală și nu numai, instituțiile partenere îi așteaptă pe cetățeni joi, pe data de 9 mai 2024, la Secția de Arheologie, situată în demisolul Consiliului Județean Călărași, începând cu ora 10:00. Acolo, participanții vor avea ocazia să se adune într-un spirit de comemorare și recunoaștere a momentelor definitorii pentru istoria națională și europeană.

„9 mai 1877 … 9 mai 1945 … 9 mai 1951 – o dată cu greutate pentru istoria națională și a Europei! Muzeul Dunării de Jos, Școala Gimnazială Carol I și Biroul Regional pentru Cooperare Transfrontalieră marchează aceste evenimente prin activități cu însemnătate istorică!! Vă așteptăm, mâine, 9 mai 2024, începând cu ora 10.00 la Secția Arheologie situată la demisolul Consiliului Județean Călărași pentru a rememora aceste zile excepționale! Historia Magistra Vitae!”, au transmis reprezentanții muzeului, pe Facebook.

Advertisement

Data de 9 mai, cunoscută sub numele de Ziua Europei, este de o importanță deosebită, marcând unirea și solidaritatea statelor europene în vederea construirii unei comunități bazate pe pace, prosperitate și valori comune. În plus față de această sărbătoare europeană, evenimentele care au loc în această zi au o semnificație istorică profundă.

De la evenimentul din 9 mai 1877, când România și-a dobândit independența, la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial în Europa, marcat pe 9 mai 1945, și până la înființarea Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului, pe 9 mai 1951, aceste momente au sculptat traseul istoric al continentului european și au contribuit la conturarea identității noastre comune.

Prin aceste activități, organizatorii doresc să sublinieze importanța cunoașterii și înțelegerii trecutului în procesul de construcție a unui viitor mai bun pentru toți cetățenii. Invitația este deschisă tuturor celor interesați să se alăture și să aducă un omagiu istoriei noastre comune și valorilor europene fundamentale.

Advertisement
Continue Reading

Știri

Aura Giurcă și Crucea Roșie Călărași, 14 ani de devotament și solidaritate umanitară. Ce mesaje au primit voluntarii de Ziua mondială a Crucii Roșii

Published

on

By

Urmăriți știrile Călărașipress.ro pe Whatsapp

Astăzi, 8 mai, este sărbătorită Ziua mondială a Crucii Roșii și a Semilunii Roșii. Astăzi sunt celebrate principiile care constituie baza Mişcării Internaţionale de Cruce Roşie şi Semilună Roşie, inițiată de afaceristul elvețian Henry Dunant.

De asemenea, această zi este adus un omagiu tuturor voluntarilor care desfășoară acțiuni de ajutorare a oamenilor de pretutindeni. Cu această ocazie specială, Aura Giurcă, directorul executiv al Crucii Roșii Călărași, a oferit un interviu, în exclusivitate pentru Călărași PRESS, în cadrul căruia le-a transmis gânduri bune tuturor celor implicați în această mișcare.

„Pentru astăzi nu pot decât să le urez sănătate, putere de muncă și, bineînțeles, la mulți ani tuturor voluntarilor, prietenilor, susținătorilor și colegilor mei din Crucea Roșie Română, dar și din Crucea Roșie Internațională. Fără ei, lumea ar avea mult de suferit, ar fi mult mai săracă și n-ar fi atât de multe zâmbete în lume”, a spus Aura Giurcă.

Advertisement

Mai departe, aceasta a făcut o retrospectivă a celor 14 ani de când a preluat conducerea Filialei Crucea Roșie Călărași: „Acum, când mă uit în urmă, toate emoțiile, toate problemele prin care am trecut, toate greutățile pe care le-am avut ne-au făcut cei care suntem astăzi, ne-au făcut mai puternici și ne-au făcut să vrem să fim, și noi, ca alți colegi din țară, să fim o filială puternică, să ne dezvoltăm și să avem foarte multe activități pe toate palierele”.

Spre final, Aura Giurcă a explicat, pe scurt, rolul pe care îl au voluntarii de la Crucea Roșie în comunitate. Femeia a subliniat că cei implicați în acest proiect oferă sprijin umanitar în situații de criză, dezastre naturale, războaie sau alte atrocități.

„Crucea Roșie are rol auxiliar, adică nu suntem noi cei care, în caz de un cutremur, mergem să scoatem de sub dărâmături. Noi suntem cei care distribuim pachete alimentare sau corturi, adică organizăm tabere de salvare, cu corturi, pături, saltele, mâncare”, a declarat directorul executiv.

Ce mesaje au primit cei de la Crucea Roșie de 8 mai

Cu ocazia acestei sărbători, reprezentanții IJJ Călărași și al ISU Călărași au ținut să transmită niște mesaje deosebite pe paginile de Facebook ale instituțiilor, pentru a-și arăta respectul față de voluntarii Crucii Roșii, profund implicați în acțiunile de ajutorare a oamenilor.

„Astăzi, 8 mai, este Ziua Internațională a Crucii Roșii si a Semilunii Roșii! La mulți ani și multă sănătate le urăm astăzi tuturor voluntarilor și angajaților acestei organizații! Mult succes în tot ceea ce întreprindeți! Pompierii militari călărășeni”, au transmis cei de la ISU.

Advertisement

„8 mai – Ziua mondială a Crucii Roșii. Este o zi specială în care celebrăm acțiunile umanitare la nivel mondial, dar și oamenii care se implică necondiționat în ajutorarea semenilor aflați la ananghie. Vă mulțumim pentru tot ceea ce faceți și vă dorim să rămâneți la fel de generoși, prompți și implicați în susținerea cauzelor umanitare din comunitatea noastră. La mulți ani, Crucea Roșie Călărași!”, a fost mesajul celor de la Jandarmeria Călărași.

Continue Reading

Cele mai vizualizate