Connect with us

Știri

Bărbat cercetat de polițiști pentru fals și uz de fals

Published

on

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Călărași au întocmit dosar penal unui bărbat bănuit de uz de fals.

La data de 14 mai a.c., polițiștii din cadrul Direcție Generale a Poliției Municipiului București au efectuat o percheziție la o clinica privată, din municipiul București, ocazie cu care au fost ridicate certificate medicale de atestare a stării de sănătate, întocmite în fals, pentru obținerea sau preschimbarea permisului auto, pentru siguranța transportului și pentru permisul de armă, ca urmare a parafării acestora fără consult sau cu parafe ale unor medici care nu mai au contract cu această clinică de peste un an de zile.

Astfel, la data de 23 mai a.c., în urma verificărilor efectuate de polițiști s-a constatat faptul că la data de 14.08.2018, un bărbat în vârstă de 62 de ani, din comuna Mânăstirea, județul Călărași ar fi folosit un certificat medical tip, cu mențiunea “apt port-armă”, eliberat de clinica în cauză, în scopul prelungirii valabilității permisului de armă.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „uzul de fals”, totodată, față de persoana în cauză, polițiștii au dispus măsura anulării dreptului de port și folosire a armelor supuse autorizării.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Știri

Accident feroviar la Dragalina. Un bărbat s-a aruncat în fața trenului

Published

on

Accident feroviar la Dragalina. Un bărbat s-a aruncat in fata trenului

Un bărbat în vârstă de 67 de ani, a murit în această dimineață, lovit de un tren marfar.

Evenimentul a avut loc la nivel cu trecerea de cale ferată, intrarea dinspre Călărași. Trenul se deplasa pe direcția Constanța – București.

Linia de transport feroviar a fost blocată pentru ca polițiștii criminaliști să efectueze cercetări.

Continue Reading

Știri

Reținut de polițiștii rutieri pentru conducere fără permis și refuz de prelevare de monstre biologice

Published

on

Polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Ulmeni au oprit pentru control în comuna Spanțov, județul Călărași, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 41 de ani.

Întrucât acesta emana halenă alcoolica a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior a fost condus la spital în vederea recoltării de probe biologice, însă acesta a refuzat.

Totoodată, din verificările efectuate de polițiști a rezultat că acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de monstre biologice, ulterior a fost reținut pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Călărași

 

 

Continue Reading

Știri

49 de cupluri călărășene au marcat nunta de aur

Published

on

Ziua internaţională a persoanelor vârstnice, marcată în fiecare an, la 1 octombrie, am celebrat-o marţi cu aceeaşi dragoste, recunoştinţă şi respectul cuvenit pentru munca şi experienţa lor de viaţă pe care cu nobleţe sufletească au ştiut să le transmită generaţiilor tinere. Momentul festiv, organizat de Primăria Municipiului Călăraşi, cu sprijinul nemijlocit al Consiliului Local municipal.

Nunta de aur, eveniment organizat în data de 27 septembrie de Primăria Municipiului Călărași și Consiliul Local Călărași, este sărbătoarea iubirii pe care o împărtășiți laolaltă de 50 de ani.

“Sunteți un veritabil exemplu pentru noi toți pentru că dincolo de toate provocările trăite ați știut să păstrați vie dragostea care v-a legat. Ați știut să fiți de fiecare dată unul lângă celălalt, să vă sprijiniți și să vă oblojiți rănile. O zi specială pentru 49 de cupluri călărășene care au învățat să trăiască în armonie atâția zeci de ani!
Vă doresc în continuare și mai multă sănătate și iubire, iar viața să vă ofere noi senzații și emoții de neuitat alături de familie, de toți cei dragi care vă iubesc și admiră povestea dumneavoastră de dragoste, legitimată în urmă cu o jumătate de secol!
La mulți ani plini de iubire și fericire!” – transmite primarul Marius Dulce.

Continue Reading

Tendințe

Copyright © 2022 CalarasiPRESS.

error: Conținutul site-ului Călărași PRESS este protejat de dreputuri de autor. Toate dreputile rezervate către © Cătălin COJOCARU. Pentru preluare informațiilor și a conținutului, ne puteți contacta la 0735.128.255 sau la catalin@calarasipress.ro