Connect with us

La zi

VIDEO. Primele rezultate după denunțul lui Coarnă în dosarul fostului șef IPJ Călărași, Marian Iorga

Published

on

În urma denunțului formulat la DNA de deputatul călărășean Dumitru Coarnă, procurorii l-au trimis în judecată pe fostul șef al IPJ Călărași,  Marian Iorga. Supranumit “Zeus” de apropiați,  Marian Iorga este acuzat de luare de mită și trafic de influență în formă continuă. Dosarul se află pe masa judecătorilor de la Călărași. 

  • IORGA MARIAN, la data faptelor inspector șef al Inspectoratului de Poliție Județean (I.P.J.) Călărași, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:
    – luare de mită,
    – trafic de influență, în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt:

La data de 29 aprilie 2017, inculpatul Iorga Marian, în funcția de inspector șef al I.P.J. Călărași, ar fi primit un ceas de lux în valoare de 4.350 lei, de la un om de afaceri, în legătură cu soluționarea favorabilă a unei sesizări pe care persoana respectivă o formulase anterior.

În perioada februarie 2017 – august 2018, inculpatul Iorga Marian, în aceeași calitate, ar fi pretins unor oameni de afaceri să accepte achiziționarea, la prețuri supraevaluate, a unor autoturisme pe care inculpatul le avea în proprietate sau pe care acesta urma să le achiziționeze. În schimbul acestor „servicii”, inculpatul le-ar fi promis că își va folosi influența asupra unor subordonați care aveau în lucru cauze penale sau petiții ce-i priveau pe oamenii de afaceri, pentru ca aceștia să le soluționeze favorabil sau să urgenteze efectuarea unor acte ce intrau în atribuțiile lor de serviciu.
În acest context, inculpatul ar fi obținut de pe urma a trei „tranzacții” efectuate în condițiile de mai sus, suma totală de 4.000 euro.

În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunal Călărași cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

DOSARUL ZEUS, PRIN OCHII DENUNȚĂTORULUI

Deputatul Dumitru Coarnă este unul dintre parlamentarii județului Călărași care nu l-a  scăpat din ochi pe fostul șef de poliție din Călărași, chemat, acum, în judecată de DNA, pentru trafic de influență și luare de mită.

“E vorba de speța Iorga Marian, fost inspector șef la IPJ Călărași. Am primit foarte multe sesizări în perioada 2017-2018 în legătură cu anumite infracțiuni pe care domnul Iorga, în calitate de inspector șef, le săvârșea la Călărași. Sigur că am efectuat verificări, am fost foarte atent la toate informațiile pe care le-am primit, și în momentul în care am constatat că se confirmă am mers la DNA, am format denunț, am format un dosar penal. Sigur că ulterior eu am fost audiat în dosar, și după 4-5 ani a dat Dumnezeu și a fost dispusă începerea urmăririi penale, iar săptămâna asta a fost pusă în mișcare acțiunea penală. Înseamnă că a fost luare de mită și trafic de influență.
Marian Iorga m-a acuzat în fața instanței de judecată cum că eu aș fi transmis în spațiul public informații false – asta se numește într-un fel calomnie, și dacă nu făceam proba verității ar fi trebuit să fiu sancționat și așa ar fi fost corect. Sigur că am făcut proba verității, sigur că onorata instanță de la Judecătoria Sector 5 București și Curtea de Apel București au refuzat să-mi administreze orice fel de probă, mai ales că Parchetul General, prin DNA, confirmă cele afirmate de mine în spațiul public și pune în mișcare acțiunea penală pentru săvârșirea unor infracțiuni de luare de mită și trafic de influență. Practic, onorata instanță se pare că are o problemă de respectarea legii. Știm foarte bine cine este secretar de stat din Călărași la Ministerul Justiției și știm foarte bine relațiile de apropriere dintre Marian Iorga și acel personaj.
Eu voi contesta acea decizie a instanței de fond și de apel. Am la îndemână recursul și inclusiv CEDO, dar voi formula și contestație la CSM, la Inspecția Judiciară împotriva judecătorilor care au refuzat să ofere probe în dosar, ca să nu mai spun că în zona penală s-ar putea să fie și infracțiune. O să mă rezum la plângere la CSM.
O să fiu extrem de atent la această fază de judecată în fond la Tribunalul Călărași, pentru că știu foarte bine relațiile de prietenie pe care le-a avut la acel nivel. Știu foarte bine judecătorii din penal de acolo, știu exact ce probleme au sau nu. Voi fi foarte atent la acel dosar, pentru că probabil nu întâmplător a ajuns acolo. Gurile rele, sau pe surse, oamenii spun că se încearcă o oarecare mușamalizare, dar o să fiu atent și o să încerc să monitorizez clar desfășurarea acestui proces. Trebuie să primeze o dată pentru totdeauna legea, nu neapărat fărădelegea sau știu eu, acele decizii în alte birouri, în alte zone decât în sala de judecată. Judecătorul trebuie să se raporteze la probe și să spună cu privire la probele pe care le are dosarul cauzei.” – a declarat, pentru Călărași PRESS, deputatul Dumitru Coarnă.

 

Advertisement

La zi

Amenajările cu saci de nisip făcute de Apele Române în Călărași au stârnit valuri de critici și ironii: ”Am crezut că sunt la mișto pozele”

Published

on

În ultimele zile, angajații de la Apele Române au făcut diguri provizorii din saci de nisip în Călărași. Imaginile apărute în online au stârnit valuri de critici și ironii.

Angajații de la Apele Române au montat în ultimele zile o serie de diguri provizorii alcătuite din saci de nisip, în județul Călărași. ”Munca” acestora a fost criticată și ironizată în spațiul online.

Românii, reacții furioase și ironice față de amenajările cu saci de nisip făcute de Apele Române în Călărași

În ultimele zile, Apele Române au continuat construirea unor diguri provizorii din saci de nisip, paralel cu linia de apărare existentă. Rolul acestor saci este acela de a stopa pătrunderea apelor în cazul apariției unor breșe. Exista pericolul ca debitele Dunării să fie în creștere în această perioadă.

”Sute de saci se montează în zonele Ciocăneşti şi Baital de pe braţul Borcea din judeţul Călăraşi prin realizarea unor diguri provizorii, paralele cu linia de apărare existentă. Intervenim cu forţe proprii în toate zonele vulnerabile, astfel încât tranzitarea debitelor să se realizeze în siguranţă.

Apele Române Buzău-Ialomiţa, prin Sistemul de Gospodărire a Apelor Călăraşi, continuă construirea unor diguri provizorii din saci geocontaineri, paralel cu linia de apărare existentă, menite să stopeze pătrunderea apelor în cazul apariţiei unor breşe. Pe o lungime de 350 de metri, în zona Baital, pe braţul Borcea, pe malul drept al Dunării, vor fi montaţi în aceste zile peste 400 de saci”, anunța, pe Facebook, Administrația Națională Apele Române (ANAR).

Aceste amenajări efectuate de Apele Române la Ciocănești și Baital, pe brațul Borcea, au stârnit valuri de critici și ironii pe rețelele de socializare. Internauții le consideră măsuri fără rost, luate în pripă.

”Dacă și ăsta e zid de apărare contra inundațiilor, cred că ar trebui să vă dați toți șefii demisia de la Apele Române și să plecați acasă! Oricum sunteți puși acolo politic și nu aveți nicio legătură cu domeniul”, este părerea unui cetățean.

Un altul nu vede cum o viitură pe Dunăre poate fi stopată de acești saci de nisip”O viitură se oprește fix în sacii voștri! Doamne ferește! Multă minte vă lipsește!”.

”Zidul” de apărare contra viiturii, ironizat de români: ”Se vede că nu ați avut parte de lego în copilărie”

Aproape toate comentariile din online au avut explicații de la Apele Române. Instituția preciza că lucrarea nu este una de mântuială, ci că așa sunt normativele. Totul ar face parte dintr-un plan de apărare mai amplu.

Cetățenii nu s-au oprit însă din seria ironiilor. ”Fi-miu are 7 ani. Fi-mea are 5 ani. Eu pot să pun pariu că dacă îi aduc la fata locului cu 2 basculante de lego, vor inventa un sistem de 5 ori mai bun decât mizeria asta sinistră. Până și ei m-au întrebat: tati, de ce au pus sacii în picioare? Când vine apa mare nu o să îi împingă peste cap?!” a postat unul dintre internauți.

Advertisement

Se vede că nu ați avut parte de lego în copilărie! Bravo, tot așa să continuați, România lucrurilor bine făcute / Eu am crezut că sunt la mișto pozele care circulau pe net. Am zis că vrea careva să vă denigreze”, adaugă alți cetățeni.

 

Continue Reading

La zi

Avarie pe rețeaua de apă din municipiul Călărași: alimentarea va fi sistată pe strada Dobrogei

Published

on

Operatorul regional de apă și canalizare, EcoAqua S.A., a transmis o informare importantă pentru locuitorii municipiului Călărași. În cursul zilei de 2 octombrie, alimentarea cu apă potabilă va fi sistată temporar pe strada Dobrogei, în zona cuprinsă între Strada Plevna și Strada Rahova, din cauza unei avarii apărute pe rețeaua de distribuție.

Echipele de intervenție ale EcoAqua vor lucra pentru remedierea situației și estimează că alimentarea cu apă va fi oprită aproximativ două ore.

Reprezentanții operatorului își cer scuze pentru eventualele neplăceri cauzate de această întrerupere temporară și asigură cetățenii că se vor lua toate măsurile necesare pentru ca problema să fie soluționată cât mai rapid.

 

Continue Reading

La zi

Pompierii călărășeni, din nou în sprijinul comunităților afectate de inundații în județul Galați

Published

on

Astăzi, 32 de pompieri militari din cadrul ISU Călărași au plecat într-o nouă misiune pentru a oferi sprijin comunităților din județul Galați, grav afectate de inundații. Echipajele sunt dotate cu două microbuze pentru transportul personalului și o autospecială de primă intervenție și comandă.

Misiunea pompierilor călărășeni are ca scop susținerea eforturilor locale de gestionare a efectelor inundațiilor și protejarea populației afectate. Autoritățile le-au urat succes și le-au transmis dorința ca aceștia să se întoarcă acasă în siguranță după încheierea intervențiilor.

Misiunile pompierilor în zonele calamitate rămân esențiale în astfel de situații critice, iar sprijinul oferit de echipele din județele învecinate contribuie semnificativ la eforturile de recuperare și protecție a comunităților locale.

Continue Reading

Cele mai vizualizate