Connect with us

La zi

VIDEO. Călărași: Privilegii pentru demnitarii locali. Acces gratuit la lojele de la sala Barbu Știrbei. Amelia Giurcan (USR) s-a opus și a venit cu o altă propunere

Urmăriți știrile Călărașipress.ro pe Whatsapp


Privilegii în loja spectacolelor pentru demnitarii locali. Cine plătește nota?

Într-o ședință ordinară de consiliu județean desfășurată pe 27 martie 2024, a fost adoptată o Hotărâre care a stârnit controverse și critici intense din partea opiniei publice. Hotărârea prevede acordarea gratuității la loja sălii de spectacole Barbu Știrbei din Călărași pentru consilierii județeni, primarii și directorii direcțiilor din cadrul Consiliului Județean Călărași.

Însă, înainte de dezbaterea acestui proiect, Amelia Giurcan, consiliera județeană a USR Călărași, a ridicat o propunere menită să schimbe destinația acestor locuri. Ea a pledat pentru ca aceste loje să fie oferite elevilor merituoși, renunțând astfel la privilegiile acordate primarilor, consilierilor județeni și directorilor din diverse instituții.

Advertisement

Sala de spectacole dispune de 21 de loje, însă numărul beneficiarilor acestora depășește cu mult capacitatea acestora, ajungând la 76 de persoane, printre care se numără 31 de consilieri județeni, 35 de primari de orașe și comune și 10 directori de direcții.

Această hotărâre a fost privită ca un simbol al privilegiilor politice și al nepotismului din sfera administrației locale. În ciuda amendamentelor propuse pentru redistribuirea acestor beneficii către tinerii merituoși, majoritatea politică a preferat să mențină statu quo-ul, alimentând astfel critici și nemulțumiri din partea cetățenilor.

Amelia Giurcan a fost una dintre vocile care au denunțat cu vehemență această decizie, exprimându-și dezamăgirea față de modul în care banii publici sunt utilizați în scopuri care nu servesc interesul comunității. Într-o postare pe o rețea de socializare, ea a subliniat absurda situație în care consilierii județeni și primarii se grăbesc să beneficieze de acest privilegiu, uitând că resursele financiare nu ar trebui să fie cheltuite pentru a-și satisface ego-ul personal.

Amendameentul propus de Amelia Giurcan a fost respins.

Într-o lume paralelă a politicii, Consiliul Județean Călărași s-a transformat într-o scenă de comedie de-a dreptul absurdă. “Personalitățile ” locale, adică consilierii județeni, directorii din CJC și primarii, se vor înghesui gratis în Loja de la sala Barbu Știrbei, ca și cum ar fi o exclusivitate de lux, uitând că banii din buget nu sunt confetti pentru a-și arunca în aer egourile.

Advertisement

Și cum să nu râzi când observi că privilegiile sunt păstrate cu sfințenie, în ciuda amendamentelor bine intenționate care încearcă să aducă puțină normalitate în peisajul politic? Dar cine are nevoie de normalitate când poți avea nepotism la pachet cu cheltuirea banilor publici în scopuri dubioase?

În centrul acestui circ, PSD-ul jonglează cu banii publici ca și cum ar fi jucăriile lor personale, folosindu-i nu pentru proiecte utile, ci pentru a-și construi o mască strălucitoare pentru campaniile lor electorale.

Echipa Iliuță este doar o orchestră a incompetenței, dirijată de partidul toxic numit PSD. Dar să nu uităm, în această comedie neagră, suntem cu toții protagoniștii, iar sarcasmul și ironia noastră sunt cele mai bune arme împotriva acestui spectacol grotesc al politiciia scris Amelia Giurcan într-o postare pe o rețea de socializare.

 

Advertisement

La zi

A fost semnat contractul de concesiune pentru rețeaua inteligentă de gaze naturale în comuna Mitreni

Primăria comunei Mitreni a anunțat semnarea contractului de concesiune pentru serviciul de utilitate publică privind distribuția gazelor naturale. Investiția vizează înființarea și dezvoltarea unei rețele inteligente de distribuție gaze în localitate.

Proiectul urmează un calendar de implementare de 18 luni, împărțit în două etape:

  • 4 luni pentru serviciile de proiectare;
  • 14 luni pentru execuția lucrărilor și asistența tehnică pe durata execuției.

Primăria Mitreni este responsabilă pentru implementarea completă a proiectului.

Primarul comunei, Ciprian Panait, a precizat că anul 2025 este unul dificil din punct de vedere financiar, bugetul local fiind redus cu 50% față de anii anteriori. În acest context, administrația locală intenționează să prioritizeze investițiile esențiale.

Demersurile pentru această investiție au durat aproximativ doi ani și au inclus obținerea avizelor necesare, elaborarea documentației și organizarea a trei licitații publice pentru atribuirea contractului.

Advertisement

Colaborarea cu administrația centrală

La nivel parlamentar, deputatul Ciprian Pandea (PNL) a oferit sprijin pentru facilitarea procedurilor necesare, în special în ceea ce privește relația cu instituțiile centrale și obținerea avizelor. Pandea este membru în Comisia pentru agricultură, industrie alimentară și dezvoltare rurală și în Comisia pentru buget, finanțe și bănci din Camera Deputaților, având un rol activ în promovarea proiectelor de dezvoltare locală în județul Călărași.

Continue Reading

La zi

ITM Călărași: Amenzi de peste 45.000 de lei în urma controalelor privind munca nedeclarată și siguranța la locul de muncă

În perioada 2–30 iunie 2025, Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Călărași a desfășurat o amplă campanie de controale pentru combaterea muncii nedeclarate și verificarea respectării legislației privind relațiile de muncă și securitatea și sănătatea în muncă.

Relații de muncă:

Inspectorii ITM au efectuat 86 de controale, dintre care 82 vizând munca nedeclarată. Opt angajatori au fost sancționați, valoarea totală a amenzilor ridicându-se la 21.000 de lei. Printre cele mai frecvente nereguli s-au numărat lipsa actelor adiționale privind sporurile, dosare incomplete ale salariaților și lipsa comunicării deciziilor de încetare a contractelor.

Securitate și sănătate în muncă:

Advertisement

În paralel, au avut loc 54 de controale în domeniul SSM, soldate cu 72 de deficiențe constatate și sancționarea a alți opt angajatori. Amenzile aplicate au însumat 24.500 de lei. Inspectorii au descoperit nereguli precum lipsa echipamentelor de protecție, neactualizarea evaluării riscurilor pentru categoriile vulnerabile de angajați și deficiențe în instruirea personalului.

Controalele s-au desfășurat într-o gamă largă de domenii de activitate, de la construcții, agricultură și transporturi, până la educație, comerț și industrie alimentară.

Printre cele mai grave abateri constatate se numără:

  • utilizarea muncii de noapte fără notificarea ITM și fără plata sporurilor legale,
  • nerespectarea prevederilor privind egalitatea de șanse și sancționarea hărțuirii,
  • lipsa măsurilor pentru protecția lucrătorilor în condiții de temperaturi extreme.

Toate neconformitățile au fost însoțite de măsuri obligatorii, cu termene clare de remediere.

Dumitru Nicolae, Inspector Șef al ITM Călărași, a subliniat că acțiunile vor continua și în perioada următoare, pentru asigurarea unui mediu de muncă sigur, echitabil și legal pentru toți salariații din județ.

Advertisement
Continue Reading

Fapt Divers

11 dintre cele mai ciudate tratamente medicale din trecut

Istoria medicinei este plină de practici care astăzi par de neconceput, dar care, la vremea lor, erau considerate soluții de ultimă oră. De la tratamente bazate pe superstiții la experimente riscante, iată un top al celor mai ciudate 11 tratamente medicale din trecut, bazate pe informații istorice reale.

  1. Enema cu fum de tutun – (Enema este o procedură medicală care implică introducerea de lichid în rect și intestinul inferior prin anus. Acestei proceduri poate varia, incluzând curățarea intestinelor, administrarea de medicamente sau stimularea evacuării intestinale în caz de constipație severă)
    În secolele XVII-XVIII, europenii foloseau eneme cu fum de tutun pentru a trata diverse afecțiuni, de la dureri abdominale la holeră. Se credea că nicotina stimulează respirația și circulația. Fumul era introdus în rect cu ajutorul unor dispozitive speciale, dar practica a fost abandonată din cauza ineficienței și a riscurilor, inclusiv arsuri sau infecții.

  2. Transfuzii cu lapte
    În secolul al XIX-lea, laptele era considerat un substitut viabil pentru sânge. Medicii injectau lapte de vacă sau capră în venele pacienților pentru a trata diverse boli. Deși unele cazuri păreau să aibă succes, multe transfuzii provocau reacții alergice severe sau chiar decesul. Practica a fost abandonată odată cu înțelegerea incompatibilităților biologice.

  3. Trepanarea craniului
    Una dintre cele mai vechi intervenții chirurgicale, trepanarea implica perforarea craniului pentru a trata dureri de cap, epilepsie sau tulburări mentale. Practicată încă din perioada neolitică, această metodă era riscantă și adesea fatală, deși există dovezi că unii pacienți supraviețuiau.

  4. Consumul de urină
    În Egiptul, Grecia și Roma Antică, urina era considerată un remediu terapeutic. Se credea că poate vindeca afecțiuni ale rinichilor sau ficatului. Unele culturi practicau uroscopia, analizând urina prin miros sau chiar gust, pentru diagnostic. Practica a fost abandonată din cauza lipsei de beneficii dovedite.

  5. Mercur pentru orice boală
    Mercurul era folosit în antichitate de egipteni, greci și chinezi pentru a trata de la sifilis la constipație. Aplicat sub formă de unguent sau administrat oral, mercurul provoca efecte toxice grave, inclusiv pierderea dinților, leziuni renale și probleme neurologice. Utilizarea sa a fost oprită în secolul XX.

  6. Cocaină pentru răceală și febră de fân
    La sfârșitul secolului al XIX-lea, cocaina era promovată ca remediu pentru dureri, febră de fân și chiar dependență de morfină. Aplicată pe mucoasa nazală sau ingerată, era considerată sigură, dar s-a dovedit a crea dependență și a avea efecte adverse grave, ducând la abandonarea sa.

  7. Praf de simpatie pentru răni de sabie
    În secolul al XVII-lea, Sir Kenelm Digby a inventat „praf de simpatie”, un amestec de viermi, creier de porc, rugină și resturi mumificate, aplicat nu pe rană, ci pe arma care o provocase. Se credea că vindecă prin „magie simpatică”. Practica era ineficientă și a dispărut rapid.

  8. Scaun rotativ pentru tulburări mentale
    În secolul al XIX-lea, „scaunul rotativ” era folosit în psihiatrie pentru a trata schizofrenia sau alte tulburări mentale. Pacienții erau rotiți până leșinau, crezându-se că această metodă „rearanjează” conținutul creierului. Practica era periculoasă și a fost abandonată.

  9. Bile de animale pentru diverse afecțiuni
    În China antică, bila de piton sau elefant era folosită pentru a trata ulcerații sau halena. Diluată cu apă, se credea că are proprietăți terapeutice. Deși unele tratamente tradiționale chinezești sunt încă studiate, această practică a fost în mare parte abandonată.

  10. Lobotomia prefrontală
    În secolul XX, lobotomia era folosită pentru a trata tulburări mentale, cum ar fi depresia sau schizofrenia. Procedura implica secționarea conexiunilor din lobii frontali ai creierului, adesea cu un instrument introdus prin orbite. Rezultatele erau devastatoare, ducând la schimbări grave de personalitate sau deces. Practica a fost abandonată în anii 1950.

  11. Tratament cu șoareci morți
    În Egiptul Antic și în Anglia elisabetană, șoarecii morți erau folosiți pentru a trata dureri dentare, negi sau tuse convulsivă. Se aplicau paste din șoareci zdrobiți sau jumătăți de șoareci pe zonele afectate. Aceste metode nu aveau bază științifică și au fost abandonate.

Continue Reading