Connect with us

Anunțuri - Călărași

Oportunități de carieră în cadrul ADR Sud-Muntenia! Iată care sunt cele două posturi pe care instituția le scoate la concurs

Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Muntenia (ADR Sud-Muntenia) continuă să își extindă echipa de specialiști și anunță organizarea unui concurs pe 5 septembrie 2024, pentru ocuparea a două posturi de expert evaluator în domenii critice precum teme orizontale, dezvoltare durabilă și schimbări climatice.

Această inițiativă face parte din eforturile continue ale agenției de a sprijini dezvoltarea durabilă a regiunii, prin implicarea unor profesioniști bine pregătiți și dedicați.

Cerințe pentru candidați

Pentru a participa la acest concurs, candidații trebuie să îndeplinească următoarele criterii:

Advertisement
  • Să dețină studii superioare finalizate cu diplomă de licență sau echivalent, în domeniul științelor pământului și atmosferei, sau în științe inginerești, conform Nomenclatorului domeniilor și al specializărilor din învățământul superior.
  • Să aibă minim 3 ani de experiență profesională după finalizarea studiilor universitare.

Concursul constă în susținerea unui interviu. Interviurile se susțin începând cu data de 5 septembrie 2024, ora 10.00 la sediul central al ADR Sud-Muntenia din municipiul Călărași.

Sursă: Facebook ADR Sud Muntenia

Modalități de înscriere și alte detalii

Cei interesați de această oportunitate pot trimite dosarul de înscriere online, la adresa de e-mail: [email protected], sau îl pot depune personal la sediul central al ADR Sud-Muntenia, situat în municipiul Călărași, până la data de 3 septembrie 2023, ora 17:00. Detalii suplimentare despre concurs și bibliografie pot fi accesate pe site-ul oficial al agenției – https://www.adrmuntenia.ro/concurs-pentru…/career/1941.

„Contractele individuale de muncă vor fi cu timp parțial de 4 ore/zi, pe durată determinată de 5 luni din momentul angajării, iar activitatea se va desfășura în regim de telemuncă. (…)

Persoane de contact: Topîrceanu Nicoleta, șef serviciu evaluare, selecție și contractare PR Sud-Muntenia e-mail: [email protected]  și Mâțu Ioana, șef birou resurse umane, e-mail: [email protected] , tel 0242-331769 sau 0728-026.708.

Anunțul, bibliografia și celelalte documente necesare înscrierii la concurs pot fi consultate pe website-ul ADR Sud-Muntenia, la adresa www.adrmuntenia.ro, link: https://www.adrmuntenia.ro/download_file/document/1407/Concurs-EDD-05092024_0.zip, se arată pe site-ul instituției.

Advertisement

Anunțuri - Călărași

Anunț public privind Decizia Etapei de Încadrare

Anunțul Călărășean - Îți publicăm anunțul în cel mai scurt timp! Scrie-ne pe [WhatsApp] sau sună la 0728977169

VASILEWATT SRL titular al proiectului „INSTALAȚIE STOCARE-REGLAJE SISTEM ENERGETIC-RACORD ELECTRIC SEN, ÎMPREJMUIRE, SUPRAVEGHERE VIDEO, ORGANIZARE DE ȘANTIER”, anunță publicul interesat asupra luării Deciziei Etapei de Încadrare de către Agenția Națională Pentru Mediu și Arii Protejate – județul Călărași, (în cadrul procedurii de evaluare a impactului asupra mediului*), pentru proiectul „INSTALAȚIE STOCARE-REGLAJE SISTEM ENERGETIC-RACORD ELECTRIC SEN, ÎMPREJMUIRE, SUPRAVEGHERE VIDEO, ORGANIZARE DE ȘANTIER”, propus a fi amplasat în extravilan, tarla 34/1, parcela 2, tarla 34/1, parcela 3, comuna Frăsinet, județul Călărași, N.C. 24895, 24896.

  1. Proiectul Deciziei de încadrare și motivele care o fundamentează pot fi consultate la sediul autorității competente pentru protecția mediului Călărași, din șoseaua Chiciului, nr. 2, județul Călărași, 910005, în zilele de luni-vineri, între orele 10⁰⁰-14⁰⁰, precum și la următoarea adresă de internet – http://www.anpm.ro/web/apm-calarasi/acordul-de-mediu

Publicul interesat poate înainta comentarii/observații la proiectul deciziei de încadrare în termen de 10 zile de la data publicării anunțului pe pagina de internet a autorității competente pentru protecția mediului Călărași.

Continue Reading

Anunțuri - Călărași

ANUNȚ PREALABIL PRIVIND AFIȘAREA PUBLICĂ A DOCUMENTELOR TEHNICE ALE CADASTRULUI

Anunțul Călărășean - Îți publicăm anunțul în cel mai scurt timp! Scrie-ne pe [WhatsApp] sau sună la 0728977169

ANUNȚ PREALABIL PRIVIND AFIȘAREA PUBLICĂ A DOCUMENTELOR TEHNICE ALE CADASTRULUI

Unitatea Administrativ Teritorială ILEANA din județul Călărași anunță publicarea documentelor tehnice ale cadastrului pentru sectoarele cadastrale nr. 1, 5, 8, 9, 11, 12, 14, 15, 18, 24 începând cu data de 02.07.2025, pe o perioadă de 60 de zile, la sediul Primariei Comunei ILEANA, conform art.14, alin.(1) si (2) din Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Data de început a afișării: 02.07.2025

Data de sfârșit a afișării:  30.08.2025

Advertisement

Cererile de rectificare ale documentelor tehnice vor putea fi depuse de către proprietari, posesori sau alți deținători, la sediul Primariei Comunei ILEANA și pe site-ul Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară.

Anunt publicat la data de 30.06.2025

Continue Reading

Anunțuri - Călărași

Primăria Fundulea | Anunț public privind decizia etapei de încadrare

Anunțul Călărășean - Îți publicăm anunțul în cel mai scurt timp! Scrie-ne pe [WhatsApp] sau sună la 0728977169

U.A.T. ORAȘ FUNDULEA, titular al proiectului „AUTORIZARE CONSTRUIRE SISTEME INTEGRATE DE COLECTARE ȘI VALORIFICARE A GUNOIULUI DE GRAJD ÎN ORAȘUL FUNDULEA, JUDEȚUL CĂLĂRAȘI”, anunță publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare de către Agenția Națională pentru Mediu și Arii Protejate – județul Călărași, în cadrul procedurii de evaluare a impactului asupra mediului, pentru proiectul „AUTORIZARE CONSTRUIRE SISTEME INTEGRATE DE COLECTARE ȘI VALORIFICARE A GUNOIULUI DE GRAJD ÎN ORAȘUL FUNDULEA, JUDEȚUL CĂLĂRAȘI”, propus a fi amplasat în orașul Fundulea, extravilan, nr. cad. 31937, județul Călărași.

Proiectul deciziei de încadrare și motivele care o fundamentează pot fi consultate la sediul ANMAP, municipiul Călărași, Șoseaua Chiciului, nr. 2, județul Călărași, în zilele de luni–vineri, între orele 10:00–14:00, precum și la următoarea adresă de internet: www.apmcl.anpm.ro.

Publicul interesat poate înainta comentarii/observații la proiectul deciziei de încadrare în termen de 10 zile de la data publicării anunțului pe pagina de internet a autorității competente pentru protecția mediului.

Advertisement
Continue Reading