Connect with us

Sport

VIDEO. Farul Constanța a pierdut amicalul cu Dunărea Călărași. Mesajul lui Gică Hagi după meciul de pe Ion Comșa

Published

on

Urmăriți știrile Călărașipress.ro pe Whatsapp

Farul Constanța a suferit o înfrângere cu scorul de 3-4 în primul meci de antrenament din luna martie, împotriva echipei Dunărea Călărași, care activează în al treilea eșalon al fotbalului românesc.

Golurile formației conduse de Gică Hagi au fost înscrise de Benchaib (minutul 57), Leonte (minutul 90) și Rivaldinho (minutul 90+3), în timp ce pentru echipa gazdă au marcat Vîlea, Vișan și Băceanu, iar Vînă a înscris în propria poartă.

Gică Hagi a reacționat la înfrângerea Farului în fața Dunării Călărași, exprimându-și dezamăgirea față de prestația primei reprize a elevilor săi, dar și mulțumirea pentru evoluția echipei în partea a doua a meciului.

De asemenea, Hagi a subliniat că rezultatul a fost influențat și de decizia sa de a utiliza mai mulți jucători din Academia Farului.

Advertisement

“A fost un antrenament foarte bun, conta mai puțin, chiar dacă sunt puțin supărat că am primit goluri multe. Un meci frumos, publicul s-a bucurat. Învățăm din toate, cred că a fost o zi bună, pentru că ne doream să facem un antrenament foarte bun. În prima repriză am fost mai supărat că nu am marcat, în a doua repriză, am reușit să marcăm. Îi mulțumesc publicului care a venit la meci.

Mie nu îmi place să pierd, îmi place să câștig, trebuie să facem un antrenament foarte bun. Prima repriză, foarte slabă, a doua repriză mult mai bună, s-a atacat, am construit, chiar dacă s-au luat și niște goluri după niște greșeli, dar am băgat și copii din Academie. Per total, mulțumit de repriza a doua, mai puțin de prima repriză”, a spus Gheorghe Hagi la finalul meciului.

Fotbalistul de la Dunărea Călărași remarcat de Gică Hagi

Totodată, Gică Hagi a remarcat și un jucător al celor de la Dunărea Călărași. Este vorba despre mijlocașul de doar 16 ani, Rareș Coman, fotbalistul care a fost titular în meciul cu Farul. 

”Era un copil născut în 2008, la mijloc, a muncit, a făcut bine, a jucat bine. Chiar și căpitanul a jucat foarte bine. Pentru ei a fost o provocare mare, pentru ai noștri a fost mai mult un antrenament”, a adăugat antrenorul Farului.

Răspunsul lui Gică Hagi către Mihai Rotaru

După ce Universitatea Craiova a învins CFR Cluj cu scorul de 2-1, Mihai Rotaru a discutat despre concurența pentru primele locuri în clasamentul Superligii.

Patronul echipei din Oltenia a menționat că vede CFR Cluj și Rapidul ca fiind principalele contracandidate pentru podium, o declarație care l-a iritat pe Gică Hagi.

Advertisement

”Am vrut să intervin, pentru că mă uitam la dumneavoastră și am văzut intervenția domnului Rotaru. A zis că se luptă cu cu CFR și cu Rapid. A uitat că noi i-am bătut de fiecare dată, probabil campionii României nu trebuie băgați în seamă. Nu a uitat, a zis atât de apăsat. A uitat că l-am bătut de două ori.

Păi cine-i Farul? E la Constanța, e departe. Am bătut Rapidul, de asta am vrut să intervin. Noi suntem campionii României, să nu uite. E o lipsă crasă de respect. Probabil dânsul are mai multe informații”, a spus Gică Hagi la Digi Sport.

https://youtu.be/2KU6gTkgaTk?si=JEmg1Yqn8pcPJ33S

Sport

VIDEO. Campionatul Național de Lupte Libere, la final. Premiile și clasamentul obținut de sportivii CSM Călărași

Published

on

Urmăriți știrile Călărașipress.ro pe Whatsapp

În perioada 12-14 aprilie, Sala Ion C. Neagu din Călărași a fost gazda unui eveniment sportiv de excepție – Campionatul Național de Lupte Libere, organizat de Federația Română de Lupte și ACS Asociația Micul Luptător.  În cadrul acestei competiții de prestigiu, 78 de  cluburi cu peste 600 luptători din întreaga țară au concurat pentru glorie.

Pentru sportivii legitimați la Clubul Sportiv Municipal (CSM) Călărași, acest eveniment a fost cu adevărat un moment de afirmare și triumf. Rezultatele obținute au fost remarcabile, evidențiind talentul și pregătirea de excepție a acestor luptători.

Printre cei mai străluciți protagoniști se numără Cuc Gabriela, care a cucerit locul I în categoria 57 kg la luptele feminine, sub 20 de ani. O performanță deosebită a fost obținută și de Biru Florentina, care s-a clasat pe locul II în categoria 76 kg, tot la luptele feminine, în aceeași categorie de vârstă.

„A fost o competiție reușită, din punctul meu de vedere, și aștept cu nerăbdare participarea la Europene. Aștept o medalie, fiind ultimul an de juniori”, a declarat Cuc Gabriela.

Advertisement

„A fost o luptă destul de grea, am luptat accidentată (n.r. la mână), dar nu-i problemă, la campionatul național o să-mi iau revanșa. Obiectivele mele sunt medalii Europene, Balcanice și o să muncesc din greu”, a explicat Biru Florentina.

Echipa CSM Călărași a mai avut doi reprezentanți pe podium, Gyulai Antonino și Țuțuianu Cristian, ambii obținând locul III în categoriile lor de greutate, respectiv 70 kg și 86 kg, la luptele libere, sub 20 de ani.

Aceste performanțe excepționale nu doar că au adus onoare clubului și orașului, dar au confirmat și nivelul înalt al pregătirii sportivilor de către antrenorii de la CSM Călărași.

În plus, clasarea Clubului Sportiv Municipal Călărași pe locul cinci în clasamentul general al cluburilor participante reprezintă o confirmare a consistenței și calității echipei în peisajul sportiv național.

„Drumul parcurs, până în acest moment, a fost destul de greu, dar nu este finalul, pentru că atât noi, antrenorii, cât și sportivii care au obținut aceste rezultate suntem înscriși într-un proces de pregătire care urmează să fie finalizat cu rezultate meritorii la concursuri și mai mari – Campionatele Europene și, de ce nu, Campionatele Mondiale. (…)

Pregătirea nu încetează niciodată, să fi locul I nu este foarte greu, este foarte greu să te menții acolo. Noi urmărim, în pregătirea sportivilor, perspectiva, valoarea, performanța finală”, a declarat Mihai Chirilă, unul dintre antrenorii luptătorilor de la CSM Călărași.

Advertisement

Continue Reading

Sport

Luptătorii de la CSM Călărași, calificați la Campionatele Europene și Balcanice! Antrenorii sunt extrem de mândri: „Un campion face cât 10 diplomați”

Published

on

By

Urmăriți știrile Călărașipress.ro pe Whatsapp

Doi tineri sportivi ai Clubului Sportiv Municipal (CSM) Călărași, pe nume Minea Cătălin, care a participat la emisiunea „Visuri la cheie”, și Tănase Florin, și-au asigurat locurile la Campionatele Balcanice și Europene de lupte libere, unde vor reprezenta, cu mândrie atât orașul nostru, cât și întreaga țară.

Îmbucurătorul anunț a fost făcut chiar de antrenorul lor, Dragoș Hogea: „Săptămâna trecută a fost Cupa României de U15, competiție la care, deja, doi sportivi ai Clubului Sportiv Municipal Călărași și-au câștigat biletele pentru participarea la Campionatele Balcanice și Campionatele Europene din luna ce urmează. Este vorba de Mina Cătălin, categoria 62 de kg, masculin și Tănase Florin, categoria 68 de kg”.

De asemenea, Dragoș Hogea a adus în prim-plan faptul că va mai avea loc o competiție prin intermediul căreia tinerii luptători se pot califica la Campionatele Europene și Balcanice. De data aceasta, două fete doresc să lupte pentru a-și câștiga un loc la respectivele campionate.

„Cupa României de U20, la fel, este un criteriu de selecție pentru Campionatele Europene și Balcanice. Avem pretendenți la participare, pe Cuc Gabriela, la categoria 57 de kg, care este și actuala campioană națională, pe Biru Florentina, care este campioană națională pe cadeți și campioană balcanică”, a mai spus antrenorul de la CSM Călărași.

Advertisement

Atât Biru Florentina, cât și Cătălin Minea au ajuns la CSM Călărași după ce au plecat de la Asociația Club Sportiv Tricolorul Jegălia.

Cum a reușit Gabriela Cuc să ajungă campioană națională la lupte libere

Pe lângă faptul că este prima pe țară la lupte libere, Gabriela Cuc este vicecampioană mondială la acest sport, iar la lupte pe plajă a câștigat locul al treilea. Aceasta se descrie ca fiind o „fată pasionată de lupte libere, care își dorește să ajungă pe cele mai înalte culmi”.

De fiecare dată când obține o victorie, fata dobândește o motivație și mai mare de a da tot ce e mai bun din ea și de a se menține pe primele poziții. Totuși, chiar dacă nu reușește întotdeauna să-și atingă un țel, Gabriela nu se dă bătută și continuă să persevereze: „Oricât de greu ar fi, niciodată nu trebuie să renunți, chiar dacă mai sunt și pierderi”.

Mihai Chirilă, doctorul profesor care îi monitorizează pe sportivii de la CSM Călărași a confirmat spusele tinerei, explicând că psihicul este cheia succesului și a performanței: „Pregătirea psihologică, foarte pe scurt, înseamnă tot ceea ce faci cu sportivul în antrenament și el știe că poate”.

În plus, acesta a ținut să evidențieze că dacă la nivelul țării noastre s-ar fi manifestat mai mult interes pentru sport și pentru susținerea tinerelor talente, în prezent am fi fost văzuți drept un popor mult mai dezvoltat: „La momentul actual, dacă am fi avut vreo 50 de Nadia Comăneci, cea mai mare gimnastă din lume, din toate timpurile, sau vreo 30-40 de Hagi, am fi fost priviți puțin altfel. Sportul e plămânul verde al diplomației, un campion olimpic sau mondial face cât 10 diplomați”.

Advertisement
Continue Reading

Sport

VIDEO. Campionatul Național de Lupte Libere U15 la Călărași. Primarul Dan Velicu din Ciocănești, premiat de FRL pentru promovarea sportului

Published

on

Foto Calarasipress.ro / [centru] - Dan Velicu - primar comuna Ciocănești / [dreapta] - Gheorghe Nane - președinte ACS Micii Luptători

Urmăriți știrile Călărașipress.ro pe Whatsapp

În Sala Polivalentă din Călărași, un val de energie a fost resimțit în timpul Campionatului Național de Lupte Libere, unde tinerii sportivi au încântat publicul cu abilitățile lor remarcabile. Organizat de ACS Micul Luptător Călărași, în parteneriat cu Federaţia Română de Lupte, evenimentul a fost mai mult decât o competiție. 

Cupa României U15 la lupte libere, lupte feminine și lupte greco-romane a fost punctul culminant al acestui eveniment. În arenă, acești sportivi au demonstrat abilități impresionante și dedicare față de cel mai cunoscut sport de contact.

Cu toate acestea, nu doar luptătorii au fost în centrul atenției în această zi plină de acțiune. Primarul comunei Ciocănești din județul Călărași, Dan Velicu, a fost onorat cu o diplomă de excelență pentru merite deosebite la promovarea și dezvoltarea luptelor sportive în România.

Foto Calarasipress.ro / [stânga] Onciu Petru - director de concurs FRL /centru - Dan Velicu - primar comuna Ciocănești / dreapta - Gheorghe Nane - președinte ACS Micii Luptători

Foto Calarasipress.ro / [stânga] Onciu Petru – director de concurs FRL / [centru] – Dan Velicu – primar comuna Ciocănești / [dreapta] – Gheorghe Nane – președinte ACS Micii Luptători

În discursul său, primarul Velicu a exprimat recunoștința sa față de organizatori, participanți și suporteri pentru susținerea lor continuă și a subliniat importanța promovării unui stil de viață activ și sănătos în rândul tinerilor.

Este o onoare să fiu alături de dumneavoastră, invitat la acest eveniment deosebit. Vreau să felicit toți sportivii care au participat la această competiție și nu în ultimul rând, pe învingători. Susținem copiii, susținem pepiniera de copii și, de ce nu, viitorii campioni olimpici sau poate chiar mondialia declarat Dan Velicu, primarul comunei Ciocănești.

Advertisement

Gheorghe Nane, președintele ACS Micii Luptători, a mulțumit edilului din Ciocănești pentru implicarea deosebită în dezvoltarea sportivilor din Călărași și Ciocănești. În răspuns, Dan Velicu i-a confirmat antrenorului Nane că va beneficia de tot sprijinul material și financiar pentru toate activitățile propuse să fie realizate.

 

Continue Reading

Cele mai vizualizate