Connect with us

La zi

Cireșele românești au apărut în piețe. Cu ce preț se vând în acest sezon

Published

on

Urmăriți știrile Călărașipress.ro pe Whatsapp

Au apărut primele cireșe românești, dar prețul lor rămâne destul de ridicat pentru mulți dintre noi. În ultimii ani, costul acestora a generat discuții aprinse și chiar și glume pe rețelele de socializare.

În piețele agroalimentare, primele cireșe românești și-au făcut deja apariția. Cu toate acestea, clienții trec pe lângă tarabe, analizează prețurile și nu se opresc. Unii sunt uimiți, în timp ce alții afirmă că astfel de prețuri nu au mai fost văzute.

Advertisement

Prima recoltă de cireșe din acest sezon a fost adusă pe piața Cibin din Sibiu, miercuri, 24 aprilie, în jurul prânzului. Potrivit turnulsfatului.ro, fructele erau disponibile la doi comercianți din piață.

Comparativ cu anul trecut, când kilogramul de cireșe ajungea la 100 de lei, prețul a crescut în acest an. Cele din Turcia sunt vândute la 250 de lei pe kilogram, iar cele din Grecia sunt văndute cu 150 de lei kilogramul.

În Constanța, acum două săptămâni, prețul cireșelor era de 250 de lei pe kilogram, dar acum a scăzut și sunt promovate ca fiind la „superofertă”, conform producătorilor.

Un anunț pe internet prezintă cireșele românești ca fiind un „produs sezonier, certificate ecologic”, disponibile la „doar” 68 de lei/kg.

Advertisement

Sursa: bolloga.ro

Pentru cei care nu doresc să cheltuiască sume mari, există și opțiunea de a achiziționa cireșe „la bucată”. În orașul de la malul mării, cireșele sunt disponibile și la bucată. Astfel, o singură cireașă poate fi achiziționată cu 2 lei.

Un constănțean a publicat pe o rețea de scocializare o imagine cu fructele sezonului, specificând că le vinde cu doar 2 lei/bucata. Comentariile internauților nu au întărziat să apară, cireșele devenind din nou subiectul principal al bancurilor. „Foarte bune de privit!”, „La prețul ăsta sigur sunt umplute cu… carne!”, „Le-aș mânca cu pâine sa mă satur pentru un an”, au fost doar câteva dintre comentarii.

Care este opinia pomicultorilor despre cireșele din piețe

Potrivit pomicultorului Marius Roman, fructele disponibile pe piață în prezent nu sunt cireșe românești. Fondatorul Pepinierelor Roman adaugă că cireșele românești vor fi disponibile abia în câteva săptămâni.

Advertisement

„Fructele românești de cireși nu par în piață mai devreme, nu există soi care să se matureze în plantații comerciale mai devreme de 15-20 mai. Într-adevăr, de exemplu se mai pot matura după data de 5-6 mai în grădinile familiale, adică acolo unde între clădiri se creează un microclimat și unele soiuri extratimpurii se pot matura cu 5-10 zile mai devreme decât se maturează în sistem de livadă. Acolo nu vorbim de vânzarea cireșelor, ci de consum propriu”, a explicat inginerul Marius Roman, potrivit profit.ro.

De asemenea, pomicultorul subliniază că cireșele găsite în piețe sunt aduse din import. În România, numărul plantațiilor de cireși care ajung la maturitate la sfârșitul lunii aprilie este extrem de redus, deoarece necesită investiții semnificative.

 

 

Advertisement

 

INFO TRAFIC

Cod galben de vânt puternic emis pentru județul Călărași

Published

on

Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Călărași a transmis, sâmbătă dimineață, un avertisment de cod galben de vânt puternic, valabil începând de sâmbătă, 2 noiembrie 2024, de la ora 20:00, până duminică, 3 noiembrie 2024, la ora 08:00. Conform prognozei, vântul va atinge intensificări de 55-65 km/h, iar izolat rafalele ar putea depăși 70 km/h.

Cetățenii din județul Călărași sunt sfătuiți să ia măsuri de precauție pentru a evita posibilele pagube cauzate de rafalele puternice. Vântul poate provoca probleme în circulația rutieră, în special pe drumurile expuse, și poate afecta stabilitatea copacilor sau a structurilor nesigure.

Pentru situații de urgență, locuitorii județului pot apela serviciul de urgență 112, iar echipele ISU sunt pregătite să intervină în caz de necesitate.

Advertisement

Continue Reading

La zi

Pregătiri intense pentru sezonul rece în județul Călărași

Published

on

Județul Călărași își ia măsuri serioase pentru a întâmpina iarna, asigurându-se că drumurile vor rămâne sigure și accesibile chiar și în condiții meteo extreme. Joi, la ședința Colegiului Prefectural, prefectul Valentin Deculescu și reprezentanții instituțiilor de profil au detaliat măsurile esențiale pentru sezonul rece, de la montarea panourilor parazăpezi și pregătirea utilajelor de deszăpezire, până la stocurile de materiale antiderapante.

Secția Drumuri Naționale (SDN) Călărași, responsabilă de întreținerea a 369 km de drumuri, a detaliat planul de deszăpezire, care va fi coordonat de un comandament de iarnă local, aflat în subordinea comandamentelor regionale și centrale din Ministerul Transporturilor. Lucrările pregătitoare au inclus reparații asfaltice, colmatarea fisurilor și cosirea vegetației de pe marginea drumurilor, iar anul acesta, pentru a combate riscul de blocare a drumurilor, SDN va monta 2.945 de panouri parazăpezi metalici și peste 11.800 metri de panouri tip plasă pe sectoarele vulnerabile.

Pentru intervențiile de deszăpezire, SDN Călărași dispune de 8 autospeciale UNIMOG, echipate cu lamă, plug și turbofreză, 2 buldoexcavatoare CATERPILLAR, 3 autofreze FRESIA și 6 automixte pentru situații de urgență. Pe lângă acestea, SC Drumuri și Poduri Călărași va contribui cu 36 de utilaje proprii, iar, în funcție de necesitățile impuse de severitatea iernii, este pregătită să închirieze echipamente suplimentare.

Advertisement

În privința materialelor antiderapante, s-au stabilit stocuri totale de 600 de tone, împărțite între nisip și sare. La momentul actual, SC Drumuri și Poduri Călărași dispune de 96,64 tone de nisip și 184,68 tone de sare.

Secțiile Autostrăzi București și Constanța, care operează și pe teritoriul județului Călărași, au anunțat că au finalizat pregătirile pentru iarnă, având utilaje și materiale antiderapante suficiente, precum și contracte pentru aprovizionarea continuă, dacă va fi necesar.

Serviciul Rutier din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Călărași va supraveghea vizibilitatea drumurilor în condiții de iarnă, în colaborare cu administratorii drumurilor publice din județ. De asemenea, Inspectoratul pentru Situații de Urgență este pregătit să intervină rapid, dacă situațiile de urgență vor impune acest lucru.

Acțiunile coordonate ale instituțiilor din județ subliniază preocuparea pentru siguranța traficului și pregătirea pentru iarnă, în așteptarea unui sezon rece care, deși imprevizibil, va găsi Călărașiul gata să răspundă prompt provocărilor.

Advertisement

Continue Reading

Administrație Locală

Mii de oameni au sărbătorit Halloween-ul la “Boo at the Zoo” – ediția a II-a, la Zoo Călărași

Published

on

Ultima zi din octombrie a devenit, se pare, cea mai așteptată. Joi, atmosfera de Halloween a pus stăpânire pe Zoo Călărași, unde mii de copii și părinți s-au adunat pentru a participa la evenimentul “Boo at the Zoo” – ediția a II-a. Într-un decor spectaculos și învăluit de mister, cei mici au trăit o experiență de neuitat alături de familiile lor.

Blebea Valentina, directorul Zoo Călărași, a descris evenimentul ca pe o reușită ce a depășit așteptările, mulțumindu-le tuturor celor care au contribuit la organizare. “Este un eveniment pe sufletul nostru la care muncim de aproximativ o lună. A fost o muncă de echipă, iar cu asta ne mândrim. Ne-am unit forțele și a ieșit fenomenal! Vă mulțumim!” a declarat aceasta, vizibil încântată de succesul evenimentului.

Printre invitații de onoare s-a numărat și primarul municipiului Călărași, Marius Dulce, care a interacționat cu cei mici și a asistat la concursurile de costume și activitățile tematice organizate special pentru această ocazie. “Boo at the Zoo” a reușit să aducă o comunitate întreagă împreună, creând o experiență memorabilă de Halloween pentru toți participanții.

Advertisement

Decorul a inclus elemente inedite, inspirate din universul Halloween-ului, iar activitățile au fost concepute să încânte atât copiii, cât și adulții. Concursurile de costume, standurile cu picturi pe față și sesiunile foto în decoruri speciale au fost câteva dintre atracțiile care au ținut publicul angrenat și fascinat pe parcursul întregii după-amiezi.

Zoo Călărași a reușit să transforme grădina zoologică într-un loc plin de magie, unde copiii s-au bucurat de o atmosferă unică, special creată pentru a celebra Halloween-ul.

Advertisement
Continue Reading

Cele mai vizualizate