Connect with us

Administrație

VIDEO. Municipiul Călărași are 25 de proiecte de modernizare

Published

on

Edilul municipiului Călăraşi, Marius Dulce, a prezentat într-o conferinţă de presă, stadiul celor 25 de proiecte menite să modernizeze infrastructructura din oraş și nu numai. Din nefericire, toate cele 25 de proiecte demarate de autoritatea locală au fost afectate de inflația prețurilor la materialele de construcții, motiv pentru care autoritățile din Călărași vor fi nevoite să suplimenteze sumele de bani prevăzute pentru realizarea acestor importante investiții. Iată stadiul fiecărui proiect:
“Astăzi (23 iunie 2022) voi prezenta o parte din proiectele europene și ceea ce mai facem din banii primăriei. Am observat în ultima perioadă că Partidul Național Liberal are așa o zbatere despre ce se întâmplă și ce facem, dar în schimb în Consiliu nu votează ceea ce trebuie să voteze pentru cetățeni. Dacă noi am votat aceste proiecte europene, dânșii nu binevoiesc să voteze, pentru că li se pare că nu știm ce să facem și cum să facem. Ei consideră că nu mai trebuie să facem nici lucrări suplimentare, nici lucrări conexe, pentru aceste proiecte europene.” –  a declarat Marius Dulce în conferința din 23 iunie.

Cum arată Centrul Vechi din Călărași în mijlocul șantierului

Îmbunătățirea siguranței navigabilității pe fluviul Dunărea în regiunea transfrontalieră Călărași – Silistra. Acolo se lucrează, avem o cofinanțare foarte mare, de peste 5 milioane de euro, iar dacă pun în aplicare și sperăm că le vor ajunge acești bani de proiect. Dacă ajungem la Ordonanța 64, atunci ne mai trebuie vreo 13 milioane de lei. Deci banii pe care i-am luat și pe care i-am împrumutat, uitați că de fapt aproape 40 de milioane de lei merg către acest proiect Promenada, care este complementar cu portul de ambarcațiuni ușoare. Atunci aceste lucrări sunt conexe și trebuie făcute, pentru că deja, dacă mergeți acolo, o să vedeți că prinde contur.
Al doilea proiect este reabilitarea termică a grădiniței cu program prelungit „Țara Copilăriei”. Aici așteptăm avizul ISU, mai avem lucrări complementare, pe lângă cofinanțarea de 2%, mai avem cel puțin 20.000 de lei dacă ISU schimbă cerințele după noua metodologie.
Reabilitarea termică a liceului teoretic „Mihai Eminescu” – suntem în grafic, acolo funcționăm foarte bine, se construiește și o să fie terminat spunem noi mai devreme de 1 decembrie 2023.
Reabilitarea termică a școlii gimnaziale „Tudor Vladimirescu”, Școala 11, acolo deja este dat ordinul de începere, dar faptul că prețurile au luat-o razna, constructorul își face fel de fel de proiecte, caută să negocieze prețurile cele mai bune ca să poată să stea în prețurile de achiziție și să putem să ducem lucrarea la bun sfârșit, fără costuri suplimentare.
Modernizare Centru Comunitar existent și amenajare zonă adiacentă Oborul Nou – aici așteptăm să vedem ce modificări s-au mai făcut. Contractul de finanțare a fost semnat și o să lucrăm la proiectul de proiectare tehnică, o să începem lucrările și sperăm să-l terminăm. Aici, ca la fiecare proiect european, intervin diferențele de prețuri și în fiecare zi negociem cu constructorul și căutăm soluții ca să menținem prețul, sau cel puțin dacă venim cu costuri suplimentare, să venim cu prețuri cât mai mici.
Înființare centru pentru activități educative, culturale, în cartierul Livadă – acolo deja a fost dat ordinul de începere, se lucrează și o să înceapă să toarne fundația chiar zilele următoare. Avem o problemă cu comunitatea. Constructorul spune că este amenințat că dacă pune fierul, noaptea o să-l ia. Acolo se pare că vom avea nevoie de o intervenție mai deosebită, să spunem așa, pentru a pune la punct lucrurile, pentru că nu putem lăsa pe fiecare să facă ce vrea pe domeniul public.
Reducerea emisiilor de carbon în municipiul Călărași prin modernizarea infrastructurii căilor cu derulare a transportului public local. Este vorba de strada București, s-a dat ordinul, acum așteptăm proiectul. Am vorbit cu cel care a câștigat, cu antreprenorul, și așteptăm până la sfârșitul lunii să vină cu primul draft de proiect, ca să putem discuta îmbunătățirile pe care le aducem acolo și să vedem cum vom face cu tronsonul care nu a fost prin în proiectul de modernizare a străzii București, respectiv trotuarul de pe Titulescu, pe partea cu Profi, până la Cuza Vodă. Vom avea toate detaliile la momentul respectiv, suntem în grafic și cu siguranță vom termina până în 2023. Dacă nu a fost prins în proiect este clar că o să fie cheltuieli de peste 500.000 de lei cu acest trotuar pe care trebuie să-l reabilităm. Avem un contract de deviz. Sperăm să mai apară și altele, dar cu siguranța o să avem cheltuieli suplimentare pe toată suprafața și întinderea acestui proiect, mai ales dacă vrem să asfaltăm pe banii noștri și bucata de la Dedeman, până la intrarea în Modelu.

Strada București va fi reabilitată

Reducerea emisiilor de carbon în municipiul Călărași prin crearea unui spațiu urban pietonal multifuncțional în zona centrală a municipiului. Este vorba despre pietonal – aici lucrăm, deja acolo suntem undeva la 30% ca execuție, ne mișcăm destul de bine și o să iasă un proiect frumos. Acum deja trebuie să începem să ne gândim ce urmează, pentru că avem și lucrări complementare în zonă, dar în același timp trebuie să pregătim și mentenanțele respective. Avem fântâni foarte multe, și atunci trebuie să avem grijă de ele, pentru că dacă doar le facem și nu le îngrijește cineva, atunci avem o problemă.
Îmbunătățirea transportului public de călători în municipiul Călărași, creșterea performanței acesteia prin crearea unui sistem inteligent de management al traficului, monitorizare video bazat pe instrumente inovative și eficiente. Ne gândim la acest proiect, pentru că trebuie să gândim cheltuielile următoare în ceea ce privește mentenanța. Este un sistem complex, atunci trebuie să pregătim pentru anul viitor ce costuri avem cu această mentenanță pentru a fi funcțională. Vedeți la ora actuală, tot ne lovim de această problemă, deoarece avem doar 140 de camere la nivel de primărie și sunt funcționale ba 40, ba 30, ba 50. Se pare că n-am găsit pe cineva ca să le pună la punct și de aceea trebuie să gândim foarte bine sistemul de mentenanță în această privință.
Creșterea atractivității, siguranței, eficienței transportului public în municipiul Călărași prin modernizarea acestui mod de transport. Aici vorbim de acel contract în care autobuzele deja sunt date în lucru, le așteptăm să vină la începutul lunii septembrie și acum lucrăm pentru a face platformele de montare a cabinelor de stație de așteptare, complementar o să fie și stațiile de biciclete. Am avut întâlnire cu operatorul și trebuie să punem la punct sistemul pentru a fi funcțional și a îndeplini toți parametrii contractuali din proiect.

Autobuze hibrid în Călărași

Regenerarea fizică a zonei defavorizate Cărămidari zona 7, dezvoltarea bazei materiale destinate activităților creative, culturale și recreative. Din cauza creșterilor prețurilor de fiecare dată când l-am scos nu a venit nimeni, iar acum iarăși suntem în zona de proiectare, pentru a avea valorile corecte la vremea aceasta, după care urmează să fie integrat în SICAP ca să putem să vedem cine va veni. Cred că a fost scos de cel puțin trei ori și nu a venit nimeni.
Sporirea gradului de mobilitate a populației prin introducerea unui sistem integrat de mobilitate urbană, alternativă, cu stații inteligente, automatizate, de biciclete în municipiul Călărași. Acesta a fost contractat. Urmează să facem stațiile de biciclete, amplasamentele le-am stabilit, iar după aceea el va deveni funcțional, pentru că în contract trebuie să vină foarte repede cu bicicletele. Trebuie să ne gândim că acest serviciu trebuie externalizat, pentru că cineva trebuie să repare bicicletele, să le recupereze, cineva trebuie să știe unde sunt localizate în orice moment aceste biciclete.

Municipiul Călărași va avea o rețea de piste de biciclete și 19 stații de biciclete

Reducerea emisiilor de carbon în zona urbană prin construirea unui terminal intermodal de transport în zona vest Siderca. Deja a fost semnat, e în stadiul de proiectare. O să iasă foarte frumos, pentru că este complementar cu proiectul de autobuze.
Fundamentarea deciziilor de planificare strategică și măsuri simplificate pentru cetățeni la nivelul administrației publice Călărași. Este contract semnat, termen de implementare până în 2022. Aici avem monitorizare de parcări prin sisteme video și trebuie făcut un regulament prin HCL ca să definim cum realizăm acest lucru. Avem un fenomen acum la parcări, am observat că după ce am scos la licitație și acolo unde avem o parcare foarte generoasă vin foarte puțini să procure parcare de reședință. În condițiile astea, dacă mergem în acest trend, vom fi obligați de a face în aceste zone toate parcările mari, pentru că așa e modern, să facem parcări cu plată, iar cei care stau în zonele respective să devină parcare de reședință dacă vin să achiziționeze aceste locuri.
Reabilitarea termică a căminului pentru persoane vârstnice Antim Ivireanul. Aici suntem la nivel de proiectare, pentru că iarăși sunt foarte multe discuții. În momentul în care au crescut prețurile la materiale, deja banii care au fost prinși în proiect nu au mai fost suficienți, deci așteptăm un nou proiect, pentru că valorile au ieșit destul de mari. De la 2.000.200, acum ajungem la aproximativ 4.000.000, asta înseamnă o creștere destul de mare și care trebuie suportată de bugetul local.
Promovarea utilizării mijloacelor alternative de mobilitate și a intermodalității în municipiul Călărași prin amenajarea unei rețele de piste de biciclete. Se dă ordinul de începere, mai trebuia să luăm un aviz de la Enel, s-a luat și de săptămâna viitoare avem ordinul de începere. O să fie în grafic. Am găsit soluțiile, pentru că și aici au fost probleme cu banii, cu prețurile la materiale. S-au găsit soluțiile tehnice de a sta în prețuri și a merge în continuare.
Reabilitarea infrastructurii educaționale pentru învățământ antepreșcolar și preșcolar, grădinița cu program prelungit Step by Step. Aici avem cheltuieli neeligibile de peste 500.000 de lei. Așteptăm de la ISU acum, pentru că s-a schimbat metodologia și s-ar putea să fie ceva în plus pentru siguranța copiilor. Din momentul în care luăm avizarea de la ISU atunci am rezolvat și această problemă, dar cu costuri suplimentare.
Regenerarea spațiului urban în mijlocul din municipiul Călărași prin amenajarea spațiilor verzi din zona Vest și a spațiului verde din zona de locuit Navrom. Aici vorbim de cele două parcuri Navrom și parcul care se va crea pe regenerare de la Mircea Vodă până la Titulescu. Deja s-a dat ordinul de începere pentru parcul Navrom. Urmează de săptămâna viitoare să dăm ordinul de începere și pentru cel din zona Mircea Vodă. Vreau să vă spun că cheltuielile suplimentare pentru acest parc, pentru că nu puteam să lăsăm stâlpii aceia mari de înaltă tensiune, deja ne costă peste 1,6 milioane de lei, ca să introducem cablurile în subteran. Cineva spunea ca Enelul să ne ajute cu 50%. Nu, legislația s-a schimbat. Enel ne ajută cu 50% numai în zonele în care interferăm cu carosabil. Atunci toată această cheltuială va fi suportată de către primăria Călărași.
Sistemul de monitorizare de care vorbeam este complementar comutarea sediului poliției locale, care este susținută iarăși din bani publici. Numai în felul acesta putem lua sistemul de monitorizare ca să facem un centru de monitorizare modern în zona respectivă.
Modernizare și extindere corp B Liceul Mihai Eminescu. Aici suntem la nivel de depunere a avizelor la ISU. După ce le luăm emitem autorizația de construcții și atunci putem să dăm drumul la lucruri. Cu siguranță se va termina tot până în 2023.
Dezvoltarea infrastructurii educaționale antepreșcolare și preșcolare din municipiul Călărași. Este vorba despre creșa săptămânală. Iarăși aici avem o problemă și căutăm soluții la ea. Chiar dacă am dat ordinul de începere, chiar dacă trebuie să începem cu demolarea, deja s-a schimbat metodologia, iar cheltuielile suplimentare pentru această creșă s-ar putea să ajungă la un milion de euro, suportați din banii primăriei.
Avem proiectul de modernizare, reabilitare și echipare Colegiul Agricol Sandu Aldea. Aici se lucrează, suntem în grafic, se va termina lucrarea.
Documentații tehnice pentru proiectul cu titlul „Mobilitate urbană prin promovarea utilizării mijloacelor alternative de transport”. Mă întrebați de traseele pentru autobuze, da, în ăsta este integrat. Am ales traseele, deja știm ce avem de făcut și pe unde să ne ducem. Încercăm în acest fel să obținem și o modernizare a infrastructurii pe aceste trasee, ca să nu mai fie suportată din banii noștri. La punctul B al acestui proiect avem o sumă de 9 milioane de euro, din care 6 milioane de euro vom investi în grădina zoologică pentru a o aduce la nivel european, și cu 2,5 milioane de euro o să modernizăm zonele pe care le-am localizat deja dintre blocuri – de la sisteme video, până la trotuare, parcări, locuri de joacă și multe altele.
Consolidarea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID în unitățile de învățământ preuniversitar de stat de pe raza municipiului Călărași. Deja acesta se derulează, o parte dintre aceste produse au fost distribuite la școli. A mai rămas un capitol pe care l-am rescos la licitație, să sperăm că n-o să mai fie pandemie și să le putem folosi în liniște atunci când va trebui.
“Mai avem un proiect care deja a câștigat și este la Ministerul Dezvoltării. Este vorba de acele tablete, care sunt așteptate cu foarte multă nerăbdare de copii. În momentul în care se va semna definitiv, atunci vom avea tablete și pentru copii.” –  a punctat primarul Marius Dulce în conferința de presă.

Administrație

Comisia Europeană și ADR Sud Muntenia, în inspecție la Călărași. Ce au spus despre proiectele implementate

Published

on

Sursă imagini: Marius Dulce/Facebook

Administrația locală călărășeană a primit în prima parte a lunii iulie o vizită de la Comisia Europeană și ADR Sud Muntenia. Nicola Aimi – Expert senior, Direcția Generală Politică Regională și Urbană din cadrul Comisiei Europene (CE), a verificat, alături de reprezentanții ADR Sud Muntenia, proiectele cu finanțare europeană realizate în municipiului Călărași. Scopul vizitei a fost de a monitoriza modul de implementare a proiectelor, iar primarul Marius Dulce spune că experții au fost foarte mulțumiți.  

„Au fost foarte mulțumiți. Au văzut pietonalul, au văzut zona Parcului de pe Lac. Au fost foarte mulțumiți și le-am expus ce vrem să facem mai departe pe verde-albastru, să legăm toate aceste zone de promenadă. O să fie cât de curând gata și promenada, după care va trebui să ne legăm de Parcul Mare și să-l îmbunătățim și pe acesta pe verde-albastru, să facem ceva frumos acolo. Și parcul de la prefectură trebuie integrat în această zonă”, a declarat primarul Marius Dulce într-o emisiune radio. 

Pentru că feedback-ul a fost unul pozitiv, Călărașiul a devenit un exemplu de bune practici privind promovarea zonelor verzi, dar și fâșia brațului Borcea, neexploatată administrativ până acum, mai precizează edilul. 

Advertisement
Continue Reading

Administrație

Primarul Marius Dulce pune accent pe parteneriatele economice pentru crearea locurilor de muncă. Ce declarații a făcut edilul după întâlnirea de sâmbătă cu reprezentanții Sofidel

Published

on

By

Marți, 23 iulie, primarul municipiului Călărași, Marius Dulce, a participat la emisiunea Radio Voces Campi, unde a discutat despre întâlnirea sa cu reprezentanții Sofidel România în cadrul Zilei Porților Deschise, organizată sâmbătă, 20 iulie, la Combinatul de Celuloză și Hârtie Călărași.

Evenimentul a fost o oportunitate de socializare și consolidare a relațiilor dintre administrația locală și agenții economici importanți, reflectând angajamentul edilului de a sprijini dezvoltarea economică a orașului.

În discursul său din cadrul emisiunii, primarul Dulce a vorbit despre deschiderea administrației locale către colaborarea cu mediul de afaceri, recunoscând rolul esențial al acestuia în generarea de locuri de muncă și servicii pentru cetățeni. Marius Dulce a adus în prim-plan relația constructivă pe care administrația o are cu companiile locale, inclusiv cu Sofidel România.

„Noi suntem deschiși către cei care au un business, pentru că suntem conștienți că de acolo vin salariile, serviciile și atunci trebuie să găsim o modalitate de comunicare umană și de socializare în care să ne cunoaștem mai bine și să interacționăm mai bine în aceste zone. Noi avem o relație destul de bună, pentru că dânșii, cu ce probleme au avut la Primăria Călărași, am încercat să găsim soluții și să le rezolvăm cu celeritate și nu numai pe ale lor, ci pe ale altor companii. Ușa este deschisă”, a spus edilul.

Advertisement

Sursa: Facebook Marius Dulce

Evenimentul desfășurat la Sofidel România a fost un prilej de a stabili noi linii de comunicare între autorități și mediul de afaceri. Acest tip de evenimente joacă un rol crucial în întărirea cooperării și în crearea unei comunități economice solide.

În cadrul emisiunii, primarul Dulce a reamintit promisiunea sa electorală de a păstra și crea noi locuri de muncă în Călărași. „Dacă vorbim de locuri de muncă, este bine să le păstrăm pe cele pe care le avem, dacă nu, putem să facem și mai multe”.

Inițiativele primarului Marius Dulce de a atrage și sprijini agenții economici importanți demonstrează o viziune clară pentru dezvoltarea economică a Călărașiului. Prin evenimente precum Ziua Porților Deschise la Sofidel și printr-o comunicare eficientă cu mediul de afaceri, administrația locală își consolidează relațiile cu investitorii și creează un climat favorabil pentru creșterea economică și generarea de locuri de muncă. Această strategie nu doar că promovează stabilitatea și dezvoltarea economică, dar contribuie și la îmbunătățirea calității vieții pentru toți locuitorii orașului.

Continue Reading

Administrație

Proiectul „Promenada”, la un pas de finalizare! Când estimează primarul că va fi gata faleza de pe brațul Borcea

Published

on

By

Într-o apariție recentă la emisiunea Radio Voces Campi, primarul municipiului Călărași, Marius Dulce, a oferit informații valoroase despre stadiul lucrărilor pe faleza de pe brațul Borcea, supranumită  proiectul „Promenada”. Conform estimărilor edilului, lucrările ar trebui să fie finalizate la începutul lunii august, aducând, astfel, la viață o nouă zonă de recreere pentru locuitori și vizitatori.

Primarul a subliniat că lucrările sunt aproape finalizate, menționând că asfaltarea a fost deja realizată. Cu toate acestea, nivelul ridicat al apei din brațul Borcea a provocat unele întârzieri neașteptate, afectând turnarea betonului în zona destinată urcării autobuzului amfibie. Acest obstacol temporar a încetinit puțin procesul, dar Dulce a asigurat că lucrările continuă și că finalizarea este iminentă.

„În ce stadiu se află proiectul «Promenada»? Sunt șanse ca, la începutul lunii august, constructorul să finalizeze?”, a fost una dintre întrebările primite de edil, din partea ascultătorilor emisiunii.

„Da, suntem pe final, deja s-a asfaltat, acum ne-a dat un pic peste cap faptul că a fost Borcea mult prea crescută și nu le-a mai dat voie (n.r. lucrătorilor) să toarne betoane în zona de urcare a autobuzului amfibie și atunci s-a blocat un pic acolo. Dar se lucrează. Chiar vă invităm să circulați un pic pe acolo, pentru că a devenit o zonă frumoasă”, a răspuns Marius Dulce.

Advertisement

Sursă: Facebook Marius Dulce

Inițiativa de a dezvolta faleza Borcea face parte dintr-un efort mai larg de revitalizare urbană, menită să îmbunătățească calitatea vieții în Călărași. „Promenada” nu doar că adaugă o nouă dimensiune estetică orașului, dar oferă și o serie de beneficii comunității:

1. Recreere și Relaxare: Noua faleză va deveni un loc ideal pentru plimbări, jogging și alte activități recreative, atrăgând astfel atât localnici, cât și turiști.
2. Îmbunătățirea Infrastructurii: Proiectul implică modernizarea infrastructurii, ceea ce poate duce la un flux mai mare de vizitatori și la stimularea economiei locale.
3. Conectivitate și Mobilitate: Integrarea unui autobuz amfibie sugerează o abordare inovativă pentru transportul public, facilitând accesul între diferite părți ale orașului și accentuând caracterul unic al zonei.

În ciuda acestor provocări, primarul Dulce a invitat locuitorii să viziteze deja zona, subliniind frumusețea și potențialul acesteia. Acest apel sugerează o transparență și o deschidere către comunitate, indicând faptul că autoritățile locale doresc să implice cetățenii și să le ofere posibilitatea de a observa transformările în timp real.

Sursa: Facebook Marius Dulce

Continue Reading

Cele mai vizualizate