Connect with us

Actualitate

VIDEO. Frăsinet | Primarul Alin Ploieșteanu: “Îmi voi onora toate promisiunile făcute în fața cetățenilor”

Published

on

Noul primar al comunei Frăsinet, Alin Ploieșteanu, a vorbit, într-un interviu acordat site-ului Călărași PRESS, despre obiectivele primului mandat câștigat și de modalitățile identificate pentru rezolvarea probelemelor lăsate nerezolvat de fosta conducere. Muncește ca fermier de peste 20 de ani, iar prin muncă și sârguință a ajuns unul dintre cei mai respectați fermieri din zonă și unul dintre cei mai atenți lideri la problemele comunității din Frăsinet implicându-se și sprijinind  rezolvarea nenumăratelor probleme al cetățenilor din Frăsinet.

 

https://youtu.be/2ljWA1pnB34

Cele mai importante probleme au fost identificate, iar cu ajutorul echipei din primărie vor aduce comuna Frăsinet pe direcția dezvoltării și a prosperității.

Fosta administrație a mimat interesul pentru cetățeni, iar acest lucru a fost vizibil în urma alegerile locale câștigate de Ploiesteanu. Cele mai importante obiective au fost stabilite pe lista priorităților.

Advertisement

Prioiect depus pentru asfaltarea a 7 km în satul Luptători și Curătești, alți 5,5 km de asalt vor ajunge în satul Dănesti din comuna Frăsinet

Un alt proiect important și necesar ce urmează a fi depus este acela de introducere a sistemului de canalizare în toată localitate Frăsinet și satele aparținătoare, apoi demararea amplului proiect de asfaltare

Un Parc Temeric – “Pescuit” va fi realizat în satul Dănesti, alături de acesta va fi și un teren sintetic pe care sportivii/ elevii vor putea desfășura activități sportive. In următorii 3 ani, toate satele ( Dănesti m, Frăsinet și Luptetori, Pupăza) acestei comune vor avea parcuri cu spatii verzi generoase…

CALARASIPRESS.RO: Sunteți noul primar al localității, v-ați preluat scrutinul în urma alegerilor din 27 septembrie, scrutin pe care l-ați câștigat la o diferență considerabilă față de fostul primar. Astăzi discutăm despre lucrurile pe care le-ați găsit în localitatea pe care ați preluat-o. Mă refer aici la administrație, partea financiară, perspectivele localității, și ce doriți dumneavoastră să faceți în această comună.

Alin Ploieșteanu: În primărie lucrurile sunt ok din toate punctele de vedere, nu sunt datorii. Am găsit o primărie cât de cât bine pusă la punct.

CALARASIPRESS.RO: Ce v-ați propus pentru anul 2021 ca dezvoltare?
Alin Ploieșteanu: În primul rând, am făcut SF-ul pentru Luptători și Curătești pentru asfaltare, urmând să depunem acest proiect la CNI. Am depus un proiect pentru un parc pe Programul Operațional pentru Pescuit și Afaceri Maritime (POPAM) în satul Luptători. Proiectele vor fi destul de numeroase fiindcă asta mi-am propus de când am venit la primărie, să accesăm proiecte europene, naționale, deoarece fără ele nu putem avea o comună dezvoltată.

Advertisement

CALARASIPRESS.RO: Puteți face o sinteză a ceea ce ați găsit în localitate de când ați preluat mandatul? Ce lucruri s-au realizat din cele promise în ultimul mandat al fostului primar?
Alin Ploieșteanu: Nu s-au realizat prea multe, doar 7 kilometri de asfaltare de care au beneficiat toate comunele din județ și din țară. În afară de aceste lucruri, fostul primar s-a gândit să reabiliteze doar căminele culturale, școlile sunt într-o stare deplorabilă. Au promis alei pietonale din 2016 care nu s-au realizat, au promis parcuri pentru copiii din comună care nu s-au realizat. Pentru mine, copiii au prioritate și pentru asta am venit la primărie.

CALARASIPRESS.RO: În perioada campaniei electorale v-ați plimbat prin localitate și ați discutat cu oamenii. Care erau cele mai mari probleme pe care vi le aduceau la cunoștință?
Alin Ploieșteanu: Depinde de localitate. De exemplu, în Frăsinet și Luptători apa era de o calitate mizerabilă. La Frăsinet am reușit să reabilităm, urmează și la Luptători. Așteptăm să se încălzească vremea și vom efectua și acolo reabilitarea rețelei de apă, așa fel încât apa să fie potabilă pentru locuitori.
Din păcate fostul primar nu a reușit să ducă la bun sfârșit tot ce și-a propus…
Nu știu de ce, lucrurile pe care le-am făcut eu au fost simple pentru reabilitarea acestor sate. În Dănești, Curătești, Pupăza e ok. Prioritatea mea a fost să redeschid farmacia. Iată că în ziua în care filmăm acest material ați reușit acest lucru. Am avut destul de multe discuții cu doamna farmacistă, până la urmă a înțeles că pentru comuna Frăsinet farmacia este o prioritate. A avut și ea destul de multe pretenții, dar am reabilitat farmacia, cabinetul domnului doctor arată altfel iar locuitorii pot vedea asta. Eu zic că începem să ne mișcăm și că suntem pe drumul cel bun.
Astăzi, oamenii pot veni în localitate cu rețete compensate pentru a-și putea lua medicamentele de care depind.

Pentru oamenii din comuna noastră, eu spun că aceasta este principala prioritate. Asta și-au dorit, farmacia. Avem o comună destul de îmbătrânită, sunt oameni cărora le este greu să se duca la Lehliu-Gară pentru o rețetă. Aici găsesc tot – rețete compensate, absolut tot.

CALARASIPRESS.RO: Ce proiecte sperați să realizați în acest an și în primul dumneavoastră mandat?
Alin Ploieșteanu: Cum am spus, în 2016, împreună cu primarul am realizat împreună agenda. Ce trebuie să facem pentru comuna asta? Facem parcul pentru copii, facem alei pietonale astfel încât copii să nu mai fie nevoiți să meargă pe șosea. Am avut cazuri în care și-au rupt mâini, picioare. Apoi școlile, sunt într-o stare deplorabilă. Am început reabilitarea școlii cu clasele I-VIII din comuna Frăsinet. De 60 de ani nu era schimbată tabla. Am betonat toată curtea școlii. Urmează anveloparea școlii. Vrem să facem toalete interioare, căldura să nu mai fie de la sobele cu care eu învățam acum 40 de ani. Gaze există? Nu există. Știți foarte bine că există un proiect la nivel național pentru gaze în care sper să fim incluși. V-ați gândit la asocieri cu mai multe localități? Am avut discuții cu Valea Argovei, am încercat la Mânăstirea. Acolo sunt comune care fac parte din PSD. Eu sper să ajung la o înțelegere cu dânșii pentru că sunt niște primari cu care te poți înțelege.
Prioritar pentru dumneavoastră este nevoie cetățeanului, nu neapărat dorința politică.
Avem o relație bună între noi, primarii vecini. Nu avem probleme și sper că putem realiza o asociere.

CALARASIPRESS.RO: Dispensarul din localitate?
Alin Ploieșteanu:Trebuie neapărat depus proiect și o să-l depunem cât de curând. În maxim o lună o să fie depus proiectul pentru dispensar. Am ambiții multe, sper ca măcar 70% să le realizăm. Până acum, cel puțin în ultimii patru ani, când au fost fonduri europene și naționale, degeaba. Nici măcar nu ne-am gândit la ele.

Vorbeați despre modernizarea sediului primăriei.
Nu e o prioritate absolută, întâi să realizăm pe celelalte și pe urmă modernizarea sediului primăriei.
CALARASIPRESS.RO: Aveți aprobat un proiect de amenajare a Parcului din curtea școlii Luptători.
Alin Ploieșteanu: Este un proiect de 170.000 de Euro, sper să fim eligibili și să ne apucăm cât mai curând de treabă.

CALARASIPRESS.RO:Despre asfaltare din localitate, ce puteți spune?
Alin Ploieșteanu: E un subiect sensibil. Dacă o să fim ajutați de Guvernul României și de Uniunea Europeană, după cum se tot zvonește, înseamnă ca putem face și asfaltarea. Eu sper să reușim. Oricum, satele Luptători, Dănești și Curătești nu rămân așa. O sa fie pietruite, vor avea toate condițiile, fără niciun fel de problemă.

Advertisement

CALARASIPRESS.RO: Care este colaborarea dumneavoastră cu administrația județeană, cu Consiliul Județean Călărași?
Alin Ploieșteanu: Nu am niciun fel de problemă, îl respect pe domnul președinte Iliuță, nu am avut niciodată vreo contră cu dânsul, sunt deschis la orice discuție. Nu am o problemă cu absolut nimeni.

CALARASIPRESS.RO:  Cum funcționează Consiliul Local din Frăsinet?

Alin Ploieșteanu: Consilierii locali au înțeles că sutem aici pentru cetățenii acestei comune, însă unul singur, fostul primar Sandu Mihăiță, face ambiții, nu dorește să participe la ședințe și este contra acțiunilor noastre.

CALARASIPRESS.RO: Ce mesaj aveți pentru locuitorii comunei Frăsinet?
Alin Ploieșteanu: Să aibă încredere și știu ca eu am venit aici să-i ajut. Ușa mea este deschisă pentru fiecare și stiu. De trei, patru luni vin la primărie și intră la mine în birou oricând și la orice oră.

Advertisement
Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Organizația Mondială a Sănătății trage un semnal de alarmă asupra creșterii îngrijorătoare a numărului tinerilor care consumă alcool și țigări electronice

Published

on

Conform unui raport al filialei europene a Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), consumul de alcool și de ţigări electronice în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 11 și 15 ani este considerat “alarmant”. Specialiștii recomandă implementarea unor măsuri de sănătate publică pentru a restricționa accesul la băuturile alcoolice.

Organizat o dată la patru ani sub auspiciile Biroului OMS Europa, care cuprinde 53 de țări și se întinde până în Asia Centrală, sondajul internațional HBSC (Health Behaviour in School-aged Children) analizează comportamentul de sănătate al copiilor cu vârstele de 11, 13 și 15 ani. Printre diferitele secțiuni ale acestuia se numără și cea referitoare la consumul de substanțe psihoactive.

Conform raportului, utilizarea ţigărilor electronice a crescut la nivel global, cu o tendință deosebit de accentuată în rândul adolescenților. În ciuda acestui fapt, există o veste bună: procentul tinerilor cu vârste cuprinse între 11 și 15 ani care fumează a scăzut, doar 13% dintre aceștia declarând că au fumat în 2022, ceea ce reprezintă o reducere de două procente față de acum patru ani.

Cu toate acestea, un număr semnificativ dintre ei au început să utilizeze ţigările electronice. Aproximativ 32% dintre adolescenții de 15 ani au fumat deja una, iar 20% au fumat în ultimele 30 de zile.

“Utilizarea pe scară largă a substanţelor nocive în rândul copiilor din multe ţări din regiunea europeană (şi nu numai) constituie o ameninţare gravă la adresa sănătăţii publice”, a avertizat Hans Kluge, directorul regional al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), conform news.ro.

Alcoolul este cea mai întâlnită substanță consumată de adolescenți. Conform raportului, 57% dintre adolescenții de 15 ani au consumat alcool cel puțin o dată, iar aproape patru din zece au făcut acest lucru în ultimele 30 de zile. Mai mult, aproximativ unul din zece adolescenți (9%) au avut o beție puternică la un moment dat în viața lor. Astfel, aproximativ 5% dintre adolescenții de 13 ani și 20% dintre cei de 15 ani au experimentat acest lucru.

Advertisement

“Aceste rezultate subliniază măsura în care alcoolul este disponibil şi normalizat şi arată nevoia urgentă de măsuri politice mai bune pentru a proteja copiii şi tinerii de daunele (sale)”, a precizat organizaţia, potrivit news.ro.

Conform raportului, după o perioadă de scădere a consumului de substanțe psihoactive, există date care sugerează că pandemia COVID-19 a generat o nouă creștere a consumului. Raportul compilează informații de la 280.000 de tineri din Europa, Asia Centrală și Canada. Măsurile de restricție au influențat semnificativ obiceiurile adolescenților cu vârste între 11 și 15 ani. Aceștia au petrecut mai mult timp online și au fost expuși la publicitatea digitală într-o măsură mai mare, având un impact negativ asupra comportamentului tinerilor.

 

Continue Reading

Actualitate

Guvernul a aprobat deschiderea unui nou punct de trecere la frontiera dintre România și Ungaria

Published

on

Urmăriți știrile Călărașipress.ro pe Whatsapp

În ședința de joi, 25 aprilie, Guvernul a aprobat o hotărâre privind deschiderea unui punct de trecere a frontierei de stat între Beba Veche (România) și Kübekháza (Ungaria), în scopul reducerii congestiei traficului rutier în zonă și pentru a facilita trecerea atât în Ungaria, cât și în Serbia (prin Ungaria).

Azi aprobăm deschiderea unui nou punct de frontieră Ungaria la Beba Veche. Este un obiectiv din lunga listă de investiţii în infrastructură aflată în derulare în judeţul Timiş, dar de altfel întreaga ţară”, a afirmat Ciolacu, conform adevărul.ro

Conform unui comunicat emis de Executiv, actul normativ aprobat implică transferul către domeniul public al statului și sub autoritatea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii a sectorului de drum județean DJ 682, împreună cu terenul asociat acestuia, aflate în domeniul public al județului Timiș și sub administrarea Consiliului Județean Timiș. De asemenea, acesta va fi încadrat în categoria funcțională a drumurilor de interes național.

“Punctul de trecere a frontierei va fi destinat traficului internaţional de persoane, precum şi traficului internaţional de mărfuri, până la limita de greutate totală de 3,5 tone. Data deschiderii se va conveni pe cale diplomatică, după crearea condiţiilor necesare de personal, tehnice şi de infrastructură”, se arată în comunicat.

Advertisement

Dezbaterea privind deschiderea Punctului de Trecere a Frontierei (PTF) Beba Veche între România și Ungaria a început în 2023. Pe 20 octombrie, Guvernul a aprobat un Memorandum pentru deschiderea PTF România – Ungaria la Beba Veche. În prealabil, pe 1 septembrie 2023, la Timișoara, guvernele României și Ungariei au semnat două memorandumuri pentru deschiderea PTF-ului de la Beba Veche, situată în cea mai vestică localitate din România, și pentru construcția unui nou pod peste Mureș la Cenad, tot în județul Timiș.

Punctul de trecere a frontierei de la Beba Veche va fi accesibil doar pentru autovehicule cu o greutate de până la 7,5 tone și va avea un program zilnic de funcționare, între orele 08:00 și 20:00.

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a explicat că planul actual pentru punctul de frontieră implică un fel de sens giratoriu, cu trecerea de frontieră din Ungaria în Serbia deja funcțională, iar România deschide trecerea către Ungaria. Se ia în considerare și deschiderea separată către Serbia în viitor, însă momentan este vorba de un sens giratoriu cu vămi pentru cele două puncte de trecere de frontieră.

Ministrul a subliniat că lucrările pentru deschiderea punctului de frontieră vor dura 14 luni. În acest context, a evidențiat necesitatea investiției, dat fiind că există așteptări pentru aderarea terestră la Schengen.

“Mi-aş dori foarte mult ca, la sfârşitul anului, să intrăm şi terestru şi să nu mai fie nevoie de această investiţie. Dar preluarea drumului de la Consiliul Judeţean, trecerea la drum naţional, investiţiile în aceste drumuri şi – cei doi primari ştiu foarte bine că s-au început lucrările de asfaltare şi de la Sânicolau spre Dudeşti Vechi – toate aceste investiţii sunt necesare şi oricum mergi într-un punct de trecere a frontierei care după aceea poate să fie fără poliţie de frontieră sau vamă, dar în mod sigur cu Serbia nu. Haideţi să vedem cum gestionăm”, a afirmat Sorin Grindeanu.

Advertisement
Continue Reading

Actualitate

VIDEO. Rețea de canalizare în comuna Ciocănești. Cum arată localitatea după patru ani de muncă

Published

on

Urmăriți știrile Călărașipress.ro pe Whatsapp

Primarul Dan Velicu își prezintă bilanțul la patru ani de mandat: Ciocănești, pe drumul către o comunitate europeană.

Într-o postare pe rețelele de socializare, primarul Dan Velicu a reflectat asupra realizărilor și a proiectelor implementate în timpul primilor patru ani de mandat la conducerea Primăriei Ciocănești. Cu un ton de bucurie și încredere în viitorul comunei, primarul Velicu a subliniat că eforturile echipei sale au transformat Ciocănești într-o localitate modernă și în plină dezvoltare.

Cu investiții de peste 10.800.000 de euro în proiecte pentru dezvoltarea comunității, primăria a reușit să pună bazele unei infrastructuri solide și a serviciilor esențiale pentru locuitorii săi. O parte dintre proiecte au fost moștenite din fosta administrație, pe care actualul edil le duce mai departe.

Printre realizările notabile se numără modernizarea dispensarului comunal și aducerea unui medic de familie cu normă întreagă, asigurând accesul la servicii medicale de calitate pentru toți locuitorii. De asemenea, extinderea rețelei de canalizare și a stației de epurare este un pas important pentru îmbunătățirea calității vieții.

Advertisement

În sectorul educației, construcția unei săli moderne de educație fizică la Școala Nr.1 Ciocănești demonstrează angajamentul pentru promovarea unui stil de viață sănătos printre tineri și investiția în viitorul lor.

Aceste proiecte reprezintă doar câteva dintre eforturile depuse de primarul Velicu și de echipa sa pentru a transforma visul unei comunități mai prospere în realitate.

Continue Reading

Cele mai vizualizate