Connect with us

Breaking News

Evaluarea activităţii Poliției Municipiului Călărași și a Poliției Orașului Budești în primele 8 luni ale anului 2017

În ziua de 21 septembrie a.c., la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași, a avut loc o conferință de presă la care au participat: Șeful Inspectoratului, comisar-șef de poliție, Marian Iorga, Șeful Poliției Municipiului Călărași, comisar-șef de poliție Nițu Lucian și Șeful Poliției Orașului Budești, subcomisar de poliție Miu Adrian.

Redăm în continuare subiectele dezbătute:

 

Poliția Municipiului Călărași

Infracționalitatea sesizată în zona de competență, în primele 8 luni ale anului 2017 a înregistrat o scădere cu 11 infracțiuni  față de aceeași perioadă a anului trecut.

Advertisement

S-au înregistrat scăderi la infracțiunile de furt și în special la furturile din locuințe (-22 infracțiuni), furturile din curți și anexe gospodărești (-9 infracțiuni)  și înșelăciune ( -20) fapte.

Scăderea numărului de infracțiuni este determinată de prezența activă în teren a polițiștilor care au acționat permanent pentru prevenirea unor astfel de fapte.

Totodată, în anul 2017, la nivelul Poliției Municipiului Călărași a crescut cu 18, față de perioada similară a anului trecut, numărul persoanelor față de care au fost luate măsuri preventive.

În ceea ce privește riscul rutier, în municipiului Călărași, față de aceeași perioadă a anului trecut  s- a înregistrat o scădere a numărului de accidente grave și nicio persoană nu și-a pierdut viața în evenimente rutiere produse în Călărași.

De asemenea, polițiștii au  desfășurat activități susținute pentru prevenirea și combaterea abaterilor la regimul circulație,  fiind aplicate cu 1.460 mai multe

Advertisement

sancțiuni contravenționale, față de perioada similară a anului trecut ( de la 4.029 la 5.489 sacțiuni).

 

Poliția Orașului Budești

 

Prioritatea strategică a Poliției Orașului Budești este creșterea gradului de siguranță și protecție pentru cetățeni, prin protejarea persoanei, protejarea patrimoniului, asigurarea siguranței stradale și siguranța rutieră.

În primele 8 luni ale anului 2017, datorită activităților preventiv-reactive desfășurate de către polițiștii, s-a reușit asigurarea unui climat de siguranță și ordine publică, în perioada de referință, la nivelul zonelor rurale și urbane înregistrându-se  o scădere de aprox. 22% a  infracțiunilor sesizate față de aceeași perioada a anului 2016.

Advertisement

De asemenea, la nivelul Poliției Orașului  Budești și comunelor arondate, ponderea infracțiunilor sesizate o reprezintă infracțiunile de loviri și alte violențe, înregistrându-se o scădere semnificativă cu 50% a acestor fapte.

Polițiștii au dispus, în cursul anului 2016, măsura reținerii față de 36 de persoane, urmată de măsura preventivă a controlului judiciar ori a arestului la domiciliu.

În ceea ce privește infracțiunile contra patrimoniului, au fost înregistrate cu 14% mai puține furturi față de perioada similară a anului precedent, cele mai multe

fiind  din anexe sau dependințe neasigurate de către proprietari, constând în general în sustragerea de diverse unelte folosite în construcții.

Recomandăm cetățenilor să acorde  atenție în asigurarea cu sisteme de închidere a porților de acces în curțile locuințelor, anexelor gospodărești, să nu furnizeze altor persoane informații cu privire la bunurile deținute și totodată recomandăm mare atenție în folosirea rețelelor de socializare, de unde infractorii pot obține informații prețioase cu privire la bunurile și valorile deținute, programul persoanelor vătămate,  momentele în care aceștia nu se află la domiciliu.

Advertisement

Breaking News

Călărași: Nivelul Dunării în scădere accentuată – Pompele ANIF de la Modelu, în pericol să rămână pe uscat

Situație critică pe Dunăre în județul Călărași. Nivelul fluviului continuă să scadă alarmant în ultimele zile, iar prognozele hidrologice indică valori și mai mici în perioada imediat următoare. Conform datelor publicate de Apele Române, astăzi, la stația hidrometrică Călărași, cota Dunării a atins ‑71 cm, înregistrând o scădere de 2 cm față de ziua precedentă.

Prognozele indică faptul că până sâmbătă, 5 iulie, nivelul ar putea ajunge la ‑88 cm – o valoare critică ce riscă să lase pompele de irigații ale Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare (ANIF) pe uscat, mai ales în zona Modelu, una dintre primele afectate în astfel de situații.

“Modelu este prima stație unde pompele ar putea deveni nefuncționale din cauza nivelului foarte scăzut al Dunării. Fără intervenții rapide, există riscul pierderii capacității de irigare într-o perioadă agricolă esențială,” au transmis surse din cadrul ANIF.

Precedente îngrijorătoare

Advertisement

În urmă cu doi ani, în aceeași perioadă, nivelul la Pietroiu a atins ‑159 cm, una dintre cele mai joase cote înregistrate vreodată. În prezent, Pietroiu se află la ‑65 cm, însă trendul descendent ar putea readuce acea situație extremă. Stațiile de la Chirnogi (zona Jihan) sunt și ele vulnerabile, iar în lipsa precipitațiilor consistente, Dunărea nu își va reveni prea curând.

Debitul Dunării sub medie

Conform Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA), debitul Dunării la intrarea în țară (secțiunea Baziaș) este de aproximativ 2350 m³/s – de peste 2,5 ori mai mic decât media multianuală a lunii iunie, care este de 6400 m³/s. Tendința este de stagnare sau scădere ușoară pe tot parcursul primei săptămâni din iulie.

Impact agricol major

Scăderea nivelului Dunării afectează direct capacitatea de irigare a terenurilor agricole din lunca fluviului, în plin sezon de cultură. Fermierii din județ avertizează că orice întrerupere a sistemului de irigații ar putea compromite recolta de porumb, floarea-soarelui și legume de sezon.

Advertisement

Continue Reading

Breaking News

Traian Băsescu își recâștigă beneficiile de fost președinte: decizie istorică a C.C.R.

Pe 1 iulie 2025, Curtea Constituțională a României (CCR) a decis, conform unor surse, restituirea drepturilor și beneficiilor de fost președinte al României lui Traian Băsescu, pierdute în urma deciziei din 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a confirmat colaborarea sa cu fosta Securitate. Această decizie a dus la retragerea privilegiilor prevăzute de Legea nr. 406/2001, inclusiv locuința de protocol, indemnizația lunară, paza și protecția SPP și folosința unui autoturism.

Decizia CCR, raportată de Antena 3 CNN, vine ca urmare a contestației formulate de Traian Băsescu, care a argumentat că aplicarea legii în cazul său a fost neconstituțională. Hotărârea CCR ar permite fostului președinte să beneficieze din nou de drepturile acordate foștilor șefi de stat, conform legii menționate. Aceasta include:

  • Folosința gratuită a unei locuințe de protocol, cu un spațiu destinat cabinetului de lucru, încadrat cu un post de consilier și un post de secretar.

  • O indemnizație lunară echivalentă cu 75% din indemnizația președintelui în exercițiu.

  • Pază și protecție asigurate de Serviciul de Protecție și Pază (SPP), precum și folosința unui autoturism.

Această decizie marchează o schimbare semnificativă în situația juridică a lui Traian Băsescu, care a contestat constant verdictul privind colaborarea sa cu Securitatea și pierderea privilegiilor asociate statutului de fost președinte.

Advertisement
Continue Reading

Breaking News

Pantera din Giurgiu: urmele unui mister nerezolvat

În dimineața zilei de 30 iunie 2025, un apel la 112 a alertat autoritățile din Giurgiu cu privire la posibila prezență a unei pantere negre în cartierul Istru, o zonă rezidențială de la marginea municipiului. Apelantul susținea că a observat un animal de mari dimensiuni, cu aspect exotic, asemănător unei feline sălbatice. Jandarmeria Giurgiu a intervenit prompt, dar, în ciuda verificărilor, nu a găsit urme, excremente sau alte indicii care să confirme existența animalului.

Echipajele au rămas în zonă până la ora 09:00, extinzând monitorizarea și în cartierele învecinate.Cu o zi înainte, pe 29 iunie, un alt apel la 112, primit la ora 15:55, semnala urme suspecte de animal sălbatic în localitatea Puieni, județul Giurgiu. Apelantul sugera că acestea ar putea aparține unei pantere negre, posibil cea semnalată recent în Bulgaria. Poliția s-a deplasat la fața locului, dar nici de această dată nu au fost găsite dovezi concrete.Povestea panterei negre a început să capete amploare în Bulgaria, unde animalul ar fi fost observat inițial în zona orașului Șumen, apoi în apropiere de Ruse, aproape de granița cu România.

Autoritățile bulgare au căutat felina timp de peste o săptămână, fără succes, suspectând că ar fi putut scăpa dintr-o grădină zoologică privată sau că ar fi fost eliberată ilegal. În Bulgaria, au fost instalate capcane și momeli, iar accesul în Parcul Natural Platoul Șumen a fost restricționat.În România, Jandarmeria Giurgiu continuă investigațiile, colaborând cu Garda de Mediu și Direcția Sanitar-Veterinară. Cetățenii sunt îndemnați să sune la 112 dacă observă un animal periculos, să nu intervină singuri și să transmită autorităților orice imagini sau dovezi relevante.

Deși nu există confirmări oficiale, autoritățile tratează situația cu seriozitate, având în vedere pericolul pe care l-ar reprezenta o astfel de felină într-o zonă urbană.Pantera neagră, o variație melanistică a leopardului sau jaguarului, nu este nativă Europei, iar prezența sa în Giurgiu ar fi un eveniment extrem de rar, probabil legat de o evadare sau eliberare ilegală. În timp ce internetul s-a umplut de glume și speculații, autoritățile îndeamnă la prudență, iar localnicii rămân în alertă, așteptând clarificări.Până în prezent, „pantera de la Giurgiu” rămâne mai degrabă un mister, fără dovezi concrete care să confirme existența sa. Ancheta continuă, iar autoritățile din România și Bulgaria colaborează pentru a elucida acest caz neobișnuit.

Advertisement

Continue Reading