Connect with us

Administrație Locală

CJ Călărași a renunțat la contractul cu firma de avocatură

Consiliul Județean Călărași a anunțat că nu mai dispune de serviciile firmei de avocatură de aproximativ două luni. Președintele instituției, Vasile Iliută, a făcut această declarație în cadrul ședinței ordinare din 31 ianuarie 2024. Secretarul general al CJ, Aurel Paraschiv, a explicat faptul ca acest contract nu a fost prelungit pentru ca numărul proceselor a scăzut. Cele mai multe se pare ca au fost cu Instituția Prefectului Județul Călărași.

Contractul a fost achiziționat după ce, in data de 24 martie 2021, consilierii județeni au aprobat achiziționarea de servicii de consultanță juridică și reprezentare a intereselor Județului Călărași. Secretarul CJ a subliniat că, în prezent, instituția se confruntă cu un număr mare de dosare și procese, iar numărul limitat de consilieri juridici îi împiedică să facă față eficient în instanță.

Propunerea temporară a secretarului CJ este de a încheia contracte cu firme de avocatură pentru reprezentare în instanță. Paraschiv spune ca este vorba despre  complexitatea cazurilor și necesitatea de a asigura o apărare eficientă în fața instanțelor.

“În cadrul Direcției Juridice și de Administrație Publică avem un serviciu juridic care este alcătuit din șapte funcții: una de șef serviciu și 6 de execuție. În momentul de față, avem numai cinci funcții de execuție ocupate, din care două sunt de consilier juridic asistent. Reprezentarea în instanță este asigurată de către doi consilieri juridici, unul superior și unul asistent. În momentul de față, Consiliul Județean și președintele Consiliului Județean sunt angrenați în peste 70 de dosare si procese. Astfel încât numai cu doi consilieri juridici nu putem să facem față, în sensul de a presta un act de calitate în fața instanțelor, ca să avem câștig de cauză,(…)” a precizat Aurel Paraschiv, secretarul general al CJ Călărași.

Advertisement

Compartimentul Juridic al CJ Călărași se confruntă cu o sarcină solicitantă, acoperind o gamă largă de activități, de la întocmirea proiectelor de hotărâri la asigurarea reprezentării în instanță și acordarea de consultanță juridică. Situația juridică actuală a CJ Călărași, precum și complexitatea dosarelor, impun luarea unor măsuri temporare pentru a face față eficientă tuturor responsabilităților.

Administrație Locală

Blocuri modernizate prin PNRR: Călărașiul investește peste 7,8 milioane de lei în reabilitarea termică a locuințelor

Primăria Municipiului Călărași derulează lucrări ample de reabilitare termică a blocurilor de locuințe, finanțate prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Printre primele imobile vizate se numără cele din zona Navrom – blocurile A1 – A5 – și ansamblul de blocuri Arcadia, unde șantierele sunt deja active.

Proiectele vizează nu doar termoizolarea pereților exteriori, ci și modernizarea instalațiilor de iluminat, reabilitarea trotuarelor perimetrale, refacerea fațadelor, montarea de panouri fotovoltaice și înlocuirea tâmplăriei exterioare cu soluții eficiente energetic.

„Așa vor arăta toate blocurile din municipiu care beneficiază de proiecte de anvelopare termică”, a transmis primarul Marius Dulce într-o postare publică, subliniind că aceste investiții contribuie direct la creșterea confortului și reducerea consumului de energie.

Printre imobilele incluse în program se află și blocul de locuințe ENEL, situat pe strada Speranței, aflat în prezent în fază de pregătire pentru reabilitare.

Advertisement

Valoarea totală a lucrărilor pentru ansamblul NAVROM se ridică la 7.820.447,36 lei, bani proveniți din fonduri europene nerambursabile, accesate de administrația locală în cadrul apelurilor dedicate eficienței energetice a clădirilor rezidențiale.

Continue Reading

Administrație Locală

Ședință extraordinară a Consiliului Local Fundeni: rectificarea bugetului, pe masa aleșilor locali

Consiliul Local al comunei Fundeni a fost convocat în ședință extraordinară pentru marți, 1 iulie 2025, începând cu ora 18:00, conform Dispoziției primarului nr. 116 din 27 iunie. Întâlnirea va avea loc la sediul Primăriei Fundeni, situat pe strada Trandafirilor, nr. 25.

Pe ordinea de zi figurează un singur punct esențial: aprobarea rectificării bugetului local pentru anul 2025. Proiectul de hotărâre supus dezbaterii vizează realocarea fondurilor publice în funcție de prioritățile actuale ale administrației locale.

Rectificarea bugetară este un pas important în gestionarea eficientă a resurselor și vine în contextul adaptării la nevoile curente ale comunității. Autoritățile locale estimează că ajustările vor permite continuarea sau lansarea unor investiții și proiecte esențiale pentru comuna Fundeni.

Ședința se anunță de interes major pentru cetățenii care urmăresc activitatea administrației locale și modul în care sunt gestionate fondurile publice.

Advertisement

Continue Reading

Administrație Locală

Serviciul de Evidență a Persoanelor Oltenița s-a mutat într-o nouă locație

Primăria Municipiului Oltenița informează cetățenii că, începând de luni, 30 iunie 2025, Serviciul Public Comunitar de Evidență a Persoanelor funcționează într-un nou sediu, situat pe strada Argeșului, nr. 109-111, în incinta Poliției Municipiului Oltenița.

Locuitorii municipiului sunt rugați să țină cont de această schimbare atunci când solicită servicii precum eliberarea actelor de identitate sau alte operațiuni specifice evidenței populației.

Primăria mulțumește oltenițenilor pentru înțelegere și îi încurajează să se adreseze cu încredere noii locații pentru rezolvarea formalităților necesare.

Advertisement
Continue Reading