Connect with us

Știri

DSVSA Călărași informează privind metodele de protecție împotriva Gripei aviare apărute în România

CUM SA NE FERIM  DE GRIPA AVIARA

 

Directia Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor Calarasi, informeaza toti cetatenii, in special crescatorii de pasari ca pe data de 14.01.2020 a fost confirmată in Romania,  și notificată la Comisia Europeana,  gripa aviară înalt patogenă, subtipul H5N8, la o fermă de găini ouătoare din județul Maramures (18699 de capete), in localitatea Seini.

De asemenea, vă aducem la cunostință, că pe data de 13.01.2020, Ungaria a notificat confirmarea gripei aviară înalt patogenă (H5N8), la păsări domestice într-o fermă de curcani din (53 500 de capete)  localitatea Acs, în regiunea Komarom-Esztergom, iar in 15.01.2020 a notificat confirmarea gripei aviară înalt patogenă (H5N8), la păsări domestice într-o fermă de rațe (115548 de capete)  localitatea   Letavertes,  în regiunea HAjdu-Bihar. Zonele de protectie si supraveghere cuprind și parte din teritoriul national, pe raza judetului Bihor.

Advertisement

              Avand in vedere situatia epidemiologica actuala a Romaniei sub raportul Influentei aviare, precum si prezenta unor focare in tarile aflate la granita de vest, in Ungaria, Polonia, Slovacia, focare declarate din data de 9.01.2020,  posibilitatea raspandirii acestei boli si la alte specii din mediul salbatic, precum si la pasarile domestice reprezinta un mare grad de risc, fapt pentru care se instituie o stare de alerta permanenta privind  anuntarea in timp util catre DSVSA Calarasi a oricarui caz de morbiditate si / sau mortalitate la pasarile domestice sau pasarile salbatice pentru a interveni cu maxima responsabilitate in teritoriu, la numar de telefon 0242 / 313676

                                                               

INFORMAŢII DESPRE GRIPĂ AVIARĂ

 Este o boală produsă de un virus, care produce îmbolnăviri la curci, raţe, gâşte, potârnichi, fazani, găini, pasări acvatice şi migratoare.

Boala se răspândeşte foarte repede şi afectează un număr mare de pasări .

Advertisement

Pasările migratoare şi în special cele de apă sunt considerate rezervorul de virus pentru gripa aviară.

Porcul, calul şi alte specii, se pot infecta, nu se îmbolnăvesc , dar pot transmite boala păsărilor sau altor specii, şi in condiţii deosebite, omului.

Boala se transmite de la pasările migratoare, de la pasările bolnave, cadavrele, secreţiile si excreţiile pasărilor infectate, apa, furajele, echipamentele, adăposturile, mijloacele de transport, care au fost în contact cu virusul.

Cu cât contactul dintre păsările eliminatoare şi cele receptive este mai strâns, cu atât mai uşor se poate transmite infecţia direct, pe cale respiratorie sau digestivă.  

 

Advertisement

 

 

 

CUM SE MANIFESTĂ  

Pasările bolnave nu mai mănâncă, stau ghemuite cu aripile căzute, au creasta şi bărbiţele umflate, de culoare roşu închis, au pete roşii de culoare roşu închis pe picioare şi scurgeri de secreţii din cioc şi nări.

Advertisement

Capul şi gatul sunt umflate, colorate roşu închis, pasarea nu poate să respire, are diaree şi pot apărea tremurături ale capului, răsucirea gâtului şi paralizii.

 CRESCATORI DE ANIMALE DIN GOSPODARII TREBUIE SA RESPECTE :

  • anuntati medicului veterinar orice caz de imbolnavire sau moarte la pasari;
  • nu veniti in contact direct cu cadavrele pasarilor
  • tineti pasarile inchise in curte, pentru a evita contactul cu pasarile din alte gospodarii sau cu pasarile salbatice
  • nu lasati ratele si gastele pe balti sau lacuri
  • supravegheati copii !! nu ii lasati sa se joace cu pasarile sau cu cadavrele de pasari
  • acordati tot sprijinul personalului sanitar veterinar si autoritatilor responsabile

Misiunea medicilor veterinari este aceea de a avea grija de sanatatea dumneavoastra si a animalelor dumneavoastra .

 

 

 

Advertisement

 

           DIRECTOR EXECUTIV ,

           Dr. Viorel BUCUR

Advertisement

Știri

Discuții despre reorganizarea circulației în zona Liceului Agricol: consilierii semnalează probleme de proiectare

În ședința Consiliului Local Călărași din 26 iunie 2026, consilierul local AUR, Iulian Neagu, a adus în discuție dificultățile de circulație generate de proiectarea rutieră în zona liceului agricol. Acesta a descris o situație concretă: un șofer care încearcă să iasă din parcarea liceului și să vireze stânga către strada Garajului nu ar avea această opțiune directă, din cauza configurației benzii unice și a semnalizării din intersecție.

Reacția administrației locale

Primarul Marius Dulce a explicat că soluția este ca șoferii să folosească banda dedicată transportului public, deoarece „nu li se spune nimic” celor care fac acest lucru în prezent. Totuși, a admis că nu este o soluție ideală, ci una de compromis în contextul actual al proiectului.

În continuare, edilul a precizat că actuala proiectare a fost realizată în colaborare cu Poliția Rutieră și Comisia de Siguranță a Circulației, respectând toate standardele în vigoare. A admis că, în anumite puncte, traseele sunt mai complicate, dar acestea sunt rezultatul unor cerințe tehnice impuse în cadrul proiectului.

Poziția consilierului

Consilierul Neagu a exprimat nemulțumirea față de modul în care a fost gândită circulația, sugerând că soluțiile actuale creează dificultăți pentru șoferi și că proiectul putea fi adaptat mai bine la realitățile din teren: „Este o problemă clară,” a spus el, adăugând că reorganizarea traficului a generat confuzie.

Advertisement

Discuția a reflectat tensiunea dintre cerințele tehnice ale proiectelor finanțate european și așteptările utilizatorilor finali — în acest caz, conducătorii auto. Nu s-au formulat concluzii oficiale privind o eventuală modificare a traseului sau revizuirea intersecției, dar subiectul rămâne deschis în contextul mai larg al reorganizării traficului în municipiul Călărași.

Continue Reading

Știri

„Plătim apă ca la Paris, dar bem din țevi de pe vremea lui Ceaușescu!” – Proiectul EcoAqua a încins spiritele în Consiliul Local

320 de milioane de euro și o întrebare simplă: cine plătește nota?

Într-o ședință care a explodat în tensiune, consilierul USR Costin Mirescu a lansat acuzații grele privind proiectul gigant cu EcoAqua: „Ne obligă să plătim tarife din ce în ce mai mari pentru apă! E cea mai scumpă utilitate din Călărași!”

Proiectul despre care vorbim valorează peste 320 de milioane de euro și are ca scop modernizarea rețelelor de apă și canalizare din municipiu. Dar întrebarea care a aprins scânteia este simplă: Merită să scumpești apa pentru un oraș care abia își permite să plătească facturile de acum?

Primarul Dulce: „E o șansă unică. Nu mai vedem banii ăștia în 150 de ani!”

Edilul a încercat să calmeze spiritele, dar a turnat și el gaz pe foc cu cifre dure: „Bugetul de investiții al primăriei e cam 2 milioane pe an. Cu banii ăștia, ce faceți în 150 de ani? Niciodată nu mai vedem 320 de milioane!”

În opinia primarului, dacă municipiul Călărași nu profită de această finanțare masivă, orașul va rămâne cu țevi ruginite și cartiere fără apă și canalizare.

Advertisement

Mirescu nu se lasă: „Apa e mai scumpă decât curentul!”

Consilierul USR a fost necruțător: „La mine în casă, apa e mai scumpă decât electricitatea. Plătim cât pentru un abonament premium și bem apă care vine prin rețele din anii ’80!”

Mai mult, a citat chiar declarații ale conducerii EcoAqua, care ar fi recunoscut că există obligații contractuale de majorare a tarifelor, impuse prin finanțarea europeană.

Primarul: „Nu sunt avocatul lor, dar avem rețele de schimbat!”

Primarul a admis că nu cunoaște toate detaliile contractuale, dar a apărat investiția: „Avem 40-50 de kilometri de rețele vechi. Sunt cartiere întregi care n-au apă cum trebuie. Dacă nu facem acum, când o facem?”

În același timp, a spus clar că nu este de acord cu scumpirea apei, dar a recunoscut că unele lucruri sunt impuse „de sus”.

Scena s-a transformat într-un ping-pong verbal între nevoia de modernizare și efectele concrete asupra portofelului cetățeanului. Într-un oraș în care oamenii se plâng deja de facturi uriașe, vestea că ar putea plăti mai mult pentru apă a devenit picătura care umple paharul.

Advertisement

Continue Reading

Știri

A început BiblioVacanța la Biblioteca Județeană Călărași! Copiii descoperă magia verii prin joc și lectură

📚 Biblioteca Județeană „Alexandru Odobescu” Călărași a dat startul oficial programului estival destinat celor mici – BiblioVacanța, o inițiativă care îmbină lectura cu distracția, socializarea și creativitatea.

În această săptămână, porțile bibliotecii s-au deschis pentru elevii din ciclul primar și micii adolescenți care vor să își petreacă vacanța într-un mod plăcut și educativ. Prin jocuri interactive, activități de lectură și ateliere de socializare, copiii au ocazia să își facă noi prieteni, să descopere povești fascinante și să-și dezvolte imaginația.

📖 „Ne cunoaștem și ne împrietenim prin joc și lectură” – acesta este mesajul central al săptămânii inaugurale, care promite zâmbete, curiozitate și învățare prin metode nonformale.

Programul BiblioVacanța se va desfășura pe toată perioada verii, oferind săptămânal activități dedicate diferitelor grupe de vârstă. Biblioteca își propune astfel să fie nu doar un spațiu al cărților, ci și un punct de întâlnire pentru tineri, unde învățarea devine o aventură.

Advertisement

📌 Participarea este gratuită, iar înscrierile se pot face direct la sediul bibliotecii.

Continue Reading