Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ -2°C | Anul XI Nr. 543

La zi

Un singur parlamentar din Călărași a reacționat după scandalul sângeros. Restul, dezinteresați?

Published

on

Vremurile s-au schimbat, însă obiceiurile rămân. Acum, în secolul XXI, la mai bine de 30 de ani după Comunism, informația este la o secundă distanță, accesibilă oricui, de aproape oriunde. Omenirea se poate educa și informa singură. De la rețete de prăjituri, la tutoriale despre cum se construiește o casă, până la a ajunge să verifici ce venituri încasează nea Cornel, un funcționar dintr-o instituție publică. Bineînțeles, trebuie să precizăm că este necesar să vrei așa ceva, trebuie să îți pese, pentru a fi informat.

Tehnologia și accesibilitatea sunt la îndemâna oricui. Dacă am lămurit acest aspect, trecem la subiect. Multe lucruri care au loc în societate ajung de cele mai multe ori și pe rețele de socializare. Evenimentele sunt prezentate sub formă de postări, încărcate pe paginile de socializare ale oamenilor publici. Vorbim aici despre activitatea oamenilor publici dintr-o societate. Demnitari, edili și oameni cărora le-am acordat încrederea pentru a ne asigura “o viață mai bună”, categoria persoanelor care vin la ușa fiecăruia și se pun lângă tine pe bancă și își explică ce planuri impresionante au pentru viitorul orașului și țării.

Acum, pentru că lucrurile sunt destul de agitate la nivelul județului Călărași, scandaluri stradale frecvente, bătăi cu săbii, lemne și pistoale, secvențe desprinse parcă din filme, lipsa siguranței pe străzi, cât și ineficiența instituțiilor, corupția și problemele penale ale oamenilor cu epoleți și grade mari, scot la lumină alte aspecte care parcă au trecut neobservate o bună perioadă de timp.

Situația gravă pleacă din zona instituțiilor care tratează totul cu pasivitate și indiferență. Din ce motiv? O întrebare la care se poate răspunde în multe forme.

Advertisement

Un fost inspector-șef de politie din Călărași este cercetat penal sub aspectul săvârșirii multor infracțiuni. Cercetările sunt desfășurate de procurorii unui județ care se învecinează cu al nostru. Surse din cadrul politie spun că, oameni cu probleme penale, au ajuns să aibă competențe de control prin diferite servicii și direcții de informații din structurile militarizate. Ofițeri cercetați penal de dare/luare de mită lucrează în serviciile care ar trebuie să destructureze astfel de fapte. [informatie extrasă dint-un rechizitoriu]. Mai multe detalii într-un material separat.

Lucrurile sunt destul de evidente, iar oamenii se întreabă de ce am ajuns  într-un astfel de punct critic. Concluzia o trage fiecare, după raționament. De cele mai multe ori, atunci când apar subiectele în spațiul public, abia atunci apar și primele mișcări. Luam exemplul atacului sângeros care a avut loc la spălătoria din municipiul Călărași.

foto: jurnalfm.ro ( scop ilustrativ)

Șase bucăți de conaționali intră într-o spălătorie înarmați cu săbii și alte obiecte specifice activiștilor de reglare a problemelor și fac prăpăd. Politia arestează o singură persoană, restul de cinci se bucură de viață. Un tânăr de 19 ani este tăiat cu sabia și transportat la spital de urgență. Nefericitul eveniment a avut loc în perioada minivacanței de Rusalii, când peste 100 de polițiști se aflau în acțiune, pe străzile orașului.

Fără îndoială, cazul prezentat de Ediția de Călărași, a ajuns la toți politicienii , însă unul singur a conștientizat problema. După apariția unui comunicat de presă pe care l-a dat senatorul Cionoiu, prin care se cerea o reacție imediată a IPJ Călărași, lucrurile au început să se miște. Politia a anunțat că a reușit să-i culeagă și pe restul de 5 bombardieri și să-i cazeze pentru cel puțin 30 de zile. Că tot am ajuns la demnitari, din păcate, Cionoiu este singurul care semnalat faptul că lucrurile au scăpat de sub control din punct de vedere al modului în care se împune poliția în astfel de cazuri. Restul politicienilor nu s-au obosit să implice pentru rezolvarea acestei probleme ce ține de siguranța călărășenilor.

Advertisement

Foto: Ediția de Călărași – Atac sângeros la spălătoria din Municipiul Călărași – 13 iunie 2022

Desfășurarea anchetei este cel puțin greu de înțeles, dacă nu de neperceput. După 2 zile sunt reținute și restul de persoane. Filmările apărute în spațiul public arată clar ce s-a întâmplat. Lucrurile s-au mișcat greu, iar totul a fost tratat discret, fără vreo comunicare eficientă și concretă. Câteva rânduri fără subiect și predicat puse la dispoziție de instituția statului.

Situația deficitului în comunicare există în mai multe instituții care obișnuiau să-și prezinte activitatea desfășurată. Acum nu o mai fac pentru că nu mai există. Mai nou, unii dintre reprezentanții instituțiilor, cei care ocupa un scaun și sunt plătiți din bani publici, își permit să facă aprecieri despre oamenii din presă și poziția pe care o adoptă în tratarea unui subiect care implica instituția din care fac parte.

Mai jos aveți o poză cu demnitarii pe care îi are județul Călărași. Să vă uitați bine la ei!

Și totuși, ce fac politicienii noștri?

Senatorul Nicușor Cionoiu este singurul demnitar din Călărași care a dat cu pumnul în masă. Deși a fost sfătuit de apropiați să nu se implice în acest subiect, a făcut-o.  Activitatea senatorului este remarcabilă, fiind vizibil implicat în sprijinirea multor cazuri sociale din județul Călărași prin Asociația “Dăruire și Credință”, reușind astfel să ofere un strop de bucurie semenilor nevoiași. Cele mai multe probleme și situații le primește în cadrul audiențelor de la cabinetul parlamentar.

Advertisement

VIDEO. Senatorul PSD Nicușor Cionoiu semnalează mai multe probleme din județul Călărași

Restul demnitarilor, oare ce fac?

Emil Dumitru se plimbă pe câmp, sau își mângâie mielul, nu degeaba este fermier… 

Site-ul AgroInfo.ro a scris în 2017 despre Emil Dumitru: “Țăranul”, așa cum îl numeau, la peiorativ, colegii de gimnaziu, se dovedește stirpe de gospodar. Cu 300 de pogoane, 300/2 de oi (ca să nu stric melodia „ciobănaș cu trei sute de oi”), vreo zece vaci de lapte, ceva porci, și, cu siguranță, pe acasă cu păsări de curte,(..)  Ca să fiți și mai convinși de asta, Dumitru are un ponton și o baltă cu pește și stuf, dar și o mini-livadă. Vara pune și grădină cu legume, atât pentru familie cât și pentru cei 4 angajați.” 

foto: agroinfo.ro

Advertisement

Senatorul Pandea Ciprian își prezintă activitatea politică pe pagina de Facebook, unde vorbește despre întâlnirile din țară, evenimente cu un bun prilej pentru schimburi de experiență cu colegi din țară. Îmbrățișări și priviri dulci între politicieni. Alte câteva postări despre întâlnirile politice cu primarii din județ, la sediul organizației județene a PNL Călărași. Masa este încărcată cu sticle de apă, semn că discuțiile purtate îi deshidratează pe cei implicați în rezolvarea problemelor din birou. Câteva pliculețe de zahăr pentru cei cu glicemia scăzută și aer condiționat. Toate condițiile pentru concentrare maximă care să aducă prosperitate județul Călărași.

foto: Facebook, Ciprian Pandea

Este aproape de netrecut cu vederea ce a făcut ex președintele PSD Călărași și actual șef liberal în urmă cu puțin timp. Pe 26 mai 2022, senatorul liberal a publicat un mesaj controversat spre rușinos, în care face aprecieri despre valorile politice care au format PNL Călărași. Senatorul Pandea îl apreciază pe fostul senator Răducu Filipescu, omul pe care ex preș. PSD îl articula dur cu fiecare ocazie pe care o avea în cadrul evenimentelor publice. Acum îl laudă pe cel pe care l-a avut adversar în cursele politice și …cel mai important…un județ care a fost ținut în lesă care n-a evoluat deloc sub conducerea acestui politician.

Pe pagina șefului PNL Călărași mai găsim câteva rânduri și despre proiectele finanțate din bugetul de stat la nivelul județul Călărași, însă nimic concret despre activitatea din teritoriu.

Despre deputatul Bîrcă nu avem ce spune prea multe. Ne bucurăm că și-a recuperat pagina de Facebook. Vă reamintim că, parlamentarul a rămas fără pagina de Facebook pentru că și-a supărat șeful organizației. În schimb, politicianul a continuat să trimită e-mailuri și comunică frecvent activitatea politică pe care o desfășoară atât în Parlament cât și în teritoriu. Deputatul Bîrcă nu a  mai spus nimic despre rătăcitul din PSD. Se pare că a reușit să găsească ieșirea în cele din urmă.

Advertisement

O poza rară cu doi politicieni din formațiuni diferite care stau apropiați, cu mâna la inima și cu Imnul României pe buze. Cel din dreapta este deputatul despre care scriam mai sus că-și vizitează ferma.

Coarnă Dumitru, unul dintre cei mai vocali deputați pe care i-a avut PSD Călărași până la momentul excluderii, continuă să-și facă treaba. A devenit demnitar neafiliat politic din aprilie 2022. Până la acest moment are 72 de luări de cuvânt, dintre care 31 declarații politice, 19 propuneri legislative inițiate, din 4 promulgate legi, 21 interpelări/întrebări și 5 moțiuni. Din păcate, ultimele prezențe în conferințele de presă organizate la PSD Călărași s-au desfășurat într-un stil coleric. Demnitarul s-a făcut remarcat în activitatea politică prin luptele pe care le duce cu oamenii corupți din instituții. Chiar dacă a fost persecutat de PSD pentru poziționarea contrară directivei de partid, Coarnă a păstrat relațiile de prietenie cu sfera PSD Călărași.

CĂLIN BALABAȘCIUC, CEL MAI SĂRAC DEMNITAR PE CARE ÎL ARE JUDEȚUL CĂLĂRAȘI?

foto: digi24.ro

Ajungem la ultimul parlamentar al listei, Călin-Constantin Balabașciuc, deputat al AUR. Potrivit datelor de pe cdep.ro, prezentate la data de 17 iunie 2022, cabinetul parlamentar din județul Călărași al  acestui demnitar se află în Municipiul Călărași la nr. 51. pe strada București.

Advertisement

În fapt, realitatea este diferită. Cabinetul parlamentar nu mai există la adresa indicată în profilul prezentat pe site-ul Camerei Deputaților.  Sursele din interiorul Alianței pentru Unitatea Românilor din care face parte și mai tânărul deputat spun că a fost evacuat pentru că nu obișnuia să-și plătească contractul de închiriere a spațiului.

Sau o fi din cauza declarației de avere goală?

“Deputatul Călin Balabașciuc ar putea candida la titlul de cel mai sărac parlamentar din istoria României. Declarația sa de avere, depusă pe site-ul Camerei deputaților, este goală. La capitolul venituri, nu a menționat nimic. Întrebat de reporterul Digi24 din ce bani a trăit până acum, Balabașciuc a recunoscut, cu greu, că a primit bani de la părinți, fără să spună concret ce sumă. El a refuzat să zică și din ce bani și-a făcut campanie electorală. Balabașciuc este șeful organizației de tineret a AUR, iar pe 1 iunie, de ziua copilului, va împlini 25 de ani.” – scrie Digi24.ro

Activitatea parlamentară în cifre a deputatului este de-a dreptul de necrezut. O singură luare de cuvânt, două declarații politice depuse în scris, un proiect de hotărâre care a fost inițiat de acesta, o semnătură pe o moțiune și 28 de propuneri legislative, din care 1 singura promulgară.

 

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

La zi

Tragedie dublă în Portul Constanța: explozie la utilaj și două vieți pierdute

Published

on

Miercuri dimineața, Dana 5 din Portul Constanța a fost scena unui accident de muncă cumplit. În timpul înlocuirii unei anvelope la un utilaj de încărcare și ridicare containere, acesta a explodat violent. Din păcate, două persoane au decedat pe loc, iar o a treia a suferit escoriații și a fost transportată la spital.

UPDATE 31 decembrie, ora 10:53 Potrivit informațiilor oficiale, explozie s-a produs la un utilaj de manipulare containere în timp ce se efectua operațiunea de schimbare a anvelopei. Au murit doi bărbați (52 și 64 de ani), care nu au răspuns manevrelor de resuscitare. Un alt lucrător (57 de ani) a ajuns la spital cu traumatism la picior, iar un al patrulea bărbat (63 de ani) a refuzat transportul medical.

Autoritățile continuă cercetările pentru a stabili exact cauzele exploziei și eventualele nereguli în procedurile de lucru. Un incident devastator care umbrește ultimele ore ale anului.

Advertisement
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

La zi

ECOAQUA S.A. vă urează un An Nou fericit!

Published

on

Vă mulțumim pentru încrederea acordată și pentru parteneriatul constant. În 2026, rămânem dedicați furnizării unor servicii de alimentare cu apă și canalizare la standarde ridicate, prin investiții continue, eficiență operațională și responsabilitate față de mediu și comunitățile pe care le deservim.
Ne asumăm în fiecare zi un angajament clar: siguranță, calitate și continuitate, cu transparență și orientare către nevoile dumneavoastră.
Vă dorim sănătate, liniște și un an cu rezultate bune, acasă și la serviciu.
La mulți ani! ✨

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

La zi

Guvernul schimbă regulile concediilor medicale: prima zi nu va mai fi plătită, începând cu 2026

Published

on

Guvernul României a decis modificarea modului de plată a concediilor medicale. Potrivit unei Ordonanțe de Urgență adoptate în ultima ședință de guvern din 2025, prima zi a concediului medical nu va mai fi plătită, pentru certificatele eliberate în perioada 1 februarie 2026 – 31 decembrie 2027.

Măsura vizează fiecare episod de boală și schimbă un mecanism aplicat până acum ani la rând.

Cine plătește concediul medical, de acum înainte

Conform noilor reguli:

  • ziua 1 a concediului medical – neplătită;
  • zilele 2–6 – suportate de angajator;
  • din ziua a 7-a – costurile sunt preluate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

Anterior, angajatorii plăteau primele cinci zile de concediu medical, iar din ziua a șasea intervenea CNAS.

Ministerul Sănătății: „Nu este o măsură definitivă”

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, susține că decizia are caracter temporar și urmărește reducerea abuzurilor.

Advertisement

Potrivit acestuia, măsura este menită să descurajeze concediile medicale scurte, de 2–3 zile, identificate frecvent în jurul sărbătorilor sau al „puntei” dintre zilele libere. Oficialul spune că, dacă fenomenul concediilor fictive scade semnificativ, ordonanța poate fi modificată sau chiar anulată înainte de termen.

Ce alternativă a fost respinsă

Guvernul a analizat și varianta introducerii unei contribuții CASS de 10% din indemnizația de concediu medical. Această opțiune a fost abandonată, considerându-se că ar fi produs pierderi mai mari pentru angajați decât eliminarea plății primei zile.

Practică existentă și în alte state UE

Ministerul Sănătății argumentează că măsura nu este o excepție la nivel european. În state precum Belgia sau Franța, în funcție de tipul asigurării și de codul de boală, prima sau chiar a doua zi de concediu medical nu este remunerată.

Impact bugetar: un miliard de lei anual

Economiile estimate se ridică la aproximativ un miliard de lei pe an. Potrivit ministrului Sănătății, banii vor fi direcționați către:

  • introducerea de noi tratamente compensate, inclusiv pentru pacienți oncologici și boli rare;
  • extinderea programelor de screening;
  • finanțarea altor programe de sănătate publică.

În 2025, din măsuri similare, statul a economisit circa 500 de milioane de lei, sumă care a permis includerea a 41 de noi medicamente pe lista celor compensate.

Controale mai stricte

Ordonanța introduce și un mecanism prin care angajatorii pot sesiza direct Ministerul Sănătății sau CNAS în cazurile suspecte de abuz privind concediile medicale, urmând ca acestea să fie verificate prin proceduri clare.

Advertisement

Potrivit datelor prezentate de minister, România se numără printre puținele state UE unde, în anumite situații, concediul medical este plătit în proporție de 100% din salariu. În majoritatea țărilor europene, indemnizația se situează între 75% și 85%.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading