Connect with us

Administrație

Jegălia: Primarul Aurel Vasile, inițiative de primăvară și proiecte în defășurare

Published

on

Echipa noastră a ajuns și în comuna Jegălia, acolo unde ne-am întâlnit cu primarul localității, Aurel Vasile. Pe domnul primar l-am prins la birou, discutând cu câteva cadre didactice din localitate, abordând problemele și necesitățile din instituțiile de învăţământ din comună.

Pentru prima întâlnire cu echipa noastră, edilul s-a arătat deschis tuturor discuțiilor abordate de noi. În prima parte a discuției am abordat nivelul realizărilor din comună, proiecte, promisiuni pentru locuitori..

Vasile Aurel: Sunt un primar care încearcă să-și facă treaba. Încerc să duc promisiunile la bun sfârșit.  Ne-ați prins într-un moment când puneam la punct luna lui martie, primele două luni ale anului, ianuarie și februarie, am votat bugetul pentru anul 2018, s-a votat mai exact la sfârșitul lui februarie. Iar în momentul de față, în lună martie. ca orice gospodar în casa lui, la fel și noi în primărie începem cu pregătirile de primăvară, curățenie și, de foarte multe ori, datorită aceste astenii de primăvară, ne vin și idei, ce să facem mai bun și cu ce să începem pentru comună.
Au venit aceste zile mai friguroase, cu zăpadă, ceea ce n-am avut până acum. Asta nu ne-ar împiedica să ne concretizăm planurile de viitor pentru anul 2018.

Reporter:Ne puteți da câteva repede, exemple ale proiectelor pe care le aveți în desfășurare?

Aurel Vasile: Cel mai bine ar fi, că tot am discutat proiectele P.N.D.L. , sunt deja ştiute. M-aş bucura dacă am discuta despre activitățile din lună martie și aprilie. Prioritățile unei localități, în această perioadă ar fi, stabilirea efectivelor de animale pe care le au crescătorii de animale, conform Legea nr. 34/1998 privind acordarea unor subvenții asociațiilor și fundațiilor române cu personalitate juridică… Suntem obligați să trecem la numărătoarea efectivelor pentru a putea stabili UMV per hectar. Acolo unde sunt mai multe animale să oferim mai mult, iar acolo unde sunt mai puține animale față de anul precedent să luăm din suprafețe.

Am reușit, împreună cu un colectiv format, atât din oameni ai primăriei, dar și oameni din cele două asociații ale crescătorilor de animale, am reuşit să efectuăm numărătoarea efectivelor, stabilirea suprafețelor de teren, ca oamenii să poată scoate animalele la pășunat. Din cauza condițiilor vitrege, aici nu mă refer la această zăpadă care va dura câteva zile, ci mă refer la faptul că Dunărea a crescut. Cotele ale apelor sunt de peste 522, cu o tendință continuă de creștere. Jegălia are 420 de ha., într-o zonă în care, pe vremuri a fost orezărie, fiind o zonă inundabilă. Vă dați seama, 420 de ha unde crescătorii noştri de animale, unde efectiv, pentru ei înseamnă viața și creșterea animalelor. Aceasta este cea mai mare problemă.

Trebuie să vedem cât va ține acest nivel al Dunării. O altă problemă pe care o avem în lună martie, astuparea gropilor de gunoi menajer, pentru că deja Jegălia are o societate care se ocupă de colectarea deșeurilor menajere din localitatea noastră și bineînțeles am stabilit și locurile unde cetățenii vor duce gunoiul de grajd. Începând din anul 2018 – 2019 – Jegălia a câștigat un proiect pentru a construi o stație de compost, adică gunoiul de grajd îl vom transforma în compost. Le vom asigura oamenilor din agricultură sol de calitate pentru a îngrășa solul într-un mod ecologic. Un alt segment important pe care îl avem în lună martie, înainte de luna aprilie, curățenia înainte de Paști. Vom începe să tăiem arborii de pe DN3B, au fost identificați în jur de vreo 50 de nuci, din 300 pe care urmează să îi tăiem. Vom planta în jur de 500 de arbori din specia pin negru.
Pe DN 3B avem la ora actuală, avem în Iezerul și Jegălia, numai la intrare pe partea stângă, vom pune și pe partea dreaptă, la fel și în Gâldăun, vom duce la bun sfârșit un proiect pe care l-am implementat în cadrul Consiliului Local Jegălia împreună cu mine, ca primar, acesta fiind stabilit de câțiva ani pentru finalizare.
Avem pentru Școala Generală, un proiect care sper ca până la jumătatea lunii lui aprilie să terminăm procedura de licitație a firmelor ce se vor ocupa de reabilitare “Înzestrarea și înfrumusețarea Școlii Generale și a grădinițelor”.. Vom dota, prin cele două proiecte dotarea cu absolut tot ceea ce este necesar.

Recent, Primăria Jegălia a deschis o licitație publică pentru asfaltarea a 7 km de drum, în procedura de licitație s-au înscris 3 firme, două dintre acestea au cerut clarificări și completări, comisia abilitată și bineînțeles proiectantul vor da verdictul dacă firma care s-a înscris îndeplinește condițiile de participare. La 1 aprilie ar exista posibilitatea de a începe asfaltarea în comună Jegălia.

Reporter: Ce alte necesități sunt în comună Jegălia?

Aurel Vasile: La ora actuală, problema cea mai mare pe care o aveam în comună Jegălia este la segmentul de apă. Suntem sub contract cu RAJA Constanța. Exista un contract de le RAJA Constata în valoare de 12,5 milioane de euro, însemnând canalizare 24 de km, o stație mare de apă, care va aduce apa în Iezeru și Jegălia și stația de epurare, aplasata undeva la ieșire din Gâldău. Problema este la calitatea apei, au venit săptămâna trecută și au început să curețe conductele, iar când timpul va fi mai frumos să se aducă toată aparatura. Problema nu a fost identificată din punctul de plecare al apei, ci pe parcurs, pe conducte.

Reporter: Aveți ceva de transmis locuitorilor?

Aurel Vasile: Le transmit locuitor comunei Jegălia gânduri bune, suflet curat, dorinţa de mai bine și să intrăm în sărbătorile pascale cu inima curată. Să dea Dumnezeu să avem timp frumos, să nu avem probleme cu apa, iar Dunărea să nu ne afecteze localitatea, să primim sărbătorile de primăvară cu gânduri curate iar Maica Domnului să ne dea sănătatea și fericire.

Text și video – Cătălin Cojocaru

https://www.facebook.com/calarasipress/videos/1641232895967563/

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Administrație

Primarul Ionel Tatu se ține de cuvânt și obține finanțare pentru 35 km apă si canalizare

Published

on

Primarul Ionel Tatu din comuna Vâlcelele, județul Călărași, a marcat o zi semnificativă astăzi, pe 25 septembrie, o zi care va rămâne în istoria comunei. Cu mândrie și determinare, primarul a reușit să pună semnătura pe contractul pentru un proiect de importanță majoră: introducerea a 35 de kilometri de sistem de apă-canal în comunitatea sa.

Această inițiativă reprezintă un pas important pentru comuna Vâlcelele și locuitorii săi. Problemele legate de accesul la apă curată și serviciile de canalizare au fost o sursă constantă de preocupare pentru comunitatea locală. Prin semnarea acestui contract, primarul Ionel Tatu și echipa sa demonstrează angajamentul lor ferm pentru îmbunătățirea calității vieții locuitorilor.

Proiectul va implica lucrări extinse de construcție și infrastructură, inclusiv instalarea unei rețele de apă și canalizare care va acoperi cei 35 de kilometri stabiliți. Aceasta va permite accesul la apă potabilă de înaltă calitate pentru mai mulți locuitori și va contribui la menținerea unui mediu mai curat și mai sănătos în comună.

Primarul Ionel Tatu a subliniat importanța colaborării între administrație și comunitate în realizarea acestui proiect și a mulțumit tuturor celor implicați, inclusiv instituțiilor guvernamentale și partenerilor locali, pentru susținerea lor neîncetată.

Continue Reading

Administrație

A fost semnat contractul pentru transportul în comun pentru ruta ROSEȚI → JEGĂLIA → BORCEA

Published

on

Astăzi, în data de 25 septembrie a.c., președintele Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță, a pus semnătura pe contractul pentru ultimul set de trasee din zona estică a județului.

Localitățile Roseți, Jegălia și Borcea au intrat în prim-plan odată cu semnarea lotului cu numărul 5 al proiectului care se ocupă de dezvoltarea transportului în comun din Călărași.

„Am finalizat procesul semnând ultimul lot de trasee ce acoperă ruta Călărași – Roseți – Jegălia – Borcea. Acest plan de transport județean a fost aprobat cu succes de către Consiliul Județean. Dorim să oferim servicii de transport de înaltă calitate locuitorilor din Călărași. Calitatea este esențială pentru noi”, a afirmat președintele Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță, într-un interviu acordat Canal SUD.

De notat că, spre deosebire de celelalte loturi de transport, care au fost adjudecate de companii din afara județului, lotul numărul 5 a fost câștigat de un rezident, subliniind astfel angajamentul pentru îmbunătățirea serviciilor oferite.

Costel Feldioreanu, transportatorul, a declarat: „Dorim să aducem îmbunătățiri semnificative serviciilor noastre, motiv pentru care am achiziționat două microbuze cu o capacitate de 22 de locuri. Acestea vor intra în circulație pe străzile județului în luna noiembrie.”

Planul de transport în comun cuprinde un total de 12 loturi, iar societățile implicate s-au angajat să asigure transportul sigur al cetățenilor timp de 10 ani, furnizând mijloace de transport noi și moderne pentru comunitatea din Călărași.

Continue Reading

Administrație

Grădiștea | Revoluție în transportul școlar cu microbuze electrice

Published

on

Comuna Grădiștea a lansat un proiect inovator menit să revoluționeze transportul elevilor din zonă, adoptând o abordare ecologică și sustenabilă. La începutul acestei luni, într-o ședință extraordinară a consilierilor locali, a fost aprobată Hotărârea privind Acordul de Parteneriat între UAT Județul Călărași și UAT Comuna Grădiștea. Scopul acestui parteneriat este implementarea unui proiect ambițios de dotare cu microbuze electrice cu eficiență energetică pentru transportul elevilor din întreg județul Călărași. Acest proiect are ca obiectiv principal reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și îmbunătățirea calității aerului prin utilizarea microbuzelor electrice, hibride și alimentate cu gaz natural comprimat pentru transportul școlar.

Potrivit prevederilor Hotărârii adoptate, Primăria Comunei Grădiștea s-a angajat să instaleze o stație de încărcare pentru microbuzele electrice până la data de 28 februarie 2025. De asemenea, aceasta va asigura resursa umană necesară, inclusiv șoferi calificați, va acoperi costurile de reparații și întreținere a flotei de microbuze, precum și costurile de alimentare pentru o perioadă de cel puțin 3 ani.

Până în prezent, Consiliul Județean Călărași, sub conducerea lui Vasile Iliuță din partea Partidului Social Democrat, a făcut un pas hotărât către viitor, reușind să semneze contracte de finanțare prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) pentru achiziționarea a nu mai puțin de 25 de microbuze electrice destinate transportului elevilor din 17 localități din județ. Această inițiativă va aduce beneficii semnificative comunităților din Borcea (2 microbuze), Plătărești (2), Sărulești (2), Frumușani (2), Ileana (1), Dragalina (2), Modelu (2), Chiselet (1), Radovanu (1), Spanțov (1), Tămădău Mare (1), Mânăstirea (2), Vasilați (2), Alexandru Odobescu (1), Roseți (1), Valea Argovei (1) și Curcani (1). Aceste microbuze electrice vor aduce beneficii nu doar mediului înconjurător, ci și siguranței și confortului elevilor care le vor folosi în fiecare zi pentru a ajunge la școală.

Continue Reading

Cele mai vizualizate