Parcul central al comunei Ciocănești, județul Călărași, se află într-un proces amplu de transformare, anunță primarul Dan Velicu. Administrația locală a început lucrările de reabilitare, urmărind să redea comunității un spațiu verde modern, curat și prietenos, destinat tuturor vârstelor.

Primarul Velicu Dan a precizat că proiectul include reabilitarea aleilor, decolmatarea bazinelor de apă și plantarea de arbori, arbuști, flori și gazon. În paralel, se amenajează și un nou loc de joacă pentru copii, adaptat cerințelor actuale de siguranță și confort.
„M-am angajat să fac lucrurile cât se poate de serios. Parcul nostru va fi transformat în cel mai armonios loc al comunei, un spațiu în care atât adulții, cât și copiii să se poată destinde”, a declarat edilul.
Proiectul are ca scop valorificarea unuia dintre cele mai importante spații publice ale localității, oferind locuitorilor un cadru modern de relaxare și petrecere a timpului liber. Primăria Ciocănești continuă astfel seria investițiilor menite să îmbunătățească infrastructura și calitatea vieții în comună.
Vrei să fii mereu la curent cu toate știrile? Urmăreste CalarasiPress pe canalul de WhatsApp.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.