Connect with us

Știri

PACTUL NAȚIONAL PENTRU BUNĂSTAREA ROMÂNILOR – 1 milion de semnături

Refuzul partidelor de opoziție de a semna Pactul Național pentru Bunăstarea Românilor, propus de PSD, a declanșat o acțiune națională de susținere a prevederilor acestui pact din partea cetățenilor români, salariați, pensionari sau antreprenori.

Dacă ar fi fost semnat și de către celelalte partide, documentul ar fi garantat românilor, indiferent de ce formațiuni politice ar fi asigurat guvernarea, păstrarea sistemului de salarii și pensii, inclusiv creșterea progresivă a punctului de pensie adoptată în timpul guvernării PSD. Pactul ar mai fi asigurat și păstrarea măsurilor de încurajare a antreprenoriatului, așa cum este de exemplu programul național Start-Up Nation.

Pactul pentru Bunăstare ar fi asigurat celor peste 60.000 de pensionari călărășeni siguranța unui trai decent și ar fi permis zecilor de firme călărășene înființate prin programul Start-Up Nation, dar și sutelor de antreprenori călărășeni care aplică anual în cadrul acestui program, să spere că își vor vedea visul îndeplinit.

Opoziția a refuzat să semneze acest document, confirmând astfel că o eventuală guvernare de dreapta va aduce tăieri de salarii și pensii, așa cum s-a mai întâmplat în trecut. Cu toate acestea, PSD a strâns 1 milion de semnături din partea cetățenilor care susțin prevederile acestuia.

Cetățenii resping acum austeritatea promovată de opoziție și susțin Pactul Național pentru Bunăstarea Românilor propus de PSD. Cerem în continuare cetățenilor să fie alături de noi și să semneze acest Pact, pentru a arăta că românii vor respect din partea clasei politice și refuză politicile de austeritate. Chem pe toți călărășenii care susțin creșterea în continuare a pensiilor și salariilor să se alăture acestui demers și să semneze pentru Pactul pentru Bunăstare. Cu cât mai multe semnături, cu atât vor înțelege mai bine reprezentanții partidelor de opoziție că voința românilor nu corespunde cu agenda lor politică”, a declarat Iulian Iacomi, președintele PSD Călărași, după o acțiune desfășurată în Călărași împreună cu tinerii social-democrați din cadrul TSD pentru strângerea de semnături în favoarea pactului.

Advertisement

Advertisement

Știri

Lucrările de dragare pe brațul Borcea au fost sistate din cauza scăderii nivelului Dunării

Lucrările de dragare pe brațul Borcea au fost sistate temporar, din cauza scăderii accentuate a nivelului apelor Dunării, informează Consiliul Judeţean Călăraşi.

Conform declarației lui Alexandru Drăgulin, șeful Agenției Căi Navigabile Călărași, „nivelul apei a coborât sub limita necesară pentru ca navele să poată lucra în condiții normale. Datorită pescajului mic, nava nu se poate încărca cu nisip și nu îl poate transporta. Lucrările vor putea fi reluate doar când Dunărea va ajunge la cota de +100 cm, ceea ce, din păcate, nu se va întâmpla prea curând.”

Intervenția planificată prevede utilizarea a două nave: dragă „Comana”, care va perfora fundul brațului acolo unde este depus un strat gros de nisip, și nava „Cernavodă”, care va aspira și transporta nisipul dislocat. Scopul este refacerea adâncimilor necesare pentru circulația sigură a navelor, în conformitate cu standardele Comisiei Dunării.

Lucrările au început la sfârșitul lunii mai, după sosirea navei „Cernavodă” în portul Călărași, și au fost desfășurate în zona kilometrilor fluviali 90 – 100, conform Avizului către Navigatori emis de Administrația Fluvială a Dunării de Jos (AFDJ) Galați.

Advertisement

Consiliul Județean Călărași reafirmă angajamentul său de a susține toate demersurile menite să asigure navigabilitatea Dunării, să protejeze infrastructura portuară și să valorifice potențialul economic al transportului fluvial în județ.

Continue Reading

Știri

Călărași: Pista de biciclete din Parcul Jirlău s-a surpat la câteva luni după inaugurare. Primăria anunță reparații pe garanție

Pista de biciclete din Parcul Jirlău, una dintre investițiile recente ale Primăriei Călărași, a cedat la doar câteva luni de la finalizare. Crăpăturile întinse pe toată lungimea traseului au dus la decizia autorităților de a interveni de urgență, iar în prezent, pista este în mare parte decopertată, urmând să fie reasfaltată.

Deși lucrarea a fost finalizată relativ recent, calitatea slabă a execuției a devenit evidentă în scurt timp. Problemele de structură și surparea în anumite porțiuni au ridicat semne de întrebare cu privire la modul în care a fost proiectată și realizată această investiție, în special având în vedere proximitatea malului lacului.

Primarul municipiului Călărași, Marius Dulce, a transmis că reparațiile nu vor fi suportate din bugetul local, întrucât pista este încă în perioada de garanție.

„Pista de biciclete este în garanție și din acest motiv am cerut reparația pe segmentele care prezintă neconformități. S-a realizat încă o expertiză tehnică a zonei, fiind și malul lacului, iar de săptămâna viitoare începe turnarea asfaltului special”, a precizat edilul.

Acesta a dat asigurări că niciun obiectiv nu va fi refăcut pe cheltuiala primăriei:

Advertisement

„Vreau să înțeleagă toți cetățenii că nimic nu vom reface pe banii noștri, fiecare obiectiv va fi finalizat conform proiectului.”

Lucrările de reparație vor continua în perioada următoare, iar pista de biciclete va rămâne închisă temporar. Municipalitatea nu a anunțat, deocamdată, un termen clar pentru finalizarea reparațiilor.

Această situație ridică din nou întrebări despre calitatea lucrărilor publice și despre modul în care sunt supervizate și recepționate proiectele de infrastructură urbană în Călărași.

Continue Reading

Știri

„Nu punem nici un popic!” Primăria Călărași blocată de… garanție!

De ce arată orașul ca un șantier cu dale sparte și mobilier urban degradat?

Ai trecut prin centrul Călărașiului și ai văzut dale sparte, popici (acele stâlpișori de protecție) dărâmați sau mobilier urban lăsat de izbeliște? Ți-ai zis, probabil: „Ce face primăria? Nu vede nimeni?” Ei bine, surpriză: vede, dar nu poate face nimic.

Primarul Dulce: „Dacă intervenim, pierdem garanția”

Într-o discuție aprinsă din ședința Consiliului Local din 26 iunie 2026, primarul Marius Dulce a explicat de ce nu se repară nimic în unele zone: totul e „în garanție”.

Totul a pornit de la nemulțumirea mai multor consilieri locali, dar și din reclamațiile primite de la cetățeni: „Centrul arată jalnic!” — au spus mai mulți aleși în ședința Consiliului Local Călărași din 26 iunie 2026.

Băncile sunt rupte, dalele de granit crăpate, iar popicii care ar trebui să protejeze trotuarele sunt căzuți sau lipsesc. Cei prezenți au cerut explicații clare: Cine repară? Când? De ce nu se face nimic?

Advertisement

Răspunsul a fost unul care i-a lăsat mască pe mulți: „Nu putem repara nimic. Totul e în garanție!” — a declarat primarul Marius Dulce. Această justificare a declanșat un val de reacții și discuții aprinse despre cât timp trebuie să mai stea orașul „în așteptare”, doar pentru că lucrările sunt „protejate” de garanții contractuale.

Așadar, orice reparație ar însemna pierderea banilor asigurați prin contractele de execuție. În plus, nici în carosabil nu pot face nimic fără aprobări în lanț.

Cetățenii sparg, primăria „notează”

Consilierii au cerut intervenții rapide. Se mătură cioburi, se dărâmă stâlpișori, dar primăria „doar notează”. De ce? Pentru că toate aceste lucrări sunt sub supravegherea firmelor de construcții până la expirarea garanției. Orice reparație făcută de primărie ar însemna că firma nu mai e responsabilă.

„Dacă intru să schimb un popic azi, mâine vine constructorul și zice că l-am stricat eu, nu el,” a explicat primarul.

Și popicii-s cu scandal!

Pe strada București, de exemplu, stâlpii montați sunt considerați prost aleși. Proiectantul „n-a vrut să renunțe la model”. Dulce spune că acum nu mai găsește același tip de popic, iar oamenii se întreabă: „De ce nu puneți alții?”. Răspunsul e același: garanția!

Advertisement

„Bani avem, dar suntem legați de mâini”

E clar că primăria nu duce lipsă de intenții bune sau de bani europeni, dar e blocată într-o capcană birocratică în care „garantia e sfântă”.

Continue Reading