Connect with us

Știri

Romania se pregătește pentru dezastre?! Se fac verificari la nivel național

Nu vă speriaţi dacă auziţi sirenele săptămâna viitoare. Este doar un test, dar cel mai amplu din ultimii ani de avertizare a populaţiei în caz de dezastru. Peste 7.700 de sirene vor suna alternativ în toată ţara de marţi până vineri.

 

COMUNICAT DE PRESĂ

                                         Nr. 42 din 11 aprilie 2017

Advertisement

IGSU va desfășura săptămâna viitoare un amplu exercițiu, la nivel național, pentru testarea și verificarea unor echipamente din componența sistemului de înștiințare, avertizare și alarmare în situații de protecție civilă – PROCIV 2017.

În perioada 18-21 aprilie a.c., în localități din țară va fi declanșat mecanismul de înștiințare a autorităților privind iminența producerii unor evenimente deosebite și vor fi acționate echipamentele dedicate de avertizare/alarmare a populației din zone posibil a fi afectate de dezastre, prin intermediul semnalelor acustice.

Simulările vor începe marți, 18 aprilie a.c., iar timp de patru zile vor fi verificate atât fluxurile de transmitere a mesajelor de înștiințare către autorități, cât și modul de funcționare a mijloacelor de alarmare a populației (sirene) existente la nivelul comunităților.

În perioada vizată, locuitorii Capitalei și cei din județele țării vor auzi semnalul de alarmare, compus din 5 sunete a câte 16 secunde fiecare, în intervalul orar 10.00-15.00. De asemenea, în funcție de caracteristicile tehnice, vor fi testate și echipamentele care permit transmiterea mesajelor de avertizare vocală către populație.

Recomandăm cetățenilor să rămână calmi și să urmărească informările inspectoratelor pentru situații de urgență. Mesajele tip voce vor fi particularizate cu sintagma “EXERCIȚIU”.

Advertisement

INFO BACKGROUND

Înştiinţarea, avertizarea, prealarmarea şi alarmarea se realizează în scopul dispunerii măsurilor de protecție a populaţiei și bunurilor materiale, precum şi pentru limitarea efectelor dezastrelor. Cele mai des întâlnite situații în care este alarmată populația, prin intermediul sirenelor electrice și electronice, au loc pe timpul inundațiilor, când este semnalată iminența producerii unor viituri care să pună în pericol viața persoanelor.

De asemenea, sistemul de înștiințare – alarmare este utilizat în cazul producerii unor accidente tehnologice în care sunt implicate substanțe periculoase, ruperii unor baraje hidrotehnice sau căderii obiectelor din atmosferă. Această metodă destinată protecției populației civile poate fi utilizată și pe timpul conflictelor armate.

Prin intermediul acestor mijloace de alarmare pot fi transmise semnale acustice cu diferite semnificații sau pot fi transmise mesaje vocale care vizează anumite măsuri pentru comunitate.

***

Advertisement

La nivel național, există peste 7.700 astfel de mijloace, care pot fi utilizate în cazul unor dezastre sau alte situații de protecție civilă, modul de acționare a acestora fiind realizat local sau centralizat, din dispecerate.

Responsabilitatea menținerii în stare de operativitate a sistemului de înștiințare-alarmare revine autorităților publice locale, iar reprezentanții inspectoratelor pentru situații de urgență derulează, periodic, acțiuni de verificare în teren. Pe parcursul anului trecut,  personalul specializat a verificat 5.248 mijloace de alarmare a populației.

În anul 2016, inspectoratele pentru situații de urgență (ISU) au organizat 1.533 exerciții de alarmare la nivelul localităților, acțiuni derulate în colaborare cu comitetele județene și locale pentru situații de urgență, instituțiile publice cu atribuții în managementul situațiilor de urgență și operatorii economici sursă de risc.

Reziliența comunității pentru a depăși urmările unor dezastre este consolidată prin pregătirea permanentă a autorităților responsabile cu managementul tipului de risc, în colaborare cu populația civilă, pentru atingerea dezideratului comun de îmbunătățire a capacității de reacție a unui stat în fața provocărilor.

SERVICIUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

 

Advertisement

Știri

Oltenița: Scăpăm de țânțari, ne bucurăm de vară!

Primăria Municipiului Oltenița a anunțat că se derulează două nopți de tratamente împotriva țânțarilor în toată localitatea — vineri și sâmbătă, 4 și 5 iulie, între orele 22:00 și 05:00, pentru ca locuitorii să se poată bucura de serile de vară fără disconfortul provocat de insecte.

🦟 Scăpăm de țânțari, ne bucurăm de vară!

Primarul orașului transmite că activitățile se desfășoară cu folosirea substanțelor omologate și avizate, garantând siguranță pentru oameni și animale. Acțiunea vizează reducerea semnificativă a populațiilor de țânțari și alte insecte care pot afecta confortul nocturn al cetățenilor.

Ce trebuie să știți

Advertisement
  • Acțiunea va acoperi întreg teritoriul orașului Oltenița, inclusiv zone rezidențiale și spații publice.
  • Este posibilă reprogramarea intervenției în funcție de evoluția condițiilor meteorologice — dacă vremea nu permite, primăria va comunica o dată alternativă.
  • Apicultori, atenție: vă rugăm să protejați stupii în perioada tratamentelor, pentru a preveni orice risc asupra albinelor.

De ce contează

Serile liniștite de vară sunt prețuite de toți. Cu acțiuni proactive și planificate, autoritățile locale urmăresc să creeze un mediu mai plăcut pentru socializare, relaxare în aer liber și plimbări nocturne în liniște.

Recomandări practice pentru cetățeni înainte de tratament:

  • Dacă locuiți în apropierea zonei tratate, feriți ferestrele și ușile între orele menționate.
  • Acoperi recipientele cu miere și apă, protecte stupii — pentru apicultori.
  • Respectați eventualele instrucțiuni suplimentare comunicate de Primărie în cazul reprogramării.

Astfel de acțiuni de deratizare sunt tot mai necesare în sezonul cald pentru a limita transmiterea bolilor de către insecte, dar și pentru a ridica calitatea vieții comunității. Oltenița spune “adio” țânțarilor și salută serile liniștite de vară!

Continue Reading

Știri

PSD Călărași, omagiu de Ziua Drapelului Național: „România este o datorie, o moștenire și un ideal”

Astăzi, 26 iunie, cu ocazia Zilei Drapelului Național, Organizația PSD Călărași a transmis un mesaj de respect și recunoștință față de unul dintre cele mai puternice simboluri ale identității naționale: tricolorul românesc.

„Drapelul spune povestea unei națiuni care nu a încetat niciodată să lupte, să spere și să construiască. Este un simbol care ne unește ca popor, indiferent de vremuri și greutăți”, se arată în mesajul organizației județene.

Președintele PSD Călărași, Vasile Iliuță, a subliniat că adevăratul patriotism se exprimă prin fapte, nu doar prin vorbe:
„Cred cu tărie că patriotismul înseamnă faptele care aduc onoare țării. Tricolorul ne amintește că România este o datorie, o moștenire și un ideal. Să fim demni de steagul sub care trăim!”

Cu acest prilej, social-democrații din Călărași le-au transmis tuturor românilor gânduri de solidaritate, unitate și speranță.

Advertisement

La mulți ani, Drapelului României!
La mulți ani, România!

Continue Reading

Știri

Primăria Călărași are 101 oameni la Spații Verzi, dar plătește o altă firmă să facă treaba

Municipiul Călărași se confruntă cu o situație administrativă paradoxală: în timp ce Serviciul Public Pavaje Spații Verzi (SPPSV), aflat în subordinea primăriei, funcționează cu 101 angajați plătiți din bani publici, autoritatea locală continuă să externalizeze, an de an, serviciile de cosit mecanic al ierbii către o firmă privată — Lazy Garden SRL.

Potrivit datelor oficiale, firma a avut în 2024 un număr mediu de doar 3 angajați. În anii anteriori, cifra a fost ușor mai mare, dar nu a depășit 5 angajați. Cu toate acestea, Lazy Garden a reușit să câștige contracte în valoare totală de 2.189.412,75 lei (fără TVA) între 2021 și 2025, pentru servicii precum:

  • cosit mecanic al ierbii
  • încărcare și transport vegetație
  • întreținerea spațiilor verzi pe suprafețe mari, de peste 200.000 mp/an

Doar în perioada 2021–2025, Lazy Garden a încheiat contracte în valoare de aproape 2 milioane de lei (fara TVA), prin licitații directe sau achiziții publice, pentru a presta activități pe care, teoretic, SPPSV ar trebui să le poată realiza intern.

An Valoare totală contracte (RON)
2021 266.190,00
2022 533.430,75
2023 501.674,75
2024 520.354,75
2025 367.762,50

În unele cazuri, contractele au presupus întreținerea unor suprafețe de peste 200.000 mp și manipularea a peste 100 de tone de vegetație – toate în termene relativ scurte.

Am întrebat: cum este posibil ca o firmă cu 3 angajați să acopere munca de zeci de oameni?

Pentru clarificări, l-am contactat pe administratorul firmei Lazy Garden SRL, Lucian Croitoru. I-am adresat întrebarea direct: care este secretul capacității firmei sale de a realiza lucrări care ar necesita, în mod realist, cel puțin 40–50 de oameni pe teren?

Advertisement

Lucian Croitoru ne-a răspuns:

„Activitatea este acoperită prin încadrarea de persoane în regim zilier, în baza legii. Sunt folosiți strict în anumite zile, pentru o perioadă determinată.”

Pentru confirmare, am discutat și cu șeful ITM Călărași, Nicolae Dumitru, care a precizat:

„Este legal ca o firmă să angajeze zilieri în condițiile prevăzute de lege, cu respectarea duratei zilnice maxime și a numărului de zile lucrate per an. Obligația raportării prin aplicația electronică Revizor este respectată în acest caz.”

Este de asemenea legitim să ne întrebăm ce activitate reală desfășoară SPPSV, dacă pentru lucrările de bază – întreținerea spațiilor verzi – se apelează constant la contracte externe. Mai ales în condițiile în care structura serviciului include zeci de angajați pentru drumuri, pepinieră, atelier mecanic și chiar mixturi asfaltice.

Aceste practici ridică semne de întrebare nu doar privind eficiența administrativă, ci și utilizarea fondurilor publice. Primăria plătește:

  • Salariile lunare a 101 persoane
  • Contracte externe repetate, de sute de mii de lei anual

Advertisement
Continue Reading