Connect with us

Știri

Anghel Olteanu, președintele PSD Unirea, readuce cultura și sportul în prima linie

Published

on

Comuna Unirea din județul Călărași este o comuna frumos dezvoltată, o comună în care, cei care s-au aflat la conducere au făcut eforturi pentru a realiza proiecte de o mare importanță și de mare randament.  După anul 2016 lucrurile s-au schimbat, au luat o formă puțin ciudată, am putea spune. Concurența este binevenită oriunde, oricând, de oricine, atâta timp cât este constructivă. În localitatea Unirea exista două ansambluri de dansuri populare, două echipe de fotbal și doi primari care își fac concurență! Da, este posibil! Actualul primar, Belu Florian ocupă scaunul de primar din vara anului 2017, când a câștigat alegerile locale parțiale care s-au desfășurat în 49 de localități din 32 de județe.  Fostul primar al comunei, Anghel Olteanu, a întâmpinat o serie de probleme, fiind nevoit să se retragă din sfera administrativă pentru o vreme. Iată că acum, la mai bine de trei ani de când a ales să facă un pas în spate, fostul primar se implică pentru comuna sa. A fost primar în perioada 2008 – 2016 – a reușit să modernizeze sistemul de apă-canal, a modernizat drumurile, a asfaltat cele mai circulate drumuri și a adus fericirea în casele oamenilor. Este un primar exemplu. Oamenii o spun cu sinceritate “Omul ăsta și-a dat sufletul pentru Șocariciu! Olteanu ne-a adus la civilizație!” Emoțiile puternice transmise de localnici te fac să crezi, fără urmă de îndoială, că s-a muncit mult în comuna Unirea.

În ciuda faptulu că nu mai ocupă scaunul de primar, fostul primar continuă să facă fapte bune pentru comuna în care s-a născut, a crescut și trăit până la acest moment. Actual președinte de organizației în comuna Unirea, Anghel Olteanu duce mai departe activitățile culturale și sportive pe care le-a sprijit și fondat în vremea când era primar.

FOTBAL – UNA ÎN VÂRF, ALTA LA PICIOARE

În comuna Unirea există 2 echipe de fotbal, una fruntașă iar alta codașă. Tot aici există și două ansambluri de dansuri populare. Un ansamblu este recent înființat de primarul Belu Florian, actual primar, avându-l drept coregraf pe Aurel Mailat,  iar celălalt este înființat și susținut de fostul primar, Anghel Olteanu, avându-l coregraf pe Sile Baraitaru. Inițial, ansamblul de dansuri populare pe care actualu primar Belu Florian îl susținea era coregrafiat de Sile Baraitaru. Din spusele fostului primar Anghel Olteanu, Belu Florian și-ar fi dorit să desființeze ansamblul de dansuri. Repetițiile ansamblului susținut de Belu Florian se desfășurau la Căminul Cultural din localitate. Celălalt ansamblu cultural era obligat să-și desfășoare activitatea în fosta clădire a CAP, pe care Anghel Oiteanu a modernizat-o cu ajutorul unei echipe de muncitori tineri și puși pe treabă. Jumătatea din clădirea a fost reabilitată în doar două săptămâni. Fostul primar Anghel Olteanu sprijină în acest moment peste 60 de persoane care fac parte din cele două echipe de dansuri, juniori și seniori, fiind coregrafiați de Sile Baraitaru, fostul coregral al ansamblului finanțat de Belu Forian.

Advertisement

Fost primar |Anghel Olteanu:

Contribuția noastră, a organizației PSD Unirea pentru performanță în activitățile din localitate se raportează pe 3 aspecte: echipa de fotbal, echipa de dansuri și After-School-ul respectiv Centrul de zi din localitate. De la început eu nu am avut ca obiectiv ca să creez o altă echipă de fotbal, o alta de dansuri. Nu am avut acest obiectiv. Toate s-au întâmplat pentru că mie îmi pasă de această localitate. Nu îmi este indiferent ce se întâmplă aici cu sporturile, obiceiurile, tradiția și cultura locală. Nu pot și nu vreau să trec pe lângă problemele societății fără să mă împlic. Am fost primarul comunei timp de 8 ani și am realizat lucruri importante aici. Doresc ca cei care vin după mine să țină steagul măcar la nivelul la care l-am purtat eu. Ambiția mea a presupus multă performanță, accesarea de fonduri europene. Dacă vă mai amintiți…eram atunci singurul primar care am câștigat competiția prin acel proiect pe 322…o investiție de 2,5 milioane de euro. Privind echipa de fotbal, totul s-a petrecut când au venit 2 băieți…Titi Deacu și Lazăr Titi ca să ceară o sponsorizare. Da, este ok…am spus. 2, 3 mii…4 mii de lei, nu mai știu cât era. Tot ei s-au dus la Primărie la domnul Belu, iar acesta a spus nu, sponsorizării. Primim sponsorizare, de la oricine, numai de la ăla…nu. Așa a spus domnul Belu. Vă dați seama că nu m-am simțit confortabil. Am avut o discuție cu el și m-a întrebat…Da, de ce nu m-ați întrebat și pe mine dacă vă dau voie să sponsorizați? Incredibil…Jucătorii, se răspândiseră pe la toate echipele de fotbal de pe lângă localitatea Unirea. Încrederea în mine, în proiectul pe care l-am oferit, i-a făcut pe aceștia să se adune în această echipă. Răspândirea lor pe la alte echipe a fost posibilă datorită nemulțumirilor generate  de cei care coordonau echipa, de către actualii edili ai localității. Când ne-am constituit în această echipă, obiectivul nostru a fost acela de a promova în liga a IV-a. Am format o echipă de juniori pe lânga echipa de seniori, pentru că este important să avem pepiniera noastră. Acum suntem la un nivel de preformanță cu care nu ne este rușine. Suntem pe primul loc.

Privind echipa de dansuri. Totul s-a întâmplat din motive de neînțelegere din partea domnului Belu. Dânsul privește totul electoral, și a vrut să desființeze echipa de dansuri seniori, pentru că acolo sunt câțiva susținători ai ideilor mele. Nu vreau să facem campanie electorală. O vom face atunci când va fi momentul. În momentul când domnul Baraitaru a anunțat decizia primarului că se desființează echipa de dansuri seniori, toate fetele pe care le vedeți aici, s-au străns și au început să plângă efectiv. Domnul Belu putea să vină personal în fața oamenilor și să le spună că nu este în regulă. A preferat să stea pe scaun pe ultimul rând și să îl trimită pe domnul Baraitaru să comunice aceasta. Domnul primar a stat comod pe scaun a privit ce a spus domnul Baraitaru iar a doua zi a ieșit prin presă și a început să facă declarații. Aceasta nu este în regulă. Am fost nevoiți să facem repetiții la trapeza, în acel spațiu de la Centrul social. Între timp am renovat acest spațiu. El aparține uneia dintre societățile mele. Dintr-o ruină nu am făcut ceva spectaculos, dar este curat este decent, avem instalație audio-video performantă în așa fel încât acești copii deosebiți, să își desfășoare activitatea în mod benefic pentru comunitate. 

Ultima componentă a discuției noastre o reprezintă After-School-ul. Acest Centru de zi l-am înființat în 2009. A fost o componentă esențială, obligatorie pentru câștigarea unui proiect european. Mî gândisem la așa ceva. Dar ca să câștigi puncte pentru un proiect trebuie să mergi de sus în jos, să gândești câte puncte trebuie să obții ca să câștigi un proiect. A trecut perioada de monitorizare de 5 ani, după care domnul primar Belu a sistat finanțarea. Aceasta reprezenta suma de 10 000 – 15 000 lei/ an pentru 20 de copii care mâncau și își făceau temele zilnic la Centrul de zi apoi la parohie. Domnul Belu a încercat să găsească niște soluții contracost. A avansat niște sume de 300 lei/ copil/ lună. Decât pentru 2 copii au fost posibilități, iar totul s-a complicat în lipsa elementului om. S-a dorit sistarea. La un moment dat, un om de suflet pentru comunitatea noastră, preotul Leuștean a venit la mine și mi-a spus că este posibil să nu mai avem persoana care să facă mâncarea. Noi am fi fost mulțumiți și fără sponsorizarea Primăriei pentru mâncare, dar să mențină angajată pe femeia care să prepare mâncarea, o femeie pe care eu o angajasem cu ceva timp înainte, o femeie care îmi împărtășea ideile mele, social democrate. De fapt totul este pentru dumnealui, pentru primar electoral. A făcut astfel încât să o transfere pe această femeie la Căminul de bătrâni, acolo unde este șefă soția actualului primar. Fata asta intuind unde se duce și-a dat demisia. Automat activitatea desfășurată pentru acești copii se desființa. Pentru mine, investiția în copii, în tineret este esențială. Nu spun să-i lăsăm pe cei vârstnici deoparte. Dimpotrivă. Dar copiii reprezintă pentru noi viitorul comunei. Dacă în ei nu investim nu vom avea viitor. În momentul acela am readus-o pe fată și am angajat-o la mine la societate. Se numește Oprea Florinela, și prestează muncă în folosul Comuniății, face mâncare la Parohie pentru acești copii. Nu pot și nu vreau săă trec peste niște răutăți, indiferent cine ar veni la conducerea acestei localități. Pe certificatul meu de naștere scrie… născut în comuna Șocariciu. Am părinții îngropați aici. Aici m-am născut, am crescut, am fost educat. Chiar îmi pasă de localitatea asta. Nu îmi este indiferent. Lupta lor, a conducerii primăriei nu se identifică cu lupta comunei noastre. Ei se luptă pentru niște salarii, pentru niște beneficii. Eu, nu am nevoie de salariul de primar. În schimb ei au. Pentru că a doua zi vor fi șomeri. Nu știu dacă vi s-a spus despre administratorul Centrului Cultural…Nu am nimic cu această persoană. Chiar nimic. Cu soțul ei am o relație bună, este un băiat liniștit, dar a fost angajată de domnul Belu pentru a conduce Căminul Cultural făcând un abuz cras. Când eram primar am angajat pe acea funcție un cadru didactic pentru că nu era activitate pentru 8 ore. Am angajat o persoană pentru 4 ore. El a venit și a angajat o persoană pentru 8 ore, pentru că așa vrea el, să-i dea 25 milioane pe lună. Efortul comunității este de vreo jumătate de miliard de lei pe an, tocmai bine acum, când comuna se chinuie să facă rost de salarii. Nu este în regulă. Domnul Baraitaru a fost dat afară de la Ansamblu pentru motivele pe care vi le-a spus. Trebuie avut în vedere următorul aspect. Să presupunem că domnul Belu este un vizionar, a re o perspectivă anume…Înseamnă că domnii primari de la Modelu, Roseți, Jegălia, Borcea, Lehliu pot lucra cu domnul Baraitaru, numai Belu nu poate și l-a adus pe domnul Mailat. Probabil că este profesionist bun și el. Dar nu poții să dai afară pe un om ca Baraitaru pe chestiuni de profesionalism. Nu. Trebuie să spui lucrurilor în față…Domnule…eu cred că am nevoie de o imagine mai bună, iar tu mi-o perturbi. Nu am nevoie de tine…Ca finalitate îmi propun să fiu sănătos, să mă implic cât pot în viața comunității. Mai multe amănunte o să vă dăm peste un an și jumătate…

Coregraf | Sile Baraitaru

Advertisement

Sunt profesor coregraf atestat și activez pe raza județului Călărași cu peste 400 de elevi. Instruiesc tinerii în Dor Mărunt. Dâlga, Modelu, Roseți, Unirea cu Ansamblul Hora Unirii, Jegălia și Borcea. Ansamblul din Unirea a fost înființat cu 9 ani în urmă, în timpul dlui primar Olteanu. S-a făcut un efort foarte mare, pentru că această activitate în comună nu exista. A trebuit să începem selecția persoanelor prin dansuri, de la început…de la hora simplă. În decursul anilor am făcut mii de ore de repetiție. A trebuit să învățăm suite de dansuri. Din zona noastră, din zona Munteniei, din alte zone. După ce am constatat că ansamblul este bine, funcționează, se descurcă bine ne-am prezentat la festivaluri.  Am participat la festivaluri internaționale în Călărași ca Hora Mare, în țară sau străinătate…Tot timpul am fost premiați cu diplome, participând cu 2 grupe…grupa mică și grupa mare, și totul a fost ok. În 2018, după ce domnului primar Belu nu i-a mai convenit ceva la ansamblu, din luna februarie 2018 a început un fel de ură a acestuia pentru ansamblu. Au fost lucruri care m-au depășit. I-am spus…Domnule eu nu fac politică, nu mă interesează politicaa, singurul lucru este ca ansamblul să meargă bine, să fie apreciat acolnde se duce, să învățăm dansuri la ambele grupe. Am făcut coregrafie, și sub nici o formă politică. De foare multe ori i-am spus că nu mă interesează aspectele sesizate de dumnealui vizavi de persoanele care fac politică. Nu m- interesează aspectele astea i-am spus…În ultimul timp a refuzat să ne mai plătească. Ne plătea o dată la 2-3 luni. I-am spus…Domnule, ansamblul ăsta este un fel de suflet al meu. Am depus multă muncă aici. Au fost multe ore de repetiție, mult efort depus ca să îl aducem la un nivel competitiv…Situația asta ca la Unirea nu se mai întâmplă în județ acolo unde lucrez la școli sau cu alte primării…Nu există aspectul ăsta ca aici. Dimpotrivă, facem referire cu comuna Dor-Mărunt. Acolo ținând cont că exista un ansamblu în comună, domnul primar a fost de acord să înființeze și un altul la Dâlga, la vreo 7-8 km distanță. Toată lumea a fost mulțumită. Mai precis, aici…la Unira noi lucram 5 persoane. Eu mă ocupam de grupa mare cu 2 instrumentiști, soția mea se ocupa de grupa mică. Domnul Belu a făcut referire că ne plătea foarte mult. Era vorba că ne plătea 2000 lei la 5 persoane. În momentul de față am auzit că plătește cu 3000 lei pe cei care au venit în locul nostru. Pe mine personal nu m-a interesat aspectul financiar. Dacă nu se poate să nu mai fiu plătit…asta este. Dar nu se poate, trebuie  să ducem activitatea culturală a comunei mai departe, pentru că este păcat de cât efort s-a depus aici. Am fost la atâtea festivaluri. S-a spus că nu am participat la Hora Mare. Nu este adevprat. În 2016 am participat la Festival și dimnul Dan Nica, primar pe atunci s-a urcat pe scenă și a primit diploma. Există și înregistrări în acest sens…Anul următor, domnul primar a spus că nu am participat la Hora Mare. Este fals. Există filmările…Există fotografiile făcute pe scenă, i le putem pune la dispoziție. Ceea ce s-a spus despre ansamblu sau despre mine sunt lucruri care mă deranjează. Scopul meu a fost să vin în comună și să învăț pe tineri dansul popular. Acesta se face de la grădiniță pânî la 100 de ani dacă persoana respectivă poate să danseze…Eu cred că oamenii apreciază ceea ce am făcut, ceea ce fac. Eu personal m-am implicat ca în această comună, în unirea să participe la dansuri ansambluri din alte țări. Populația, cetățenii au fost foarte, foarte încântați. Am participat cu ansamblul la Ziua Femeii, unde am avut spectacol. Apoi de 1 Martie dar și de Sărbătorile de iarnă, unde am arătat ce putem…Tot timpul activitatea ansamblului a fost prezentată cetățenilor și apoi în alte părți. Anul acesta particip cu grupa mare la Tismana pe 9 martie, la un festiva concurs. După aceea avem un turneu în Turcia până la jumătatea anului. După aceea vedem ce se mai poate rezolva…Pentru cei mici avem invitația în orașul Snagov. După aceea vom participa la activități culturale în localitățile de lângă noi, respectiv la Zilele localităților și multe, multe altele.

Colaborarea mea cu alți primari cu directorii de școli din alte localități este foarte bună. Activitatea noastră a instructorilor dar și a copiilor a fost apreciată. Eu am un principiu al meu, am lucrat ca polițist 26 ani, într-un domeniu marcat de ordine, disciplină și corectitudine. Principiul acesta de care vă vorbeam este ca toată activitatea mea să fie corectă și utilă. Dacă demonstrăm ordine și disciplină pe scenă activitatea noastră, a ansamblului va fi apreciată de primari și conducerea școlilor. Pe 17 octombrie, ansamblul venise de la un spectacol internațional din Grecia. În ultimele 2 luni domnul primar venea cu domnul viceprimar, se așezau pe ultimul rând și ne urmăreau. Important este că nu dădeau bună seara…Care era scopul dumnealui nu știu…Asta s-aîntțmplat ultimele 2 luni. În seara de 17 s-a așezat pe scaunele de pe ultimul rând, când dădusem o pauză pentru cei mari. M-am dus la dumnealor să-i salu, că așa este normal. După 2 minute de discuții, domnul primar mi-a spus că…se încheie activitatea cu ansamblul mare, cu vreo 20 de persoane. Am rămas surprins deși auzisem de intenția dumnealui. I-am spus…cum să închei activitatea doar cu cei mari…închei și cu cei mici. Pentru că aici este vorba de muncă, de ani și ani, de mii de ore de repetiție. Este vorba de continuitate. Mi s-a spus că toți facem parte din gașca veche…gașca domnului Olteanu. I-am spus domnului primar să comunice el oamenilor aflați pe scenă, că s-a încheiat activitatea acestora, respectiv a grupei mari. Domnul primar mi-a spus să le transmit eu…I-am spus că nu pot face asta pentru că nu pot să mă uit în ochii lor. Cum să le spun asta după 8-9 ani de instruire? La un moment dat, le-am comunicat că domnul primar vrea să încheie activitatea grupei mari…La momentul respectiv,unii care se cunoșteau cu domnul primar de mai multă vreme, au avut o răbufnire, o ceartă, replici de genul ăsta…Nu era prima dată când se întâmpla așa ceva. Eu fusesem prevenit de cineva că urmează să mi se închidă activitatea…În momentul acela eu i-am spus domnului primar că îmi iau la revedere și nu mai pot lucra cu el în situația asta. Sub nici o formă nu cunoșteam ceea ce urma să se întâmple, ca ansamblul să fie preluat de domnul Olteanu. Nu se pot face aprecieriprofesionale între mine și Aurel Mailat. Am copilărit cu acesta, am fost vecini, ne cunoaștem de foarte mici. Niciodată, nu ne-am putut reproșa ceva. Din contră. Eu cu Aurel Mailat am dansat în anii 1980 la Clubul Tineretului, cum era pe vremea aceea având instructori pe Emil, Tilică, apoi a venit domnul Mailat.Primul meu instructor a fost Ică în Școala Generală. Am fost dansatori, ca de altfel majoritatea vecinilor mei în vremea aceea. A fost ceva frumos…Cam așa stau lucrurile. Domnul Belu a afirmat că îmi luam liber și 2 luni de zile, și când plecam la un festival luam dansatori de la Roseți, de la Modelu, Borcea. Hai să vă spun cum stau lucrurile de fapt…De când este domnul Belu primar și i-am cerut fonduri pentru deplasare laun festival internațional, mi s-a spus că nu există fonduri. Era foarte greu să pleci până la un festival internațional în Grecia, în Turcia…La ultimul turneu am plecat cu mașinile noastre personale. Am fost 16 persoane și am plecat cu 4 mașini, altfel nu s-a putut…Am avut înțelegere din partea altor primari.Îmi pare foarte rău, nu m-am gândit că se poate ajunge aici…A doua zi dupa data de 17, adică pe 18 pe la ora 11 am primit un telefon de la domnul primar. Își cerea scuze și vroia ca să ștergem totul cu buretele , să o luăm de la început. I-am spus că nu se poate, nu era vorba de aspectul financiar, ci că mă voi duce în altă parte cu oamenii, pentru că este ansamblul de suflet al meu. Era vorba de oameni cu caracter. I-am spus domnului primar că nu voi mai lucra cu el pentru că nu se mai poate…Dumnealui a avut decât ură, tot timpul față de acest ansamblu. Dansuri am învățat din toate zonele țării. Putem să prezentăm și să susținem un spectacol de o oră și jumătate pe scenă…Avem soliști, avem de toate privind activitatea culturală și folclorică. Cei mici, activăm cu ei, ne deplasăm. Asta este situația în momentul de față. Nu numai în cultură, dar și în sport situația este la fel. Comunitatea va decide în final. Cu bune cu rele viața merge înainte. Ansamblul nostru va funcționa și va aduce performanță și în continuare, altfel totul va dispare…

Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *