Comuna Roseți a trăit astăzi un moment cu totul special. Mama Stanca, una dintre cele mai iubite și respectate persoane ale comunității, a împlinit 100 de ani, prilej pentru întreaga familie – cinci generații – să se adune în bătătura casei în care această femeie extraordinară și-a crescut copiii cu răbdare, grijă și credință.
Trei fete și un băiat au pornit în viață din acest cămin, iar astăzi nepoți, strănepoți și stră-strănepoți au venit să o sărbătorească pe centenara care a fost pentru toți un model de hărnicie și bunătate. Atmosfera a fost una încărcată de emoție, zâmbete și lacrimi de bucurie.
La eveniment a fost prezent și primarul comunei Roseți, George Chiriță, care i-a înmânat sărbătoritei o diplomă aniversară și un buchet de flori, transmițându-i întreaga apreciere a comunității.
„Astăzi am avut bucuria să fiu alături de mama Stanca, una dintre cele mai iubite și respectate persoane din comuna noastră, care a împlinit 100 de ani. În bătătura casei sale s-au strâns cinci generații, unite de dragostea pentru această femeie extraordinară. Mama Stanca ne-a primit cu aceeași liniște și bunătate care i-au însoțit-o o viață întreagă. Astfel de oameni sunt comoara unei comunități”, a transmis edilul.
Primarul a subliniat că viața mamei Stanca este un exemplu pentru întreaga localitate: muncă, credință, simplitate și dragoste pentru familie – valori pe care generațiile de astăzi le privesc cu admirație.
Sărbătorita, vizibil emoționată, a primit urările celor dragi, iar vizita autorităților locale a completat un moment unic pentru întreaga familie Stoian.
La mulți ani, mamă Stanca! Comunitatea din Roseți îi urează sănătate, liniște și ani binecuvântați.
Vrei să fii mereu la curent cu toate știrile? Urmăreste CalarasiPress pe canalul de WhatsApp.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.