Connect with us

La zi

Top cele mai nejustificate cheltuieli făcute de primăriile din Călărași

Poate că trebuia făcut de mult acest top. Pentru că trebuie să avem un început, luam ca reper anul 2021. Vom încerca să vă arătăm ceea ce am descoperit noi. Sume imense, bani mulți, cheltuiți anual de primăriile din țară pe diverse lucruri dubioase la prima vedere, însă cu substrat, dacă sunt făcute câteva conexiuni.

Greu să ghicești sau măcar să-ți treacă prin cap ce achiziții care mai de care mai dubiose fac oamenii aleși de noi. Unii primari au impresia că pot folosi banii publici după bunul plac, însă lucrurile nu stau chiar așa. Cel puțin legea așa spune. Fie că sunt implicați în administrație, construiesc parcuri, grădinițe, pupă bătrâne pe frunte sau cântă în biserică în ziua de duminică, totul e umbrit de nonșalanța acestora când vine vorba de cheltuirea banilor de care dispun în bugetul local.

Un raport al Curţii de Conturi arată că în unele localităţi s-au achitat lucrări inexistente, edilii s-au şcolit pe bani publici sau şi-au făcut sigurări de viaţă. Unii primari au cheltuit bani din fondul de urgenţă alocat pentru inundaţii şi alte dezastre.

În top, la aceste abateri este Curcani, localitatea condusă de Aurică Gazu, un adevărat politician, primar doar în intervalul 08:00 – 16:00, care se recomandă sub sigla PSD, aruncă sume colosale în toate direcțiile, după bunul plac! Să fie bine, cum s-ar spune! Mașini de numărat bani, servicii hoteliere și plata avocaților pentru angajații care au cazierul pătat cu ani de pușcărie sau probleme penale în prezent.

Advertisement

“Servicii de inchiriere ghirlande luminoase pentru  Comuna Curcani Judetul Calarasi” – 130.000 de lei. 

Achiziția s-a desfășurat la data de 28.10.2021. Ofertantul, o firmă tot din Călărași, a încărcat oferta pe SEAP, la o oră distanță a fost achiziționat serviciul de către autoritatea locală. Ce inseamnă asta? Primăria Curcani a plătit, nici  mai mult nici mai puțin de 26.000 de euro pentru servicii care presupun închirierea unor ghirlande specifice sărbătorilor de iarnă. Iarna se pare că a întârziat pentru această primărie dornică să păstreze tradiția sărbătorilor de iarnă. Pentru că este nevoie, o altă firmă, a fost plătită cu 20.000 lei să monteze/demonteze aceste ghirlande… Sursele noastre spun că montajul acestor ghirlande nu s-a realizat cu firma contractantă, ci cu personalul din primăria Curcani.

Sume imense și la capitolul combustibil. Peste 100.000 lei au fost atribuiți, tot printr-o achiziție directă,  în anul 2021, de la o firmă dintr-o localitate aflată la aproximativ 15 minute distanță care să asigure combustibil necesar deplasărilor în interes de partid, pardon, interes de serviciu.

După o muncă constantă, oficialii administrației din Curcani se plimbă pentru a se relaxa. Formare profesională în Delta Dunării.

“Servicii hoteliere pentru Curcani” – o altă achziție interesantă pe care autoritatea din Curcani a realizat-o în anul 2021. Formarea profesională s-a realizat printre speciile rare de păsări existente în Delta Dunării, ar spune cârcotașii. Descrierea pachetului spune: Resort Pufelene , Delta Dunarii Costul participarii este de 4 133.33 + 5% tva = 4 340 – servicii cazare si mese in regim fisa cont, pentru 6 zile/5 nopti, pentru perioada – 18-23 IULIE 2021

950 lei taxa curs – servicii conexe cazarii se vor achizitiona din Expert Diplomatic Training SRL CUI: 36138927; COD CPV – 80530000 – 8 Servicii Formare Pentru inscriere se transmite un formular de participare pe e-mail cu datele necesare. 

Advertisement

Altfel spus, un angajat din Primăria Curcani a achiziționat și beneficiat de servicii hoteliere pentru 6 zile prin Delta Dunării, cel puțin acestea sunt informațiile publice.

După formarea profesională din Delta Dunării, Primăria Curcani a înțeles nevoai cetățenilor de a sta pe bancă, motiv pentru care s-a realizat o achiziție și în acest sens. 65.000 lei pentru 65 de bănci stradale care vin la pachet cu un coș de gunoi. Pentru ca aspectul naturii să fie redat cât mai bine, 400 de kg de gazon au fost achiziționate în luna mai a anului 2021. Peste 14.000 de euro au fost folosiți de autoritatea din Curcani pentru servicii IT de mentenanță. Probabil era nevoie de cineva care să oprească și să pornească calculatoarele și xerox-urile instituției. Achiziția cuprinde și actualizare unui site web, fără a fi specificat.

 

 

 

Advertisement

La zi

Condamnare definitivă a primarului din Ciorani pentru fraudarea alegerilor locale

Lovitură grea pentru administrația locală din comuna Ciorani, județul Prahova! Marin Voicu, primarul aflat în funcție la momentul alegerilor din 2020, a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare pentru instigare la fraudă electorală. Decizia, pronunțată de instanța de fond, nu permite suspendarea pedepsei – ceea ce înseamnă că edilul va ajunge după gratii!

Cazul a stârnit scandal și revoltă, dar și la nivel național, aducând din nou în prim-plan problemele grave din sistemul electoral românesc. Voicu este acuzat că ar fi pus la cale o întreagă schemă pentru a influența voturile, încercând să rămână la putere cu orice preț. Deși nu toate detaliile „operațiunii” au fost făcute publice, judecătorii au avut suficiente probe pentru a-l condamna.

Este un semnal de alarmă pentru toți cei care cred că pot „jongla” cu voturile oamenilor fără consecințe! Justiția pare că nu mai închide ochii la astfel de fapte, iar sentința lui Marin Voicu poate deveni un precedent periculos pentru mulți alți aleși locali care au fost „mai inventivi” în ziua alegerilor.

Între timp, oamenii din Ciorani se întreabă cine va conduce comuna, ce urmează și dacă nu cumva acest caz e doar vârful icebergului. Sunt întrebări care plutesc în aer și care ar putea duce la un nou val de investigații în alte localități suspectate de „rezultate dubioase”.

Advertisement

Continue Reading

La zi

Ecoaqua S.A. / Circuitul tehnic al apei

Flux tehnologic:

Stație plutitoare/Criburi – Stație Pretratare Chiciu – Stație tratare apă Călărași

Foto: Stația Plutitoare

Apa se captează din Dunăre la aproximativ 200 de metri de stația de pretratare Chiciu. Acest proces se desfășoară prin două metode principale: stația plutitoare și criburi.

Advertisement

Stația plutitoare:

  • Este utilizată când cota Dunării nu permite pomparea apei prin sistemul de criburi.
  • Este echipată cu două pompe de mare putere ( 110 kW, 1.550 mch) care captează apa brută din Dunăre și o pompează către Stația de pretratare Chiciu. Pompele sunt acționate cu convertizoare de frecvență iar prin sistemul SCADA este monitorizat reglajul debitului de apă.

Criburile:

  • Un sistem/construcție din metal amplasat în albia râului pentru a proteja sorbul pompelor din cadrul Stației de pretratare Chiciu. Apa este aspirată din fluviul Dunărea prin intermediul unei pompe de putere (90 kW, 1.550 mch) și a unui sistem special de vidare.

Foto: Stația de pretratare Chiciu

Stația de pretratare Chiciu

  • Apa captată din fluviul Dunărea prin sistemul de criburi sau prin stația plutitoare ajunge în camera de distribuție unde, prin intermediul unui sistem de injecție controlat de către sistemul SCADA, se introduc două tipuri de coagulant și clor gazos pentru tratarea apei. La intrarea în camera de distribuție sunt montați senzori de monitorizare a calității apei: turbiditate, PH, conductivitate, temperatură. Datele furnizate de senzorii de monitorizare sunt procesate prin modulele analogice de achiziții date în sistemul SCADA.
  • Din camera de distribuție, apa este transferată gravitațional în două decantoare de mare capacitate (5.000 mc), apa decantată este colectată întru-n bazin tampon de unde este pompată prin intermediul a trei pompe de refulare de mare putere (75kW, 750mc/h) către Stația de Tratare Călărași. Pompele de refulare sunt comandate prin intermediul a trei convertizoare de frecvență, debitul de refulare fiind controlat și monitorizat de sistemul SCADA.

Foto: Stația de Tratare Apă Călărași

Stația de Tratare Apă Călărași

  • Apa decantată și preclorinată ajunge în Stația de Tratare Apă Călărași în prima treaptă de filtrare a apei prin 6 (șase) filtre rapide de nisip (FRN) care funcționează în paralel, cu nivel constant și sistem de compensare a colmatării. Regenerarea stratului filtrant se face prin spălarea regulată în contracurent cu apă și aer.
  • După filtrarea în prima treaptă, apa ajunge prin pompare cu ajutorul a trei pompe de transvazare acționate cu convertizoare de frecvență pentru reglajul debitului de refulare, în treapta a doua de filtrare a apei prin 6 (șase) filtre de cărbune activ (FCAG) care funcționează în paralel pe principiul cu debit și nivel constant cu compensarea pierderii de sarcină prin reglare automată în aval. La fel ca și filtrele de nisip, filtrele cu cărbune activ se spală periodic în contracurent cu apă filtrată și aer pentru decolmatare și expansiunea/reclasarea cărbunelui.
  • După filtrarea finală cu cărbune activ, printr-un sistem de injecție controlat se realizează dezinfecția finală a apei prin dozare clor gazos, apa potabilizată rezultată, fiind colectată în trei rezervoare de mare capacitate (1×3.000mc, 2×10.000mc).
  • Din rezervoarele de colectare a apei filtrate, prin intermediul a trei pompe de mare putere (110 kW, 750 mch) acționate prin convertizoare de frecvență pentru reglajul presiunii și debitului, apa este pompată în rețeaua de distribuție a Municipiului Călărași.
  • Toate procesele tehnologice sunt controlate și monitorizate prin sistemul SCADA.

Sistemul SCADA (Supervisory Control and Data Acquisition – Sistem de Control și Achiziții de Date ) este un sistem complex de monitorizare, control și achiziție de date pentru a controla procese, echipamente și instalații, care include atât hardware (echipamente), cât și software, conectate într-o rețea pentru a facilita comunicarea și controlul de la distanță. Acesta permite operatorilor să monitorizeze datele de pe teren, să emită comenzi și să ajusteze parametrii proceselor din diverse locații, oferind o vedere de ansamblu a întregului sistem.

Advertisement
Continue Reading

La zi

Relaxarea întregului organism prin masajul tălpilor

Cum ne relaxăm întregul organism prin masajul tălpilor

Picioarele noastre merită mult mai multă atenție, fiind una dintre cele mai neglijate părți ale corpului. Deși ar trebui să le îngrijim zilnic cu grijă, de multe ori realizăm importanța lor abia când încep să ne doară. În astfel de momente, un masaj calm și profund al tălpilor poate face minuni pentru relaxarea întregului organism.

Cum ne relaxăm întregul organism prin masajul tălpilor

Picioarele sunt centrul de stabilitate al corpului, suportând întreaga greutate corporală, ceea ce exercită o presiune constantă asupra lor. În plus, ele sunt nevoite să îndure șosete din materiale sintetice sau alte țesături mai puțin confortabile, încălțăminte incomodă cu tălpi rigide care duc la oboseală prematură și tot efortul depus în activitățile zilnice.

Advertisement

Este în puterea noastră să le oferim picioarelor un confort sporit, alegând încălțăminte cât mai comodă, șosete de calitate și, nu în ultimul rând, acordându-le un binemeritat masaj seara, înainte de culcare.

Masajul are o istorie îndelungată, fiind practicat încă de acum 5000 de ani de greci, egipteni, persani, romani, japonezi și chinezi. De-a lungul timpului, tehnicile de masaj s-au perfecționat, descoperindu-se că talpa piciorului conține zone reflexogene care corespund diferitelor părți ale corpului și centrelor nervoase aferente.

Prin masaj, se îmbunătățește circulația sângelui, esențială pentru sănătatea fiecărui organ. De asemenea, masajul este eficient în combaterea durerilor de cap, de spate, a tensiunii musculare din zona gâtului și a umerilor, precum și a crampelor musculare.

Masajul nu doar stimulează circulația sângelui și a limfei, ci contribuie și la creșterea energiei, echilibrarea sensibilității, relaxare, reducerea stresului și detoxifierea organismului.

Mersul desculț are, de asemenea, beneficii, conectând energia corpului cu cea a universului. De aceea, este recomandat să mergem desculți ori de câte ori avem ocazia, fără ezitare.

Advertisement

Cum să-ți faci singur masaj

Începe cu un duș cald pentru a relaxa mușchii încordați. Aplică apoi o cremă sau un ulei pentru a facilita masajul. Începe masând glezna, continuă cu călcâiul, apoi cu degetele de la picioare, repetând aceste mișcări de mai multe ori.

Prinde piciorul cu ambele mâini și masează fiecare deget în parte cu mișcări circulare. Continuă cu talpa, masând dinspre centru spre marginile laterale, folosind mișcări circulare mici. Crește treptat presiunea aplicată, insistând pe zonele mai tensionate.

TALPA PICIORULUI ESTE OGLINDA CORPULUI TĂU

Hărți ale zonelor reflexogene din talpă

Advertisement

Există hărți care indică precis localizarea centrelor nervoase din talpă, corespunzătoare diferitelor organe ale corpului. Este util să cunoaștem aceste zone, deoarece durerea resimțită în timpul masajului într-o anumită parte a tălpii poate indica o problemă a organului asociat acelei zone.

Situațiile în care masajul nu este recomandat

Masajul nu este indicat în cazul anumitor afecțiuni, precum: infecții, răni deschise, rupturi musculare, fracturi osoase, tumori maligne, inflamații acute, ateroscleroză în stadiu avansat sau osteoporoză.

Beneficiile masajului

În absența acestor afecțiuni, masajul tălpilor devine o adevărată binecuvântare pentru întregul organism. Efectele imediate includ relaxarea și îmbunătățirea stării de spirit. Totuși, beneficiile terapeutice, ca metodă de tratament, pot apărea după câteva săptămâni sau chiar luni de practică regulată.

Advertisement

Nu uitați să vă respectați picioarele – ele suportă toată greutatea și efortul zilnic!

Continue Reading