Connect with us

Administrație Locală

Primul pas spre un oraș SMART

Miercuri, 17 ianuarie a.c., primarul municipiului Călărași, Daniel Ștefan Drăgulin, alături de viceprimarii Viorel Ivanciu și Dragoș Coman și administratorul public Valentin Deculescu, a avut o primă întâlnire cu reprezentanții firmelor de telecomunicații care operează în reședința noastră de județ și cu cei ai distribuitorului de energie electrică. Au fost prezenți reprezentanți ai E-Distribuție Dobrogea, Enel, Telekom, RCS-RDS, TGT (un integrator de proiecte care activează în alte orașe) și UPC. Totodată, invitați la discuții au fost și instituțiile publice IPJ Călărași, STS Călărași și Direcția Județeană de Informații. Le mulțumim tuturor pentru prezență!

Tema a fost aceea a demarării unor proiecte comune prin care cablurile de energie electrică si telecomunicații să fie introduse în subteran. Prima investiție din municipiul Călărași unde cei menționați trebuie sa conlucreze este modernizarea străzii Grivița, unde atât cablurile de energie electrica, cât și cele de telecomunicații trebuie sa treacă în subteran.

În principiu, toți cei prezenți au fost de acord sa colaboreze in vederea susținerii doleanțelor Primăriei Municipiului Călărași ca aceste rețele sa devină subterane, la început, pe străzile principale. Vor urma serii de întâlniri între proiectantul străzii Grivița și proiectanții firmelor de telecomunicații și distribuție energie electrică pentru ca, in cel mai scurt timp, să se găsească cele mai bune soluții.

Advertisement

Administrație Locală

Călărași: Tratamente nocturne și avio împotriva țânțarilor și căpușelor, în plin sezon cald

Primăria Municipiului Călărași anunță continuarea acțiunilor de combatere a țânțarilor și căpușelor, în contextul temperaturilor ridicate din această perioadă.

Potrivit primarului Marius Dulce, echipele de intervenție desfășoară tratamente terestre pe timpul nopții, acoperind toate zonele orașului. În paralel, la primele ore ale dimineții sunt aplicate tratamente avio, menite să reducă disconfortul creat de insecte și să contribuie la protejarea sănătății populației.

Autoritățile reamintesc că acțiunile vor continua pe toată durata verii, în funcție de condițiile meteorologice, și fac apel la cetățeni să respecte recomandările pentru a evita înțepăturile de insecte.

Advertisement
Continue Reading

Administrație Locală

Călărași: Proiect de modernizare a transportului public și a traficului urban, aprobat de Consiliul Local

În ultima ședință a Consiliului Local municipal Călărași, desfășurată pe 26 iunie 2025, consilierii locali au aprobat proiectul cu titlul: “Îmbunătățirea transportului public de călători în municipiul Călărași și creșterea performanțelor acestuia prin crearea unui sistem inteligent de management al traficului și monitorizare video, bazat pe instrumente inovative și eficiente”,

în vederea finanțării acestuia în cadrul Programului Regional Sud-Muntenia 2021-2027, Prioritatea P3 – O regiune cu mobilitate urbană durabilă, Obiectivul Specific RSO2.8 – Promovarea mobilității urbane multimodale sustenabile, ca parte a tranziției către o economie cu zero emisii de dioxid de carbon, operațiunea A – Sprijin acordat municipiilor reședință de județ, inclusiv zonelor urbane funcționale ale acestora, și orașelor, din regiunea Sud-Muntenia, pentru investiții în operațiuni de mobilitate urbană multimodală sustenabilă, numărul apelului de proiecte PRSM/414/PRSM_P3/OP2/RSO2.8/PRSM_A26.


▶️ Proiectul vizează promovarea mobilității urbane durabile prin implementarea unui sistem inteligent de trafic management și monitorizare, bazat pe instrumente inovative si eficiente pentru reducerea poluării în Municipiul Călărași.

▶️ Scopul principal al proiectului este îmbunătățirea eficienței și atractivității transportului public de călători, a frecvenței și a timpilor săi de parcurs, a transferului către acest mod de deplasare de la transportul privat cu autoturisme, dar și creșterea siguranței tuturor participanților la trafic, în principal a celor mai vulnerabili (pietoni și bicicliști).

◾️ De asemenea, se va urmări ca utilizarea autoturismelor să devină o opțiune mai puțin atractivă din punct de vedere economic și al timpilor de parcurs față de utilizarea transportului public, creându-se în acest mod condițiile pentru reducerea emisiilor de echivalent CO2.

📝 Obiectivele specifice ale proiectului

1. Modernizarea și extinderea sistemului de management al traficului în locații semaforizate (intersecții și treceri de pietoni cu buton) din Municipiul Călărași, prin implementarea unui sistem de management adaptiv al traficului, în vederea creșterii fluenței de circulație a vehiculelor rutiere și scăderea poluării și emisiilor GES și a tuturor participanților la trafic în general.

2. Creșterea performanțelor transportului public și a cotei modale a acestui mod de transport, prin implementarea funcției de prioritizare a vehiculelor de transport public în locațiile semaforizate.

3.Instalarea unui Centru de comandă și control integrat și a unui Centru de comandă și control de rezervă, pentru comanda centralizată a tuturor sistemelor instalate (management trafic, prioritizare vehicule de transport public, supraveghere video, identificare automată a numerelor de inmatriculare, informare participanti la trafic).

◾️ Valoarea totală a proiectului este de 20.243.204,67 lei (inclusiv TVA). Contribuția de 2% din valoarea eligibilă este de 404.864,11 lei, reprezentând cofinanțarea proiectului.

◾️ Sumele însemnând cheltuieli conexe și neeligibile ce pot apărea pe durata implementării proiectului se vor asigura din bugetul local. De asemenea, sumele reprezentând cheltuielile de mentenanță, întreținere ale proiectului pe întreaga perioadă de durabilitate se vor suporta de către beneficiar.

▶️ Proiectul a intrat în etapa de precontractare.

Advertisement
Continue Reading

Administrație Locală

Blocuri modernizate prin PNRR: Călărașiul investește peste 7,8 milioane de lei în reabilitarea termică a locuințelor

Primăria Municipiului Călărași derulează lucrări ample de reabilitare termică a blocurilor de locuințe, finanțate prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Printre primele imobile vizate se numără cele din zona Navrom – blocurile A1 – A5 – și ansamblul de blocuri Arcadia, unde șantierele sunt deja active.

Proiectele vizează nu doar termoizolarea pereților exteriori, ci și modernizarea instalațiilor de iluminat, reabilitarea trotuarelor perimetrale, refacerea fațadelor, montarea de panouri fotovoltaice și înlocuirea tâmplăriei exterioare cu soluții eficiente energetic.

„Așa vor arăta toate blocurile din municipiu care beneficiază de proiecte de anvelopare termică”, a transmis primarul Marius Dulce într-o postare publică, subliniind că aceste investiții contribuie direct la creșterea confortului și reducerea consumului de energie.

Printre imobilele incluse în program se află și blocul de locuințe ENEL, situat pe strada Speranței, aflat în prezent în fază de pregătire pentru reabilitare.

Advertisement

Valoarea totală a lucrărilor pentru ansamblul NAVROM se ridică la 7.820.447,36 lei, bani proveniți din fonduri europene nerambursabile, accesate de administrația locală în cadrul apelurilor dedicate eficienței energetice a clădirilor rezidențiale.

Continue Reading