Connect with us

Știri

R. Pațurcă: “Am toată încrederea în forța echipei noastre și în potențialul nostru de a câștiga în septembrie!”

Published

on

Salut și pe această cale decizia CEX de numire a domnului Paul Stănescu în fruntea organizației PSD Călărași ca președinte interimar, după retragerea fostului președinte al organizației, domnul Iulian Iacomi.


Sunt convinsă că secretarul general al PSD, Paul Stănescu, un om pe care îl cunosc foarte bine, fiind colegi în Senat, cu experiența politică a domniei sale, cu puterea sa organizatorică și cu dorința sa de a face ca județul nostru să revină la culoarea politică pe care a avut-o și în timpul căreia a cunoscut cea mai mare dezvoltare locală, va aduce un suflu nou în organizația noastră într-un moment important așa cum este startul campaniei electorale pentru alegerile locale din septembrie.

Mai avem două luni până la alegeri și ne așteaptă cel mai dificil examen electoral de până acum, un examen la finalul căruia Călărașiul va avea un președinte de Consiliu Județean și un număr de primării care să ne asigure majoritatea la nivelul județului. Suntem alături de candidatul nostru pentru funcția de președinte al CJ, domnul Vasile Iliuță, și alături de ceilalți candidați care vor face tot posibilul pentru câștigarea alegerilor în localitățile în care candidează, într-o campanie care se anunță a fi una extrem de disputată.

Pe de altă parte, cu susținerea pe care o avem acum de la nivelul organizației centrale, cu dorința noastră de a demonstra valoarea grupului nostru, cu încrederea pe care ne-o dau rezultatele obținute până acum, PSD Călărași are toate atu-urile să câștige aceste alegeri și să se poziționeze avantajos pentru alegerile generale.

Am toată încrederea în forța echipei noastre și în potențialul nostru de a câștiga în septembrie!

Advertisement

Președinte executiv al PSD Călărași
Senator Roxana-Natalia Pațurcă

Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Știri

Un bărbat dintr-o comună din Călărași a fost reținut după ce a cultivat canabis. DIICOT a găsit 47 de plante și 6 kilograme de canabis, printre multe altele

Published

on

sursă foto: wirestock/freepik

Un bărbat care ar fi cultivat canabis într-o comună din județul Călărași a fost reținut joi de către procurorii DIICOT, scrie Agerpres. Ar fi vorba despre două culturi ce erau destinate comercializării. Au fost ridicate de la domiciliului călărășeanului 30 de plante de canabis aflate în diferite stadii de dezvoltare, 17 plante de canabis recoltate, peste șase kilograme canabis, precum și multe alte probe, menționează procurorii într-un comunicat transmis de Agerpres. 

Primele probe arată că în perioada decembrie 2023 – aprilie 2024, acesta a inițiat și dezvoltat două culturi de canabis, atât în interior, cât și în exterior, destinate comercializării, procurând semințe de nenumărate ori sub diferite identități ficitive,menționează comunicatul.

Pe lângă cele 47 de plante și 6 kilograme de canabis, procurorii au mai identificat o instalație destinată întreținerii culturii, grindere și cântare, obiecte ce purtau urme de substanță, precum și alte mijloace de probă. 

oi a fost sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti cu propunerea de arestare preventivă a bărbatului, pentru o perioadă de 30 de zile, informează DIICOT, scrie Agerpres.

Advertisement
Continue Reading

Știri

Atac sângeros în Borcea. Un pensionar de 66 de ani a fost atacat cu cuțitul

Published

on

Atac sângeros pe o stradă din comuna Borcea din județul Călărași. Un pensionar de 66 de ani a fost atacat de un tânăr de 37 de ani din localitatea în urma unui conflict spontan care a pornit în fața unui bar din localitate.

După ce s-au contrazis, drumurile celor doi s-au despărțit, însă tânărul a simțit că nu a fost suficient ceea ce s-a întâmplat.

A pus mâna pe un cuțit și l-a urmărit pe bărbat până aproape de casă. L-a înjunghiat în zona hemitoracelui drept. Bărbatul a fost internat o săptămână în spital pentru îngrijiri medicale.

În urma acestui incident, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași a propus luarea măsurii preventive a arestului preventiv pentru o durată de 30 de zile împotriva inculpatului V.M.G. Dosarul a fost înaintat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Călărasi.

La data de 22.04.2024, organele de poliție din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Modelu au reținut inculpatul pentru o durată de 24 de ore.

Advertisement

Continue Reading

Știri

Vrei să devii pompier? Ministerul Afacerilor Interne scoate la concurs 6 posturi libere în Călărași. Află cum te poți înscrie

Published

on

Ministerul Afacerilor Interne scoate la concurs prin încadrare directă șase posturi de execuție, printre care două posturi de Ofițer Specialist II și Ofițer I la Inspecția de Prevenire – Compartimentul Control și Activități Prevenitve sau un post de Subofițer Tehnic Principal la Compartimentul Prevenirea Riscurilor Profesionale și Protecția Lucrătorilor. Anunțurile de concurs au fost postate la avizierul ISU Călărași și pe site-ul M.A.I.

La nivelul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Barbu Ştirbei” al județului Călăraşi s-a demarat procedura de ocupare prin încadrare directă pentru 6 posturi de execuție, astfel:

Anunțurile de concurs au fost postate la avizierul unității și pe portalul de servicii publice al Ministerului Afacerilor Interne: https://hub.mai.gov.ro – la secțiunea „CARIERĂ M.A.I.”. Aici (sau în link-urile de mai sus) veți putea afla toate detaliile privind condițiile pe care trebuie să le îndepliniți și pașii pe care trebuie să îi urmați, precum și datele limită de înscriere și de depunere a dosarelor.

ISU Călărași precizează că pentru detalii suplimentare, puteți să apelați numărul de telefon 0242.311.818 (în dispecerat, cu solicitare de legătură pentru Biroul Resurse Umane) sau 0242.314.079, de luni până vineri, în intervalul orar 08:00-16:00.

Advertisement
Continue Reading

Cele mai vizualizate