Connect with us

La zi

De ce au auzit aseară călărășenii sirene în oraș. ISU Călărași informează

Exercițiul tactic de cooperare pe timp de noapte cu 29 de autospeciale și aproximativ 100 de persoane implicate s-a desfășurat în condiții optime
Joi, în data de 24.03.2022, în intervalul orar 21:00 – 23:45, pe platforma unui complex commercial (lanţ de retail cu material de construcţii şi produse pentru amenajări interioare de tip DIY), situat la ieșirea din municipiu, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Barbu Ştirbei” al judeţului Călăraşi a desfăşurat un amplu exerciţiu tactic de cooperare în cazul producerii unui accident tehnologic, fiind simulate mai multe intervenţii de salvare a persoanelor și acordarea de prim ajutor, salvări de la înălțime, căutare victime surprinse sub dărâmături, localizare şi lichidare incendiu, degajare de elemente de construcţie și multe altele.
Au participat la această aplicaţie tactică: cadre ale ISU Călăraşi, cât și un Post Medical Avansat, medicul Coordonator U.P.U. SMURD – doctor în medicină de urgență – Viorica Gheorghiță, reprezentanți ai Serviciului de Ambulanță Județean Călărași, echipaje ale Poliției Române, Jandarmeriei şi personal din cadrul obiectivului (complexului comercial).
Tema exerciţiului tactic de cooperare a urmărit modul de acţiune al forţelor cu atribuţii în managementul situaţiilor de urgenţă in cazul producerii unor situaţii de urgenţă in zona de competenţă a I.S.U.J. “Barbu Ştirbei” Calarasi şi asigurarea unui răspuns coordonat al tuturor structurilor cu atribuţii de intervenţie la nivelul judeţului Călăraşi în cazul producerii unor situaţii de urgenţă deosebit de rapide si efecte limitate in timp, având ca rezultat victime multiple.
Potrivit scenariului exerciţiului tehnico-tactic “în data de 24.03.2022, în jurul orei 2100, Detașamentul de Pompieri Călărași a fost anunţat de prăbușirea unei grinzi de la nivelul acoperișului, în magazinul Dedeman, în dreptul raionului cu materiale de construcții, surprinzând 10 persoane. Alertate, forţele de intervenție din cadrul Detașamentului de Pompieri Călărași au efectuat recunoașterea și evaluarea zonei de acțiune, au căutat și localizat victimele, au executat lucrări de sprijinire și trecere în vederea ajungerii la victime, la care au efectuat evaluarea funcțiilor vitale, mobilizarea și evacuarea acestora în afara zonei de risc, precum și acordarea de prim ajutor calificat. A fost declanșat Planul roșu de intervenție și s-a solicitat suplimentarea forțelor de intervenție.
La ora 21:30 comandantul intervenției a fost înștiințat de faptul că doi angajați, care desfășurau lucrări de mentenanță la sistemul de ventilație aflate pe acoperișul clădirii, au fost surprinși de bucăți de tablă desprinse din acoperiș în momentul prăbușiri elementelor de construcție, rănindu-l pe unul dintre ei la picior, aceștia fiind în imposibilitatea de a se evacua singuri. S-a intervenit cu autoscara mecanică pentru evacuarea în siguranță a celor două victime de pe acoperișul obiectivului și predarea acestora la punctul medical avansat în vederea evaluării și a transportului la spital.
În urma prăbușiri elementelor de construcție peste instalația de iluminat electrică, s-a produs un scurt-circuit care a generat un incendiu. În scurt timp acesta s-a extins la materialele izolante aflate depozitate în imediata vecinătate. Pentru soluționarea situației operative, comandantul intervenției organizează trei sectoare: unul cu misiunea de localizare și lichidare a incendiului, unul cu misiunea de protecție a mărfurilor ce nu pot fi evacuate și a încăperilor amenințate și unul de evacuare a bunurilor materiale.
La scurt timp de la producerea acestor evenimente, pe fondul neatenției, în parcarea magazinului, s-a produs un accident rutier între 2 autovehicule, dintre care unul care transporta un aparat medical de tip RMN. Se intervine cu autospeciala CBRN pentru izolarea zonei și pentru măsurarea emisiilor de radiații.”
Obiectivul principal al exerciţiului a urmărit pregătirea şi antrenarea personalului cu funcţii de răspuns, pentru dezvoltarea capabilităţii de a întreprinde acţiunile necesare, în cazul situaţiilor de urgenţă generate de prăbușiri de construcții, instalații sau amenajări, evacuare de persoane, căutare-salvare persoane din spații ostile vieții, acordare asistență medicală de urgență, incendiu și risc radiologic.
Dintre cele mai importante obiective generale se pot menționa: Verificarea modului de punere în aplicare şi a viabilităţii planului realizării capacităţii operaţionale a structurii de intervenţie; Verificarea fluxului informaţional-decizional la nivelul structurii antrenate; Verificarea modului de punere în aplicare şi a viabilităţii Planului Roşu de intervenţie; Verificarea viabilităţii documentelor operative, a procedurilor operaţionale şi a planurilor de intervenţie/acţiune/răspuns; Verificarea viabilităţii legăturilor de comunicaţii operative pentru asigurarea conducerii forţelor proprii; Verificarea funcţionării, eficienţei, compatibilităţii şi a suportului/sprijinului logistic din dotare stabilit pentru îndeplinirea misiunilor.
În ceea ce privesc obiectivele specifice ale personalului obiectivului:
se pot menționa: Verificarea gradului de pregătire pentru gestionarea unui eveniment complex; Verificarea măsurilor adoptate pentru evacuarea personalului de la locul de muncă, localizarea incendiului, anunţarea persoanelor cu atribuţii în domeniul prevenirii şi stingerii incendiilor din cadrul obiectivului şi a celorlalte forţe ce vor interveni; Verificarea procedurilor de acţiune în comun pentru limitarea efectelor negative și gestionarea situaţiilor de urgenţă reale.
Pentru personalul ISU Călăraşi s-au urmărit: Consolidarea cunoştinţelor şi perfecţionarea deprinderilor comandanţilor şi echipajelor de intervenție din subunitățile ISU Călărași în conducerea şi desfăşurarea acţiunilor salvare a persoanelor de sub dărâmături și de la înălțime, de stingere a incendiilor şi limitării efectelor negative, de acordare a asistenței medicale de urgență și de desfășurare a intervenției în situația unei urgențe radiologice, în cazul situaţiilor de urgenţă ce se pot produce în obiective, prin: verificarea asigurării primei intervenţii; executarea întrunită a operaţiunilor de intervenţie; verificarea viabilităţii planurilor şi procedurilor de intervenţie; verificarea timpilor operativi de intervenţie al forţelor proprii; identificarea surselor de alimentare cu apă şi verificarea posibilităţii alimentării. organizarea funcţionării sistemului de comunicaţii şi informatic; respectarea procedurilor de lucru şi verificarea modului de completare a formularelor, rapoartelor şi transmiterea acestora; organizarea şi menţinerea cooperării inter şi intra-instituţionale;
Aplicația tactică de cooperare cu forțe și mijloace în teren s-a desfășurat în condiții optime, fiind bifate toate cererile scenariului de intervenție, s-au simulat proceduri dintre cele mai complexe, iar la final, s-a putut spune că exercițiul s-a dovedit a fi un bun antrenament pentru o situație reală.
Astfel de exerciții de cooperare se vor mai desfășura și în următoarele etape, în concepții asemănătoare, astfel încât personalul participant să poate deprinde abilități eficiente de salvare în condițiile cele mai vitrege de intervenție.
Purtător de cuvânt al I.S.U. „Barbu Ştirbei” Călăraşi
Plutonier adjutant şef Tătăranu Ştefan-Ovidiu – Telefon: 0758236044 / 0723208850

La zi

ANI dă de pământ cu corupția: aleși locali prinși cu contracte de milioane în familie!

Agenția Națională de Integritate (ANI) a utilizat un sistem informatic avansat pentru a analiza peste 300 de declarații de avere și interese depuse în ultimii trei ani de consilieri locali și județeni. În urma procesului de pre-evaluare, ANI a identificat 57 de persoane cu factori de risc, dintre care trei au fost confirmate în stare de incompatibilitate. Aceștia au fost implicați în contracte comerciale între firmele lor sau ale rudelor apropiate și administrațiile locale unde activează.

Cazuri de incompatibilitate

  1. Zsigmond Ambrus, consilier local în Brâncovenești, județul Mureș: Firmele la care este asociat și administrator au încheiat 20 de contracte cu Primăria Brâncovenești, în valoare totală de 861.617 lei. Acesta nu a oferit un punct de vedere în cadrul procedurii de evaluare, deși avea dreptul.

  2. Costel Negruț, fost consilier local în Corod, județul Galați: Firma fiului său, unde acesta este asociat unic și administrator, a semnat trei contracte cu autoritatea locală, în valoare de 184.717 lei.

  3. Szafta Andras, consilier local în Băile Tușnad, județul Harghita: Soția sa, asociat unic și administrator al unei firme, a încheiat un contract de 12.742 lei cu primăria locală.

În toate cazurile, ANI a constatat încălcarea articolelor 90, alin. (1) și (2) din Legea 161/2003, care interzic aleșilor locali și rudelor de gradul I să deruleze contracte comerciale cu instituțiile publice din zona lor de influență.

Un nou instrument digital

Acțiunea face parte dintr-un proiect mai amplu al ANI de monitorizare automată a integrității, bazat pe o soluție informatică ce analizează riscurile din declarațiile de avere și interese. Sistemul, dezvoltat în urma unei recomandări GRECO, sporește capacitatea ANI de a detecta proactiv neregulile, marcând un pas important spre digitalizarea proceselor de control.

Consecințe legale

Faptele constatate sunt considerate abateri disciplinare și pot duce la interzicerea ocupării unei funcții publice timp de trei ani. Pentru funcțiile alese, persoanele sancționate nu pot candida pentru același post pe durata sancțiunii.

Advertisement

O nouă abordare în combaterea corupției

Prin această inițiativă, ANI promovează o schimbare de paradigmă, axată pe utilizarea tehnologiei pentru prevenirea și detectarea timpurie a conflictelor de interese. Instituția subliniază angajamentul său față de legalitate, imparțialitate și independență operațională, vizând eliminarea rețelelor de interese din administrațiile locale.

Așteptăm ca această acțiune să aducă transparență și curățenie în toate primăriile din țară, ajungând în fiecare colț al României.

Continue Reading

La zi

AFC Dunărea Călărași organizează selecții pentru viitorii campioni ai fotbalului județean

Academia de Fotbal Dunărea Călărași dă startul selecțiilor județene pentru Centrul de Copii și Juniori, oferind tinerilor pasionați de fotbal oportunitatea de a se alătura uneia dintre cele mai puternice structuri sportive din județ. Evenimentul se va desfășura la Baza sportivă Prefab Modelu, în mai multe etape, în funcție de categoriile de vârstă.

📅 Calendarul selecțiilor:

  • 5 iulie, ora 09:30 – pentru categoriile U19/U17 (copii născuți în 2007, 2008, 2009)
  • 12 iulie, ora 11:00 – pentru categoriile U16/U15 (copii născuți în 2010, 2011)
  • 16 iulie, ora 09:30 – pentru categoriile U14/U13 (copii născuți în 2012, 2013)

Participanții sunt rugați să se prezinte cu echipament sportiv complet și pregătiți să dea tot ce au mai bun în cadrul antrenamentelor de probă.

Selecția va fi supervizată de cinci antrenori licențiați, cu experiență în formarea și dezvoltarea tinerelor talente:

📞 Contacte pentru informații suplimentare:

Advertisement
  • Petrescu Valeriu – Șef Centru CCJ & Antrenor U17: 0724 765 873
  • Păun Marius – Antrenor U19: 0724 625 791
  • Dan Andronache – Antrenor U16/U15: 0724 529 633
  • Cornel Țicu – Antrenor U14/U13: 0727 473 874

💛💙 „Vino să îți testezi potențialul și să faci parte din familia Dunărea Călărași!” – este mesajul transmis de organizatori tuturor tinerilor care visează să facă performanță în fotbal.

Continue Reading

La zi

Ultima zi cu preț compensat! Cum să-ți asiguri facturi corecte pentru energia electrică

Astăzi, 30 iunie 2025, este ultima zi în care energia electrică este facturată la preț compensat, conform reglementărilor în vigoare. Începând de mâine, 1 iulie 2025, vor intra în aplicare noile condiții de tarifare. Pentru a preveni eventualele erori la regularizarea consumului și pentru a evita facturile incorecte, îți recomandăm să urmezi câțiva pași simpli, dar esențiali, chiar astăzi:

  1. Fă o fotografie clară a indexului contorului electric – asigură-te că afișajul contorului este perfect lizibil, cu toate cifrele vizibile, inclusiv zecimalele, dacă există. Această fotografie va servi ca dovadă a consumului înregistrat la data tranziției tarifare și te poate ajuta în cazul unor neclarități.
  2. Notează cu exactitate valoarea afișată pe contor – înregistrează indexul exact (exprimat în kWh) așa cum apare pe contor, fără rotunjiri. Este important să fii cât mai precis pentru a facilita o regularizare corectă.
  3. Transmite indexul către furnizorul tău de energie – verifică pe site-ul oficial al furnizorului, în aplicația mobilă sau în contractul tău modalitatea preferată de transmitere a indexului (de exemplu, prin platforma online, e-mail, telefon sau direct la ghișeu). Asigură-te că respecți termenul limită indicat de furnizor pentru raportarea indexului.

Acești pași te vor ajuta să asiguri o facturare corectă și să eviți surprizele neplăcute odată cu aplicarea noilor tarife. Dacă dorești să afli mai multe detalii despre noile condiții de tarifare sau despre procedura specifică a furnizorului tău, îți recomandăm să accesezi site-ul acestuia sau să contactezi direct serviciul de relații cu clienții. Este un moment bun să fii proactiv pentru a-ți gestiona eficient consumul de energie!

Continue Reading