Știri
O pagină din ’89 scrisă de Aurel David arată cum Călărașiul se ridica puțin câte puțin, cu fiecare bloc și fiecare familie
În septembrie 1989, când România trăia ultimele luni ale regimului comunist, jurnalistul Aurel David publica în ziarul „Vremuri Noi” un material dedicat orașului Călărași. Sub titlul „Ce-i mai mândru pe la noi…”, articolul descria, în limbajul tipic al epocii socialiste, transformările urbane ale municipiului de pe malul Borcei. Dincolo de tonul oficial și formulele propagandistice impuse, se simte atașamentul sincer al autorului față de orașul care se ridica atunci, modern și ambițios, din mijlocul câmpiei.
Aurel David, cel care avea să fondeze mai târziu postul Radio Voces Campi Călărași, surprindea în acel text nu doar imaginea unui oraș aflat în plină dezvoltare, ci și mândria unei generații care credea în progresul propriului loc.
Sub zodia civilizației socialiste
Ce-i mai mândru pe la noi…
“Călărași – pământ de aur”. Sub acest generic se organizează anual un concurs interjudețean de interpretare a muzicii populare românești, manifestare ajunsă, iată, la a patra ediție. Dar aici la Călărași, nu numai pământul a fost înnobilat, în anii construcției socialiste, cu nestematele hărniciei oamenilor acestor locuri, ci întreaga viață socială, economică, politică.
Din 1976, când fosta capitală a călărașilor ștafetari a fost investită cu statul de viitoare vatră de metal a patriei, din 1979, când pe stema municipiului a putut fi trecut deja emblemalicul însemn al localităţilor producătoare de oțel, orașul a crescut,
s-a înălțat pe verticală. S-a construit mult în acești ani pentru oamenii cetății de foc, dar și pentru colectivele Combinatului de celuloză și hârtie, Intreprinderii materialelor de construcții, Intreprinderii de confecții, pentru toți cei care au venit să-și pună umărul și mintea la edificarea unei așezări moderne, civilizate, prospere.
Din 1975 încoace, s-au construit aproximativ 15 000 de apartamente de blocuri. Case durabile, case frumoase cu câte 2, 3, 4 și 5 camere unele fiind dispuse în sistem duplex. De la Combinatul siderurgic și până la Combinatul de celuloză și hârtie, puncte de reper dispuse în părțile
opuse ale orașului se conturează o nouă și modernă arteră de circulație. Actuala stradă București va deveni mâine bulevardul siderurgiștilor. Noile blocuri ce deblochează viitorul bulevard au fost gândite și realizate după proiecte unicat, cu siluete molcome precum întinderile nesfârșite ale câmpiei, cu balcoane sugerând rodul pâinii rumene, abia scoasă de pe vatră, cu pastelul culorilor în care album predomină, pentru a-i menține și chiar a-i reda localităţii o încărcătură de lumină din neobosita lumină și înțelepciune a partidului-stegar.
Iar, la parterul blocurilor sau printre acestea, în clădiri proprii, s-au
construit zeci de mii de metrii pătrați de spații comerciale și de prestări servicii, care au luat locul insalubrelor dughene care străjuia strada principală de la un capăt la altul. Unele din ele mai există. Drept mărturie a ceea ce a fost Călărașiul de ieri. Dar echipele de constructori își fac loc treptat dându-le la o parte, ridicând case, magazine, alte obiective social-culturale, precum spitalul cu peste o mie de paturi; sau clădirile liceelor siderurgic, de construcții, de matematică-fizică…; sau cele ale cinematografului “Orizont”, policlinicii nr. 2, bazei de agrement pentru tineret, stației C.F.R., autogării, hotelurilor “Călărași” și “Perla”. Ori a
impunătorului Centru de creație și cultură socialistă ce se înalță deja în “inima” localităţilor patriei ce au cunoscut în arcul de timp cuprins între Congresele IX și XIV ale partidului, structurale transformări înnoitoare, propulsându-l spre traiectoria civilizației socialiste și comuniste.
Acestea toate și multe altele aliniază municipiul de pe malul Borcei în rândul tuturor localităților patriei ce au cunoscut, în arcul de timp cuprins între Congresele IX și XIV ale partidului, structurile transformării inovatoare, propulsându-l spre traiectoria civilizației socialiste și comuniste.
Aurel David
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Un remediu popular mai puțin cunoscut, dar uimitor de eficient împotriva tusei seci și iritante este siropul făcut din bere și zahăr ars. După o viroză sau o răceală puternică, tusea uscată poate rămâne săptămâni întregi și devine extrem de obositoare. Acest sirop tradițional o calmează rapid și ajută la eliminarea ei.
Ingrediente (pentru un borcan de ~300 ml):
- 500 ml bere (de preferat brună sau neagră, dar merge și blondă)
- 250 g zahăr (aproximativ o cană și jumătate)
- un borcan curat cu capac
Mod de preparare:
- Într-o cratiță cu fund gros punem zahărul la foc mic și îl topim până devine caramel de culoare brun-aurie (avem grijă să nu-l ardem prea tare, ca să nu capete gust amar).
- Când zahărul este complet topit și spumegă, turnăm berea treptat (va face spumă puternică multă – e normal). Atenție să nu vă stropiți!
- Amestecăm continuu și lăsăm să fiarbă la foc mic circa 15–20 de minute, până când compoziția scade și capătă consistența unui sirop gros, asemănător mierii.
- Luăm de pe foc, lăsăm 5 minute să se mai răcească, apoi turnăm fierbinte în borcanul sterilizat.
- Înșurubăm capacul și păstrăm la cămară, în loc răcoros și întunecos.
Administrare:
- Adulți: câte 1 lingură de 3–4 ori pe zi
- Copii peste 7 ani: câte 1 linguriță de 3 ori pe zi
După 2–3 zile tusea seacă se transformă în una productivă și dispare mult mai repede. Gustul este plăcut dulce-amărui, iar efectul calmant asupra gâtului se simte aproape imediat.
Un leac vechi, simplu și la îndemâna oricui – încercat și confirmat de generații întregi!
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Știri
Alertă de lepră la Cluj: primul caz confirmat după decenii – ce spun autoritățile despre riscuri
În plină iarnă a anului 2025, România se confruntă cu o știre șocantă: un caz de lepră – cunoscută și ca boala lui Hansen – a fost confirmat oficial, iar alte trei suspiciuni sunt în plină evaluare medicală. Anunțul a venit chiar pe 11 decembrie, de la Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, care a subliniat că situația este sub control strict, dar nu una de neglijat.
Totul a început pe 26 noiembrie, când două tinere de 21 și 25 de ani, originare din Indonezia, s-au prezentat la Spitalul Clinic Județean de Urgență din Cluj-Napoca prezentând leziuni cutanate suspecte. Acestea, alături de alte două femei tot din Asia, lucrau ca maseuze într-un salon SPA din oraș. Testele microbiologice au confirmat că boala este prezentă la una dintre ele, iar celelalte trei cazuri sunt acum investigate detaliat, pe baza simptomelor vizibile pe piele și a istoricului epidemiologic.
Este vorba despre cel mai recent episod dintr-o boală veche de mii de ani, care a dispărut practic din țară după anul 1981, ultimul caz înregistrat atunci. La nivel european, lepră rămâne extrem de rară, manifestându-se sporadic mai ales la persoane venite din zone endemice precum Asia, Africa sau America Latină. Transmiterea ei nu se face ușor – necesită contact prelungit și intim cu un pacient netratat, ceea ce face ca riscul pentru populație este minim, conform specialiștilor.
Autoritățile au reacționat prompt: salonul SPA a fost închis temporar, Inspecția Sanitară de Stat supraveghează îndeaproape situația, iar direcțiile de sănătate publică județene și centrul național coordonează toate măsurile necesare.
Pacientele primesc tratament antibiotic adaptat, care vindecă boala în majoritatea cazurilor dacă este depistată la timp, fără a lăsa sechele grave.
Această reapariție subliniază provocările globalizării: migrația și contactele internaționale pot aduce boli uitate înapoi în țări considerate sigure. Totuși, vestea vine cu un mesaj liniștitor – lepră nu este o epidemie iminentă, ci un incident izolat, gestionat cu profesionalism. România, care a închis ultimul leprozeriu de la Tichilești în 2011, arată că lecțiile istoriei sunt încă vii, dar progresele medicinei moderne fac ca o astfel de boală să nu mai fie un blestem inevitabil.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
În primăvara anului 1967, Uniunea Sovietică voia cu orice preț să sărbătorească 50 de ani de la Revoluția din Octombrie printr-un spectacol cosmic grandios. Nava Soiuz-1 urma să fie lansată cu un singur om la bord, iar a doua zi să se cupleze în orbită cu Soiuz-2, echipată cu trei cosmonauți. Cei patru urmau apoi să facă schimb de locuri și să se întoarcă pe Pământ în formații diferite – o premieră tehnică menită să eclipseze definitiv Statele Unite.
Doar că Soiuz-1 era bolnavă. Grav bolnavă. În lunile de teste, inginerii descoperiseră 203 de defecte structurale majore. Partea electronică era un coșmar, termoizolația aproape inexistentă, parașută principală fusese împachetată de mântuială. Toată lumea știa, de la tehnicieni până la proiectanții-șefi. Nimeni nu îndrăznea însă să oprească programul: Brejnev voia paradă, iar anularea ar fi însemnat umilință națională.
Pilotul principal ales era Vladimir Komarov, 40 de ani, inginer strălucit, deja erou al zborului Voskhod-1. Rezervă îi era Iuri Gagarin, primul om în cosmos și prietenul său cel mai apropiat. Când testele finale au arătat că nava nu poate fi salvată, Gagarin a făcut un gest disperat: s-a prezentat la centrul de pregătire și a cerut să ia el locul lui Komarov, sperând că autoritățile nu vor risca viața simbolului suprem al cuceririi spațiale sovietice.
Komarov a aflat. Și a refuzat categoric. „Dacă mor eu, tu rămâi în viață și vei putea lupta să nu se mai întâmple așa ceva niciodată”, i-a spus prietenului său. A acceptat misiunea știind că nu se va mai întoarce.
Pe 23 aprilie 1967, la ora 3:35 dimineața, racheta s-a ridicat de la Baikonur. Primele ore au fost un calvar. Unul dintre panourile solare nu s-a deschis, bateria s-a descărcat rapid, sistemele de orientare au început să cedeze. Komarov a încercat zeci de manevre manuale, dar nava devenea din ce în ce mai instabilă. Controlul misiunii a anulat lansarea lui Soiuz-2 – era clar că acuplarea era imposibilă.
A venit ordinul de întoarcere. La intrarea în atmosferă, capsula a început să se rotească nebunește. Când a ajuns la altitudinea de 7 kilometri, sistemul principal de parașute a eșuat complet. Parașuta de rezervă s-a deschis doar pe jumătate și s-a înfășurat imediat. Soiuz-1 s-a izbit de pământ cu peste 600 km/h lângă Orenburg. Impactul a fost atât de violent încât capsula s-a transformat într-o minge de metal topit. Corpul lui Komarov a fost practic pulverizat; ceea ce a rămas a încăput într-o cutie de pantofi.
Se spune că, în ultimele minute, când a înțeles că nu mai există nicio șansă, Komarov a deschis canalul de comunicație și a început să strige. Nu plângea. Blestema. Blestema pe cei care l-au obligat să zboare cu o navă moartă, pe inginerii care au semnat rapoarte mincinoase, pe politicienii care au preferat gloria goală în locul vieții unui om.
A murit la 40 de ani, lăsând în urmă o soție și doi copii. A murit știind totul și alegând să moară pentru ca altcineva – prietenul său – să poată trăi și să spună cândva adevărul.
Adevărul acela a rămas mult timp îngropat sub cenușa capsulei. Dar numele lui Vladimir Komarov a rămas: omul care a privit moartea în ochi și a acceptat-o cu demnitate, ca să nu moară altul în locul lui.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Arme, muniție și câini ogar, descoperite în urma unor percheziții pentru braconaj cinegetic, în Ialomița
Deputatul PNL Ciprian Pandea: Dronele agricole pot fi achiziționate cu fonduri europene prin AFIR
Colinde și emoție la Parohia Sfântului Mucenic Dasie. Primarul Marius Dulce: „Copiii ne-au reamintit adevăratul spirit al sărbătorilor”
Un călărășean a descoperit că pe adresa sa figurau șase persoane necunoscute: «Am fost obligat să plătesc taxe nedrepte»
VIDEO. PRIMELE DECLARAȚII ALE VICTIMELOR CONFLICTULUI VIOLENT DIN UNIREA: „AM FOST PUȘI LA PĂMÂNT, LOVIȚI ȘI AMENINȚAȚI CU PISTOLUL”
