Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 6°C | Anul XI Nr. 539

Știri

Consilierii locali sunt așteptați cu barca pe străzile din Călărași! Oamenii își răcesc gura de pomană!

Published

on

Unii consilieri locali susțin cu tărie că au ore de  audiență în fiecare săptămână cu locuitorii municipiului nostru. Ce-i drept, genul acesta de consilieri se întâlnesc rar, dar există. Mare parte a acestora pot fi văzuți la sediile partidelor din care fac parte, sau în campaniile electorale, acolo unde sunt în stare să-și dea și haina pentru votul celui pe care îl susțin.

Nu de aceeaşi părere sunt și călărășenii nemulțumiți de starea infrastructurii străzilor care arată mai mult a ulițe comunale, dacă stăm să ne luăm după aspectul acestora. Municipiul Călărași se confruntă, poate de ani de zile cu o serie de probleme. Mare parte a acestora au fost identificate de cetățeni, cât și de membrii de partid ce se află în opoziție cu administrația locală.

La o ploaie mai serioasă, străzile ce nu beneficiază de canalizare sunt pline de apă. Pe unele străzi există scurgeri, guri de canalizare, dar nu sunt funcționale. Oamenii sunt obligați să scoată apa din curți cu găleata sau mătura. O scenă ce pare a fi desprinsă dintr-un film de comedie. În schimb, realitatea este alta. Una foarte tristă. Și-au pus încrederea în oamenii care au venit la porțile lor și le-au făcut diferite promisuni, mare parte a acestora fiind doar “gogoși” de campanie.

Fiecare din cei în care și-au pus încrederea își urmăresc interesele personale – spun oamenii. Astăzi, mai multe străzi din oraș au putut fi asemănate cu străzile din Veneția. Accesul pe străzi făcându-se cu barca sau cu cizme de cauciuc.

Advertisement

Bulevardul 1 Mai, strada Locomotive (Livada), strada Năvodari (Mircea Vodă), strada Măgura (Măgureni) și multe alte străzi ce n-au văzut niciodată asfaltul.

Din informațiile pe care le deținem, Primăria Municipiului Călărași a avut cereri pentru finanțare de străzi pe PNDL2, fiind aprobat un singur proiect. Cel de modernizare a Lotului 1. Aceștia au apelat la împrumuturi bancare care au fost contestate de Prefectura Călărași, întru-cât, călărășenii vor fi obligați să plătească aceste împrumuturi pe o perioadă de 15 ani, fără a mai avea alte investiții.

Putem da ca exemple primăriile din județul Călărași ca: Primăria Gălbinași, Primăria Fundeni, Primăria Borcea, Primăria Roseți, localități unde, anual se asfaltează între 7 – 10 km pe bani guvernamentali, fără a se face împrumuturi bancare.

Primarii din multe localități călărășene se mândesc de faptul că, lucrările pe care le încep le finalizează tot în anul în care au fost începute. Aceștia apelează cu încredere la actualul Guvern pentru dezvoltarea localităților.


Cartierul Mircea Vodă (str. Năvodari) – FOTO


BULEVARDUL 1 MAI – FOTO

CARTIERUL 2 MOLDOVENI  – FOTO

Advertisement
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Advertisement

Știri

Mihăiță Beștea, mesaj de 1 Decembrie: „România suntem noi toți, cei cărora ne pasă”

Published

on

Cu ocazia Zilei Naționale a României, primarul municipiului Oltenița, Mihăiță Beștea, a transmis un mesaj public adresat comunității locale, subliniind importanța solidarității și a implicării civice în momentele care dau sens identității naționale.

Beștea a vorbit despre 1 Decembrie ca despre „o zi care ne aduce împreună”, indiferent de origini sau diferențe personale, insistând că semnificația sărbătorii depășește ritualul ceremoniilor oficiale. În mesajul său, acesta a subliniat că România este formată din oamenii care „pun umărul” și contribuie constant la construirea unui viitor mai bun.

Ziua Națională nu înseamnă doar ceremonii sau steguri arborate, ci felul în care simțim, în suflet, că facem parte din aceeași familie, familia unei țări pe care o iubim cu bune, cu greutăți, cu speranțe”, a transmis viceprimarul.

Oficialul a vorbit și despre responsabilitatea generației de astăzi față de cei mici, subliniind dorința de a lăsa copiilor „un loc mai bun”.

Advertisement

Mesajul s-a încheiat cu o urare simplă, dar încărcată de emoție:
„La mulți ani, dragi oltenițeni! La mulți ani, România!”

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Guvernul vrea să oprească voucherele de vacanță. Hotelierii, acuzați că au oferit servicii slabe și nu au investit în turism. Patronii avertizează: „Ne uităm spre faliment”

Published

on

Voucherele de vacanță ar putea dispărea complet începând cu anul 2026. Ministrul Economiei susține că bugetul statului nu mai permite acordarea tichetelor, iar programul ar fi chiar unul dintre motivele pentru care calitatea serviciilor turistice din România a scăzut.

Potrivit oficialului, o parte dintre operatorii din turism „s-au bazat exclusiv pe vouchere, fără să facă investiții și au oferit servicii slabe, către clienți obligați practic să-și cheltuiască astfel banii”. Declarațiile au provocat reacții dure din partea reprezentanților industriei ospitalității, care avertizează că măsura ar avea efecte dramatice.

„Cu toții ne uităm către faliment. Cum poți să judeci o industrie întreagă pentru câteva excepții?”, a declarat, pentru Observator News, Anca Nedea, hotelier. Corina Martin, secretar general FPIOR, lansează un avertisment îngrijorător: „Dacă alungăm turiștii români către destinații externe, industria se prăbușește în 2026.”

În ultimul an, valoarea voucherelor a fost redusă de la 1.600 la 800 de lei, bugetarii fiind nevoiți să acopere restul de cheltuială. Rezultatul: în primele cinci luni ale acestui an, volumul tichetelor utilizate a scăzut cu peste 90%, potrivit datelor citate de reporterul Observator, Andreea Filip.

Advertisement

Pentru multe familii, în special cele cu venituri medii și copii, voucherele reprezentau singura șansă reală de a merge într-o vacanță. „A fost singura variantă de a ieși undeva”, spune un agent de turism.

Comparativ, Bulgaria ajunge anual la 13 milioane de turiști străini, Albania la 11 milioane. România atrage doar aproximativ 2,5 milioane, iar ministerul recunoaște că „nu există o strategie clară pentru turismul național, fiind abia în lucru un proiect”.

Voucherele, de la motor economic la factor de declin

  • Statul nu mai alocă fonduri pentru program.
  • Guvernul acuză lipsa investițiilor și servicii necorespunzătoare.
  • Hotelierii resping acuzațiile și spun că decizia duce la falimente.
  • Scădere de 90% a utilizării voucherelor în 2025.
  • Turismul românesc riscă prăbușirea în 2026, dacă măsura intră în vigoare.

Decizia pune presiune pe un sector deja fragil, iar impactul va fi resimțit atât de operatorii din turism, cât și de familiile care nu își permit concedii fără sprijinul statului.

Rămâne întrebarea: cine pierde mai mult – hotelierii sau românii care renunță la vacanță?

Advertisement
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

La zi

Furt la Nicolae Bălcescu. Primărița reclamă că i-au fost sustrase toate decorațiunile de Crăciun din curte

Published

on

Incident neobișnuit într-o comună din județul Călărași. Primărița localității Nicolae Bălcescu, Georgiana Teodorescu, a transmis public că decorurile pregătite pentru sărbătorile de iarnă au fost furate direct din curtea locuinței sale.

„Am constatat că toate au fost furate. Sunt șocată de nesimțirea acestor oameni. Dezamăgirea este și mai mare pentru că sunt oameni din comunitatea mea, pentru care eu lupt și încerc să îi ajut de fiecare dată, atât cât pot și cum pot”, a scris primărița într-o postare publică. „Când veți împodobi curtea și casa cu decorațiunile mele, sper să realizați cât de josnici sunteți. Eu aleg să merg mai departe cu demnitate și credință. Voi… rămâneți cu fapta voastră.”

Cazul a stârnit numeroase reacții în rândul cetățenilor, majoritatea condamnând gestul. Din comentarii se desprind poziții critice, surprindere și chiar solicitări de intervenție a autorităților.

• „Au intrat în curte și le-au furat? Mare atenție cui îi permiteți accesul, chiar dacă pare bine intenționat.”

Advertisement

• „Este o faptă care nu trebuie trecută cu vederea. Trebuie pedepsită.”

• „Tot cei care știu curtea dumneavoastră. Puneți camere, nu vă bazați pe bunătatea oamenilor.”

• „Este o faptă josnică ce intră într-o infracțiune din Codul Penal. Dacă dețineți camere de supraveghere video, puteți identifica acele persoane.”

• „Aici nu e vorba de hoți care să aibă ce mânca, ci de persoane care cunosc zona sau au dorit să se răzbune.”

Advertisement
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading