Connect with us

La zi

Jandarmii călărășeni beneficiază de o sală de sport modernă! Ce dotări are grandioasa construcție

Urmăriți știrile Călărașipress.ro pe Whatsapp

Miercuri, 24 aprilie, Inspectoratul de Jandarmi Județean (IJJ) Călărași a inaugurat o nouă sală de sport modernă. Datorită spațiului generos pe care îl pune la dispoziție, aceasta este dedicată practicării mai multor sporturi.

Această investiție, realizată cu fonduri de la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației prin Compania Națională de Investiții, va servi atât pentru competiții sportive, cât și pentru antrenamentele cadrelor unității.

La inaugurare au participat generalul de brigadă Alin Mastan, inspectorul general al Jandarmeriei Române, prefectul județului Călărași, domnul Valentin Deculescu, și reprezentanți ai autorităților locale și județene, precum și ai structurilor MAI din județ.

Advertisement

Sala de sport este dotată cu o tribună de 180 de locuri, vestiare, grupuri sanitare și spații tehnice. În total, aceasta are o suprafață construită de 1.445 mp și o suprafață desfășurată de 1.750 mp. Sala este dimensionată pentru practicarea antrenamentelor și meciurilor de baschet, tenis, volei și minifotbal, fiind echipată corespunzător cu coșuri de baschet, fileu de tenis și volei, precum și porți pentru minifotbal.

„Valoarea finală a lucrărilor executate conform contractului de proiectare și execuție de lucrări este de 9.141.658 lei cu TVA, iar termenul de realizare a fost de 12 luni”, se arată în comunicatul emis de IJJ Călărași .

Președintele Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță, a fost, și el, prezent la inaugurarea sălii. Acesta și-a exprimat satisfacția față de această investiție, subliniind colaborarea constructivă cu inspectorul șef, colonelul Ionel Marcu, și implicarea lor în sprijinirea personalului MAI pentru pregătirea și instruirea acestuia în beneficiul protecției cetățenilor.

„Astăzi am fost la Inspectoratul de Jandarmi Județean Călărași “General de brigadă Barbu Pârâianu” pentru a vedea una dintre cele mai importante investiții prin CNI din județ, o sală multifuncțională de peste 180 de locuri care va ajuta la pregătirea și instruirea personalului MAI.

Colaborarea administrativă pe care o am cu inspectorul șef, colonelul Ionel Marcu, a produs multe rezultate vizibile la nivel de operativitate și logistică. Îmi doresc să avem cât mai multe oportunități pentru a îi sprijini pe cei care se ocupă de protecția populației civile”, a transmis Vasile Iliuță, printr-o postare pe Facebook.

Advertisement

La deschiderea sălii a participat și Marius Dulce, primarul municipiului Călărași, care, la rândul lui, a aplaudat această inițiativă: „O investiție care înnobilează efortul militarilor în ținută albastră, eforturi îndreptate spre o carieră militară europeană. Felicitări!”.

Meteo și Mediu

Cod portocaliu de caniculă la Călărași! Temperaturile urcă până la 37°C în weekend

Vremea devine tot mai fierbinte la Călărași, în contextul unui cod portocaliu de caniculă emis de meteorologi pentru intervalul 26–28 iunie, cu extindere a valului de căldură și instabilitate atmosferică accentuată până la finalul săptămânii.

Astăzi, marți, 1 iulie, mercurul din termometre a urcat  până la 30°C, iar cerul a fost parțial noros pe tot parcursul zilei. Umiditatea scăzută (25%) și indicele UV de 9 – foarte ridicat – determină un disconfort termic accentuat în orele prânzului. Vântul suflă slab, dinspre nord-nord-est, cu 11 km/h, iar șansele de precipitații rămân nule.

Cum va evolua vremea în zilele următoare:

  • Miercuri, 2 iulie: Cer senin și temperatură maximă de 31°C. Noaptea, minima rămâne la 16°C, cu vânt slab dinspre NNV.
  • Joi, 3 iulie: Termometrul atinge 34°C, iar cerul rămâne însorit. Vânt slab și doar 5% șanse de ploaie.
  • Vineri, 4 iulie: Zi de foc – maxima ajunge la 37°C, fără nori sau precipitații. Minima nocturnă: 20°C.
  • Sâmbătă, 5 iulie: Ușoară scădere a temperaturii, până la 35°C, cu cer senin și vânt ușor dinspre ENE.
  • Duminică, 6 iulie: Din nou, maxime de 37°C și atmosferă sufocantă, fără șanse de ploaie.

Pericol de suprasolicitare termică

Pe fondul acestor temperaturi extreme și a lipsei precipitațiilor, autoritățile recomandă evitarea expunerii la soare în intervalul orar 11:00–17:00, hidratare intensă și protejarea persoanelor vulnerabile – copii, vârstnici și persoane cu afecțiuni cronice.

Advertisement

Soarele răsare astăzi la 05:30 și apune la ora 20:58, iar indicele UV foarte ridicat rămâne un factor de risc pentru arsuri solare. Până la finalul săptămânii, vremea va rămâne stabilă, caniculară și cu umiditate foarte scăzută.

Continue Reading

La zi

Ciprian Andrei Olteanu preia președinția rotativă a Clubului Fermierilor Români

De la 1 iulie, Ciprian Andrei Olteanu, fermier din Unirea, județul Călărași, a preluat președinția rotativă a Clubului Fermierilor Români. Manager al fermei Algap și membru în Consiliul Director al Clubului, Olteanu este absolvent al programelor „Tineri Lideri pentru Agricultură” și „Antreprenor în Agricultura 4.0”, inițiative dedicate dezvoltării leadershipului în agricultură.

Din 2016, acesta este președinte al OUAI Unirea Călărași, prin care a atras fonduri europene nerambursabile în valoare de 2 milioane de euro. Cu acești bani a realizat un sistem de irigații pentru 750 ha și a implementat tehnologii moderne precum monitorizare GPS și prin satelit, senzori de umiditate a solului, software pentru consumul de combustibil și stații meteo inteligente.

În 2024, Ciprian Andrei Olteanu a câștigat funcția de primar al comunei Unirea din partea PNL. Noul președinte al Clubului va susține pe 2 iulie o conferință de presă în această calitate.

Advertisement
Continue Reading

La zi

IULIE 2025 – PROGRAMARE CITIRI CONTOARE ÎN APARTAMENTELE DIN MUNICIPIUL CĂLĂRAȘI

Locatarii apartamentelor din municipiul Călărași sunt informați că, în luna iulie 2025, echipele Ecoaqua vor desfășura acțiuni de citire a contoarelor de apă. Programarea exactă pentru fiecare zonă poate fi consultată pe site-ul oficial al companiei, unde a fost publicat calendarul complet al intervențiilor.

Continue Reading