Connect with us

Breaking News

Doi bărbați din Călărași, dați în urmărire generală după ce au fugit de condamnare

Published

on

Doi bărbați din municipiul Călărași, Baeram Adrian și Curte Nicu, au fost dați în urmărire generală, potrivit unor anunțuri publicate pe site-ul Poliției Române. Ambii au fost condamnați de Judecătoria Călărași la închisoare cu executare, printre altele pentru distrugere prin incendiere, respectiv complicitate la distrugere prin incendiere.

Incidentul pentru care cei doi au fost condamnați a avut loc pe 29 mai 2022. Atunci, cei doi l-au sunat pe un bărbat și l-au amenințat că „dacă nu le dă o sumă de bani, reprezentând taxă de protecție, îi va da foc la casă”, se arată în rechizitoriul disponibil în format anonimizat pe portalul Rejust.

După aproximativ 40 de minute, cei doi, cu ajutorul unui taxi, au ajuns la domiciliul bărbatului pe care l-au amenințat. Aici, Baeram Adrian a coborât din mașină și a incendiat casa victimei, „distrugând ușa de acces și degradând o cameră a locuinței, folosind o sticlă de 0,5 litri cu benzină pe care o avea asupra sa”, potrivit aceleiași surse. Celălalt inculpat, Curte Nicu, a așteptat în mașină, asigurându-se astfel că șoferul de taxi nu va pleca, precum și că nu sunt observați de către nimeni.

De asemenea, pe drumul de întoarcere, Baeram Adrian, speriat că cei doi, șoferul de taxi, cât și Curte Nicu, l-ar putea denunța, i-a amenințat pe aceștia să nu spună nimănui, iar în caz contrar va spune oamenilor legii că și ei au participat la infracțiune.

Advertisement

Totodată, în taxi era amplasată o cameră video, pe care cei doi inculpați au distrus-o în drum de întoarcere de la locul incidentului.

Cei doi bărbați au fost inițial condamnați de Judecătoria Călărași, pe 29 martie 2023. Baeram Adrian a primit doi ani, 11 luni și 20 zile de închisoare cu executare pentru distrugere prin incendiere, influențare a declarațiilor și șantaj. O parte din această pedeapsă reprezintă o pedeapsă cu suspendare primită în 2021, care s-a adăugat la aceasta.

De cealaltă parte, Curte Nicu a fost condamnat la trei ani și o lună de închisoare cu executare, pentru complicitate la distrugere prin incendiere, influențarea declarațiilor și șantaj. Și în cazul lui, o parte din această pedeapsă reprezintă o pedeapsă cu suspendare primită în 2021, care s-a adăugat la aceasta.

Sentința Judecătoriei Călărași în acest caz nu a fost definitivă, iar cei doi bărbați au făcut apel. A doua zi, ambii au făcut apel, care s-a judecat la Curtea de Apel București. Ieri, 19 octombrie, magistrații de aici au respins apelul celor doi călărășeni, definitiv, astfel că ei trebuie să execute acum pedepsele stabilite de Judecătoria Călărași.

Polițiștii nu i-au găsit însă acasă pentru a fi încarcerați, astfel că au fost dați în urmărire.

Advertisement

Breaking News

Alertă în Călărași: O tânără de 14 ani a dispărut fără urmă de acasă

Published

on

Alertă în Călărași după ce o copilă de 14 ani a fugit de acasă.Familia este distrusă și nu își explică gestul fetei.

Cu o situație familială deja tristă, unde mama se află în pușcărie, tatăl fetei este îngrijorat și spune că nu cunoaște anturajul fetei.

Mihaela, înaltă de 1.60 metri, cu o greutate de 50 de kilograme, ochi căprui și păr lung și șaten, a părăsit domiciliul fără să lase nici o urmă.

Reprezentanții Poliției Române solicită sprijin din partea cetățenilor care o văd pe tânără. Persoanele care au văzut-o sau dețin informații sunt rugate să contacteze numărul unic de urgență 112 sau să se adreseze celei mai apropiate secții de poliție.

Advertisement

Continue Reading

Breaking News

[VIDEO] Zeci de șoferi blocați pe Autostrada Soarelui din cauza nămeților

Published

on

Codul roșu de viscol și ninsori a provocat haos pe aproape toate șoselele din România. Pe Autostrada Soarelui, care leagă București de Constanța, zăpada a blocat întreaga circulație. Zeci de șoferi au rămas împotmoliți în nămeți.

Mai multe persoane au rămas blocate pe Autostrada A2, după ninsorile abundente din această dimineață. A2 a fost închisă din cauza codului roșu de viscol, care a fost prelungit până la ora 16:00 în Constanța.

Traficul, reluat după câteva ore

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că circulația rutieră a fost reluată parțial pe autostrada A2 București – Constanța, între kilometrii 64 – 35, pe sensul de mers către București.

Advertisement
Continue Reading

Breaking News

Situația actualizată, ora 16:00 | Drumuri blocate, școli închise și localități fără curent

Published

on

La ora 16:00, județul Călărași se confruntă cu o situație tensionată ca urmare a codului portocaliu și roșu de viscol. Drumurile naționale și județene sunt afectate. 

Drumurile naționale DN 3, DN 3A și DN31 au fost redeschise parțial, însă DN 3B și DN 21 rămân în continuare închise. A2 este practicabilă doar pe calea 2 între Drajna și București, iar calea 1 este deschisă doar de la București la Fundulea.

Situația în școli: Toate unitățile de învățământ din județ au fost închise pentru ziua de 27 noiembrie, având în vedere condițiile meteorologice severe.

Pompierii militari călărășeni au mobilizat: 37 de autospeciale și 220 de cadre intervin pentru a face față situației. Până la ora 14:00, intervențiile au inclus evacuarea apei din 10 locații afectate de inundații și degajarea a 168 de arbori căzuți în diverse localități, provocând daune materiale, inclusiv la 23 de autoturisme.

Advertisement

Infrastructura de gaze și alimentarea cu energie electrică sunt, de asemenea, afectate semnificativ. Distrigaz raportează lipsuri minime, dar 50 de localități, cu aproximativ 70.000 de consumatori, întâmpină probleme la alimentarea cu energie electrică. Peste 275 de linii de medie tensiune sunt afectate, iar echipele lucrează pentru remedierea avariilor.

În paralel, A2 se confruntă cu probleme, având aproximativ 63 de autovehicule blocate, cu aproximativ 180 de persoane în această situație. Autoritățile locale și regionale, inclusiv ISU, IPJ, IJJ și SDN, sunt implicate activ în operațiuni pentru deblocarea acestora, folosind 14 utilaje.

Pe toate DN-urile și DJ-urile se acționează cu utilaje de deszăpezire – 16 utilaje pe DN și 35 pe DJ – pentru a asigura accesul și siguranța traficului. Situația este în dinamică, iar autoritățile rămân mobilizate.

Municipiul Călărași

Advertisement
Continue Reading

Cele mai vizualizate