Connect with us

Știri

Nicușor Cionoiu: Elevii din județul Călărași sunt în pericol să sufere de frig în clase

Nicușor Cionoiu, senatorul social-democrat trage un semnal de alarmă ministrului energiei privind liberalizarea haotică a prețurilor la energie, apreciind totodată că această situație se datorează și deciziilor pe care ministrul le-a luat în ultimele luni.

Parlamentarul spune că unitățile de învățământ din Călărași sunt într-o situație fără precedent din cauza creșterii facturilor, unele școli folosind chiar 70% din bugetul școlii pentru plata facturilor la căldură din sezonul rece al acestui an.

În acest sens, pe masa ministrului Virgil Popescu a ajuns astăzi o interpelare adresată de senatorul călărășean prin care i se aduce în atenție situația semnalată de conducătorii instituțiilor de învățământ care nu reușesc să identifice o soluție favorabilă la această problemă fără precedent.

Ca rezolvare, senatorul Cionoiu spune că independența energetică a școlilor ar fi una dintre cele mai bune soluții. Prin implementarea unui program similar celui de tip “Anghel Saligny”, prin care statul să finanțeze investițiile în sisteme de energie regenerabilă la școli, grădinițe și liceele din mediul rural, în special, ar ajuta sute de unități de învățământ din județul Călărași, pe care îl reprezint în Parlamentul României, dar și alte mii de școli din România.

Advertisement

Redăm integral interpelarea adresată ministrului Virgil Daniel Popescu

Stimate domnule Ministru,

Aduc în atenția dumneavoastră situația semnalată la cabinetul parlamentar din Municipiul Călărași de către unitățile de învățământ din județ cu privire la cheltuielile estimate prin plata facturilor la căldură din sezonul rece al acestui an.

Spre exemplu, aproape 70% din buget va cheltui Școala nr. 1 din Sărulești județul Călărași pentru a plăti facturile la căldură în această iarnă. Conducerea școli estimează că numai pentru factura la energie va achita peste 165 de mii de lei, adică, atenție de 4 ori mai mult decât anul trecut. Dacă în 2022 și 2021 plata facturilor la energie însemna 40% din bugetul școlii, pentru anul acesta conducerea școlii estimează că achitarea facturilor va consuma 67% din buget. “Sumele pe care va trebui să le achităm vor influența buna desfășurare a actului educațional”, mi-a transmis directorul școlii printr-o adresă în care mi-a prezentat situația cheltuielilor pentru energia electrică și încălzire din ultimii doi ani.
Am dezbătut în ultimele săptămâni această problemă cu mai mulți directori de școală și primari de comune din județul Călărași. Cu toții mi-au spus același lucru: nu știm cum vom face față cu cheltuielile în această iarnă.

Din cauza liberalizării haotice a prețului la energie și a deciziilor dumneavoastră din ultimele luni, elevii din județul Călărași sunt în pericol să sufere de frig în clase. Este nevoie de intervenție urgentă pentru ca acest lucru să nu se întâmple. Vorbim foarte mult în ultima vreme de protejarea cetățenilor și a companiilor, dar uităm că avem în grijă instituții esențiale, precum unitățile de învățământ. România Educată, domnule ministru, va încremeni. Elevii vor îngheța în bănci, dacă nu veți interveni pentru a opri acest tsunami al prețurilor fără precedent pentru un MegaWatt. Directorii de școli sunt puși acum în situația ingrată de a alege între a achita facturile la energie și a investi într-un învățământ de calitate.

Advertisement

Domnule ministru, discursul dumneavoastră despre investițiile în energie verde ar trebui să depășească foaia de hârtie. Acționați de urgență! Sunt școli în țară, care datorită ambiției celor care le conduc au acum panouri fotovoltaice, panouri solare care le asigură energia pentru consumul propriu și chiar un surplus, ce poate fi injectat în rețea. Din păcate, însă sunt prea puține aceste exemple.

Vă propun domnule ministru să ajutați cât mai multe școli să devină independente energetic, să își producă singure energia de care au nevoie pentru a funcționa la parametri optimi, fără a avea presiunea facturilor. Un Program Național, asemănător Programului “Anghel Saligny”, prin care statul să finanțeze investițiile în sisteme de energie regenerabilă la școli, grădinițe și liceele din mediul rural, în special, ar ajuta sute de unități de învățământ din județul Călărași, pe care îl reprezint în Parlamentul României, dar și alte mii de școli din România. În paralel, este necesar un dialog deschis și onest cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene pentru extinderea Programului Electric Up și la unitățile de învățământ și alte instituții esențiale, precum spitalele, ar fi, de asemenea, de mare ajutor. În prezent, Programul vine doar în sprijinul companiilor mici și mijlocii din România și din păcate se derulează foarte greu.

Cu deosebită considerație,

Senator PSD de Călărași
Nicușor CIONOIU

 

Advertisement

Știri

Incendiu de proporții în Călărași: 30 de hectare de grâu cuprinse de flăcări în zona Modelu

Duminică, 6 iulie 2025, un incendiu de amploare a izbucnit în zona agricolă Modelu, din județul Călărași, unde aproximativ 30 de hectare de grâu au fost cuprinse de flăcări. Incendiul, aflat încă în desfășurare, a mobilizat un important dispozitiv de intervenție: cinci autospeciale de stingere ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență acționează pentru limitarea extinderii focului și protejarea zonelor învecinate.

Focul a izbucnit în jurul prânzului, pe un teren agricol aflat în plină campanie de recoltare, ceea ce a favorizat extinderea rapidă a flăcărilor.

Până la această oră, nu au fost raportate victime sau pagube materiale în afara culturii agricole afectate.

Vom reveni cu informații pe măsură ce operațiunea de stingere evoluează.

Advertisement

Continue Reading

Știri

Autogara Obor, controlată de mafia microbuzelor. Călătorii spre Călărași, prinși la mijloc într-un război al transportatorilor

Un adevărat scandal mocnește, zi de zi, în Autogara Obor din Capitală, acolo unde noua rută legală București – Călărași este sabotată de metode care ating zona penalului. Călătorii care vor să urce în microbuzele firmelor călărășene – intrate legal pe piață în urma liberalizării transportului de la 1 iulie – sunt întorși din drum, agresați verbal și îndrumați forțat spre alte mașini, aparținând unei firme deja cunoscute pentru practici neloiale.

„Vin, te scuipă, te înjură, iau oamenii de lângă mașină!”

Șoferii care refuză să cedeze presiunilor vorbesc, cu teamă și resemnare, despre monopolul forțat pe care unii vor să îl păstreze cu orice preț, chiar și cu încălcarea flagrantă a legii:

„Ei au făcut 50 de lei cursa până acum. Acum vin cu 10 lei, doar ca să ne scoată de pe traseu. Dacă rămân iar singuri, o urcă la 100! Se urcă la tine-n mașină și ia călătorii cu japca. ‘Hai cu mine gratis! Hai cu mine 10 lei!’”, povestește un șofer, aproape singur în microbuzul său.

Călătorii sunt zăpăciți, împinși de colo-colo, în timp ce alții, aflați în misiune de „descurajare”, nu ezită să aplice intimidări directe. Un bărbat tatuat, devenit „paznic neoficial” al autogării, le ordonă celor care vor să urce la firmele călărășene:
„Stai la mașină, mă! Ce cauți aici?”

Un sistem cu rădăcini vechi: dosare penale, abuzuri și condamnări

Problema nu este nouă. În spatele haosului din autogară stau ani de practici abuzive tolerate de instituții ale statului.
Potrivit presei, în 2017, Daniela Dobrilă, fost director în cadrul Autorității Rutiere Române – Direcția Licențe, a fost condamnată la 3 ani de închisoare pentru luare de mită, complicitate la spălare de bani și folosirea de informații nepublice.

Advertisement

Mai mult, în același an, a fost trimisă în judecată pentru abuz în serviciu, după ce ar fi suprapus licențe de transport pe ruta Călărași – București, exact traseul care astăzi generează conflictul.

Lucian Carapidis, administratorul SC TUDAN SRL, a reclamat situația la toate instituțiile posibile: Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, Consiliul Concurenței și Ministerul Administrației și Internelor.

Deocamdată, poliția tace, iar haosul din Autogara Obor continuă nestingherit.

„Este un monopol. Concurență neloială în toată regula! Dar nu se întâmplă nimic…”, adaugă un șofer.

Cât mai costă o călătorie? Cât mai valorează legea?

În tot acest scenariu, prețul unei călătorii București – Călărași a ajuns la 10 lei, doar pentru ca unele firme să rămână singure pe piață, așa cum au făcut ani la rând, când tarifele ajungeau și la 50 lei.

Advertisement
Continue Reading

Știri

Meci de vis pentru Spicul Vâlcelele: amical de gală împotriva Rapidului București!

Un moment istoric pentru fotbalul din județul Călărași! Echipa Spicul Vâlcelele a disputat, sâmbătă, un meci amical de prestigiu împotriva uneia dintre cele mai iubite și titrate formații din România – FC Rapid București.

Partida s-a desfășurat pe terenul de la Baza Constructorul Mobexpert din București, iar pentru echipa călărășeană a fost o adevărată onoare să se afle față în față cu o formație de Liga 1, cu o istorie bogată și o galerie legendară.

Pe lângă emoția întâlnirii, meciul a fost și o lecție de profesionalism și angajament, în care Spicul Vâlcelele a reușit să-și testeze potențialul în compania unui adversar de top. Atmosfera de pe teren a fost una de respect reciproc, iar intensitatea jocului a pus la încercare pregătirea fizică și tactică a echipei din Vâlcelele.

Întâlnirea a avut și o încărcătură emoțională aparte: în prezentul lot al Spicului se regăsesc jucători care au scris, la rândul lor, pagini din istoria Rapidului:

Advertisement
  • Marian Vlada, actualul antrenor principal și fost atacant important al giuleștenilor
  • Raul Costin, mijlocaș experimentat care a evoluat pentru Rapid și alte echipe din Liga 1
  • Bogdan Barbu, jucător care a purtat tricoul vișiniu în anii săi de glorie

„A fost un moment cu adevărat special pentru clubul nostru. Ne motivează să muncim și mai mult pentru a ne atinge obiectivele. Mulțumim Rapidului pentru invitație și pentru ospitalitate!”, au transmis reprezentanții Spicului Vâlcelele.

Meciul cu Rapid va rămâne un reper important în istoria clubului și un imbold în plus pentru noul sezon competițional.

Continue Reading