Locuitorii municipiului Călărași sunt invitați să privească spre cer duminică, 19 iulie, în jurul orei 10:40. Mai multe aeronave F-16 din dotarea Bazei 86
O cabină de la staţia de taxare Feteşti a fost distrusă de un autovehicul agabaritic ce a încercat să treacă pe o bandă e-tarif. Accidentul rutier s-a produs în dimineaţa zilei de marţi, 23 octombrie, pe Autostrada Soarelui, la staţia de taxare
Astăzi este ziua preşedintelui.🎂🍾 În ziua în care echipa pe care o conduce va juca la Voluntari împotriva FCSB, Florin Brişan împlineşte frumoasa vârstă de 51 de ani. “Toţi mi-au declarat că vor să învingă FCSB-ul şi să-mi facă victoria cadou pentru că
Săptămâna trecuta, în data de 10 iulie, viceprimarul municipiului Călărași, Viorel Ivanciu, președinte al Organizației Municipale PNL Călărași a susținut o conferință de presă în care a vorbit despre comunitatea pe care acesta a format-o și pe care își dorește să o
Sursa : Administrația Națională de Meteorologie COD : PORTOCALIU Valabil de la : 08-07-2018 ora 16:50 până la : 08-07-2018 ora 18:00 Județul Călăraşi: Călărași, Modelu, Roseți, Grădiștea, Cuza Voda, Unirea, Dichiseni; Se vor semnala : averse care vor cumula 35 …
COD GALBEN! Averse torentiale care vor cumula 25 l / mp și izolat 40 – 50 l / mp, descărcări electrice, intensificari ale vântului în perioada 08.iulie.2018 – ora 10.00 până în data de 10.iulie.2018 – ora 21.00 . I.S.U. CĂLĂRAȘI În
Roxana-Natalia Pațurcă, senatoare de Călărași din partea Partidului Social Democrat, s-a căsătorit, azi, cu primarul liberal al comunei Borcea, Aniel-Theodor Nedelcu. Roxana-Natalia Pațurcă împlinește, la data de 6 octombrie, 39 de ani, fiind divorțată de mai mulți ani. Tot divorțat este și
Un aparat de zbor MIG 21 Lancer s-a prăbuşit sâmbătă, între judeţele Ialomiţa şi Călăraşi. Mii de oameni se aflau în zonă şi participau la evenimentele dedicate Zilei Porţilor Deschise, la Baza 86 Aeriană „Locotenent aviator Gheorghe Mociorniţă”. Ministrul Apărării, Mihai Fifor,
Centrul Județean de Cultură și Creație Călărași organizează vineri, 20 iulie 2018, începând cu ora 21.30, pe scena din Parcul ”Dumbrava”, proiectul cultural „NOAPTEA ALBA A MUZICII FOLK”. ”Tatăl meu mi-a făcut cadou o chitară spaniolă cu corzi de plastic, pe care
Ieri, 2 iulie a.c., Asociația Elevilor din Călărași, organizația care reprezintă drepturile și interesele elevilor la nivel județean, și-a votat o nouă conducere în cadrul Adunării generale ordinare. Astfel, Alexandra-Ioana Tuță, președinte fondator, a predat ștafeta către Emma-Violeta Movilă, în urma prezentării
PROLOG (SAU DISCULPARE) Ceea ce urmează nu are nicidecum o valoare documentară; desigur, îmi asum o obligație pasageră de cronicar, însă numai într-o mică măsură: fantezia romanțată și hiperbola îmi vor fi unelte cu mult mai folositoare, aproape indispensabile. Probabil că ce