Connect with us

Știri

PSD intră în febra alegerilor interne

Published

on

Liderul PSD Călărași, Vasile Iliuță, a declarat joi, după o vizită efectuată marți la Parlament, la lucrările Consiliului Politic Național că în cel mult o lună de zile se vor declanșa alegerile interne

Potrivit conducerii centrale a PSD, alegerile interne „de jos în sus” în organizațiile în care social-democrații au câștigat alegerile locale, ulterior urmând să aibă loc alegeri și în restul județelor. PSD a câștigat alegerile locale în majoritatea localităților.

“Marți am fost invitați la Palatul Parlamentului unde a avut loc Consiliul Politic Național al Partidului Social Democrat. Ca urmare a convocării președintelui Marcel Ciolacu și a domnului secretar general, Paul Stănescu, am avut mai multe puncte pe ordinea de zi a Consiliului Politic Național. Una din ele că într-o lună vom avea un alt Consiliu Politic Național, unde se va decide pentru toate județele unde nu au fost făcute alegeri ca acestea să aibă conferințe județene pentru desemnarea noii conduceri a filialelor din țară. Al doilea punct pe ordinea de zi a fost Programul Național de Investiții, unde s-a asigurat că fiecare localitate va avea cel puțin un proiect. Astăzi avem o ședință a Consiliului Politic Județean în care încercăm să stabilim cu fiecare administrație în parte prioritizarea proiectelor pe care și le-a depus către Ministerul Dezvoltării pentru a fi finanțate din fonduri naționale. Pe ordinea de zi a mai fost și PNRR al Guvernului, unde domnul președinte Marcel Ciolacu a venit și i-a spus domnului ministru Rafila situația pe care o are astăzi Guvernul. Este destul de neplăcut. Au fost 149 de spitale care au fost puse pentru a fi finanțate și modernizate, unele din ele fiind chiar închise. Din cele care sunt astăzi finanțate, PNRR va vi modificat printr-un memorandum pe care-l face ministrul Rafila și vom finanța 23 de spitale. Nu mai vom finanța 149, le vom lua pe cele municipale și județene ca să le putem moderniza și să putem să le aducem într-un stadiu contemporan.” a precizat șeful PSD Călărași la începutul conferinței de presă.

ENERGIE ECOLOGICĂ PENTRU FERMIERI

Vasile Iliuță: Ministrul Agriculturii a venit cu o intervenție și a zis că va continua programul de investiții în infrastructura de irigat, după care a spus că ministerul a venit cu plăți compensatorii pe tot ce înseamnă fermele de legume, zootehnice, pentru a putea trece peste această perioadă în care prețurile s-au triplat la foraje, iar partea de livrarea către piață nu a crescut semnificativ. Ai o creștere de 10%. Acesta a mai precizat că urmează proiecte naționale pentru a asigura energia electrică prin panouri solare. Proiecte de fermă urmează să fie avansate din sesiunea următoare, începând din septembrie, pentru a putea sa venim pe ferme și să asigurăm energia electrică din surse ecologice pentru a reduce cheltuielile.

S-a vorbit și despre APIA. Decontările către fermieri se vor face la timp, se vor implica și vor face decontările rapid ca fermierii să-și poată asigura cheltuielile.
La Călărași ținem legătura cu directorii din subordinea Consiliului Județean și directorii deconcentratelor. Participăm la activitățile pe care ei ni le propun, și aici aș da câteva exemple: avem Agenția Județeană de Ocupare a Forțelor de Muncă, unde doamna director Nicolae Domnița a avut un proiect județean și național – bursa locurilor de muncă, unde îi primește pe cei care au nevoie de locuri de muncă.

Advertisement

Știri

Candidatul AUR la Primăria Călărași, Dragoș Coman, este foarte iubit de călărășeni

Published

on

Entuziasmat și susținut de călărășeni, Dragoș Coman, candidatul AUR pentru Primăria municipiului Călărași, și-a făcut debutul în campania electorală joi, 25 aprilie. Însoțit de o mulțime impresionantă de peste 120 de persoane, Coman a pornit într-o vizită de amploare în cartierul Mircea Vodă, parcurgând cu fiecare stradă și casă din zonă.

Reacția călărășenilor nu a întârziat să apară, aceștia manifestându-și susținerea și încurajarea pentru proiectul politic al tânărului candidat. Cu zâmbete largi și cuvinte de încurajare, oamenii din comunitate au transmis un mesaj puternic de sprijin pentru Dragoș Coman. Nu puțini au fost cei care i-au cerut o schimbare și o nouă voce nouă în conducerea municipiului Călărași.

Dragoș Coman a reiterat angajamentul său față de nevoile și preocupările locuitorilor din Călărași, promițând să le fie alături și să le reprezinte interesele cu devotament. Candidatul AUR a ascultat cu atenție problemele și sugestiile exprimate de călărășeni, subliniind importanța dialogului deschis și transparent în construirea unei societăți mai juste și mai prospere.

Cu un astfel de debut promițător și cu sprijinul puternic al călărășenilor, Dragoș Coman pornește în campania sa electorală cu încredere!

Advertisement
Continue Reading

Știri

Mii de vizitatori la Grădina Zoologică din Călărași, în Săptămâna Verde! Cei de la ZOO așteaptă un număr și mai mare de oameni la Festivalul de Paște

Published

on

By

Urmăriți știrile Călărașipress.ro pe Whatsapp

Zilele acestea, Grădina Zoologică din Călărași a fost plină de mici vizitatori, dornici să învețe diverse aspecte despre animale, dar despre și protejarea mediului înconjurător, pe care îl împărțim cu toții. Cei de la ZOO i-au primit cu căldură pe elevi, iar, cu ocazia Paștelui, aceștia așteaptă un număr și mai mare de vizitatori, întrucât vor găzdui un festival de amploare.

 

Multiple școli au ales să desfășoare Săptămâna Verde în perioada de dinaintea Sărbătorilor Pascale, iar un punct de interes al elevilor din Călărași și din județele învecinate (București, Constanța și Ialomița) este reprezentat de Grădina Zoologică din orașul nostru.

„Săptămâna Verde” este un proiect derulat la nivel național și are ca scop educarea elevilor în scopul înțelegerii problemelor mediului înconjurător și al protejării lui.

Advertisement

 

Reprezentanții Grădinii Zoologice Călărași se bucură că mii de elevi au venit în vizită, cu ocazia Săptămânii Verzi: „Toate aleile grădinii, toată săptămâna aceasta, au fost pline. (…) Ieri am avut peste 1.000 de copii prezenți aici. În perioada aceasta asta este marja de prezență a copiilor la ZOO.

Grădina Zoologică este un loc frumos, despre natură, avem exemplare pe care multe grădini zoologice din țară nu le au și este un loc în care copiii pot învăța foarte multe”.

Ce eveniment se pregătește la Grădina Zoologică din Călărași

Grădina Zoologică va avea porțile deschise chiar și pe 6 mai, în a doua zi de Paște, întrucât va desfășura un amplu festival, dedicat cetățenilor.

Sub deviza „Stai la masă cu o faptă bună!”, comunitatea este invitată să se alăture unei inițiative menite să aducă bucurie și sprijin acolo unde este mai multă nevoie.

Advertisement

Anul acesta, Grădina Zoologică Călărași nu se limitează doar la organizarea vânătorii de ouă tradiționale. În schimb, s-a angajat într-o colaborare strânsă cu Primăria Municipiului Călărași și alte organizații locale precum Sidepol, Crucea Roșie Călărași, TEXAS Bar-B-Q, Jandarmeria Călărași și voluntarii de la Liceul Teoretic Mihai Eminescu Călărași pentru a crea un eveniment memorabil, plin de activități și semnificații.

Sub umbrela campaniei „Stai la masă cu o faptă bună!”, participanții sunt încurajați să se implice într-un gest caritabil simplu, dar profund: donația pentru copiii din familii defavorizate. Prin mecanismul inovator al „Meniului în așteptare”, fiecare contribuție la urnele pregătite de Crucea Roșie Călărași va fi transformată în meniuri hrănitoare pentru cei care au nevoie.

Festivalul va fi mai mult decât o simplă sărbătoare de Paște. Atelierele de creație, de cercetași și de prim-ajutor, demonstrațiile echipei de intervenție ale poliției și jandarmeriei, precum și alte surprize și concursuri vor crea o atmosferă plină de bucurie și solidaritate pentru toți participanții.

Cu premii oferite de partenerii evenimentului, inclusiv materiale de la RogerDesign și librăria Arienta, vouchere pentru acces gratuit la Grădina Zoologică, abonamente la bazinul de înot pentru copii și multe altele, fiecare vizitator va avea ocazia să se bucure de experiențe unice și să facă parte dintr-un gest caritabil cu impact real.

 

Advertisement

Astfel, pe 6 Mai 2024, de la 10:00 la 14:00, Grădina Zoologică din Călărași devine gazda unui festival de Paște cu adevărat special, unde comunitatea se poate bucura nu doar de tradițiile sărbătorii, ci și de oportunitatea de a face o diferență în viețile celor aflați în nevoie.

Continue Reading

Știri

Dumitru Coarnă susține candidații partidului PUSL

Published

on

Deputatul călărăşean,  Dumitru Coarnă susține candidații PUSL pentru alegerile locale din 9 iunie de anul acesta. Coarnă este un susținător al partidului condus de Cristian Popescu Piedone.

„Împreună cu echipa PUSL Călărași, am depus astăzi, 21 aprilie 2024, candidatura colegei mele, Liliana Sandu, pentru funcția de primar al comunei Frumușani, județul Călărași”, a anunțat Dumitru Coarnă.

Continue Reading

Cele mai vizualizate