Connect with us

Știri

VIDEO. Comuna Curcani fără bani și viceprimar

Published

on

Jocurile politice făcute de cei ajunși vremelnic în administrația locală a unei comunități nu țin cont de oameni, iar gafele politicienilor îi afectează direct pe localnici. Cel mai bun exemplu este cel al comunei Curcani, care de doi ani a rămas fără viceprimar și fără bani la bugetul local.

https://youtu.be/1DQQaPu-zlE

Scandalul din Primăria Curcani, început de peste doi ani de zile, este pe departe de a lua sfârșit. Problemele persistă și se agravează. La acest moment situația bugetului este tulbure, la fel putem spune și despre calitatea viceprimarului nedorit în rândul administrației locale. Mărul discordiei a început în anul 2020, atunci când Nica Dorel a primit votul colegilor din Consiliul Local pentru a ocupa funcția de ales local. 

Hotărârea de numirea a consilierului a fost contestată, după ce la 28 octombrie 2020 a avut loc ședința privind ceremonia de constituire a consiliului local al comunei Curcani, județul Călărași. Conform procesului verbal nr. 5416/2t8.10.2020, ceremonia de constituire s-a desfășurat în mod legal.

În conformitate cu prevederile art. 118 din OUG 57/2019 privind Codul administrativ, prefectul județului Călărași a emis ordinul n. 590/28.10.2020 prin care a constatat îndeplinirea condițiilor legale de constituire a Consiliului Local. Prin dispozițiile primarului comunei Curcani, numitul Gazu Aurică, nr. 207 si 208 din datele de 28:10.2020 si 29.10.2020, semnate pentru legalitate de secretarul general al comunei, numita Dayan Ileana, au fost convocate două ședințe extraordinare ale Consiliului Local al Comunei Curcani, la data de 29.10.2020, orele 13:00 si 16:00.

Advertisement

 

În cadrul ședințelor Consiliului Local al Comunei Curcani, din data de 29.10.2020, au fost adoptate 5 hotărâri ale consiliului, cu numerele de la 33 la 37, privind:

  1. Alegerea președintelui de ședință al Consiliului Local pentru o perioada de 3 luni;
  2. Constituirea comisiilor de specialitate;
  3. Alegerea viceprimarului comunei Curcani;
  4. Rectificarea bugetului de venituri si cheltuieli pe anul 2020;
  5. Asigurarea sustenabilității proiectului „Fii parte din comunitate! – Servicii integrate adresate comunității de romi din Curcani si Românești”.;

Potrivit informațiilor din proces, numita Dayan Ileana a refuzat să semneze pentru legalitate hotărârile adoptate in ședințele consiliului local din data de 29.10.2020. Prin referatul 5484/02.11.2020 si prin raportul nr. 5524/02.11.2020, numita Dayan Ileana, secretarul general al comunei Curcani, a adus la cunoștința primarului că ședințele consiliului local din data de 29.10.2020 au fost întrunite fără respectarea prevederilor legale, datorită faptului ca nu a fost comunicat ordinul nr. 590/28.10.2020 al Prefectului Județului Călărași, prin care a constatat îndeplinirea condițiilor legale de constituire a consiliului local, in conformitate cu prevederile art.
118 din OUG 57/2019 privind Codul administrativ. Pentru îndeplinirea condițiilor de legalitate, numita Dayan Ileana i-a propus primarului inițierea unor proiecte de hotărâri de abrogare a hotărârilor consiliului local adoptate in data de 29.10.2020.

Așa cum prevede art. 118 din OUG 57/2019 privind Codul administrativ, cu denumirea marginală ,,declararea consiliului local ca legal constituit» în termen de 3 zile de la data constituirii consiliului local, în condițiile alin. (2), prefectul emite un ordin privind constatarea îndeplinirii condițiilor legale de constituire a consiliului local, care se comunică secretarului general al unității/subdiviziunii administrativ-teritoriale și se aduce la cunoștință publică.

Pentru că a avut plângere penală la Parchet pentru neglijență în serviciu, secretara din Curcani a solicitat sprijin juridic din partea unei case de avocatură care a ajutat-o contra unei sume de 6.500 euro, bani care au fost achitați în trei tranșe, sume achitate din bugetul local al Primăriei Curcani. Suma cumulată din cele trei facturi este de 38.100,29 lei și reprezintă onorariu de avocat.

Acum, după multe termene prin sălile de judecată, Curtea de Apel, ca instanță de fond, a casat sentința emisă de Tribunalul Călărași și  care spune că Nica Dorel are dreptul de a ocupa funcția de viceprimar și emite Hotărâre  1808/2022  21.06.2022 care spune în soluția pe scurt: cu casare
Soluția pe scurt: Admite recursul. Casează în tot sentința recurată şi, în rejudecare: Respinge cererea ca inadmisibilă. Respinge cererea recurentei-pârâte de plată a cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată. Definitivă. Pronunţată astăzi , 21.06.2022,prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei conform art. 402 teza a II-a Cod proc. civ. Document: Hotărâre  1808/2022  21.06.2022

Pentru a încerca stoparea acestor tensiuni, conducerile locale ale celor două partide de guvernământ s-au întâlnit în comuna Curcani pentru a încerca să facă front comun pentru depășirea acestor probleme de ordin politic care aduc, din păcate, deservicii localității și cetățenilor.

Vă aflați în localitatea Curcani din județul Călărași, unde ați venit împreună cu executivul din Consiliul Județean pentru a rezolva situația bugetului și restul problemelor semnalate de colegii din PSD. Despre ce este vorba și la concluzii la ați ajuns?

Advertisement

“Am venit astăzi aici pentru că e o situație de blocaj în comuna Curcani. Nu a fost bugetul votat de 2 ani. Echipa PNL încearcă să blocheze sub orice formă, începând de la a transfera anumiți consilieri de la noi de la PSD către PNL și să încerce să voteze oprirea bugetului și nefuncționarea comunei.

Situația încă nu am deblocat-o. Astăzi a fost și președintele PNL, Ciprian Pandea, prezent astăzi aici, și nici împreună cu domnia sa nu am putut să deblocăm situația. Cred că pe viitor o să revenim peste o săptămâna, plus că sunt câteva procese care încă nu s-au terminat, iar prefectul a atacat și numirea următorului consilier în funcție al PSD, urmare a demisiei unui consilier de-al nostru și validarea celuilalt consilier PSD. Situația este de neplăcută. Se folosește Prefectura în lupta politică a unei localități. Sper ca pe viitor aceste lucruri, dacă nu reușim să le deblocăm la nivelul județului Călărași, să le deblocăm la nivelul PSD, la nivel național.”  – spune Vasile Iliuță

Întrebat dacă problema de la Curcani a fost rezolvată, președintele CJ Călărași, Vasile Iliuță, spune situația nu a fost rezolvată nici acum, însă crede că această întâlnire a fost benefică pentru ambele părți, iar președintele PNL Călărași, Ciprian Pandea, ar putea lua decizia prin care să-și convingă echipa că trebuie să funcționeze ca în coaliția.

“Da, situația de aici nu s-a rezolvat nici acum și cred că nu se va rezolva decât dacă după această întâlnire președintele PNL, Ciprian Pandea, va lua niște decizii prin care să convingă echipa că trebuie să funcționăm în coaliție și așa cum spune și programul de guvernare al coaliției, trebuie să înțelegerea de a putea funcționa concomitent.”

Cele două conduceri de partid din Călărași au încercat să cadă de comun pentru rezolvarea problemelor din Curcani, însă fără vreun rezultat. Iliuță spune că a avut intenția de a asculta părerea primarul Gazu pentru clarificarea aspectele care au condus la crearea acestor tensiuni. 

“Am ascultat punctul de vedere al primarului, Aurică Gazu, și am ascultat punctul de vedere al celui care a fost numit viceprimar în urmă cu câtva timp, Nica Dorel. Urmare a soluției date de Tribunal, unde el a câștigat că trebuia să revină pe funcție, Curtea de Apel a desființat soluția de la Călărași și a demis recursul domnului primar. Nu va mai putea să fie viceprimar și de aici a început acest conflict, care de doi ani încă nu s-a rezolvat nici acum. Nu cred că se va rezolva atâta timp cât noi, PSD, avem 8 consilieri, iar PNL are 7 consilieri. Prefectul intervine și blochează numirea celui de-al optulea consilier, pentru a ne putea pune viceprimarul în comuna Curcani.”  – precizează Vasile Iliuță.

Cine are de suferit cel mai mult din cauza acestor probleme?

Cetățenii comunei Curcani și de ce nu, cetățenii județului Călărași. S-au alocat 2 proiecte de investiție pe Programul Național de Investiții, iar primarul are nevoie de consiliul local să-i voteze proiectele și să poată să continue dezvoltarea localității. Proiectul pe care Consiliul Județean îl are în comuna Curcani vizează DJ402, finanțat prin Programul Operațional Regional. Venim cu investiții ale județului, și primarul și-a depus proiecte pe PNI, pe Fondul de Mediu și pe alte tipuri de finanțări, dar pentru toate astea e nevoie și de trecere prin consiliul local. Consiliul local astăzi este nefuncțional, iar dacă nu va adopta hotărâri, așa cum prevede legea – dacă în 4 luni nu va adopta hotărâri de Consiliu Județean în care să demonstreze că consilierii își fac datoria, cred că putem să ajunge și la desființarea consiliul local.

La ce concluzii ați ajuns? În ce stadiu se află comuna din punctul de vedere al dezvoltării, acum?

“Comuna este una frumoasă, dar ambițiile consilierilor locali liberali de la Curcani lasă de dorit. Au transformat consiliul local într-o luptă politică fără sfârșit. Am încercat să le spun că după 27 septembrie am cedat, câștigătorul își formează majoritatea și funcționează așa cum promisiunile care l-au adus în acel fotoliu trebuie să le ducă la îndeplinire. Uitați că aici nu e aceeași situație. Lupta nu a încetat nici acum. De fapt văd că se plătesc polițe, își reproșează lucruri din campania trecută. E greu să poți să înțelegi oameni care au venit pe niște funcții responsabile în fața cetățenilor, li s-a acordat votul și astăzi nu putem debloca situația pentru că ei merg într-o singură direcție. Vor să nu aprobe nici bugetul, nici comisiile, vor și viceprimarul să-l mai voteze de 3 ori, sunt 3 hotărâri de viceprimar aici și nici nu știm care va rămâne cea valabilă, declarată de instanță.”

– concluzionează Vasile Iliuță

Advertisement

Primarul din Curcani, Gazu Aurică, spune că situația din localitate privind numirea viceprimarului este din 2022, atunci când toți consilierii și-au exprimat votul. Edilul  a mai precizat că școala are nevoie de bani pentru lemne și pentru celelalte utilități pe care le au.

“În momentul ăsta, la noi în consiliul local suntem 7 la 7. Judecătorul a validat următorul consilier și domnul prefect a contestat această hotărâre. Așteptăm acum, din ultimele discuții pe care le-am avut, ca luni să studieze mai bine bugetul. Îl are de un an și jumătate, decât data s-a schimbat, și a zis că până luni o să ia o hotărâre, că va vota bugetul și comisiile. Școala o să aibă nevoie de bani pentru lemne și pentru celelalte utilități pe care le au. Au și ei proiecte și nu putem să deblocăm. Așteptăm să valideze al optulea consilier ca să putem fi majoritari. Asta e o greșeală din partea lor, că a durat aproape 2 ani și nu au vrut să voteze bugetul și comisiile. Politic era altceva, dar bugetul trebuia obligatoriu să fie votat ca-n celelalte localități din țară și județ.” – declară Aurică Gazu pentru CanalSUD.

Vocile din PNL și persoane din  rândul consilierilor locali spun că secretara și-ar fi plătit anumite servicii de consultanță juridică din banii primăriei. Cum comentați acest lucru?

“N-am ce să comentez. Are tot dreptul să se apere, doamna secretară a câștigat. A avut plângere penală la Tribunalul Călărași pentru abuz în serviciu cu acel consilier care a fost numit viceprimar, Nica Dorel. A făcut plângere penală la Procuratura Oltenița – a câștigat, a făcut la Procura Călărași – a câștigat, și la Tribunal. Deci nu le-a dat dreptate. Cred că Curtea la fel, ne va da tot nouă dreptate.” – subliniază primarul Gazu.

ULTIMA SOLUȚIE PENTRU REZOLVAREA PROBLELOR DIN CURCANI

“Dacă ambele părți doresc o conciliere și cred că e foarte posibil acest lucru, am înțeles că la discuțiile care au loc între cei doi lideri de partid și între președinții organizațiilor locale Curcani PNL – PSD, se poate rezolva problema în decurs de o săptămână. Eu sper ca acest lucru să se întâmple, pentru că repet, este foarte posibil, numai că trebuie să existe bună-credință de ambele părți. Cred că vor avea loc niște discuții în această săptămână de problema bugetului comunei Curcani și am speranța și convingerea că se poate ajunge la un consens, în așa fel încât să poată funcționa consiliul local și primăria Curcani să-și desfășoare activitatea cu un buget votat de consilierii locali.”

Prezent în Curcani pentru rezolvarea situației a fost și prefectul Valentin Barbu. Acesta spune că actuala situație din localitate ar putea fi rezolvată în cel mai scurt timp.

Președintele Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță, prezent astăzi la ședință spune că la nivelul Prefecturii se fac jocuri politice pentru a încurca dezvoltarea localității Curcani. Cum comentați această afirmație?

Îmi pare rău că președintele Iliuță nu este lângă mine aici, eu îl aștept dacă vrea să vină și să-mi spună în față acest lucru. Nu se face niciun joc politic, de-aia am venit și în comuna Curcani astăzi, cu bună credință în sensul de a găsi această soluție. Nu eu sunt lider la PSD, stă în mâna domniei sale această soluție. Au fost prezenți la negocieri și președintele PNL, liderul organizației locale PNL, dl. Popa Bogdan, și domnul primar Gazu. Soluția e acolo. Nu poate hotărî prefectul pentru că sunt hotărâri ale organului deliberativ din comună – consiliul local, alcătuit din consilieri PSD și PNL. Eu cred că dacă această coaliție funcționează la nivel național, PNL-PSD, mi-aș dori să funcționeze și în comuna Curcani. Repet, cu buna credință a celor două tabere.

– Valentin Barbu, prefectul județului Călărași.

Advertisement

Care este povestea viceprimarului din această localitate care a fost câștigat în consiliul local, dat jos, pus din nou etc?

Povestea o știu ei cei mai bine. Eu știu că în prima instanță la Tribunalul Călărași s-a validat hotărârea de consiliu local, cred că de prin 2020, în care a fost ales vicepreședinte din partea PNL. Votul a fost secret, 8 consilieri au votat pentru vicepreședintele PNL, fiind vorba de dl. Nica Dorel. Repet, această hotărâre a fost validată de prima instanță, dar mai departe…

Cine este vinovatul în această situație?

Nu trebuie găsit vreun vinovat în mod expres. În niciun caz prefectul. Prefectul dă viză de legalitate sau nu. Cred, așa cum am spus și astăzi, că ar fi foarte bine dacă oamenii ar privi înainte și nu în urmă. Sunt mici orgolii la nivel local, eu așa le văd. Cred că ar trebui să treacă peste aceste orgolii. Pot construi în continuare. Eu am această convingere și poate peste o săptămână să-l contrazicem pe președintele CJ care spune că prefectul face jocuri. Nu face niciun joc prefectul, își dorește, la fel ca toată lumea, ca lucrurile să intre în normalitate și în comuna Curcani. Este singura comună unde avem probleme de genul ăsta. Dacă prefectul ar fi vinovat pentru ce se întâmplă în toate comunele – iată că în 54 de UAT-uri totul e ok și nimeni nu are nicio problemă cu prefectul, doar la Curcani se întâmplă. Eu vă asigur că nu se întâmplă niciun joc politic din partea prefectului. – a conchis prefectul de Călărași, Barbu Valentin

Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Știri

Un bărbat dintr-o comună din Călărași a fost reținut după ce a cultivat canabis. DIICOT a găsit 47 de plante și 6 kilograme de canabis, printre multe altele

Published

on

sursă foto: wirestock/freepik

Un bărbat care ar fi cultivat canabis într-o comună din județul Călărași a fost reținut joi de către procurorii DIICOT, scrie Agerpres. Ar fi vorba despre două culturi ce erau destinate comercializării. Au fost ridicate de la domiciliului călărășeanului 30 de plante de canabis aflate în diferite stadii de dezvoltare, 17 plante de canabis recoltate, peste șase kilograme canabis, precum și multe alte probe, menționează procurorii într-un comunicat transmis de Agerpres. 

Primele probe arată că în perioada decembrie 2023 – aprilie 2024, acesta a inițiat și dezvoltat două culturi de canabis, atât în interior, cât și în exterior, destinate comercializării, procurând semințe de nenumărate ori sub diferite identități ficitive,menționează comunicatul.

Pe lângă cele 47 de plante și 6 kilograme de canabis, procurorii au mai identificat o instalație destinată întreținerii culturii, grindere și cântare, obiecte ce purtau urme de substanță, precum și alte mijloace de probă. 

oi a fost sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti cu propunerea de arestare preventivă a bărbatului, pentru o perioadă de 30 de zile, informează DIICOT, scrie Agerpres.

Advertisement
Continue Reading

Știri

Atac sângeros în Borcea. Un pensionar de 66 de ani a fost atacat cu cuțitul

Published

on

Atac sângeros pe o stradă din comuna Borcea din județul Călărași. Un pensionar de 66 de ani a fost atacat de un tânăr de 37 de ani din localitatea în urma unui conflict spontan care a pornit în fața unui bar din localitate.

După ce s-au contrazis, drumurile celor doi s-au despărțit, însă tânărul a simțit că nu a fost suficient ceea ce s-a întâmplat.

A pus mâna pe un cuțit și l-a urmărit pe bărbat până aproape de casă. L-a înjunghiat în zona hemitoracelui drept. Bărbatul a fost internat o săptămână în spital pentru îngrijiri medicale.

În urma acestui incident, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași a propus luarea măsurii preventive a arestului preventiv pentru o durată de 30 de zile împotriva inculpatului V.M.G. Dosarul a fost înaintat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Călărasi.

La data de 22.04.2024, organele de poliție din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Modelu au reținut inculpatul pentru o durată de 24 de ore.

Advertisement

Continue Reading

Știri

Vrei să devii pompier? Ministerul Afacerilor Interne scoate la concurs 6 posturi libere în Călărași. Află cum te poți înscrie

Published

on

Ministerul Afacerilor Interne scoate la concurs prin încadrare directă șase posturi de execuție, printre care două posturi de Ofițer Specialist II și Ofițer I la Inspecția de Prevenire – Compartimentul Control și Activități Prevenitve sau un post de Subofițer Tehnic Principal la Compartimentul Prevenirea Riscurilor Profesionale și Protecția Lucrătorilor. Anunțurile de concurs au fost postate la avizierul ISU Călărași și pe site-ul M.A.I.

La nivelul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Barbu Ştirbei” al județului Călăraşi s-a demarat procedura de ocupare prin încadrare directă pentru 6 posturi de execuție, astfel:

Anunțurile de concurs au fost postate la avizierul unității și pe portalul de servicii publice al Ministerului Afacerilor Interne: https://hub.mai.gov.ro – la secțiunea „CARIERĂ M.A.I.”. Aici (sau în link-urile de mai sus) veți putea afla toate detaliile privind condițiile pe care trebuie să le îndepliniți și pașii pe care trebuie să îi urmați, precum și datele limită de înscriere și de depunere a dosarelor.

ISU Călărași precizează că pentru detalii suplimentare, puteți să apelați numărul de telefon 0242.311.818 (în dispecerat, cu solicitare de legătură pentru Biroul Resurse Umane) sau 0242.314.079, de luni până vineri, în intervalul orar 08:00-16:00.

Advertisement
Continue Reading

Cele mai vizualizate