Prizonierul Terminalului: Povestea lui Mehran Karimi Nasseri

Mehran Karimi Nasseri, cunoscut și sub numele de Sir Alfred Mehran, nu a fost nici turist, nici angajat. A fost, pur și simplu, prizonierul unui terminal. Povestea sa, una dintre cele mai neobișnuite din istoria modernă, a început în 1988, în Terminalul 1 al Aeroportului Charles de Gaulle din Paris, și s-a întins pe aproape două decenii, transformându-l într-un simbol al absurdului birocratic și al izolării umane.

Origini și pierderea identității

Născut în 1945 în Masjed Soleyman, Iran, Mehran Karimi Nasseri era fiul unui medic iranian și al unei infirmiere britanice. Viața sa a luat o turnură dramatică în anii 1970, când a fost expulzat din Iran, acuzat de proteste împotriva regimului șahului. Nasseri a susținut că expulzarea sa a fost nedreaptă și că documentele sale de identitate i-au fost confiscate. În exil, a călătorit prin Europa, căutând refugiu politic. În 1981, Belgia i-a acordat statutul de refugiat, oferindu-i documente care să-i permită să trăiască legal în Europa.

Însă în 1988, în timp ce încerca să ajungă în Marea Britanie, Nasseri a pierdut sau i-au fost furate documentele de refugiat. Ajuns pe Aeroportul Charles de Gaulle, a fost oprit de autorități. Fără pașaport sau alte acte care să-i dovedească identitatea, nu putea nici să intre în Franța, nici să părăsească aeroportul. Birocrația internațională l-a prins într-o capcană: nu era dorit de nicio țară și nu avea unde să meargă.

Viața în Terminalul 1

Astfel, Nasseri a rămas blocat în Terminalul 1, unde și-a stabilit „casa” pe o bancă roșie din plastic, în apropierea unei zone comerciale. Aici, și-a organizat viața cu o precizie aproape militară. Posesiunile sale includeau câteva valize, o masă mică și o colecție de caiete în care își nota zilnic activitățile. Se spăla în toaletele publice, mânca la restaurantele din aeroport, în special la McDonald’s, și citea ziare sau cărți pentru a trece timpul. Angajații aeroportului, inițial surprinși, au devenit treptat obișnuiți cu prezența sa, oferindu-i ocazional mâncare sau alte mici ajutoare.

Advertisement

Nasseri nu era un om invizibil. Dimpotrivă, povestea sa a atras atenția presei, care l-a transformat într-o figură aproape mitică. A acordat interviuri, a povestit despre viața sa și a insistat că nu este prizonier, ci un om care așteaptă ca justiția să-i rezolve situația. Cu toate acestea, realitatea era mai sumbră: anii treceau, iar soluțiile legale întârziau.

Bătălia cu birocrația

Autoritățile franceze și organizațiile internaționale au încercat să găsească o cale de a-l scoate din limbo. În 1992, Franța i-a oferit dreptul de a rămâne în țară, dar Nasseri a refuzat, insistând că vrea să ajungă în Marea Britanie, țara mamei sale. În 1999, Belgia i-a reemis documentele de refugiat, dar Nasseri, fie din cauza confuziei mentale, fie din dorința de a-și păstra povestea, a refuzat să le accepte, susținând că numele său real era „Sir Alfred Mehran” și că nu este iranian.

Aceste refuzuri au complicat situația. Avocatul său, Christian Bourguet, a descris cazul ca fiind un puzzle birocratic imposibil de rezolvat, în parte din cauza încăpățânării lui Nasseri, dar și din cauza rigidității sistemelor legale internaționale. Nasseri părea să se agațe de identitatea sa de „om fără țară”, poate pentru că, după atâția ani, terminalul devenise singurul loc pe care îl cunoștea cu adevărat.

Faima și inspirația

Povestea lui Nasseri a captivat lumea. În 1994, un regizor francez a realizat un documentar despre viața sa, iar în 2004, Steven Spielberg a lansat filmul The Terminal, inspirat vag de experiența lui Nasseri, cu Tom Hanks în rolul principal. Deși filmul a romantizat și simplificat realitatea, a adus și mai multă atenție asupra cazului. Nasseri însuși a primit o sumă de bani pentru drepturile de ecranizare, pe care a folosit-o pentru a-și susține viața în aeroport.

Sfârșitul poveștii

În 2006, starea de sănătate a lui Nasseri s-a deteriorat, iar el a fost internat într-un spital din Paris. Aceasta a marcat sfârșitul celor 18 ani petrecuți în Terminalul 1. După externare, a fost mutat într-un adăpost pentru persoane fără locuință din Paris, unde a trăit sub protecția autorităților franceze. În ciuda libertății relative, Nasseri nu s-a adaptat niciodată pe deplin la viața din afara aeroportului. În 2022, s-a întors în mod surprinzător pe Aeroportul Charles de Gaulle, alegând să locuiască din nou în terminal. La 12 noiembrie 2022, Mehran Karimi Nasseri a murit în Terminalul 2F al aceluiași aeroport, din cauze naturale, având asupra sa câteva mii de euro, economii din anii petrecuți acolo.

Advertisement

Moștenirea unui prizonier

Mehran Karimi Nasseri a fost mai mult decât un om blocat într-un aeroport. A fost o victimă a birocrației, a sistemelor care nu știu să gestioneze excepțiile. Povestea sa ridică întrebări despre identitate, apartenență și ce înseamnă să fii „acasă”. Pentru unii, el a fost un simbol al rezilienței; pentru alții, o tragedie a izolării. În terminalul său, Nasseri a trăit o viață care a fascinat și a întristat lumea, o poveste reală care pare desprinsă din ficțiune.