Connect with us

Administrație

Două drumuri din comuna Vâlcelele au fost asfaltate

Published

on

Comuna Vâlcelele din județul Călărași a beneficiat mereu de atenția administrației județene prin Consiliul Județean și Vasile Iliuță. Mai multe proiecte importante au fost demarate în localitate, o parte fiind finalizate la termen iar restul, încă în desfășurare, în diferite etape de implementare. Primarul Tatu spune că va duce la bun sfârșit tot ce a promis și tot ce a început pentru dezvoltare. Un proiect de asfaltare prin Anghl Saligny a fost depus pentru asfaltarea a 13 km de drum din comuna Vâlcelele.

Două drumuri din comuna Vâlcelele, care au o distanță totală de aproximativ un kilometru au fost asfaltate în urma cu  două zile, printr-un proiect stabilit de Primăria Vâlcelele și primarul Ionel Tatu. 

Administrație

Tratamente pentru combaterea căpușelor în municipiul Călărași

Published

on

Primăria Municipiului Călărași anunță că în perioada 03 – 05 aprilie 2024, pe domeniul public al municipiului Călărași se vor efectua tratamente terestre de combatere a căpușelor precum și tratamente larvicide de combatere a larvelor de țânțari.

Tratamentele larvicide se vor efectua în intervalul orar 07.00 – 11.00 iar cele de combatere căpușe în intervalul 21.00 – 04.00, în funcție de condițiile atmosferice fiind posibilă prelungirea perioadei (fapt ce va fi comunicat ulterior).

Substanțele active folosite sunt: Cipermetrin, Tetrametin, Piperonil Butoxide, Difluorobenzamide și Bacillus Thuringiensis.

Continue Reading

Administrație

VIDEO. Transformarea localității Ciocănești: Proiecte de reabilitare finanțate din bugetul local

Published

on

În comuna Ciocănești, din județul Călărași, eforturile primarului Dan Velicu își găsesc reflectarea într-o serie de proiecte de reabilitare menite să îmbunătățească nivelul de trai al comunității, cu un accent deosebit pe necesitățile elevilor și ale locuitorilor. Recent, s-a dat startul lucrărilor ample ce vizează infrastructura educațională și urbană.

Școala Gimnazială Nr.3 se bucură acum de un nou aspect, odată cu începerea lucrărilor de asfaltare a curții interioare, oferind astfel un mediu sigur și mai plăcut pentru elevi. În același timp, strada Plopilor a fost reasfaltată pe sectorul cuprins până în zona cimitirului Andolina, îmbunătățind accesibilitatea și confortul locuitorilor.

Pe lângă infrastructura școlară, primarul Velicu a investit și în reabilitarea parcurilor din localitate. Astfel, parcul de lângă Școala Gimnazială a fost transformat într-un spațiu prietenos pentru copii, oferindu-le acces la un loc de joacă în timpul pauzelor școlare. De asemenea, parcul de lângă Pensiunea Pescăruș a fost inclus în acest proces de reabilitare, aducând un plus de frumusețe și utilitate pentru locuitorii și cetățenii care vizitează zona.

Toate lucrările au fost realizate integral din bugetul local. Prin inițiativele sale, primarul Dan Velicu nu doar aduce îmbunătățiri tangibile în viața oamenilor, ci și demonstrează că progresul local poate fi realizat cu resursele disponibile, cu viziune și determinare.

Advertisement
Continue Reading

Administrație

Ciocănești / Dan Velicu: Am început și reabilitarea curții interioare la Școala Gimnazială nr.3 Ciocănești”

Published

on

Urmăriți știrile Călărașipress.ro pe Whatsapp

Primarul social-democrat Dan Velicu din Ciocănești, județul Călărași, a anunțat miercuri, printr-o postare pe rețelele de socializare, demararea lucrărilor pentru amenajarea curții interioare a Școlii Gimnaziale nr. 3 din localitate.

Lucrările în desfășurare vizează realizarea unui nivel uniform al curții, utilizând piatră ca material de bază, urmată de așternerea unui covor asfaltic și reconfigurarea spațiilor verzi. Inițiativa vine în contextul eforturilor constante ale administrației locale de a îmbunătăți condițiile de învățare și recreere pentru elevii școlii, dar și pentru comunitatea în ansamblu.

„Suntem dedicați să asigurăm un mediu școlar sigur și plăcut pentru elevi și cadrele didactice. Amenajarea curții școlii reprezintă un pas important în direcția aceasta”, a declarat primarul Dan Velicu.

Proiectul de amenajare a curții interioare este parte a unui plan mai amplu de modernizare a infrastructurii școlare din Ciocănești.

Advertisement

Continue Reading

Cele mai vizualizate