O crimă cutremurătoare a avut loc sâmbătă seară, 6 iulie, în localitatea Curcani, județul Călărași. Un bărbat de 50 de ani, originar din București, dar care locuia de ani buni într-un autoturism abandonat din sat, a fost arestat preventiv după ce a înjunghiat mortal un pensionar de 74 de ani, în urma unui conflict pornit câteva ore mai devreme.
Totul a început în jurul orei 18:00, în fața localului din sat, acolo unde cei doi s-au întâlnit. Potrivit martorilor, între agresor și victimă – Neagu Ion, un bătrân cunoscut în comunitate – a izbucnit o discuție aprinsă, după ce pensionarul i-ar fi reproșat celuilalt că fumul de țigară îl deranjează.
Iritat de observație, bărbatul din București – cunoscut ca persoană fără adăpost – ar fi rostit amenințarea: „Te rezolv în seara asta!”, sub privirile altor persoane prezente în local.
Câteva ore mai târziu, în jurul orei 21:00, cei doi s-au reîntâlnit în fața unui magazin din localitate. Conflictul s-a reaprins violent, iar bătrânul ar fi venit cu un baston sau un băț, cu care l-a lovit peste mâini pe celălalt.
În acel moment, agresorul a scos un briceag și a aplicat victimei trei lovituri de cuțit, una dintre ele direct în inimă, fiind fatală. Bătrânul s-a prăbușit pe loc. Din păcate, medicii sosiți la fața locului nu au mai putut face nimic pentru a-l salva.
Criminalul a fost reținut de polițiștii din Călărași, iar în cursul zilei de duminică a fost prezentat în fața magistraților, care au dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.
Potrivit anchetatorilor, bărbatul trăia în condiții mizere, dormind într-un autoturism abandonat, și era cunoscut în sat ca “om al străzii”. Deși se stabilise de ceva vreme în Curcani, nu avea relații apropiate cu victima, cei doi cunoscându-se doar de puțin timp.
Cazul este instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași, iar cercetările continuă pentru stabilirea completă a circumstanțelor în care a avut loc crima.
Vrei să fii mereu la curent cu toate știrile? Urmăreste CalarasiPress pe canalul de WhatsApp.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.