Connect with us

Știri

Dezvăluiri incendiare! Dumitru Coarnă: „Acești oameni sub masca politică au furat județul Călărași!„

Publicat la data de 11.01.2021

După ce a făcut mai multe dezvăluri de speță penală în care ar fi implicați anumiți lideri politici dar și oameni ai legii, actualul deputat PSD de Călărași, Dumitru Coarnă a fost atacat de o parte a presei centrale. La câteva ore de la dezvăluri au apărut în presă mai multe articole în care Coarnă ar fi suspect într-un dosar aflat la DNA. În replică, Dumitru Coarnă a ieșit public și a afirmat faptul că nu există niciun dosar pe numele lui în momentul de față. De altfel politicianul continuă să facă anumite dezvăluri. 

„Este o știre de nivelul șantajului! Se încearcă un șantaj mediatic cu mine. Am avut o discuție la o televiziune unde eu am vorbit despre un anume patron de presă și imediat la câteva ore (Budeanu de la ziarul Gândul) am primit un link în care s-ar fi descoperit că sunt supect deja… este doar o știre falsă nu-i un număr de dosar ceva, nimic. Am formulat o acțiune pe instanță pentru că trebuie să marchez momentul. Mi-a spus cineva că se încearcă un șantaj mediatic împotriva mea pentru faptul că am transmis foarte multe lucruri extrem de ancorate în dreptul penal pentru oameni dintr-o zonă cu mare influiență și voi veni cu dezvăluiri mult mai profunde în această săptămână„, a explicat Dumitru Coarnă la Cetățeanul.net, în cadrul unui live pe facebook moderat de Adriana Bahmuțeanu.

„Sunt dosare penale la DNA unde procurorii refuză să lucreze! Sunt complici cu infractorii„

Actualul deputat PSD de Călărași a venit și cu „nume grele„ în care ar fi trebuit să fie anchetate anumite persoane de către DNA în cadrul unor lucrari „fictive„. „Este o speță mai complicată în județul Călărași (…) am descoperit niște contracte fraudate de niște oameni din zona politicului. Niște contracte unde s-au încasat doar banii fără să se realizeze ceea ce trebuia. Mă refer aici la domnul Iulian Dumitrecu și la PNL. Este vorba de câteva contracte în zona Radovanu-Crivăț din județul Călărași, unul a ajuns și pe la DNA cu 800 de tone de piatră unde s-au încasat banii fără să se fi adus o piatră în comuna Crivăț. Mai vorbim de încă un contract de 9-10 milioane de euro pe partea de alimentare și canalizare cu apă din comuna Radovanu, un contract ancorat în infracționalitate… se vede din elicopter și numai DNA sau cine trebuie să vadă nu vede. Aceste lucruri pe care eu le-am spus au deranjat foarte tare și deranjează în continuare pentru că încerc să caut și să scot la lumină aceste fapte de natură penală. Acești oameni sub masca politică au furat județul Călărași!„, a mai spus printre altele, Dumitru Coarnă.

Advertisement

Dumitru Cornă continuă să facă dezvăluri incendiare și să aducă în atenția organelor abilitate și a opinieri publice multe fapte de natură penală. De multe ori, spune Coarnă, chiar dacă sunt și dovezi clare, anumiți procurori de la DNA nu lucrează dosarele aflate pe rol.

Adevărul deranjează. Județul Călărași după 16 ani de guvernare PNL este un județ extrem de sărăcit, fraudat la propriu. Eu vreau să vin cu probe clare să conving și să urnesc cercetarea penală. Sunt dosare penale la DNA unde procurorii refuză să lucreze! Sunt complici cu infractorii. Dosare băgate la sertar dar cu probe temeinice. Adică se protejează infractorii! În acest caz, procurorul DNA ori este în complicitate ori favorizează infractorul! Sunt două dosare, în unul am făcut eu denunț iar altul este în verificare din 2017 unde s-au probat toate elementele de natură infracțională și în momentul în care s-a ajuns la autor în speță, Iulian Dumitrescu, s-a stopat cercetarea. Într-un alt dosar este vorba de Inspectorul-Șef, Iorga unde s-a oprit cercetarea și ce să vezi? Au plecat amândoi la pachet de la Călărași la Prahova„, a mai spus deputatul Dumitru Coarnă.

Știri

Incendiu de proporții în Călărași: 30 de hectare de grâu cuprinse de flăcări în zona Modelu

Duminică, 6 iulie 2025, un incendiu de amploare a izbucnit în zona agricolă Modelu, din județul Călărași, unde aproximativ 30 de hectare de grâu au fost cuprinse de flăcări. Incendiul, aflat încă în desfășurare, a mobilizat un important dispozitiv de intervenție: cinci autospeciale de stingere ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență acționează pentru limitarea extinderii focului și protejarea zonelor învecinate.

Focul a izbucnit în jurul prânzului, pe un teren agricol aflat în plină campanie de recoltare, ceea ce a favorizat extinderea rapidă a flăcărilor.

Până la această oră, nu au fost raportate victime sau pagube materiale în afara culturii agricole afectate.

Vom reveni cu informații pe măsură ce operațiunea de stingere evoluează.

Advertisement

Continue Reading

Știri

Autogara Obor, controlată de mafia microbuzelor. Călătorii spre Călărași, prinși la mijloc într-un război al transportatorilor

Un adevărat scandal mocnește, zi de zi, în Autogara Obor din Capitală, acolo unde noua rută legală București – Călărași este sabotată de metode care ating zona penalului. Călătorii care vor să urce în microbuzele firmelor călărășene – intrate legal pe piață în urma liberalizării transportului de la 1 iulie – sunt întorși din drum, agresați verbal și îndrumați forțat spre alte mașini, aparținând unei firme deja cunoscute pentru practici neloiale.

„Vin, te scuipă, te înjură, iau oamenii de lângă mașină!”

Șoferii care refuză să cedeze presiunilor vorbesc, cu teamă și resemnare, despre monopolul forțat pe care unii vor să îl păstreze cu orice preț, chiar și cu încălcarea flagrantă a legii:

„Ei au făcut 50 de lei cursa până acum. Acum vin cu 10 lei, doar ca să ne scoată de pe traseu. Dacă rămân iar singuri, o urcă la 100! Se urcă la tine-n mașină și ia călătorii cu japca. ‘Hai cu mine gratis! Hai cu mine 10 lei!’”, povestește un șofer, aproape singur în microbuzul său.

Călătorii sunt zăpăciți, împinși de colo-colo, în timp ce alții, aflați în misiune de „descurajare”, nu ezită să aplice intimidări directe. Un bărbat tatuat, devenit „paznic neoficial” al autogării, le ordonă celor care vor să urce la firmele călărășene:
„Stai la mașină, mă! Ce cauți aici?”

Un sistem cu rădăcini vechi: dosare penale, abuzuri și condamnări

Problema nu este nouă. În spatele haosului din autogară stau ani de practici abuzive tolerate de instituții ale statului.
Potrivit presei, în 2017, Daniela Dobrilă, fost director în cadrul Autorității Rutiere Române – Direcția Licențe, a fost condamnată la 3 ani de închisoare pentru luare de mită, complicitate la spălare de bani și folosirea de informații nepublice.

Advertisement

Mai mult, în același an, a fost trimisă în judecată pentru abuz în serviciu, după ce ar fi suprapus licențe de transport pe ruta Călărași – București, exact traseul care astăzi generează conflictul.

Lucian Carapidis, administratorul SC TUDAN SRL, a reclamat situația la toate instituțiile posibile: Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, Consiliul Concurenței și Ministerul Administrației și Internelor.

Deocamdată, poliția tace, iar haosul din Autogara Obor continuă nestingherit.

„Este un monopol. Concurență neloială în toată regula! Dar nu se întâmplă nimic…”, adaugă un șofer.

Cât mai costă o călătorie? Cât mai valorează legea?

În tot acest scenariu, prețul unei călătorii București – Călărași a ajuns la 10 lei, doar pentru ca unele firme să rămână singure pe piață, așa cum au făcut ani la rând, când tarifele ajungeau și la 50 lei.

Advertisement
Continue Reading

Știri

Meci de vis pentru Spicul Vâlcelele: amical de gală împotriva Rapidului București!

Un moment istoric pentru fotbalul din județul Călărași! Echipa Spicul Vâlcelele a disputat, sâmbătă, un meci amical de prestigiu împotriva uneia dintre cele mai iubite și titrate formații din România – FC Rapid București.

Partida s-a desfășurat pe terenul de la Baza Constructorul Mobexpert din București, iar pentru echipa călărășeană a fost o adevărată onoare să se afle față în față cu o formație de Liga 1, cu o istorie bogată și o galerie legendară.

Pe lângă emoția întâlnirii, meciul a fost și o lecție de profesionalism și angajament, în care Spicul Vâlcelele a reușit să-și testeze potențialul în compania unui adversar de top. Atmosfera de pe teren a fost una de respect reciproc, iar intensitatea jocului a pus la încercare pregătirea fizică și tactică a echipei din Vâlcelele.

Întâlnirea a avut și o încărcătură emoțională aparte: în prezentul lot al Spicului se regăsesc jucători care au scris, la rândul lor, pagini din istoria Rapidului:

Advertisement
  • Marian Vlada, actualul antrenor principal și fost atacant important al giuleștenilor
  • Raul Costin, mijlocaș experimentat care a evoluat pentru Rapid și alte echipe din Liga 1
  • Bogdan Barbu, jucător care a purtat tricoul vișiniu în anii săi de glorie

„A fost un moment cu adevărat special pentru clubul nostru. Ne motivează să muncim și mai mult pentru a ne atinge obiectivele. Mulțumim Rapidului pentru invitație și pentru ospitalitate!”, au transmis reprezentanții Spicului Vâlcelele.

Meciul cu Rapid va rămâne un reper important în istoria clubului și un imbold în plus pentru noul sezon competițional.

Continue Reading