Connect with us

Știri

INTERVIU. Cum a reușit Nicoleta Dănuleasa să ajute cadrele medicale și să ducă mai departe afacerea alături de salariați

Published

on

După câteva zile de izolare, am realizat dimensiunea crizei ce avea să urmeze și mi-am dat seama ca dacă  nu ne “omora” virusul, sigur economic vom avea probleme mari.

Nicoleta Dănuleasa – administrator GIP SRL

Trăim într-una dintre cele mai grele perioade din istoria recentă. Istorie pe care o scriem şi noi astăzi, prin tot ceea ce facem şi prin modul în care gândim. Vom reuși să trecem peste această situație în care a ajuns și țara noastr, însă după această criză fiecare dintre noi va reevalua priorităţile şi scara de valori.

În semn de solidaritate, societea GIP din Călărași, o firmă cu renume și ani buni în spate, printre primii în domeniul producției produselor de publicitate, vine în aceaastă perioadă și sprijină prin donații de viziere create în propriul alterier pentru instituțiile medicale din Călărași. Spitalul Județean de Urgență Călărași a fost prima unitate medicală din Călărași care s-a bucurat de sprijinul oferit de societatea coordonată de familoa Dănuleasa.  Viziere donate au ajuns la cadrele medicale din prima linie care intră zilnic în contact cu persoanele infectate cu noul Coronavirus.  Un cadru medical protejat, o șanșă în plus să ne facem bine!

Activitatea principală a companiei administrate de familia Dănuleasa se bazează pe crearea produselor publicitare având o gamă foarte existinsă de servicii/produse profesionale oferite celor ce aleg să aibă parte de servicii de calitate. Este important să fim  uniți și să sprijinim comunitatea locală prin diferite mijloace. Majoritatea oamenilor ce provind din mediul intreprinzătorilor, a celor ce înțeleg nevoie de a ajuta pentru a depăși această încercare, vin și sprijină prin diverse donații instituțile medicale ce au deficit de echipamente medicale sau produse de protecție împotriva infecării cu COVID-19.

DIN SUFLET PENTRU CĂLĂRĂȘENI, PENTRU NOI TOȚI

Pentru că faptele bune trebuiesc apreciate de fiecare dintre noi, am contactat familia Dănuleasa și am realizat un scurt interviu cu doamna Nicoleta Dănuleasa, o călărășeancă adevărată care a demonstrat de multe ori că cel mai important lucru este să fii om cu suflet bun.

Cum a venit această idee de a produce astfel de viziere?

            Îmediat după instalarea stării de urgenţă am considerat că o atitudine responsabilă este sa inchid atât magazinul cât si atelierul de producție. După câteva zile de izolare, am realizat dimensiunea crizei ce avea să urmeze și mi-am dat seama ca dacă  nu ne “omora” virusul, sigur economic vom avea probleme mari. Totuși responsabilitatea faţa de angajații mei, a fost dublată de responsabilitatea pe care trebuie sa o avem cu toții fata de semenii noștri.

Advertisement

            La S.C. GIP S.R.L. am creat o echipă, suntem o familie extinsă și fiecare dintre noi avem acasă de întreţinut alţi membrii de familie, avem de plătit credite, facturi….Atunci m-am gândit că trebuie să fac ceva. Dar ce? Doream sa fac ceva care sa ajute in aceasta perioada dificilă. Am văzut în mediul online aceste viziere. Erau destul de complicate şi greu de produs. Am hotărît să începem munca și să producem o vizieră uşoară ( am văzut viziere grele din plexiglas care purtate timp îndelungat ar fi mai degrabă inconfortabile şi nicidecum utile ) şi accesibile ca preţ pentru toată lumea. Aşa am ajuns la acest model al nostru. Primele sute de produse le-am donat la Ambulanţa Călăraşi, la Crucea Roşie şi Secţiilor din prima linie a Spitalului Judeţean, la Spitalul suport Covid 19- Oltenița, Spitalul Fundeni, Spitalul Galați- secția copii, Spitalul Marie Curie –  copii. Continuăm cu donațiile și acum: luni vom face o donatie Spitalului Târgu Mureș- secţia neonatologie.

Cum au vazut medicii şi personalul iniţiativa dumneavostră privind donaţia?

            Să ştiţi că donaţia a fost foarte bine primită. Am lucrat tot weekendul pentru a putea sa le dăm tuturor. Noi,ca popor, nu suntem obişnuiţi să primim ceva gratis. Am constat că adevăratele caractere se văd în situaţiile de criză. Eu am un respect deosebit pentru cadrele medicale. Şi mi-au demonstrat,încă o dată, că merită tot respectul nostru. La începutul producţiei, nevoile lor erau mai mari decât reuşeam noi să producem şi discutau între ei cum să le împartă pe secţii, să se ajute reciproc. A fost, pentru mine, o lecţie de solidaritate şi ajutor care ne arată încă o dată că această meserie nu este pentru oricine.

Efortul financiar facut de dvs. a fost mare?

            Important a fost prototipul. Dar  materia prima devenise o problema atât a noastră cât şi a furnizorilor noștri. Firmele importatoare nu aveau stocuri atât de mari la câtă cerere era. Importurile ar fi ajuns în jurul Paştelui, destul de târziu, iar varianta China pentru produs finit era una neviabilă. S-au mărit preturile de câte 4 sau 5 ori, practic mult mai scumpe decât le comercializam noi. Iar miza era timpul. 

            In orice criză, dacă o priveşti realist si fără panică există oportunităţi. Doar trebuie să le vezi si să le pui in practică, să iei decizii rapide si să transformi dezavantajele in avantaje pentru tine și pentru semenii pe care-i deservești.

            E important pentru un om de afaceri să nu trimită oamenii in șomaj, e important pentru noi toți ca economia sa funcționeze, e important sa produci articole specifice crizei (măsti, combinezoane, viziere, biocide, dezinfectanti). Firmele romanesti pot produce atât pentru nevoile interne, cât și pentru extern.

            Peste tot in lume exista cerință in momentul de faţă. Dar este necesar ca  totul sa fie organizat, e nevoie de decizii rapide, e nevoie ca statul sa intervină promt pentru încurajarea și sprijinul economiei.

Advertisement

            Avem oameni buni, avem posibilități dar statul întodeauna e cu un pas in urma nevoilor, oportunităților.

            Eu am reusit să salvez locurile de muncă, să funcționez fără sprijin din partea statului, dar câți au reușit?

Materialele procurate se gasesc usor in aceasta perioada?

            Nu. Nu se găsesc uşor. Dar nici nu este imposibil să găseşti soluţii. Important este să vrei,  să gândeşti, să iei decizii bune şi rapide. 

Ce a insemnat pentru salariaţi această initiativă ?

            Dacă ştii să foloseşti orice oportunitate, chiar şi într-o perioadă de criză, reuşeşti! Vreau să vă spun că eu nu doar am salvat locurile lor de muncă, fără a avea ajutor din partea statului, dar am mai si creat alte locuri muncă.

Realizati venituri mari din astfel de activităţi de producţie publicitară ?

            Realizăm venituri pe măsura muncii, calităţii si seriozităţii firmei noastre. Am aproape 18 ani de când fac asta. Dar tot timpul am fost conectaţi la tot ceea ce este nou, am implementat şi aici, la Călăraşi tehnologii noi,  ne-am adaptat la cerinţe si am susţinut întotdeauna un preţ decent. După pandemie intenționăm să investim in aparatură si sa ne dezvoltăm în continuare.

Exista o satisfactie profesionala, dar umana?

            Există, da! Pentru mine, în primul rând, contează mulţumirea clientului, bucuria şi împlinirea pe care ti-o dau lucrurile frumoase şi bine facute. Satisfacţia umană …Da! De necuprins în cuvinte, mai ales acum când am ajutat atâţia oameni. Donaţia de suflet a fost cea de la Spitalul Marie Curie (Budimex)- spital de copii, pentru care am realizat viziere cu personaje din desene animate atât pentru ei, cât şi pentru personalul medical. Angajaţii mei au lucrat cu atâta bucurie şi dăruire încât, practic, nu am mai simţit nici oboseala, nici faptul că suntem la muncă. S-a creat o atmosferă de bună dispoziţie şi noua echipa s-a “sudat” atât de bine, încât nu puteam să îi trimit acasă.

Advertisement

Cum apreciati activitatea doctorilor din SJU Călăraşi în această perioadă grea? Sunt expuşi la riscuri?

            Eu v-am spus. Am un respect deosebit pentru cadrele medicale. Practic ei sunt eroii zilelor noastre! Pleacă de acasă, de lângă familii, neştiind ce le aduce ziua de azi sau cea de maine. Sunt expuşi toţi. Şi toţi suntem oameni, avem emoţii, îndoieli, frici. De aceea, măcar acum, să dăm dovadă de înţelegere, de acceptare, de preţuire , de apreciere a tot ceea ce fac!

De ce ati facut această donaţie, nu era mai usor să le vindeti către unităţile medicale?

            Nu am intenţionat să fac o afacere profitabilă, un “tun”, spus mai popular. Am vrut să îmi salvez afacerea, să salvez locurile de muncă, să găsesc soluţii să trecem cu bine peste această perioadă. De aceea am donat foarte mult şi donăm în continuare. Fiind printre primii care am ajuns să avem pe stoc aceste viziere, cu livrare imediată la nivel naţional, am primit foarte multe comenzi atât de la persoane fizice (care au luat vizierele pentru familii sau pentru donaţii), cât şi de la firme care le-au dat angajaţilor.

Ce ar trebui să facem fiecare pentru a trece de această perioada?

            În primul rând, să depăşim această panică şi isterie creată de această situaţie de criză. Să fim responsabili, să fim precauţi, să ascultăm autorităţile, dar se ne continuăm activitatea în condiţii de securitate,  protecţie şi să mergem înainte. Să avem credința și speranța că vom depăși această grea perioada grea. Să fim solidari cu seniorii noştri. Mi-aș dori să ne respectăm mai mult, să ne înțelegem unii pe ceilalți, să ne ajutăm reciproc, sa fim mai buni!

Și fiindcă astăzi, creștinii ortodocși din întreaga lume sărbătoresc intrarea Domnului in Ierusalim în zilele de dinaintea patimilor, Floriile, le urez tuturor acelora care își serbează ziua numelui un sincer: La mulți ani!

Advertisement
Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Știri

Un bărbat dintr-o comună din Călărași a fost reținut după ce a cultivat canabis. DIICOT a găsit 47 de plante și 6 kilograme de canabis, printre multe altele

Published

on

sursă foto: wirestock/freepik

Un bărbat care ar fi cultivat canabis într-o comună din județul Călărași a fost reținut joi de către procurorii DIICOT, scrie Agerpres. Ar fi vorba despre două culturi ce erau destinate comercializării. Au fost ridicate de la domiciliului călărășeanului 30 de plante de canabis aflate în diferite stadii de dezvoltare, 17 plante de canabis recoltate, peste șase kilograme canabis, precum și multe alte probe, menționează procurorii într-un comunicat transmis de Agerpres. 

Primele probe arată că în perioada decembrie 2023 – aprilie 2024, acesta a inițiat și dezvoltat două culturi de canabis, atât în interior, cât și în exterior, destinate comercializării, procurând semințe de nenumărate ori sub diferite identități ficitive,menționează comunicatul.

Pe lângă cele 47 de plante și 6 kilograme de canabis, procurorii au mai identificat o instalație destinată întreținerii culturii, grindere și cântare, obiecte ce purtau urme de substanță, precum și alte mijloace de probă. 

oi a fost sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti cu propunerea de arestare preventivă a bărbatului, pentru o perioadă de 30 de zile, informează DIICOT, scrie Agerpres.

Advertisement
Continue Reading

Știri

Atac sângeros în Borcea. Un pensionar de 66 de ani a fost atacat cu cuțitul

Published

on

Atac sângeros pe o stradă din comuna Borcea din județul Călărași. Un pensionar de 66 de ani a fost atacat de un tânăr de 37 de ani din localitatea în urma unui conflict spontan care a pornit în fața unui bar din localitate.

După ce s-au contrazis, drumurile celor doi s-au despărțit, însă tânărul a simțit că nu a fost suficient ceea ce s-a întâmplat.

A pus mâna pe un cuțit și l-a urmărit pe bărbat până aproape de casă. L-a înjunghiat în zona hemitoracelui drept. Bărbatul a fost internat o săptămână în spital pentru îngrijiri medicale.

În urma acestui incident, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași a propus luarea măsurii preventive a arestului preventiv pentru o durată de 30 de zile împotriva inculpatului V.M.G. Dosarul a fost înaintat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Călărasi.

La data de 22.04.2024, organele de poliție din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Modelu au reținut inculpatul pentru o durată de 24 de ore.

Advertisement

Continue Reading

Știri

Vrei să devii pompier? Ministerul Afacerilor Interne scoate la concurs 6 posturi libere în Călărași. Află cum te poți înscrie

Published

on

Ministerul Afacerilor Interne scoate la concurs prin încadrare directă șase posturi de execuție, printre care două posturi de Ofițer Specialist II și Ofițer I la Inspecția de Prevenire – Compartimentul Control și Activități Prevenitve sau un post de Subofițer Tehnic Principal la Compartimentul Prevenirea Riscurilor Profesionale și Protecția Lucrătorilor. Anunțurile de concurs au fost postate la avizierul ISU Călărași și pe site-ul M.A.I.

La nivelul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Barbu Ştirbei” al județului Călăraşi s-a demarat procedura de ocupare prin încadrare directă pentru 6 posturi de execuție, astfel:

Anunțurile de concurs au fost postate la avizierul unității și pe portalul de servicii publice al Ministerului Afacerilor Interne: https://hub.mai.gov.ro – la secțiunea „CARIERĂ M.A.I.”. Aici (sau în link-urile de mai sus) veți putea afla toate detaliile privind condițiile pe care trebuie să le îndepliniți și pașii pe care trebuie să îi urmați, precum și datele limită de înscriere și de depunere a dosarelor.

ISU Călărași precizează că pentru detalii suplimentare, puteți să apelați numărul de telefon 0242.311.818 (în dispecerat, cu solicitare de legătură pentru Biroul Resurse Umane) sau 0242.314.079, de luni până vineri, în intervalul orar 08:00-16:00.

Advertisement
Continue Reading

Cele mai vizualizate