Connect with us

Breaking News

Corpul B al sediului Agenției pentru Dezvoltarea Regională (ADR) Sud Muntenia în valoare de aproximativ 8 miliarde de lei este aproape de finalizare

Published

on

Conducerea ADR Sud Muntenia a prezentat în cadrul unei conferințe de presă ce a avut loc marți, 17 august 2021, stadiul construcției corpului B al sediului ADR Sud Muntenia. Clădirea va fi gata la sfârșitul lunii august, când va fi semnat procesul verbal de recepție al lucrărilor. Contractul de execuție în valoare de aproape 8 miliarde de lei a fost finanțat exclusiv din bugetul propriu al Agenției și  a avut o durată de 12 luni, cu o scurtă suspendare cauzată de criza sanitară, iar lucrările au fost finalizate pe 9 aprilie 2021, conform directorului Direcției Economice, Mirela Tache.

Nevoia unei noi clădiri a fost determinată de supraaglomerarea spațiului existent, de volumul mare al documentelor ce se impun a fi arhivate, precum și de perioada de depozitare a acestora. Corpul B va găzdui 2 arhive, 19 birouri, 2 spații de ședință, zone comune și tehnice, reprezentând o suprafață de aproape 1950 de metri pătrați. De asemenea, noua calitate de Autoritate de Management a POR Sud Muntenia 2021-2027 va conduce la creșterea numărului de angajați. Clădirea B vine în sprijinul desfășurării optime a activităților instituției, transmite ADR Sud Muntenia pe Facebook.

Directorul general al Agenției, Liviu Mușat, a mulțumit tuturor celor care au contribuit la finalizarea acestui proiect într-o perioadă dificilă, determinată de pandemie și de variații ale prețurilor materialelor de construcții.

Adiacent clădirii vor fi realizate 400 de metri pătrați de alei carosabile, 165 de metri pătrați de alei pietonale și 90 de metri pătrați de spații verzi.

Advertisement
Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Breaking News

Gabriel Rădulescu dezminte afirmații privind presupusele sale declarații despre Eduard Grama

Published

on

Urmăriți știrile Călărașipress.ro pe Whatsapp


Campania electorală a început de ceva vreme, chiar dacă lucrurile nu se desfășoară într-o notă oficială. În acest context, dezinformările și gogomăniile, care caută ceva de câștigat, devin din ce în ce mai dese. Este și cazul unui primar din județul Călărași. La solicitarea redacției Calarasipress.ro, edilul Gabriel Rădulescu a reacționat pentru a dezminți aceste acuzații.

Gabriel Rădulescu, edilul social-democrat al localității Independența din județul Călărași, a fost pus într-o lumină nefavorabilă de un fel de site de știri care pretinde că acesta ar fi afirmat că ar putea pierde votanții din satul Vișini la alegerile locale din 9 iunie 2024, din cauza directorului Eduard Grama de la Ecoaqua.

Cu toate acestea, Gabriel Rădulescu a ținut să facă o declarație publică pentru a-și respinge categoric orice implicare în astfel de practici politice. “Afirmațiile care mi-au fost atribuite sunt complet false și lipsite de orice fundament real, a subliniat primarul.

Gabriel Rădulescu a subliniat că își menține angajamentul față de o campanie electorală corectă și transparentă, bazată pe proiecte concrete și dialog deschis cu comunitatea. De asemenea, el a asigurat că va continua să își desfășoare activitatea în mod transparent și responsabil, în interesul tuturor locuitorilor din Independența.

Advertisement

De asemenea, surse din rândul celor apropiați ai primarului spun că situația ar fi fost creată artificial pentru a crea o tensiune care să aibă anumite direcții.

 

 

 

 

Advertisement
Continue Reading

Breaking News

VIDEO. Este cod galben de furtună și ploi torențiale în mai multe localități călărășene

Published

on

Urmăriți știrile Călărașipress.ro pe Whatsapp

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Călărași a emis o alertă de Cod Galben de furtună pentru mai multe localități din zonă.

Conform avertizării, se preconizează frecvente descărcări electrice, averse ce vor cumula peste 25 de litri pe metru pătrat, grindină de mici dimensiuni și intensificări ale vântului.

Localitățile vizate de această avertizare sunt: Modelu, Roșeti, Perișoru, Jegalia, Unirea, Ștefan cel Mare și Dichiseni. Intervalul de valabilitate este stabilit pentru data de 25 aprilie 2024, între orele 17:05 și 18:00.

Advertisement
Continue Reading

Breaking News

Ploaie cu noroi, în județul Călărași, din cauza prafului saharian. “A plouat cu noroi, astăzi va fi ziua spalatoriilor!”

Published

on

sursa foto: Andi Cîmpean / facebook.com

Urmăriți știrile Călărașipress.ro pe Whatsapp


Un nor de praf saharian, care a traversat sud estul ţării, a făcut ca în Călărași să plouă …noroi. Maşinile şi geamurile caselor au fost acoperite de particule roşiatice, iar cei alergici ar putea avea de suferit.

După cum au relatat unii șoferi, praful saharian adus de vânt s-a amestecat cu ploaia de aseară. Mai în glumă mai în serios, șoferii sunt nevoiți să își ducă mașinile la spalătoriile auto, pentru o curățare profesională

Acest val a trecut și prin Grecia, unde o furtună de nisip a colorat, marți, cerul în nuanțe intense de portocaliu. Vântul a dus peste Mediterană particulele care au cuprins inclusiv capitala elenă și au oferit, la apus, un peisaj desprins parcă de pe Marte.

Meteorologii au anunțat că atmosfera se va curăța pe parcursul zilei, când se așteaptă și o scădere a temperaturilor în acea zonă.

Continue Reading

Cele mai vizualizate