Connect with us

Evenimente

Ultimul clopoțel al elevilor claselor a VIII-a, Școala Gimnazială Nr.1 Ciocănești

Published

on

https://www.facebook.com/calarasipress/videos/1367628899994632/

Marţi, 6 iunie 2017, Școala Gimnazială Nr.1 Ciocănești a organizat un eveniment de sfârșit de an școlar pentru elevii ce au terminat ciclul gimnazial  2013 – 2017,  aceștia urmând să se înscrie  la liceele.

Elevii claselor a VIII-a A și a VIII-a Bn au fost prezenţi la “Ultimul clopoțel”, festivitatea dedicată celor ce au terminat ciclul gimnazial  al școlii din Ciocănești. Evenimentul s-a desfășurat în Centrul Cultural al comunei Ciocănești. Absolvenții au urcat pe scenă pe acordurile melodiei “Gaudeamus” – melodie foarte cunoscută, datorită faptului că este des folosită la ceremoniile de absolvire! Emoțiile absolvenţilor au fost vizibile încă de la începutul festivității.

De menționat un lucru imprtant: Este prima dată când “Ultimul clopoțel” a fost organizat într-un cadru festiv cu logistică specifică unui spectacol.

Advertisement

Cătălina Grozavu a deschis magnificul eveniment prin câteva interpretări muzicale. Al doilea moment artistic al festivităţii a fost oferit de Laura Neagu – interpretare muzică uşoară. Aceasta a făcut senzaţie în faţa publicului care a început să aplaude!

“De-a lungul anilor au fost momente plăcute şi mai puţin plăcute. Dar toate au rămas sub formă de frumoase amintiri pe care, în acestă seara o să le împărțim cu dumneavoastră” – le transmite prezentatoarea mămicilor ce se aflau în rândurile din fața scenei.

Dan Melente – directorul Școlii Gimnaziale Nr.1 Ciocănești – a prezentat părinţilor ce se aflau în sală, momente reprezentative din cei 4 ani de şcoală gimnazială.

Unul dintre momentele importante alea acestei festivităţi a fost îmanarea cheii celor ce au trecut în acest an clasa a VIII-a.

“Au terminat opt clase gimnaziale la Ciocănești. Urmează o nouă etapă pentru ei, anii liceali. Urmează un examen, pe care bineînțeles, îl vor da și admiterea. Vreau să se ridice toți absolvenții noștrii! Ei sunt VIII A și VIII B. Elevi extraordinari, elevi buni, frumoși și deştepţi! Să-i aplaudăm!” – Dan Melente – director Școala Gimnazială Nr.1 Ciocănești

Advertisement

“Ca director al școlii, pot să mă bucur că am avut asemenea elevi, mă bucur pentru progresul lor, pentru reușita lor! Le urez un sincer: “SUCCES!” – pentru ceea ce va urma! “– a mai adăugat Dan Melente.

Domnul primar al comunei Ciocănești, Pavel Petre a fost invitat pe scenă de către directorul școlii gimnaziale Dan Melenete, să adreseze câteva cuvinte elevilor.

“Vreau să vă mulțumesc pentru invitație! De acum încolo, să fiţi siguri că doar voi o să luați hotărârile ce vă vor influența viitorul. Aveți foarte mare grijă la persoanele din jurul vostru, nu toți vă vor binele! Să vă ajutați între voi de fiecare dată când este nevoie, să vă respectați! La oraș, sigur n-ai cum să saluți pe toată lumea. Aici cel puțin să respectăm cetățenii, pentru că cei ce s-au implicat în formarea voastră îi veți întâlnii pe stradă, aici! Pe de altă parte, e bine că vă alegeți undeva, profilul după puterea și cunoștințele voastre. Am văzut, am întâlnit și acum, mult elevi ce au făcut liceul și, de fapt, au ales să plece în străinătate, la muncă, în Spania. Privind dintr-o altă perspectivă, să știți că nu facultatea este cea mai importantă. Poți să faci și diverse școli (cursuri): ospătar, chelneri, recepționer de hotel. Indiferent unde te vei duce, ai nevoie de limba engleză poate chiar și mânuirea calculatorului.”

Pe scenă, alături de absolvenți a urcat și doamna educator Olga Negroiu, care a transmis elevilor: “Sunt la fel de emoționată ca voi. Îmi pare bine că și noi, educatoarele – cele care formam primii pași ai voștri, a celor ce sunteți în sală, suntem băgate în seamă – îmi scuzați expresia dar așa este! Nu știu dacă cineva și-a adus aminte de primii pași pe care, copiii îi fac în această instituție de învăţământ. Ca educatoare, în atâția ani, îi cunosc pe mulți dintre copiii ce se află în sală și cei de aici, de pe scenă. Dragilor, vă doresc mult, mult succes, să fiți oameni de nădejde, să nu uitați niciodată de unde ați plecat! Nu uitați că primii pași v-au fost formați de la grădiniță, de către doamnele educatoare, apoi domnii învățători și domnii profesori. Aceasta este cea mai mare bogăție a voastră, pentru noua viață pe care o s-o aveți! Vă doresc succes, părinților voștri multă putere, să vă ajute în continuare!”

Diriginții celor două clase au fost Silvia Melente și Lupșăneanu Cornelia. Acestea au avut de adresat câteva cuvinte pline de căldură tuturor celor prezenți la absolvirea elevilor.

Silvia Melente: “Stimați colegi, părinți, bunici, mătuși, vecini, frați mai mari, mai mici, dragi absolvenți: Se încheie astăzi o nouă etapă din viața voastră de școlari. Pentru noi, profesorii, nu a însemnat doar ceva vechime în plus, ci o acumulare de experiențe, emoții cât și împliniri trăite alături de voi. În timp ce v-am condus pașii de-a lungul drumului pe care, cu înțelepciune îl numim educație. Poate unii dintre voi s-au mai împiedicat, am fost acolo la timp să îi ridicăm, poate că alții au pășit mai încet. Am încercat să-i facem să sporească ritmul, și-am reușit! Dar cei mai mulți dintre voi, copiii, ați mers hotărât și ferm până la capăt. Suntem astăzi cu toții mândrii. M-am străduit să mă fac înțeleasă. Dar sunt convinsă că am reușit să învăț eu, mai multe de la voi, decât voi de mine. Părinților, trebuie să vă mulțumim și să vă spunem că ați făcut o treabă foarte bună, copiii dumneavoastră sunt minunați! Mulțumesc pentru implicarea părinților, în toate activitățile școlii. Astăzi, deși închidem poarta școlii și vom deschide poarta liceului, v-ați câștigat dreptul de a intra în școala noastră, pe ușa din față, lucru interzis până acum. Permiteți-mi să închei printr-un citat foarte frumos:

Advertisement

“Fii atent la gândurile tale, pentru că ele vor deveni cuvinte.

Fii atent la cuvintele tale, pentru că ele vor deveni fapte.

Fii atent la faptele tale, pentru că ele vor deveni obiceiuri.

Fii atent la obiceiurile tale, pentru că ele vor deveni caracterul tău.

Fii atent la caracterul tău, pentru că el va deveni DESTINUL TĂU.”

Advertisement

Vă doresc multă baftă la evaluare, să intrați la liceele pe care vi le doriți, multă sănătate, vouă și familiilor voastre! Doamne ajută! – Silvia Melente – diriginta clasei a VIII-a A.

Lupșăneanu Cornelia: “Stimaţi invitați, stimați părinți, dragi colegi, dragi elevi: Trebuie să recunosc, încă de la început că a fost destul de dificil demersul meu de patru ani, acela de a fi dirigintele clasei a VIII-a B. Am greșit când v-am comparat cu generaţia anterioară. Fiecare generație e altfel, cu părți bune și cu cele mai puțin bune. Am ales să fiu diriginte și nu regret acest lucru. M-am adaptat din mers la provocările apărute în colectivul clasei. Am avut parte de un duș rece, când am realizat cum am ajuns dirigintele clasei pline cu copiii cu idei care mai de care mai năstrușnice. Voi ați revoluționat conceput de elev în viziunea mea. Nu ați copiat la teze, ați consultat caietele, nu ați vorbit în timpul orelor, ați schimbat impresii cu colegii. Nu ați fost cu mintea în altă parte, ați studiat anatomia muștelor. Voi nu ați chiulit, ați fost solicitați în altă parte. Unii ați rămas corigenți, alţii ați fost lăsați corigenți. Nu ați distrus școala, ați re decorat-o. Nu ați aruncat cu creta, biscuiți sau alte obiecte, ați studiat legea gravitației… exemplele ar putea continua. În ceea ce privește efortul depus de unii dintre voi, am mai ajuns la concluzia, că voi ați pus în aplicare cel mai bine zicerea: Munca nu a omorât niciodată pe nimeni, dar de ce să riscăm…”

La finalul celor patru ani în care v-am dădăcit, sau bătut la cap, m-am gândit să vă prepar o astfel de prăjitură: 2 tone de muncă, o cisternă de răbdare, am lăsat totul să fiarbă timp de patru ani, am presărat regulat umor și am stat la distanță. Vă doresc mult succes și mult, mult noroc la examenul care vă așteaptă! – Lupșăneanu Cornelia – dirigintele clasei a VIII-a B

După spiciurile remarcabile ale celor doi diriginți, de altfel pline de emoție – sală a amuțit pentru câteva secunde! Izbucnind ulterior cu aplauze pe măsura cuvintelor rostite de cele două doamne!

Fiecare diriginte a primit la sfârșitul spiciului câte un mic cadou simbolic din partea elevilor claselor a VIII-a.

“Este un prim pas în drumul vieții voastre! Dacă, până acum ați fost conduși de părinți, de acum încolo veți păși singuri în viață. Părinții nu mai sunt la tot pasul alături de voi, dar voi aveți, la baza voastră noțiunile de bine sau de rău. De aceea, eu nu vă doresc decât să știți să alegeți drumul bun în viață. Să puteți depăși orice obstacol al vieții, indiferent cum va fi acesta și, să vă doresc drum bun în viață, succes deplin în drumul vieții și mai ales, note bune la examenul ce vă așteaptă. Mult succes!” – fostul director al școlii din Ciocănești, Stan Nicolina

Advertisement
Elevii celor două clase absolvente, au oferit în mod simbolic diplome profesorilor ce i-au călăuzit de-a lungul celor patru ani de gimnaziu.

Cele două clase absolvente au pregătit o surpriză pentru părinții și rudele sau prietenii celor ce au terminat școala gimnaziala, un moment artistic, DANSUL ABSOLVENȚILOR!

Ultimul moment artistic al elevilor ce s-a desfășurat în cadrul acestei festivităţi de absolvirea a elevilor de clasa a VIII-a, fiind un dans pe o melodie dragă mie… ce se numește “Ani de liceu” – piesă ce a fost lansată prin anul 2012, cred…

Momentul de final s-a marcat printr-un mod specific acestor evenimente, aruncarea tocii! Un moment senzațional marcat de clasele celor doi diriginți!

https://www.facebook.com/calarasipress/videos/1367092376714951/

Balul Absolvenților s-a încheiat printr-o petrecere organizată de Școala Gimnazială Nr.1 Ciocănești, acesta desfășurându-se  în Căminul Cultural al comunei. O petrecere pe placul absolvenților și al profesorilor, de altfel, plină de surprize oferite de organizatorii evenimentului. Momente artistice FAIRY TAIL, entertaineri care au întreținut atmosfera de dans și care au desfășurat jocuri de societate printre care și celebrul “Miss & Mister”.

Advertisement

Petrecerea a fost bine organizată, cu un program precis și diversificat, pentru toate gusturile cum s-ar zice! Felicitari celor ce s-au implicat în dezvoltarea tinerilor ce constituie viitorul nostru, felicitări organizatorilor pentru o bună precizie cu care s-a desfășurat festivitatea de premiere a absolvenților dar și  balul acestora!

Cătălin Cojocaru

        Click pe ALBUMUL FOTO DE MAI JOS PENTRU A ACCESA ÎNTREAGA GALERIE FOTO A FESTIVITĂȚII!

Advertisement
Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Evenimente

Exclusiv | Fostul șef al Arestului Poliției Capitalei vine la Călărași pentru a-și lansa autobiografia „Dincolo de Porțile Rușinii”. Dezvăluirile autorului Marian Tudor

Published

on

Sursă imagini: Facebook

Marian Tudor, fostul șef al Arestului Poliției din Capitală, își lansează la Călărași autobiografia despre „anii petrecuți de la fereastra biroului său, unde vedea mulțimea de reporteri care așteptau cu orele să prindă cadre cu cei încătușați, filmați în direct în dreptul Porților Rușinii„. Potrivit lui Cătălin Striblea, „Dincolo de Porțile Rușinii” descrie ce se întâmplă acolo unde accesul este restricționat publicului larg, despre oamenii care ajung închiși în Arestul Capitalei și despre cum funcționează instituțiile statului român: „greu, temător, viciat – și cum se bazează ele pe o mână de oameni care își fac treaba”. 

Marian Tudor a crescut în Oltenița, județul Călărași, și a terminat Facultatea de Drept din cadrul Academiei de Poliție, în București. A absolvit în 2000 și a fost repartizat în cartierul Pantelimon – Secția 9, pentru că „voia să vadă ce e dincolo de «blocurile gri» ale trupei BUG Mafia”. 

Ce a urmat a fost o carieră de 14 ani în Poliție, 12 dintre aceștia în Poliția Capitalei, unde a avut diverse funcții, și doi în Inspectoratul General al Poliției Române. În 2014, a considerat că trebuie să demisioneze. 

Zece ani mai târziu, Marian Tudor se întoarce în Călărași pentru a-și lansa prima carte, intitulată „Dincolo de Porțile Rușinii” –  o lectură despre viața deținuților și a polițiștilor, cu problemele, frustrările și emoțiile intense cu care se confruntă ambele tabere. Printre cei care au trecut dincolo de Porțile Rușinii se numără omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu sau prezentatorul Dan Diaconescu. 

Advertisement

Jurnalistul Cătălin Striblea spune despre „Dincolo de Porțile Rușinii” că este „o incursiune unică într-o lume pe care nu mulți o văd”, dar și „o carte pe care nu o mai pui jos și care-ți arată limpede o atmosferă tulbure. Pentru cei care urmăresc actualitatea românească, este o lectură obligatorie”.  

Marian Tudor (stânga), alături de Cristian Striblea (dreapta) la lansarea cărții

Mult așteptatul eveniment se va ține la Biblioteca Județeană Călărași și va avea loc în luna august. Lansări au mai avut loc și la Librăria Humanitas din Cișmigiu, București sau la Bookfest, Romexpo. Cartea se află deja în marile librării atât fizic, cât și online pe Cărturești, Libris, Bookzone sau pe site-ul editurii Curtea Veche.  

Continue Reading

Evenimente

Panică într-un bloc din Călărași, după ce o oală uitată pe foc a declanșat un incendiu! Pompierii au salvat un bărbat aflat în pericol

Published

on

By

Un incendiu izbucnit în această după-amiază pe strada Dunărea, în blocul M12 din Călărași, a pus pe jar locatarii și a mobilizat de urgență pompierii și echipajele SMURD. Incidentul a fost raportat în jurul orei 16:30, când locuitorii de pe scara blocului au observat fum ieșind de la un apartament situat la etajul 2 și au sunat imediat la 112.

Pompierii au ajuns la fața locului în doar câteva minute, intervenind cu două autospeciale de stingere și o unitate SMURD. Echipajele au întins furtunele până la ușa apartamentului, pregătindu-se pentru orice eventualitate. Însă, accesul în locuință s-a dovedit a fi mai complicat, deoarece vecinii nu au reușit să deschidă ușa din cauza fumului dens, conform surselor Călărași PRESS.

Cu ajutorul scării exterioare, pompierii au reușit să intre în apartament pe geam și să deschidă ușa din interior. Odată pătrunși în locuință, aceștia au localizat sursa fumului în bucătărie, unde o oală uitată pe foc ardea mocnit, degajând un fum gros.

În apartament, pompierii au găsit un bărbat de peste 40 de ani, în stare de inconștiență, dar fără urme vizibile de arsuri, conform sursei menționate. Acesta a fost preluat de echipajul SMURD și transportat de urgență la spital pentru îngrijiri medicale.

Advertisement

Vecina de la etajul 1 a declarat că a simțit miros de fum încă de la ora 13:30, însă nu și-a dat seama de unde provenea, exact, mirosul. După intervenție, pompierii au aerisit apartamentul pentru a elimina fumul toxic și au verificat să nu existe alte focare de incendiu. Din fericire, intervenția rapidă a prevenit extinderea incendiului și a limitat pagubele la bucătăria apartamentului.

Continue Reading

Evenimente

Ansamblul Folcloric Roseți Juniori a strălucit la Festivalul Național „Cupa de Argint”, organizat la București! Cu ce premii s-au întors acasă micii dansatori

Published

on

By

Biblioteca Roseți a împărtășit cu mândrie rezultatele remarcabile obținute de Ansamblul Folcloric Roseți Juniori la Festivalul Concurs Național „Cupa de Argint”, care a avut loc la Grand Arena Mall, din București, pe 29 iunie. Într-o postare pe Facebook, Biblioteca Roseți a felicitat copiii talentați care au participat, subliniind importanța promovării artei și culturii în rândul generațiilor tinere.

În imaginea principală a postării, trofeul Festivalului „Cupa de Argint” este expus alături de diploma care atestă câștigarea premiului I de către Ansamblul Folcloric Roseți Juniori. Aceasta este o dovadă clară a dedicării și talentului acestor copii, care au muncit din greu pentru a atinge acest nivel de excelență.

De asemenea, într-o altă fotografie se poate observa că micuții dansatori au mai venit cu un premiu acasă, semn că au fost cel mai apreciat ansamblu din concurs. Pe lângă premiu și diploma pentru locul I, aceștia au primit „Trofeul secțiunii”.

Restul pozelor atașate postării îi surprind pe copii îmbrăcați în costume tradiționale, ceea ce reflectă bogăția și diversitatea culturii românești. Aceste imagini nu sunt doar o mărturie a talentului lor artistic, ci și un omagiu adus tradițiilor și valorilor culturale pe care le păstrează și le promovează cu mândrie.

Advertisement

Primarul din Roseți, Nicolae Rîjnoveanu, a fost un susținător constant al Ansamblului Folcloric Roseți Juniori, contribuind semnificativ la succesul acestora. Prin sprijinul său necondiționat, primarul a asigurat resursele necesare pentru pregătirea și participarea tinerilor la competiții de anvergură națională. Continuitatea acestui sprijin garantează dezvoltarea și afirmarea noilor talente locale. Nicolae Rîjnoveanu rămâne un pilon de susținere pentru tinerii artiști, încurajându-i să își urmeze pasiunile și să ducă mai departe tradițiile culturale ale comunei Roseți.

De asemenea, comentariile la postarea bibliotecii sunt pline de felicitări și mesaje de încurajare din partea comunității. Oamenii au apreciat efortul și talentul copiilor și i-au lăudat pentru performanțele lor și pentru modul în care au reprezentat comuna Roseți la nivel național. Este evident că succesul lor a adus mândrie și bucurie în comunitate.

Continue Reading

Cele mai vizualizate