Știri
GRUPARE INFRACȚIONALĂ CARE AR FI CAUZAT UN PREJUDICIU DE 6.000.000 DE EURO, DESTRUCTURATĂ

La această oră, polițiștii de combatere a criminalității organizate și procurorii D.I.I.C.O.T. efectuează 63 de percheziții în București și în 9 județe, pentru destructurarea unei grupări infracționale care ar fi cauzat un prejudiciu de peste 6.000.000 de euro unei societăți naționale de transport feroviar, prin delapidare.
În această dimineață, polițiștii structurilor de combatere a criminalității organizate și procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Timișoara efectuează 63 de percheziții domiciliare în București și în județele Timiș, Caraș-Severin, Hunedoara, Prahova, Mehedinți, Călărași, Arad, Teleorman, Dâmboviţa.
Perchezițiile sunt efectuate în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări față de 40 de persoane sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, delapidare cu consecințe deosebit de grave, fals intelectual și uz de fals.
În fapt, din cercetări a reieșit că, în cursul anului 2016, la nivelul unei societăți de transporturi feroviare, s-a constituit un grup infracțional organizat, implicând factori de decizie de la nivelul central și teritorial al societății de transport.
Membrii grupării sunt bănuiți că ar fi subevaluat bunurile din patrimoniul societății, cu prilejul operațiunilor de vânzare-cumpărare a 2.450 de vagoane destinate casării, facilitând astfel traficarea în folosul unei firme de colectare a deșeurilor feroase din Călărași a diferenței rezultate între valoarea reală și cea subevaluată a bunurilor casate.
Subevaluarea s-a efectuat prin ofertarea pe Bursa de Mărfuri București, în baza unei proceduri de licitație deschisă a 2.450 de vagoane pe roți, la preț de fier vechi, deși, în conformitate cu standardele în materie, deșeurile metalice provenite din casarea materialului rulant se încadrau în categoria “deșeu fier vechi greu” și “deșeu fier vechi special” (oțel), categorii de deșeuri cu o valoare de piață net superioară.
Prețul de achiziție a fost de 120 de euro per tona de fier vechi, în condițiile în care prețul mediu practicat pentru “deșeu fier vechi greu” era de 175,88 euro per tonă, iar pentru “deșeu fier vechi special” (oțel) era de 218,90 euro per tonă.
Astfel, cei în cauză ar fi realizat practic o subevaluare a bunurilor cu 82,42% în cazul “deșeurilor fier vechi special” (oțel) și cu 46,56% în cazul “deșeurilor fier vechi greu”.
Prejudiciul cauzat societății de transport prin activitatea infracțională este de 6.313.748 de euro.
Perchezițiile sunt efectuate cu sprijinul polițiștilor din cadrul I.P.J. Timiș, S.R.P.T. Timișoara, B.C.C.O. Alba, specialiștilor din cadrul D.G.A şi al jandarmilor.
Știri
O nouă tranșă de 250 de lei va fi încărcată pe cardurile sociale, de la 15 iunie

Cardurile pentru alimente și mese calde vor fi încărcate, de la 15 iunie, cu o nouă tranșă de 250 de lei, a anunțat ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș. Astfel, 600 de milioane de lei vor fi transferați pe cardurile sociale celor 2,4 milioane de beneficiari eligibili, a scris pe Facebook ministrul citat, conform Digi24.
În privința cardurilor educaționale pe care se încarcă cei 500 de lei pentru haine și rechizite, Marcel Boloș atenționează că au fost deja încărcate ultimele 50.000 de carduri restante. În acest sens, 400.000 de copii vulnerabili din România au primit ajutorul în acest an școlar. Ministrul mai spune că intenționează să crească acest ajutor la 750 de lei, începând cu anul viitor, potrivit Agerpres.
De asemenea, Boloș a menționat că voucherul de 2.000 de lei oferit în programul „Sprijin pentru nou-născuți” poate crește în următorii ani la 3.000 de lei, potrivit unor analize efectuate, și susține că va propune această măsură în Guvern.
Județele cu cei mai mulți beneficiari de carduri pentru alimente și mese calde sunt: București (122.000); Suceava (90.879); Iași (90.196); Dolj (89.801); Bacău (82.410).
Știri
Dorina Moga s-a stins din viață

Cu profundă tristețe și regrete, aducem vestea trecerii în neființă a iubitei noastre călărășencele Dorina Moga. În dimineața acestei zile, un val de tristețe a cuprins întreaga comunitate călărășeană în momentul în care am pierdut o prezență plină de viață și lumină.
Dorina Moga va fi mereu amintită ca o femeie extraordinară, plină de bunătate și căldură umană. Cu un zâmbet mereu pe buze, ea a reușit să împrăștie bucurie și să aducă lumină în viețile celor din jurul său. A fost un model de amabilitate și generozitate, iar gesturile sale nobile au rămas adânc înrădăcinate în inimile tuturor celor care au avut privilegiul de a o cunoaște.
Cu toate că a trebuit să înfrunte o luptă extrem de grea împotriva cancerului pancreatic, Dorina nu și-a pierdut niciodată curajul și optimismul.
A fost o adevărată luptătoare, o inspirație pentru noi toți. În ciuda provocărilor cu care s-a confruntat, ea a fost un exemplu de putere interioară și rezistență.
Dorina Moga lasă în urmă un gol imens în viața noastră. Soție devotată, soră iubitoare și prietenă de nădejde, ea a fost mereu acolo pentru cei dragi, oferindu-le sprijinul și afecțiunea sa necondiționată. Amintirile frumoase pe care le-am împărtășit cu ea vor rămâne veșnic în inimile noastre.
În aceste momente de durere și îndurerare, ne rugăm ca Dumnezeu să o primească în brațele Sale iubitoare și să-i ofere odihnă veșnică. Să-i ierte păcatele și să o răsplătească pentru bunătatea și generozitatea ei fără margini.
Odihnește-te în pace, Dorina Moga! Lumina ta va străluci mereu în sufletele noastre.
Știri
Bărbat prins sub o remorcă încărcată cu lemne în Ciocănești

Un nou accident rutier a avut loc sâmbătă dimineața, în jurul orei 11:00, în comuna Ciocănești, soldându-se cu rănirea ușoară a unui bărbat care se afla în remorca unui utilaj agricol. Evenimentul nefericit s-a produs în apropierea centrului comunei, când un tractor condus de un bărbat s-a răsturnat, provocând rănirea bărbatului care se afla în remorca încărcată cu lemne.
La fața locului, într-un timp scurt, au intervenit echipajele de prim-ajutor din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Călărași.
Echipajul de prim-ajutor a acționat prompt pentru a elibera bărbatul de sub grămada de lemne din utilajul agricol răsturnat.
În continuare, autoritățile vor efectua cercetări pentru a stabili cu exactitate circumstanțele care au condus la acest accident rutier.
-
Știri2 zile ago
VIDEO / Florin Salam refuza să mai cânte în Călărași din cauza gradului mare de “șmecherie”
-
Știri7 zile ago
Călărașiul va avea încă un centru comercial important
-
Știri20 de ore ago
Accident rutier în municipiul Călărași: Motociclist rănit într-o coliziune la intersecția Bulevardului Republicii cu Bulevardul Cuza Vodă
-
Știri6 ore ago
Dorina Moga s-a stins din viață
-
Știri4 zile ago
VIDEO. Tragedie: Un tânăr de 19 ani și-a găsit sfârșitul într-un accident devastator. Șoferul urcase băut la volan
-
Știrio săptămână ago
Detalii: Aventura hoților veniți la furat în Călărași, surprins de camere de supraveghere
-
Știri22 de ore ago
Imaginile zilei! La plimbare, cu mașina, pe aleile din Parcul Mare
-
Știrio săptămână ago
Muzică, emoție și competiție: Festivalul-Concurs Național „Flori de Mai” revine într-o nouă locație spectaculoasă