Clădirea în care au fost închiși evreii de către armata antonesciană este imensă și are forma unei cruci – mai precis, a crucii Sfântului Gheorghe, cu aripile, de mici dimensiuni, pe zona mediană. Acoperișul este prăbușit într-o bună măsură. Cimentul pe care au dormit evreii înfometați și dezbrăcați este acoperit acum cu lemn măcinat, zidărie și multă mizerie. Din acoperiș sunt gata să cadă noi bucăți de lemn și metal. Pe scurt, locul este neprimitor și periculos.
La sosirea în gara Călărași, în „trenul morții” se găseau și 69 de evrei mai mult morți decât vii. „Muribunzii”, după cum erau numiți în documentele vremii, au fost plasați de autoritățile locale într-o altă clădire – în școala din Măgureni, atunci un sat, astăzi cartier al Călărașiului. 40 dintre aceștia au murit la scurt timp, într-un ritm de 5-6 pe zi. Alți evrei aflați în stare precară, în jur de 35, au fost internați în spitalul din localitate. Și aici au fost câteva decese.
Școala Magureni. Prin amabilitatea dlui Nicolae Tiripan
Victimele
„La operația debarcării au asistat domnul prefect Mihail Ștefănescu, domnul colonel Romano Victor din partea Garnizoanei Călărași, domnul maior Nicolescu Gheorghe, comandantul P.S. Regimentul 23 Infanterie, maior Ionescu Marin, comandantul Legiunii de Jandarmi Ialomița, domnul medic primar al județului Ialomița (Aurel Mihăilescu – n.ns. N.Ț.) și domnul șef al Poliției, Movilescu”. Evreii în viață și cei muribunzi au fost predați ofițerului de zi pe corp al Regimentului 23 Infanterie.
De menționat ar fi faptul că față de aceste cifre, pe care le considerăm oficiale, toate celelalte surse de care avem cunoștință, dau alte cifre decât cele consemnate în procesul-verbal mai sus menționat. Astfel, într-o declarație, dată în fața acuzatorului public D. Săracu, Ianu Naftule menționa că au fost debarcați „un număr de 25 morti și 38 grav bolnavi, iar vii au fost 1058”. Adam Simantov, martor ocular, din Călărași, nota că la deschiderea vagoanelor erau de față toți șefii instituțiilor locale ale regimului antonescian, în frunte cu prefectul, colonelul Nica, iar grupa de ostași a descărcat în total 1021 de „iudeo-comuniști” ieșeni, dintre care 21 cadavre și 69 muribunzi, iar Silviu Dragomir scria într-un articol în „”Cotidianul” că: „La destinație (gara Călărași) au ajuns 776 evrei din cei 1900”.
Diferența de la 1729, câți au plecat din Tg. Frumos, au murit, fiind debarcați pe traseu: 654 cadavre la Tg. Frumos; 327 cadavre în gara Mircești; 300 cadavre la Săbăoani; 47 cadavre la Roman; 10 cadavre la Mărășești și 40 cadavre la Inotești. Și referitor la comportamentul autorităților locale părerile sunt diferite, cele date la cald, la scurta vreme de la evenimente, fiind mult mai acide decât ale celor care și-au spus punctul de vedere peste ani de la producerea evenimentelor. Astfel, Ilie Ghenovici declara că Nicolae Pascu, președinte al Tribunalului Ialomița „a salvat de la moarte, în iulie 1941, sute de evrei din trenul morții, ajunși la Călărași, prin intervenția personală și făcând uz de autoritatea sa de președinte al Tribunalului”. (Dosar MAI nr. 39258).” – precizează Nicolae Țiripan, istoric al Călărașiului, într-un material publicat pe istoriaregasita.blogspot.com
Autoritățile din Călărași au întocmit mai multe situații ale victimelor, supraviețuitori și morți. Astfel, dintr-o împărțire pe vârste a deportaților aflăm că 688 aveau între 21 și 50 de ani. 163 erau minori, iar 110 aveau peste 50 de ani. În august 1941, când a fost făcută această statistică, din 1006 evrei, 45 erau grav bolnavi, de diferite vârste. Conform împărțirii pe profesii, cei mai mulți erau funcționari comerciali (242), comercianți (177), croitori (119), muncitori (106). 33 erau elevi, 12 studenți, 11 industriași, 4 rabini, 2 profesori, 1 fotograf. În lagăr mai erau: medici, farmaciști, dentiști, ingineri, brutari, tâmplari, cizmari, zidari, birjari, lăcătuși, mecanici, tinichigii, ceaprazari, frizeri etc.
Știm cu precizie cauza morții doar pentru 25 de victime. Sunt cei descărcați deja morți din vagoane la sosirea trenului la Călărași și care au fost examinați de un medic legist. La motivul decesului morții, cel mai frecvent apar: septicemia, ca urmare a unor leziuni prin violență care s-au infectat în condițiile mizerabile din vagoanele sigilate de jandarmii antonescieni; blocaje ale rinichilor și plămânilor – în condițiile în care deportații au fost deprivați de apă și aer; stop cardiac și hemoragie cerebrală – după un drum care a durat șapte zile. Până pe 28 iulie 1941, muriseră 80 de deportați, iar până la 23 august, totalul a urcat la 98 de morți, conform cifrelor oficiale. O parte dintre decese au fost raportate târziu, spre toamnă, când evreii fuseseră trimiși înpoi la Iași. În arhive s-a mai păstrat o listă de 153 de morți. Unii supraviețuitori au vorbit de 200 de morți la Călărași. În cazul câtorva zeci de evrei care au murit din cauza regimului de detenție de la Călărași, dizenteria a fost principalul motiv.
