in

Mesajul primarului Vasile Aurel din Jegălia în ziua alegerilor

Domnule Vasile Aurel, ne aflăm în localitatea Jegălia unde dumneavoastră sunteți primar. Cum ați văzut toată această perioadă a campaniei electorale?

O campanie frumoasă din partea noastră a PNL-ului, și a PSD-ului, chiar dacă au avut mici scăpări. Eu tot timpul solicit să fie o campanie frumoasă, modernă, fiecare să spună ce are de oferit cetățenilor, iar cetățenii să vină singuri la vot, să nu fie forțați. Dacă observați acum, la ora actuală, cetățenii circulă, merg la vot. Au păstrat distanța, cel puțin în secția de votare.

Sunteți unul dintre cei mai bine apreciați primari ai județului pentru eforturi si realizări. Ce v-ați propus pentru următorul mandat, în situația în care veți ieși din nou primar?

Mă ocup foarte mult de tineri, să-i aduc în țară, și de data asta am găsit soluții. Toate proiectele pe fonduri, atat europene, cât și guvernamentale, voi face în așa fel în cât să le prezint, să-i aduc, să scoată bani și să rămână în țară, în comună. La ora actuală, nu mai sunt foarte mulți tineri.

Un mesaj de transmis contracandidaților?

Tot timpul ne-am înțeles, a fost frumos, nu ne-am jignit. Au mai fost mici tensiuni, eu sper că și tensiunile astea ies. Va câștiga cel mai bun. Rugămintea mea pentru contracandidați este de a păstra aceeași stare de armonie pe care am avut-o în comună și de înțelegere între cetățeni.

Iar pentru cetățeni?

Eu le dau speranța, ei să aibă răbdare, și restul se va rezolva.

5 1 vote
Article Rating

What do you think?

0 points
Upvote Downvote

Total votes: 0

Upvotes: 0

Upvotes percentage: 0.000000%

Downvotes: 0

Downvotes percentage: 0.000000%

Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments

Mesajul primarului Nelu Tatu din Vîlcelele în ziua alegerilor

Călărași: Sesizări de mită electorală, falsificare evidențe electorale, împărțire buletine de vot, influențare alegători…