Este declarația explozivă pe care primarul PSD al localității Roseți, Nicolae Rîjnoveanu, a făcut-o în cadrul unui interviu incendiar pe care l-a în cursul zile de astăzi pentru CALARASIPRESS.RO. Materialul, în exclusivitate, publicat în această după-amiază!
Numele primarul Nicolae Rîjnoveanu este adus foarte des în discuții atunci când încerci să arăți o comună model, o localitate în care se vede implicarea și bună-voința edilului-șef. Atât în mediul online, cât și pe stradă, oamenii îl apreciază pe omul care conduce localitatea care se învecinează cu reședința de județ.
“Omul ăsta, a făcut pentru cetățenii din Roseți tot ce a fost nevoie. De ce nu vine în Călărași, poate trebuie să îl învețe și pe primarul Drăgulin cum se face treabă! Să îl tragă puțin de urechi, nu vedeți cu arată orașul nostru?” – spune o doamnă, vizibil revoltată de aspectul străzilor din Călărași
“Primarul nostru, nu sunt eu cu politica, dar vreau să zic că se mișcă prea greu. Abia acum a început să lucreze la amărâta aia de Grivița. Până acum, ce a făcut? Dumnealui nu observă cât de afectat este orașul nostru? Nu vede că pe toate drumurile s-au făcut săpături, s-a astupat, iar apoi a rămas denivelare? El circula cu avionul?” – afirmă un pensionar
Advertisement
REACȚIA DIN PNL CĂLĂRAȘI – UN RĂSPUNS ÎNCĂRCAT DE TEAMĂ?
Pentru că ne place să lucrăm corect, l-am contactat pe președintele PNL Călărași Daniel Drăgulin pentru a reacționa la afirmația primarului din Roseți. Reacția președintelui PNL se pare că este una încărcată de teamă:
“Vise, tată, vise! Din punct de vedere administrativ, îi urez succes!Normal că o să avem candidat în Roseți. Îi este teamă de ceva? Cu toate “realizările” pe care le are. Mie nu îmi este teamă să candidez. Eu nu intru în polemică nu nimeni, dar să își inventariere toate lucrările lui, dacă sunt făcute cu cap, ținând cont de faptul că ei nu au canalizare, dar s-au apucat să asfalteze. Dacă pune carul înaintea boilor, n-are de cât. Pe mine nu mă interesează, dar îi urez succes!” – a reacționat preș. PNL Daniel Drăgulin