Connect with us

Administrație Locală

VIDEO. Primarul Marius Dulce prezintă situația lucrărilor aflate în derulare

Edilul municipiului Călărași, Marius Dulce, prezent în conferința de presă a PSD de astăzi, a descris stadiul proiectelor și situația șantierelor aflate în diferite stadii de desfășurare. Prima precizare pe care edilul a făcut-o în conferință de presă, a fost legată de speculațiile apărute în spațiul public privind lucrările de asfaltare a astrăzii Rahova, arătând că asfaltarea acestei străzi este în derulare, estimându-se ca până la finalul acestei luni, să fie finalizată toată lucrarea. Pe lângă Rahova, strada Florilor a fost și ea reabilitată. Primăria Călărași și-a setat ca prioritate pentru această perioadă, crearea mai multor locuri de parcare.

https://youtu.be/nWFtoS57C_o

“În ultima vreme am văzut că s-au făcut anumite postări pe Facebook că nu se lucrează strada Rahova. Strada Rahova este în grafic, se lucrează. Timpul nu a permis, dar lucrăm la trotuare, facem trotuarele, deja suntem avansați și eu sper ca într-o lună și jumătate vom avea și această stradă asfaltată. Mai bine decât ne așteptam, pentru că termenul era pentru în toamnă, dar dacă până la sfârșitul lui iulie o terminăm este foarte bine. Așa cum ați văzut, am terminat și strada Florilor, suntem în grafic și cu aceea. Chiar acum două zile am terminat și trotuarele, identificăm noi locuri de parcare și în viitor vom intra în acele zone pentru a le transforma în locuri de parcare. Nu ne oprim, pentru că cerințele sunt foarte mari la nivelul municipiului, iar acolo unde ridicăm garaje cu siguranță nu vom lăsa teren mizerabil, murdar. Vrem să facem aceste parcări.”

“Strada București, în etapa de proiectare. Avem ca prioritate proiectele europene”

Edilul municipiului a mai apreciat că, din cauza creșterii prețurilor la gaze și electricitate, administrația publică locală a trebuit să achite pentru instituțiile din subordinea sa și cele de învățământ o valoare de 6,4 milioane lei pentru energie electrică și gaze, sumă de trei ori mai mare față de anul trecut. În 2021 au fost achitate facturi în valoare de 2,2 milioane lei.

“Anul acesta a fost afectat de creșterile de preț la gaz și energie, dacă anul trecut, per total administrație, școli, instituțiile primăriei, am avut o cheltuială de două milioane două sute, anul acesta ne-am întins cu o cheltuială de șase milioane patru sute de lei pe energie electrică și gaze. Este foarte mult, dar asta nu înseamnă că începem să ne plângem. Avem ca prioritate proiectele europene, suntem în grafic cu ele, unele sunt mai întârziate, dar o să recuperăm timpul. Strada București este pe proiectare, avem discuții cu Enel ca să putem introduce cablurile în subteran, și după aceea prin accesarea împrumutului despre care vorbeam, cel pe care cei de la PNL îl contestau, numai pentru strada București lucrări de implementare pentru iluminat public o să avem nevoie de peste zece milioane de lei. Vom folosi acești bani din împrumut.” -a mai punctat primarul în conferința de presă.

Advertisement

Contractul pentru regenerarea urbană, semnat! Locuințe cu zero pierderi energetice

“Lucrăm pe 2021-2027, pe PNRR, pe POR, deci nu stăm. Chiar am semnat contractul pe regenerare urbană. Urmează să vină cei care fac aceste SF-uri pentru a identifica noi locuri pentru a face locuri de joacă printre blocuri, noi spații prin care să îmbunătățim calitatea vieții cetățenilor din municipiu. Avem prealocați și niște bani, o să mergem exact în zonele în care avem nevoie de asta. Trebuie să ne pliem și pe ce au cerut ei, în sensul că o să mai luăm autobuze ecologice, o să facem locuințe cu zero pierderi energetice. Noi deja așezăm lucrurile.
Reabilitarea de străzi o avem acum pe PNI, pe Anghel Saligny. Am avut cartierul Măgureni și cartierul Mircea Vodă la CNI, dar din cauza strategiei guvernamentale s-au mutat pe PNI, iar acum cred că până la sfârșitul lunii vom semna contractele de finanțare pe PNI. Atunci, vom avea asigurate asfaltările pe cartierele Mircea Vodă și Măgureni, și dacă semnează finanțările noi deja am ridicat licitațiile în SICAP, suntem destul de avansați cu el. Le-am ridicat licitații cu clauză suspensivă ca în momentul în care avem finanțare și noi am terminat deja finanțăm pe cine a câștigat și dăm drumul la treabă. Sper că dacă ne mișcăm repede și primim semnăturile la nivel guvernamental, cred că la anul pe timpul ăsta suntem deja foarte avansați.” – a precizat edilul Călărașiului, Marius Dulce.

Situația Cinematografului Victoria din Parcul Central

Întrebat în conferința de presă despre situația Cinematografului Victoria din Călărași, primarul Dulce a dat asigurări că se lucrează. Stadiul actual pentru acest proiect a ajuns la etapa de realizare a Studiului de Fezabilitate, care a fost reactualizat, din cauza creșterii prețurilor materialelor de construcții. 

“Cu cinematograful Victoria avem SF-ul. L-am dat din nou la reactualizat, pentru că aceste creșteri de prețuri constante ne cauzează probleme. L-am reactualizat, este depus la CNI pentru a putea face cinematograful Victoria prin ei.” – a precizat Dulce

Piața Unirii va fi finalizată

“Am terminat cu cel care era în insolvență și acum realizăm restul de executat, cât și o expertiză tehnică, pentru că trebuie să știm de unde plecăm. Este clar că din cauza faptului că au crescut prețurile la materialele de construcție suma pe care trebuie să o investim acolo va fi destul de mare. A întrat in insolvență cel care a câștigat licitația.
Cu lucrările la Bazar deja am ajuns afară. Din cauza creșterilor la prețuri am avut o problemă cu chiller-ul. Deja prețul crescuse cu o sumă destul de considerabilă, dar datorită Ordonanței care s-a dat acum sperăm să ajustăm și să nu mai fie nevoie să schimbăm soluția tehnică acolo.
Câte locuri vor fi scoase la licitație?
Suntem pregătiți să scoatem 84 de locuri de licitație. Vrem să ne apropriem cu ele atunci când vom face recepția Bazarului, iar cu 30 de zile înainte de estimarea noastră de a termina să începem să facem și atribuirile. Estimez ca undeva în luna iunie. Comerțul se va desfășura exclusiv în interior.

 

Advertisement

Advertisement

Administrație Locală

Blocuri modernizate prin PNRR: Călărașiul investește peste 7,8 milioane de lei în reabilitarea termică a locuințelor

Primăria Municipiului Călărași derulează lucrări ample de reabilitare termică a blocurilor de locuințe, finanțate prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Printre primele imobile vizate se numără cele din zona Navrom – blocurile A1 – A5 – și ansamblul de blocuri Arcadia, unde șantierele sunt deja active.

Proiectele vizează nu doar termoizolarea pereților exteriori, ci și modernizarea instalațiilor de iluminat, reabilitarea trotuarelor perimetrale, refacerea fațadelor, montarea de panouri fotovoltaice și înlocuirea tâmplăriei exterioare cu soluții eficiente energetic.

„Așa vor arăta toate blocurile din municipiu care beneficiază de proiecte de anvelopare termică”, a transmis primarul Marius Dulce într-o postare publică, subliniind că aceste investiții contribuie direct la creșterea confortului și reducerea consumului de energie.

Printre imobilele incluse în program se află și blocul de locuințe ENEL, situat pe strada Speranței, aflat în prezent în fază de pregătire pentru reabilitare.

Advertisement

Valoarea totală a lucrărilor pentru ansamblul NAVROM se ridică la 7.820.447,36 lei, bani proveniți din fonduri europene nerambursabile, accesate de administrația locală în cadrul apelurilor dedicate eficienței energetice a clădirilor rezidențiale.

Continue Reading

Administrație Locală

Ședință extraordinară a Consiliului Local Fundeni: rectificarea bugetului, pe masa aleșilor locali

Consiliul Local al comunei Fundeni a fost convocat în ședință extraordinară pentru marți, 1 iulie 2025, începând cu ora 18:00, conform Dispoziției primarului nr. 116 din 27 iunie. Întâlnirea va avea loc la sediul Primăriei Fundeni, situat pe strada Trandafirilor, nr. 25.

Pe ordinea de zi figurează un singur punct esențial: aprobarea rectificării bugetului local pentru anul 2025. Proiectul de hotărâre supus dezbaterii vizează realocarea fondurilor publice în funcție de prioritățile actuale ale administrației locale.

Rectificarea bugetară este un pas important în gestionarea eficientă a resurselor și vine în contextul adaptării la nevoile curente ale comunității. Autoritățile locale estimează că ajustările vor permite continuarea sau lansarea unor investiții și proiecte esențiale pentru comuna Fundeni.

Ședința se anunță de interes major pentru cetățenii care urmăresc activitatea administrației locale și modul în care sunt gestionate fondurile publice.

Advertisement

Continue Reading

Administrație Locală

Serviciul de Evidență a Persoanelor Oltenița s-a mutat într-o nouă locație

Primăria Municipiului Oltenița informează cetățenii că, începând de luni, 30 iunie 2025, Serviciul Public Comunitar de Evidență a Persoanelor funcționează într-un nou sediu, situat pe strada Argeșului, nr. 109-111, în incinta Poliției Municipiului Oltenița.

Locuitorii municipiului sunt rugați să țină cont de această schimbare atunci când solicită servicii precum eliberarea actelor de identitate sau alte operațiuni specifice evidenței populației.

Primăria mulțumește oltenițenilor pentru înțelegere și îi încurajează să se adreseze cu încredere noii locații pentru rezolvarea formalităților necesare.

Advertisement
Continue Reading