Connect with us

Știri

PSD/ Președinte I. Iacomi: Este limpede pentru oricine că PNL, la nivelul județului nostru, se află în cădere în rândul electoratului, în timp ce PSD este în creștere

Published

on

Recent încheiatele alegeri pentru Parlamentul European au demonstrat, dincolo de dezamăgirea provocată de rezultatele PSD la nivel național, faptul că organizația județeană, pe care cu onoare o conduc alături de colegii mei, are un potențial imens de creștere în perspectiva alegerilor generale și locale de anul viitor.

Astfel, la Călărași, deși procentul obținut, 31,23%, ne situează pe locul II după PNL, care a obținut 34,02% din voturile călărășenilor, trebuie să observăm două aspecte: primul este acela că acest procent obținut de noi ne situează mult peste procentul obținut de partid la nivel național, PSD Călărași situându-se în primele zece județe în clasamentul organizațiilor de partid, ceea ce este în sine un rezultat pentru care le mulțumesc colegilor mei și tuturor călărășenilor care ne-au acordat încrederea și votul lor.

Al doilea aspect, mai important, este acela că PSD Călărași a câștigat alegerile în 22 de localități din județul nostru, deși numărul localităților administrate de primari PSD este de numai 17.

Mai precis, am câștigat alegerile în 7 localități controlate de primari PNL: Borcea, Chirnogi, Curcani, Dor Mărunt, Nana, Nicolae Bălcescu și Ulmeni. Pe de altă parte, am pierdut alegerile în două localități administrate de primari PSD, Sohatu și Ștefan cel Mare.

Eu unul numesc asta performanță electorală. Într-un județ în care activează 37 de primari PNL, într-un context electoral care a generat un vot emoțional la nivelul întregii țări, PSD Călărași a câștigat în 22 de localități, deși are doar 17 primari, în timp ce PNL a câștigat în 30 de localități, deși are 37 de primari. În total, PSD Călărași a câștigat 5 localități, iar PNL Călărași a pierdut 7.

Pentru orice analist politic obiectiv, care trece peste lăudăroșenia nefirească a unui lider de organizație care a pierdut 7 localități la aceste alegeri, situația politică din județul Călărași a devenit una extrem de interesantă din perspectiva alegerilor locale și generale din 2020. Este limpede pentru oricine că PNL, la nivelul județului nostru, se află în cădere în rândul electoratului, în timp ce PSD este în creștere.

Advertisement

Mai mult, la municipiul Călărași, rezultatul extrem de strâns, cu o diferență pe care au făcut-o mai puțin de 600 de voturi, ne oferă speranța că alegerile locale de anul viitor vor însemna și sfârșitul unei administrații ineficiente a municipiului, tolerată de prea mult timp de către călărășeni.

Doresc pe această cale să transmit mulțumirile mele, dar și ale colegilor mei din echipa de conducere a PSD Călărași, tuturor celor care s-au implicat activ în aceste alegeri – primari, viceprimari, șefi de organizații, activiști, membri de partid și cetățeni care au votat lista propusă de PSD, acordându-ne încrederea lor.

Vă mulțumesc tuturor!

Cu respect,

Președintele PSD Călărași

Iulian Iacomi

Advertisement

Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Știri

Un bărbat dintr-o comună din Călărași a fost reținut după ce a cultivat canabis. DIICOT a găsit 47 de plante și 6 kilograme de canabis, printre multe altele

Published

on

sursă foto: wirestock/freepik

Un bărbat care ar fi cultivat canabis într-o comună din județul Călărași a fost reținut joi de către procurorii DIICOT, scrie Agerpres. Ar fi vorba despre două culturi ce erau destinate comercializării. Au fost ridicate de la domiciliului călărășeanului 30 de plante de canabis aflate în diferite stadii de dezvoltare, 17 plante de canabis recoltate, peste șase kilograme canabis, precum și multe alte probe, menționează procurorii într-un comunicat transmis de Agerpres. 

Primele probe arată că în perioada decembrie 2023 – aprilie 2024, acesta a inițiat și dezvoltat două culturi de canabis, atât în interior, cât și în exterior, destinate comercializării, procurând semințe de nenumărate ori sub diferite identități ficitive,menționează comunicatul.

Pe lângă cele 47 de plante și 6 kilograme de canabis, procurorii au mai identificat o instalație destinată întreținerii culturii, grindere și cântare, obiecte ce purtau urme de substanță, precum și alte mijloace de probă. 

oi a fost sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti cu propunerea de arestare preventivă a bărbatului, pentru o perioadă de 30 de zile, informează DIICOT, scrie Agerpres.

Continue Reading

Știri

Atac sângeros în Borcea. Un pensionar de 66 de ani a fost atacat cu cuțitul

Published

on

Atac sângeros pe o stradă din comuna Borcea din județul Călărași. Un pensionar de 66 de ani a fost atacat de un tânăr de 37 de ani din localitatea în urma unui conflict spontan care a pornit în fața unui bar din localitate.

După ce s-au contrazis, drumurile celor doi s-au despărțit, însă tânărul a simțit că nu a fost suficient ceea ce s-a întâmplat.

A pus mâna pe un cuțit și l-a urmărit pe bărbat până aproape de casă. L-a înjunghiat în zona hemitoracelui drept. Bărbatul a fost internat o săptămână în spital pentru îngrijiri medicale.

În urma acestui incident, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași a propus luarea măsurii preventive a arestului preventiv pentru o durată de 30 de zile împotriva inculpatului V.M.G. Dosarul a fost înaintat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Călărasi.

La data de 22.04.2024, organele de poliție din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Modelu au reținut inculpatul pentru o durată de 24 de ore.

Continue Reading

Știri

Vrei să devii pompier? Ministerul Afacerilor Interne scoate la concurs 6 posturi libere în Călărași. Află cum te poți înscrie

Published

on

Ministerul Afacerilor Interne scoate la concurs prin încadrare directă șase posturi de execuție, printre care două posturi de Ofițer Specialist II și Ofițer I la Inspecția de Prevenire – Compartimentul Control și Activități Prevenitve sau un post de Subofițer Tehnic Principal la Compartimentul Prevenirea Riscurilor Profesionale și Protecția Lucrătorilor. Anunțurile de concurs au fost postate la avizierul ISU Călărași și pe site-ul M.A.I.

La nivelul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Barbu Ştirbei” al județului Călăraşi s-a demarat procedura de ocupare prin încadrare directă pentru 6 posturi de execuție, astfel:

Anunțurile de concurs au fost postate la avizierul unității și pe portalul de servicii publice al Ministerului Afacerilor Interne: https://hub.mai.gov.ro – la secțiunea „CARIERĂ M.A.I.”. Aici (sau în link-urile de mai sus) veți putea afla toate detaliile privind condițiile pe care trebuie să le îndepliniți și pașii pe care trebuie să îi urmați, precum și datele limită de înscriere și de depunere a dosarelor.

ISU Călărași precizează că pentru detalii suplimentare, puteți să apelați numărul de telefon 0242.311.818 (în dispecerat, cu solicitare de legătură pentru Biroul Resurse Umane) sau 0242.314.079, de luni până vineri, în intervalul orar 08:00-16:00.

Continue Reading

Cele mai vizualizate