Connect with us

Știri

Accident pe A2: microbuz răsturnat, 6 persoane implicate

În data de 30 iulie 2021, în jurul orei 9 dimineața, un microbuz în care se aflau 6 persoane s-a răsturnat în afara părții carosabile, la intrarea într-o stație de alimentare cu carburant, conform Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (ISU) Călărași. Accidentul a avut loc la kilometrul 88 al autostrăzi A2, pe calea 1.

Forțele de intervenție alertate din cadrul ISU „Barbu Știrbei” Călărași au intervenit cu un echipaj pentru descarcerare și două de prim ajutor, Serviciul de Ambulanță Județean (SJU) Călărași a intervenit cu 3 autosanitare, iar ISU București – Ilfov cu un elicopter SMURD.

La fața locului s-a constat că dintre cele 6 persoane implicate în accident, 3 au avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind conștiente și cooperante. Pe timpul intervenției salvatorilor, circulația a fost oprită la intrarea în stația de alimentare cu carburant.

Cele 3 persoane au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean Călărași, 2 dintre acestea au fost preluate de SAJ și una de SMURD, precizează ISU Călărași.

Advertisement

Știri

Autogara Obor, controlată de mafia microbuzelor. Călătorii spre Călărași, prinși la mijloc într-un război al transportatorilor

Un adevărat scandal mocnește, zi de zi, în Autogara Obor din Capitală, acolo unde noua rută legală București – Călărași este sabotată de metode care ating zona penalului. Călătorii care vor să urce în microbuzele firmelor călărășene – intrate legal pe piață în urma liberalizării transportului de la 1 iulie – sunt întorși din drum, agresați verbal și îndrumați forțat spre alte mașini, aparținând unei firme deja cunoscute pentru practici neloiale.

„Vin, te scuipă, te înjură, iau oamenii de lângă mașină!”

Șoferii care refuză să cedeze presiunilor vorbesc, cu teamă și resemnare, despre monopolul forțat pe care unii vor să îl păstreze cu orice preț, chiar și cu încălcarea flagrantă a legii:

„Ei au făcut 50 de lei cursa până acum. Acum vin cu 10 lei, doar ca să ne scoată de pe traseu. Dacă rămân iar singuri, o urcă la 100! Se urcă la tine-n mașină și ia călătorii cu japca. ‘Hai cu mine gratis! Hai cu mine 10 lei!’”, povestește un șofer, aproape singur în microbuzul său.

Călătorii sunt zăpăciți, împinși de colo-colo, în timp ce alții, aflați în misiune de „descurajare”, nu ezită să aplice intimidări directe. Un bărbat tatuat, devenit „paznic neoficial” al autogării, le ordonă celor care vor să urce la firmele călărășene:
„Stai la mașină, mă! Ce cauți aici?”

Un sistem cu rădăcini vechi: dosare penale, abuzuri și condamnări

Problema nu este nouă. În spatele haosului din autogară stau ani de practici abuzive tolerate de instituții ale statului.
Potrivit presei, în 2017, Daniela Dobrilă, fost director în cadrul Autorității Rutiere Române – Direcția Licențe, a fost condamnată la 3 ani de închisoare pentru luare de mită, complicitate la spălare de bani și folosirea de informații nepublice.

Advertisement

Mai mult, în același an, a fost trimisă în judecată pentru abuz în serviciu, după ce ar fi suprapus licențe de transport pe ruta Călărași – București, exact traseul care astăzi generează conflictul.

Lucian Carapidis, administratorul SC TUDAN SRL, a reclamat situația la toate instituțiile posibile: Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, Consiliul Concurenței și Ministerul Administrației și Internelor.

Deocamdată, poliția tace, iar haosul din Autogara Obor continuă nestingherit.

„Este un monopol. Concurență neloială în toată regula! Dar nu se întâmplă nimic…”, adaugă un șofer.

Cât mai costă o călătorie? Cât mai valorează legea?

În tot acest scenariu, prețul unei călătorii București – Călărași a ajuns la 10 lei, doar pentru ca unele firme să rămână singure pe piață, așa cum au făcut ani la rând, când tarifele ajungeau și la 50 lei.

Advertisement
Continue Reading

Știri

Meci de vis pentru Spicul Vâlcelele: amical de gală împotriva Rapidului București!

Un moment istoric pentru fotbalul din județul Călărași! Echipa Spicul Vâlcelele a disputat, sâmbătă, un meci amical de prestigiu împotriva uneia dintre cele mai iubite și titrate formații din România – FC Rapid București.

Partida s-a desfășurat pe terenul de la Baza Constructorul Mobexpert din București, iar pentru echipa călărășeană a fost o adevărată onoare să se afle față în față cu o formație de Liga 1, cu o istorie bogată și o galerie legendară.

Pe lângă emoția întâlnirii, meciul a fost și o lecție de profesionalism și angajament, în care Spicul Vâlcelele a reușit să-și testeze potențialul în compania unui adversar de top. Atmosfera de pe teren a fost una de respect reciproc, iar intensitatea jocului a pus la încercare pregătirea fizică și tactică a echipei din Vâlcelele.

Întâlnirea a avut și o încărcătură emoțională aparte: în prezentul lot al Spicului se regăsesc jucători care au scris, la rândul lor, pagini din istoria Rapidului:

Advertisement
  • Marian Vlada, actualul antrenor principal și fost atacant important al giuleștenilor
  • Raul Costin, mijlocaș experimentat care a evoluat pentru Rapid și alte echipe din Liga 1
  • Bogdan Barbu, jucător care a purtat tricoul vișiniu în anii săi de glorie

„A fost un moment cu adevărat special pentru clubul nostru. Ne motivează să muncim și mai mult pentru a ne atinge obiectivele. Mulțumim Rapidului pentru invitație și pentru ospitalitate!”, au transmis reprezentanții Spicului Vâlcelele.

Meciul cu Rapid va rămâne un reper important în istoria clubului și un imbold în plus pentru noul sezon competițional.

Continue Reading

Știri

Avarie majoră pe conducta de gaze din comuna Modelu – evacuări și mobilizare de urgență

În dimineața zilei de 5 iulie 2025, o avariere a unei conducte de gaze naturale din comuna Modelu, în apropierea localității Tonea, a declanșat o intervenție de urgență din partea autorităților locale și județene. Strada afectată a fost complet blocată și izolată, iar mai multe persoane au fost evacuate din zonele cu risc, inclusiv dintr-o biserică situată în imediata apropiere.

Echipe formate din pompieri de la ISU Călărași, inclusiv o brigadă CBRN specializată și o autospecială de stingere, au intervenit rapid la fața locului. Au fost mobilizate de asemenea forțe de la SMURD, poliție, jandarmerie și reprezentanți ai operatorului de distribuție Distrigaz .

Pentru evitarea oricărui pericol major, autoritățile au dispus evacuarea locuitorilor din mai multe case și din biserica din zonă, situată în aria de risc.

Advertisement
Continue Reading