Actualitate
Asociația Elevilor din Călărași, prima victorie importantă pe plan local!

https://www.facebook.com/calarasipress/videos/1471615916262596/
Săptămâna aceasta a fost marcată de nenumărate evenimente, însă cele mai importante au venit din zona sferei educaționale în plan local. Asociația Elevilor din Călărași, organizația care reprezintă drepturile și interesele elevilor la nivel județean, a reușit să determine autoritățile locale să respecte Legea educației naționale nr. 1/2011, art. 84, alin. (1) și (2), astfel încât elevii domiciliați pe raza administrativ-teritorială să beneficieze de subventia de 50% la transportul local.
Totuși, această reușită nu a fost lipsită de eforturi susținute și de nenumărate discuții cu aleșii locali. Primele dezbateri au avut loc în luna august, când asociația, observând că în HCL nr. 115/2017 elevii nu erau considerați categorie de persoane beneficiară de subvenții (deși transmiseseră adrese în acest sens), i-a făcut o vizită domnului primar Daniel-Ștefan Drăgulin. Pentru a nu-și asuma că elevii au fost omiși și că legislația nu se respectă, domnul primar i-a asigurat pe elevi că legislația este respectată (urma a se dovedi că nu) și că, în plus, Primăria Municipiului Călărași dorește să asigure gratuitatea.
După nenumărate discuții, proiectul respectiv a fost eliminat de pe ordinea de zi, cu promisiunea că va fi reluat în luna septembrie. Noul an școlar era început, însă elevilor nu le erau respectate drepturile (deși Primăria dezinformase opinia publică, asumându-și că da), fapt ce a determinat Asociația Elevilor din Călărași să meargă din nou în audiență. Promisiunile au fost aceleași, însă tot neonorate: proiectul de hotărâre se părea că nu exista, în schimb domnul primar semna adrese prin care obligația acordării subvențiilor era transferată către Inspectoratul Școlar al Județului Călărași (instituție lipsită de competențe în acest sens). În urma presiunilor mediatice exercitate de conducerea asociației, precum și a nenumăratelor discuții privitoare inclusiv la interpretarea Legii educației naționale, proiectul a fost introdus în ceasul al XIII-lea pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local, conținând totuși aspecte care contraveneau prevederilor legale, precum condiționarea acordării facilităților în funcție de numărul de absențe înregistrat.
Astăzi, 28 septembrie a.c., Asociația Elevilor din Călărași a fost prezentă în cadrul ședinței, pentru a face auzită vocea elevilor. Amendamentele privind eliminarea criteriului ilegal al absențelor și introducerea copiilor orfani și a celor cu cerințe educaționale speciale în proiect au fost susținute de consilierii locali PSD Călărași și de doamna consilier PNL Camelia Croitoru, în final el fiind adoptat.
La finalul ședinței, Alexandra Tuță, președinte al asociației, a declarat: ”Este o victorie importantă pentru AECL și pentru elevii călărășeni și un prim pas în campania de promovare și de apărare a drepturilor elevilor, pe care ne-am asumat-o la nivel de organizație. Mulțumesc consilierilor locali pentru sprijin și apreciez că, măcar în ceasul al XIII-lea, Primăria Municipiului Călărași a propus un proiect mai coerent. Cu toate acestea, nu pot să nu aduc în atenția publicului faptul că demersurile ar fi trebuit să fie de mult finalizate, în contextul în care legislația este foarte clară și accesibilă, iar noi am fost încă din august orientați către dialog și către comunicare deschisă. Totuși, au fost preferate tergiversări, redactări deficitare și impunerea unor criterii ilegale, fără să menționez că am fost trimiși la Inspectoratul Școlar al Județului Călărași, care nu are nicio competență în acest sens. Aceste aspecte mă dezamăgesc, pentru că elevii sunt singurii care au de suferit atunci când autoritățile locale nu își asumă educație și respectarea legii drept priorități, respectiv obligații, însă este bine că există și consilieri locali care ne susțin și care știu cum să abordeze problema în beneficiul ambelor părți. Transmit pe această cale și că vor mai urma demersuri în scurt timp și sper ca atunci autoritățile locale să ne trateze diferit, pentru că avem nevoie de sprijin pentru a putea să schimbăm învățământul călărășean în mai bine.”
”După lupte seculare, am reușit să determinăm autoritățile locale să respecte Legea educației naționale nr. 1/2011, deci elevii vor beneficia de transport local cu mijloace în comun subvenționat 50%. După nenumărate discuții cu aleşii locali, vizite, un proiect retras de pe ordinea de zi şi explicații pe legislație, în urma presiunilor exercitate, #AECL a făcut primul pas în lupta pentru apărarea drepturilor elevilor. Mulțumim pe această cale consilierilor locali, în special celor de la PSD Călăraşi, care au amendat proiectul, eliminând criteriul ilegal al absențelor, propunând concomitent şi obținând respectarea art. 84, alin. (2), neinclus în forma inițială. Acesta din urmă fiind susținut și de doamna consilier PNL Camelia Croitoru. Așadar, pot spune că sunt mândră, fiindcă după atât efort depus am reușit într-un final să aducem dreptate elevilor și să îi ajutăm în privința tuturor problemelor, astfel încât să beneficieze de ceea ce li se cuvine. Consider că fiecare dintre noi are drepturi și atributii, în cazul acesta ar trebui să ni le asumăm și să le respectăm. Mă bucură faptul că ușor-ușor lucrurile încep să meargă și că în sfârșit elevul este luat în considerare atunci când are ceva de spus. Astfel, Asociatia Elevilor din Călărași va continua cu alte demersuri privind respectarea drepturilor elevilor, unul dintre acesta fiind dreptul la o educație de calitate.”, a afirmat și Lorena Vulpe, membru fondator.
În timp ce felicităm reprezentanții elevilor pentru campania de advocacy și pentru eforturile susținute în vederea câștigării unor drepturi legitime, întrebările care se impun sunt: de ce autoritățile locale nu au fost capabile să redacteze în timp util un proiect de hotărâre care să respecte legislația și de ce au dezinformat opinia publică? Să fie rea-credință sau nepricepere? În timp ce ar fi fost de dorit ca domnul primar să fie prezent la această ședință, pentru a edifica nelămuririle, cert este faptul că victoria este a elevilor în mod integral, aceștia fiind ajutați de câțiva consilieri locali cărora le pasă de sistemul de învățământ local!
Felicitări, AECL!
Actualitate
Vremea în județul Călărași: Furtuni și precipitații în următoarele zile

Județul Călărași se pregătește pentru o serie de schimbări meteorologice în perioada următoare, cu furtuni și precipitații prognozate în diferite zile.
Astăzi, miercuri, 24 mai, se așteaptă o maximă de 26°C și o minimă de 14°C. Soarele va răsări la 05:36 și va apune la 20:40. Prognoza pe 24 de ore indică un timp însorit în cea mai mare parte a zilei, cu aproximativ 9.3 ore de soare. Există șanse de furtuni izolate însoțite de precipitații, cu o probabilitate de 90%. Cantitatea de precipitații se estimează la 5 L/m².
Pentru mâine, joi, 25 mai, se prognozează o maximă de 26°C și o minimă de 14°C. Se așteaptă furtuni izolate însoțite de precipitații, cu șanse de aproximativ 65%. Cantitatea de precipitații estimată este de 3 L/m², iar vântul va sufla cu o viteză de 9 km/h dinspre nord-vest, cu rafale de 28 km/h. Cerul va fi mai mult noros în timpul nopții, cu o probabilitate de 40% de precipitații și o cantitate estimată de 1 L/m².
Vineri, 26 mai, se așteaptă o maximă de 25°C și o minimă de 15°C. Vor fi condiții predominant noroase, cu furtuni și precipitații prognozate. Șansele de precipitații sunt ridicate, aproximativ 90%, iar cantitatea de precipitații estimată este de 12 L/m². Vântul va sufla cu o viteză de 13 km/h dinspre nord, cu rafale de 35 km/h. În timpul nopții, cerul va fi mai mult noros, iar șansele de precipitații scad la 25%, fără a se estima o cantitate semnificativă de precipitații.
Sâmbătă, 27 mai, se așteaptă o maximă de 24°C și o minimă de 14°C. Vor fi furtuni izolate însoțite de precipitații, cu o probabilitate de 90%. Cantitatea de precipitații estimată este de 9 L/m², iar vântul va sufla cu o viteză de 24 km/h dinspre nord-est, cu rafale de 35 km/h. Cerul va fi mai mult noros, cu șanse de precipitații de aproximativ 65% în timpul nopții și o cantitate estimată de 1 L/m².
Duminică, 28 mai, se prognozează o maximă de 24°C și o minimă de 12°C. Cerul va fi parțial noros, iar șansele de precipitații sunt reduse, de aproximativ 15%. Vântul va sufla cu o viteză de 20 km/h dinspre nord-est, cu rafale de 50 km/h. În timpul nopții, vântul va continua să sufle cu o viteză de 9 km/h dinspre nord, cu rafale de 33 km/h. Șansele de precipitații rămân scăzute, de aproximativ 0%.
Actualitate
Un tânăr dintr-o localitate călărășeană a intrat în AUR și spune că mediul politic nu e primitor

Tânărul speră să candideze pentru poziția de primar al comunei Ileana și să aducă un suflu proaspăt în ceea ce privește dezvoltarea continuă a comunității locale, întrucât consideră că există multe lucruri de făcut în acest sens.
De asemenea, el apreciază libertatea și colaborarea echipei AUR pentru a găsi cele mai bune idei pentru prosperitatea comunității. Constantin consideră că valorile precum sinceritatea, recunoașterea și îndreptarea greșelilor, precum și ascultarea cetățenilor sunt importante în viața politică și își dorește să-și arate adevăratul potențial și puterea de schimbare și dezvoltare.
Deși nu are experiență în politică, Constantin crede cu tărie că perseverența este un ingredient cheie pentru orice dezvoltare.
El așteaptă cu interes comentariile pro și contra privind decizia sa de a se alătura AUR-ului.
Actualitate
VIDEO. Marea răscoală a victimelor avocatului Daniel Ionașcu ajunse la disperare. Declarații sfâșietoare

În data de 13 februarie 2023, la Curtea de Apel București, s-a desfășurat un termen important în instanța de judecată dintre călărășeanul Mihai Toader și avocatul Daniel Ionașcu. Însă, la această întâlnire, avocatul Daniel Ionașcu nu s-a prezentat personal, nici prin intermediul unui avocat. Motivul pentru care reprezentantul lui Ionașcu nu a participat la termen a fost starea de sănătate, care necesita un repaus, fix în ziua procesului.
Mihai Toader este pârât în procesul intentat de Ionașcu în care îi cere acestuia, printr-o cerere de ordonanţă preşedinţială, să înceteze a mai publica materiale și informații în spațiul public ce vizează în mod direct cazurile șocante relatate de mai mulți oameni ajunși la disperare după ce au ales să lucreze cu avocatul care și-a construit și întărit reputația prin emisiunile lacrimogene televizate de trusturile lui Dan Voiculescu, care a reușit să convingă un număr impresionant de oameni să apeleze la acesta pentru rezolvarea anumitor cazuri, unele mai simple, altele mai complexe, dar care, din păcate, au avut un final dureros pentru toți cei care și-au pus încrederea în preotul devenit avocat.
Ultimul termen al procesului s-a desfășurat la Curtea de Apel București în data de 13 Februarie 2023, după ce Daniel Ionașcu a contestat decizia Tribunalului Călărași prin care îi respinge ordonanţa președințială ca fiind fără temei.
Mihai Toader a avut surpriza ca în fața Curții de Apel București să fie așteptat de o mulțime de oameni, toți aflați în suferință, spun aceștia, provocată de Daniel Ionașcu prin felul diabolic de a duce oamenii în disperare și sărăcie.
Toți cei prezenți în fața Curții de Apel, care se află în litigii cu avocatul Daniel Ionașcu, au intrat în sala de judecată alături de Mihai Toader cu speranța că vor da ochii cu avocatul Ionașcu, însă surpriza neplăcută a tuturor a fost că nici acesta, dar nici avocatul său nu s-au prezentat la termen.
Acest fapt a stârnit reacții negative din partea celor prezenți la proces, în special a celor 14 persoane care erau implicate în diferite procese, unii dintre ei s-au îndreptat împotriva avocatului Ionașcu. Aceștia au arătat nemulțumirea lor în spațiul public prin intermediul articolelor și interviurilor în care au relatat modul în care au fost tratați și desconsiderați de avocatul Ionașcu în procesele pe care acesta nu le-a onorat.
Desigur, această situație a generat un val de comentarii și discuții în lumea juridică, deoarece avocatul Ionașcu este cunoscut pentru profesionalismul său și pentru modul în care a tratat procesele expuse public ale unor clienți. Însă, în aceste cazuri de rând, pare că acest profesionalism a lipsit și a generat nemulțumire în rândul persoanelor implicate în procese.
De la preoție la avocatură
Daniel Ionașcu activează ca avocat de aproximativ 11 ani. Toată cariera acestuia a fost propulsată brusc datorită aparițiilor frecvente pe care acesta le-a avut în platourile televiziunilor controlate de Dan Voiculescu. Astfel, mai mult sau mai puțin, telespectatorii au rămas impresionați de felul în care acesta empatiza și trata oamenii care alegeau să-și expună în fața unei țări întregi problemele din sălile de judecată.
O echipă de investigații Canal SUD a documentat cu atenție cazurile clienților celebrului avocat Daniel Ionașcu, care susțin că au fost abuzați, înșelați, amânați și mințiți de către acesta. Până la acest moment, datele obținute în ancheta arată o situație incredibilă, despre care putem spune că, în mod exclusiv, Daniel Ionașcu urmărește interesul financiar în raport cu clienții, încercând să câștige cât mai mulți bani de pe urma oamenilor pe care îi reprezenta, solicitându-le acestora onorarii care, uneori, depășesc contravaloarea unei mașini de lux sau a unei case. Toți acești termeni contractuali se doresc a avea un caracter confidențial, însă o parte dintre clienți au făcut publice și aceste informații prin care s-au relatat sumele colosale pretinse de Ionașcu.
Aceste acuzații sunt foarte serioase și arată modul în care Ionașcu a înșelat oameni vulnerabili, în special oameni în vârstă, care au câștigat încrederea sa prin intermediul aparițiilor televizate în care părea un avocat empatic și capabil să rezolve aproape orice problemă a clienților săi.
Ancheta noastră continuă să scoată la suprafață astfel de cazuri și să aducă la lumină adevărul despre persoane abuzate care au fost victimele unei încrederi oarbe într-un preot convertit în avocat.
La termenul din 13 februarie 2023 de la Curtea de Apel București, cei 12 oameni au venit să-l susțină pe Mihai Toader în procesul intentat de Daniel Ionașcu. Aceștia erau foști clienți ai avocatului Ionașcu și au decis să se alăture cauzei lui Mihai Toader, deoarece s-au simțit păcăliți și înșelați de către “avocatul lui Dumnezeu”. Mihai Toader a fost încurajat de prezența celor doisprezece oameni la termenul din 13 februarie 2023, deoarece aceștia au arătat că nu se lasă intimidați de amenințările și acțiunile lui Daniel Ionașcu. Aceștia au susținut că informațiile și cazurile prezentate de Mihai Toader sunt adevărate și că trebuie să fie cunoscute publicului pentru a evita ca alți oameni să fie păcăliți de către acest avocat.
În fața echipei Canal SUD, oamenii au vorbit despre modul în care au fost tratați de avocatul Ionașcu și au prezentat dovezi concrete despre minciunile și amânările repetate ale acestuia care i-au dus, pe mulți dintre ei, în pragul disperării.
Am reușit să stăm de vorbă, în exclusivitate, cu o parte dintre oamenii care îl acuză pe Daniel Ionașcu de înșelăciune. Declarațiile acestora sunt terifiante. Oamenii explică în amănunt planul pe care Ionașcu îl punea în aplicare pentru a reuși să ajungă la cel mai important aspect al clientului. Banii.
Pentru că subiectul a luat amploare, vom urmări cu mare atenție demersurile instituțiilor în acest caz și vom documenta îndeaproape orice acțiune sau inacțiune din partea instituțiilor.
-
Știrio săptămână ago
VIDEO. Accident grav în Modelu. Un bărbat a traversat în grabă printr-un loc nepermis și a fost lovit în plin
-
Știri7 zile ago
Accident grav pe Prel. București în Călărași: Motociclist rănit grav de un șofer care a fugit de la fața locului
-
Știri3 zile ago
Călărașiul va avea încă un centru comercial important
-
INFO TRAFIC6 zile ago
Motociclistul rănit în accidentul rutier de aseară a fost transportat la București
-
Știri6 zile ago
Muzică, emoție și competiție: Festivalul-Concurs Național „Flori de Mai” revine într-o nouă locație spectaculoasă
-
Știri5 zile ago
Detalii: Aventura hoților veniți la furat în Călărași, surprins de camere de supraveghere
-
Știri5 zile ago
LIVE – Flori de Mai 2023 – prima seară
-
Știrio săptămână ago
Festivalul Dunării, pe Plaja Tineretului din Călărași