Connect with us

La zi

VIDEO. Vasile Iliuță nemulțumit de bugetul redus cu 50% alocat județului Călărași

Liderul organizației județene a PSD Călărași,  președintele CJ Călărași Vasile Iliuță, susține că bugetul anului 2021 stabilit de Guvern pentru județul Călărași este insuficient. Acesta a explicat că instituțiile de stat vor avea de suferit. Iliuță a explicat diferențele de sume din perioada 2017- 2020 arătând astfel că în anul 2017 bugetul județului era de 92 de milioane euro iar în anul 2018 suma alocată pentru județ era de 94 de milioane euro. Situația se schimbă însă pentru anul 2021 – bugetul alocat  județului Călărași fiind de numai 53 milioane euro, adică  50% mai mic față de anii anteriori.

Vasile Iliuță: Vin în fața dumneavoastră cu o dezamăgire extraordinar de mare. Dacă în anul 2017 aveam un buget de 92 de milioane de Euro, în 2018 a venit cu un buget de 94 de milioane. În anul 2020, surpriza a fost destul de mare. Am avut 53 de milioane aprobare bugetară, cu 40% mai puțin, de aceea și acele evenimente cu nealocarea banilor la Direcția Generală de Asistență și Protecția Copilului la care toți am fost martori în luna iulie, august și septembrie. Banii au fost alocați din fondul de rezervă al Consiliului Județean pentru a putea susține acele cheltuieli. Astăzi, o mare dezamăgire pentru că prin bugetul pe care îl estimează Direcția Generală de Finanțe Publice către Consiliul Județean e vorba de 41 de milioane de Roni, mai puțin decât anul trecut. Fondul de rezervă al Consiliului Județean a fost diminuat de la 20 de milioane așa cum l-am avut la începutul anului 2020, l-am diminuat și a rămas la 5 milioane.

De unde să mai luăm să punem ca să putem închide anul 2021 cu excedentul pe care nu-l mai avem și cu un buget de redus mai puțin de jumate decât are nevoie Consiliul Județean Călărași ca să funcționeze cu subordonatele pe care le are. E clar că avem un buget care ne dezavantajează, nu numai Consiliul Județean Călărași pentru că m-am uitat și pe celelalte Consilii Județene. E un semnal de alarmă pe care îl tragem. Dacă bugetul se va aproba în această formă finală e clar că va urma exact ce Guvernul vrea – restructurare, reorganizare, diminuarea cheltuielilor pe anumite investiți, și trebuie să mergem clar pe un împrumut al Consiliului Județean ca să putem să aducem completarea sumelor pe care Consiliul Județean nu le deține.

Advertisement

Meteo și Mediu

Cod portocaliu de caniculă la Călărași! Temperaturile urcă până la 37°C în weekend

Vremea devine tot mai fierbinte la Călărași, în contextul unui cod portocaliu de caniculă emis de meteorologi pentru intervalul 26–28 iunie, cu extindere a valului de căldură și instabilitate atmosferică accentuată până la finalul săptămânii.

Astăzi, marți, 1 iulie, mercurul din termometre a urcat  până la 30°C, iar cerul a fost parțial noros pe tot parcursul zilei. Umiditatea scăzută (25%) și indicele UV de 9 – foarte ridicat – determină un disconfort termic accentuat în orele prânzului. Vântul suflă slab, dinspre nord-nord-est, cu 11 km/h, iar șansele de precipitații rămân nule.

Cum va evolua vremea în zilele următoare:

  • Miercuri, 2 iulie: Cer senin și temperatură maximă de 31°C. Noaptea, minima rămâne la 16°C, cu vânt slab dinspre NNV.
  • Joi, 3 iulie: Termometrul atinge 34°C, iar cerul rămâne însorit. Vânt slab și doar 5% șanse de ploaie.
  • Vineri, 4 iulie: Zi de foc – maxima ajunge la 37°C, fără nori sau precipitații. Minima nocturnă: 20°C.
  • Sâmbătă, 5 iulie: Ușoară scădere a temperaturii, până la 35°C, cu cer senin și vânt ușor dinspre ENE.
  • Duminică, 6 iulie: Din nou, maxime de 37°C și atmosferă sufocantă, fără șanse de ploaie.

Pericol de suprasolicitare termică

Pe fondul acestor temperaturi extreme și a lipsei precipitațiilor, autoritățile recomandă evitarea expunerii la soare în intervalul orar 11:00–17:00, hidratare intensă și protejarea persoanelor vulnerabile – copii, vârstnici și persoane cu afecțiuni cronice.

Advertisement

Soarele răsare astăzi la 05:30 și apune la ora 20:58, iar indicele UV foarte ridicat rămâne un factor de risc pentru arsuri solare. Până la finalul săptămânii, vremea va rămâne stabilă, caniculară și cu umiditate foarte scăzută.

Continue Reading

La zi

Ciprian Andrei Olteanu preia președinția rotativă a Clubului Fermierilor Români

De la 1 iulie, Ciprian Andrei Olteanu, fermier din Unirea, județul Călărași, a preluat președinția rotativă a Clubului Fermierilor Români. Manager al fermei Algap și membru în Consiliul Director al Clubului, Olteanu este absolvent al programelor „Tineri Lideri pentru Agricultură” și „Antreprenor în Agricultura 4.0”, inițiative dedicate dezvoltării leadershipului în agricultură.

Din 2016, acesta este președinte al OUAI Unirea Călărași, prin care a atras fonduri europene nerambursabile în valoare de 2 milioane de euro. Cu acești bani a realizat un sistem de irigații pentru 750 ha și a implementat tehnologii moderne precum monitorizare GPS și prin satelit, senzori de umiditate a solului, software pentru consumul de combustibil și stații meteo inteligente.

În 2024, Ciprian Andrei Olteanu a câștigat funcția de primar al comunei Unirea din partea PNL. Noul președinte al Clubului va susține pe 2 iulie o conferință de presă în această calitate.

Advertisement
Continue Reading

La zi

IULIE 2025 – PROGRAMARE CITIRI CONTOARE ÎN APARTAMENTELE DIN MUNICIPIUL CĂLĂRAȘI

Locatarii apartamentelor din municipiul Călărași sunt informați că, în luna iulie 2025, echipele Ecoaqua vor desfășura acțiuni de citire a contoarelor de apă. Programarea exactă pentru fiecare zonă poate fi consultată pe site-ul oficial al companiei, unde a fost publicat calendarul complet al intervențiilor.

Continue Reading